Dan Chişu în peisajul filmului românesc

22 11 2015

 

Aproape că s-ar putea spune că 2015 este anul lui Dan Chişu în filmul românesc. Nu ştiu cine altcineva se mai poate lăuda cu o asemenea performanţă, dar Dan Chişu scoate în această toamnă pe ecrane două filme regizate de el: Bucureşti Non-Stop (premiera în Bucureşti 13 nov 2015) şi YouTube Bazaar (premiera în Bucureşti 26 noiembrie 2015).

În primul rând, trebuie spus că Dan Chişu, ca om, are o poveste foarte interesantă, pe care vă invit să o citiţi în De ce m-am întors în România, de Sandra Pralong (Polirom, 2010), o carte foarte bună care vă va pune pe gânduri. Nu am fost de acord cu el în afirmaţiile pe care le-a făcut cu ocazia lansării primului său film, că „Biserica nu mai există”, dar asta nu mă face să îl respect mai puţin ca fiinţă umană.

În al doilea rând, Dan Chişu merită apreciat pentru faptul că face foarte bine o meserie cam rară în peisajul de film românesc, aceea de producător de film. Un producător de film trebuie să-şi asume riscuri, să păşească cu curaj pe tărâmuri pe care nimeni nu a mai păşit, să încurajeze tineri să creeze şi să manifeste el însuşi un fel de efervescenţă creatoare, dacă vrea să câştige pe termen lung. Un producător de film, cu atât mai mult în România, trebuie să experimenteze. Poate că este un fel de descriere idealistă pentru ceea ce ar însemna un producător de film, însă, dacă doriţi un asemenea model, atunci bucuraţi-vă, el există: cel puţin în persoana lui Dan Chişu, pe care l-aş putea compara, după părerea mea, doar cu doi alţi producători români „veterani”: Ada Solomon şi Tudor Giurgiu.

 

Comparaţie între Dan Chişu şi Cristian Mungiu

Ca şi la producătorul Tudor Giurgiu însă, punctul forte al lui Dan Chişu nu este regia de film, iar acest lucru trebuie spus cu onestitate, dând Cezarului ce-i al Cezarului. Pe acest principiu, ţin totuşi să spun şi o altă idee importantă: Dan Chişu, în termeni de calitate a lung-metrajelor, este un regizor mai bun decât Cristian Mungiu.

Cristian Mungiu a regizat 3 filme de lung-metraj (în afară de scurt-metraje în omnibusuri) care au apărut într-o perioadă de 14 ani (2002-2015):

  • Occident (2002) o tragicomedioară mediocră şi supraevaluată

  • 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile (2007) o capodoperă revoluţionară care a repoziţionat cinematograful românesc – făcută pe baza unui scenariu furat

  • După dealuri (2012) o porcărie de joasă speţă despre care vă invit să citiţi aici, aici, aici, aici şi aici

Dan Chişu a regizat 6 filme de lung-metraj care au apărut într-o perioadă de 6 ani (2010-2015):

  • Website Story (2010) – un eşec, cronica mea aici

  • Ursul (2011) – nu l-am văzut, dar a fost apreciat în general de critica românească drept mediocru

  • Şi caii sunt verzi pe pereţi (2012) – un film bun, fără pretenţii, ce reuşeşte după a mea părere prin prospeţime şi surprinderea unor tipare specifice mentalităţii româneşti

  • Déjà Vu (2013) – cronica mea aici – un film experimental îndrăzneţ, pe care critica românească în ansamblu nu cred că l-a înţeles (de fapt mă tem că nici nu prea l-a văzut), dar care pe mine m-a distrat teribil

  • Bucureşti NonStop (2015) – un film mediocru, cronica mea aici

  • YouTube Bazaar (2015) – unul din cele mai bune documentare româneşti ale anului, o capodoperă în termeni de suprindere a unui fenomen cultural şi social. Cronica aici.

Când tragem linie, Dan Chişu a făcut în 6 ani 6 filme, din care 3 bune. Cristian Mungiu a făcut 3 filme din care unul bun. Cu toate acestea, Dan Chişu ca autor de film nu este cotat nicăieri în apropierea lui Cristian Mungiu. De ce?

Pentru că Dan Chişu nu a luat Palme D‘Or la Cannes. Pentru români, este suficient ca un autor să ia un premiu important în străinătate şi apoi este regizor adorat pe viaţă, indiferent cât îi ia ca să mai facă un film bun. În cazul lui Mungiu, au trecut 8 ani şi încă nimic.

Pentru că Dan Chişu este perceput mai degrabă ca producător de film comercial şi nu autor de film de artă. Vai de mine, de parcă numai artiştii pot produce opere de calitate!

Pentru că Dan Chişu a făcut un film prost şi două mediocre, pe când Cristian Mungiu a făcut doar un film prost şi unul mediocru. Asta e pentru că în societatea românească se preţuieşte mai mult succesul decât încercarea.

Pentru că Dan Chişu a făcut filme pe banii lui şi Cristian Mungiu pe banii statului român. Şi cine face filme pe banii statului e mai vizibil.

Pentru că Dan Chişu nu şi-a bătut joc de Biserică în halul în care a făcut-o Mungiu în După dealuri.

Pentru că filmele lui Dan Chişu nu au fost atât de plimbate pe la festivaluri ca ale lui Mungiu.

 

Păcatele lui Dan Chişu

Probabil că unul din cele mai paradoxale aspecte ale lui Dan Chişu ca autor de film vine din modul în care îşi promovează filmele. Pe de-o parte, un producător de film are interesul să aibă o cât mai mare recuperare a pierderilor generată de cheltuielile de producţie ale unui film, ceea ce înseamnă o minimă promovare. Pe care Dan Chişu n-a făcut-o, deşi YouTube Bazaar are premiera pe marile ecrane din România luna aceasta, data oficial anunţată fiind vineri 26.11.2015 pentru Bucureşti şi unele oraşe din România. Fişa de pe imdb e incompletă şi filmul nu se poate vota, iar de la teaserul de mai jos, un trailer oficial, mai scurt şi mai captivant nu a fost realizat. Chiar dacă în tehnică şi în format, Dan Chişu este un producător (de exemplu, şi al filmului Planşa, pe care nu l-a regizat, premiat cu 2 premii UCIN), el se comportă mai degrabă precum unul din acei autori de film (regizori şi scenarişti) care pare să considere că marketingul este mai degrabă o cheltuială decât o investiţie. 

 

Chiar dacă YouTube Bazaar arată că Dan Chişu a înţeles cum se foloseşte web 2.0, el alege să nu-l folosească. În loc să vuiască blogosfera de lansarea filmului său, rezultatele pe care le întâlnim pe google după titlul filmului său sunt vechi de 3 ani. Şi pe nicăieri în cinematografele bucureştene nu am văzut vreun afiş al acestui film. Oare îi pasă lui Dan Chişu că filmul său iese pe piaţă?

Preţuiesc faptul că Dan Chişu este un om pasionat, care vorbeşte dintr-o bucată şi parcă-parcă m-aş urca în barca lui pe unele din subiectele despre care vorbeşte cu pathos. Însă, în acelaşi timp, trebuie să ţin cont că deocamdată sunt în barca jurnalistului, a bloggerului, a celui care încearcă să-şi formeze o perspectivă onestă de ansamblu despre ceea ce se întâmplă în filmul românesc. Un an şi jumătate şi vreo o sută de filme româneşti recente (2013-2015) mai târziu de când m-am apucat, nu pot spune că am reuşit.

Ca o concluzie, studiind un profil general al autorului de film român, Dan Chişu merită remarcat atât ca producător, cât şi ca regizor, cu talentul său debordant de tinereţe, cât şi ca român frustrat pentru că este autor neînţeles, cu hibele sale de relaţii publice. Să ţinem minte, la cinema vorbeşte în primul rând opera, nu autorul.

Vă invit să mergeţi în cinematografe să vedeţi Bucureşti Non-Stop şi YouTube Bazaar pentru originalitatea lor şi pentru faptul că autorul îşi asumă riscuri, ceea ce este mai mult decât pot spune cu privire la leşinături artistice de calibrul Câinelui Japonez (2013), Rocker (2012), sau Box (2015).

Vă recomand acest interviu cu Dan Chişu

 

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Copyright text © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.


Acțiuni

Information

One response

20 03 2016
Hoţii de film românesc, partea a III-a | DISCERNE

[…] Însă proiectele-mamut ale unor repetenţi care au încasat bani acum 6-8 ani sunt făcute de ruşine de ritmul ameţitor în care vin filme din zona producţiei independente. Prin urmare, oameni fără pregătire cinematografică (de exemplu publicitari, jurnalişti, sociologi) reuşesc fie să găsească finanţare, fie să realizeze filme foarte repede şi foarte bine fără prea mari solicitări de buget. Când asta se întâmplă, atunci cu atât mai mult unii din cei ce se halucinează a fi „cineaşti de modă veche” arată cu atât mai ridicol prin comparaţie cu noii-veniţi.Vezi exemple aici şi aici. […]

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: