Cronica animaţiei Micul prinţ / Le petit prince (2015)

regia: Mark Osborne

scenariul: Irena Brignull şi Bob Persichetti, după romanul omonim de Antoine de Saint-Exupéry

produs de: Dimitri Rassam, Aton Soumache şi Alexis Vonarb

(continuă să citești după media ↓)

Le petit Prince

Pentru astfel de filme s-a inventat animaţia! Prima ecranizare animată a poveştii celebre beneficiază de eforturile unor echipe internaţionale, din Franţa, Canada, Italia şi SUA. Combinaţia inovatoare de animaţie stop-cadru şi animaţie computerizată 3D reprezintă o genială aplicare a creativităţii de care filmul debordează şi a imaginaţiei pe care o transmite la nivel de mesaj.

Realizată pornind de la un buget impresionant de 77.5 milioane de dolari, această producţie europeană încă nu a avut premiera în SUA şi încă nu şi-a recuperat banii, ceea ce înseamnă că ar putea candida la premiile Oscar abia în 2017, dacă îşi mai aminteşte cineva de ea până atunci.

Luând în considerare că nu am citit în întregime Micul prinţ, acest film mi-a oferit prilejul unui deliciu scenaristic şi a unui festin vizual de o imaginaţie şi o frumuseţe debordantă. Mă bucur să afirm că Micul prinţ este unul dintre cele mai frumoase filme de anul acesta şi cu siguranţă între cele mai bune 20 (să ţinem minte, 2015 a fost un an cu filme foarte bune şi încă nu s-a terminat).

De obicei, o ingerinţă laterală pe lângă linia principală narativă a unui film poate să fie riscantă, însă aici riscul asumat este câştigat cu perfecţiune. Povestea fetiţei supradisciplinate care îşi face un nou prieten învăţând să fie copil este nu doar cuceritoare, ci şi necesară.

Micul prinţ este un film pentru adulţi, deghizat în poveste pentru copii. În fapt, din nefericire, copiii cu neuronii făcuţi praştie de tot felul de gizmo-uri digitale cam riscă să nu înţeleagă mare lucru din povestea fetiţei ce ar putea să pară cam retrogradă: nu e niciun calculator prin preajmă.

Ce mi-a plăcut cel mai mult este aluzia la Hollywood ca fabrică de staruri folosită de personajul numit Omul de afaceri, cu scopul de a mai da un impuls nefericiţilor care lucrează în cubicles, oferindu-le speranţa că poate ceea ce fac s-ar putea finaliza mai repede. Metafora o percep ca reliefând rolul efemer al entertainmentului în cultura corporatistului prizonier la birou, care îşi neglijează copiii acasă.

Cu influenţe de la Kung-Fu Panda la Kafka, de la The English Patient la Brazil, filmul este o pledoarie debordantă la adresa inocenţei, a inovaţiei, a curiozităţii, a prieteniei şi a dragostei.

Fetiţa este supusă unui program foarte exigent de învăţătură, însă ceea ce a scăpat din vedere mama obsedată de control e tocmai faptul că pentru a fi siguri că ceea ce este de îndeplinit va fi îndeplinit, e nevoie şi de leisure time, iar pauzele şi prietenii trebuie de asemenea planificaţi. E nevoie, desigur, şi de timp de odihnă şi pentru situaţii neprevăzute (de exemplu, când cineva se îmbolnăveşte). Partea bună e că în final educaţia primită de la mamă şi educaţia primită de la aviator se îmbină, iar fetiţa devine un factor de influenţă socială.

Tipologiile groteşti prezentate în film arată cum copiii ale căror nevoi emoţionale nu sunt satisfăcute în primă instanţă în copilărie, atunci când ajung adulţi, rămân prizonierii acelor nevoi nesatisfăcute.

Dragostea este prezentată într-o manieră înduioşătoare: micul prinţ este îndragostit de o floare (un trandafir), despre care ştim că este specială pentru timpul pe care el l-a investit în ea. Părăsirea ei a fost doar primul pas pentru călătoria înapoi spre ea. Trandafirul ajunge să fie expresia catharsisului creator ce reaşează universul la loc. Micul prinţ este expresia inocenţei regăsite în manifestarea visului nu doar pe planeta proprie (universul copilăriei) ci şi pe tot cerul stelelor.

Sunt multe, multe idei frumoase care merită descoperite. Micul prinţ este o poveste nemuritoare ce merită să fie văzută pe marile ecrane în 3D, urmărită cu sufletul la gură, simţită cu inima şi memorată cu pixul în mână, spre a scrie pe hârtia sufletului fiecăruia dintre noi: aminteşte-ţi de visele pe care le aveai despre tine când erai copil. Eşti mulţumit/ă de cine ai ajuns?

Punctajul meu: 9/10

Trailer