Cadrare şi aşteptări

20 11 2015

Ion termină facultatea de medicină şi e repartizat într-un sat. Acolo, medicul batrân îl informează că nu poate sta cu el prima săptămână (cum ar fi trebuit) şi pleacă spunându-i să fie atent la ce face. Se întoarce peste 7 zile şi-l întreabă ce a făcut. Ion îi răspunde:

– Prima data a venit o babă pe care o durea capul, aşa că i-am dat un calmant. A doua oară a venit un copil julit la genunchi, aşa că am curăţat rana, am dezinfectat-o şi l-am pansat. Vineri când să închid cabinetul a venit Maria, a încuiat uşa, s-a dezbrăcat şi s-a întins pe masă spunându-mi:

– Ioane, nu am văzut bărbat de trei luni!

Medicul cu sufletul la gura il intreaba pe Ion:

– Şi ce-ai făcut?

– I-am pus picături în ochi .

 

Ce nu ştii că faci atunci când te dez-amăgeşti?

Ţi s-a întâmplat vreodată să fii dez-amăgit/ă de cineva sau de o situaţie? Desigur că multora li s-a întâmplat asta. Ce se întâmplă, de obicei, care este cauza?

Noul Dicţionar Explicativ al Limbii Române dă următoarea definiţie pentru verbul „a amăgi”, conform dexonline.ro:

A AMĂGÍ ~ésc 1. tranz. 1) (persoane) A face să se amăgească (recurgând la diverse mijloace necinstite); a înșela; a păcăli. 2) (persoane) A atrage prin promisiuni false (profitând de încredere). 2. intranz. fam. A spune minciuni; a minți. /<lat. ammagire

Dacă studiem pornind de la structură, a se dez-amăgi, înseamnă a-şi reveni de pe urma unei proprii amăgiri.

Acelaşi dicţionar oferă următoarea definiţie pentru verbul „a dezamăgi”:

A DEZAMĂGÍ ~ésc tranz. A face să se dezamăgească; a deziluziona; a decepționa. /des- + a amăgi

Observăm cum prezumţia dată de „a face să” este una care plasează locul controlului în afara dezamăgitului: cel care „dezamăgeşte”, în realitate, nu realizează o acţiune asupra celui „amăgit”, pentru că observăm reflexivul „se”. Prin urmare, acţiunea are loc la cel dezamăgit.

El este cel care îşi schimbă perspectiva. Cel dezamăgit este actorul şi victima procesului de „dezamăgire” şi a rezultatului acesteia. Care este totuşi procesul prin care se întâmplă aceasta şi cum putem să evităm asemenea supărări?

Inteligenţa emoţională interpretată prin filtrul analizei tranzacţionale defineşte dezamăgirea drept o combinaţie a emoţiilor de bază furie şi tristeţe.

boy-859364_1280

 

Oamenii au aşteptări.

Orice act de comunicare are în esenţa lui intenţia de a influenţa. Fiecare intră într-un act de comunicare, în mod inconştient, pentru a satisface o valoare/ o necesitate care este relevantă pentru el/ ea (aşa cum am explicat pe larg în capitolul Principiul necesităţii şi al priorităţii în comunicare din cartea mea, Căile persuasiunii în negociere).

Nu mereu suntem conştienţi de acestea, dar în realitate în funcţie de criterii, grupăm în mintea noastră oamenii în categorii şi ne comportăm cu fiecare într-un anumit fel, specific cadrului de relaţionare, mediului de lucru, contextului, situaţiei. Comportamentele sunt considerate acceptabile atâta vreme cât sunt conforme cadrului. Se întâmplă des uneori ca acest cadru să fie stabilit fără a se discuta despre aceasta. Problema se pune atunci când totuşi un anumit comportament trece peste aşteptările unui partener de relaţionare.

photo-frame-878223_1920

În momentul în care la începutul unei comunicări, de orice fel, că e o afacere, că e o prietenie, că e o relaţie sentimentală, o modalitate prin care să ne putem da seama şi prin care putem să fim siguri cu privire la evitarea dezamăgirilor este să specificăm de la bun început ce aşteptări are fiecare parte. În măsura în care se poate realiza o înţelegere pe aceste baze, este clar ce este corect/drept şi ce nu.

Nu poate exista corectitudine atâta vreme cât nu a existat o cadrare/un contract clar iniţial.

 

Ce se întâmplă atunci când (nu) contractăm şi cum (nu) funcţionează asta

Contractul nu trebuie neapărat să fie scris, acesta poate fi şi verbal şi poate fi exprimat sub forma: “dacă eu sunt dispus să X şi fac X, atunci pot să mă aştept să se întample Y… ?”. Să vedem ce se întâmplă atunci când nu se realizează şi atunci când se realizează această cadrare, în diferite contexte.

1. Şeful lui Ionel, de curând angajat, îi trimite acestuia şi unui coleg un raport şi le cere la amândoi un feed-back. Ionel îi trimite nişte consideraţii generale, iar colegul lui adnotează tot documentul cu roşu, punctând aspectele care erau de comentat în detaliu.

Şeful este nemulţumit de Ionel, pentru că atunci când a cerut un feed-back, a vrut de fapt ceea ce făcuse colegul lui. Nu a oferit informaţii explicite pentru ce fel de feed-back dorea, pentru că se aşteptase întotdeauna să primească feed-back-ul detaliat. Iar Ionel a fost întotdeauna obişnuit să dea feed-back-ul scris într-o manieră generală, sintetică, prin urmare nu i-a trecut prin minte să ceară informaţii: “ce fel de feed-back?”.

Atunci când cineva comunică mereu într-un anumit fel şi primeşte un anumit răspuns, nu este obligatoriu ca aceasta să se întâmple de fiecare dată, cu oricine sau în orice context.

Doar pentru că nu există cadrare, nu însemnă că dispar şi aşteptările. Întotdeauna într-o comunicare vor fi aşteptări. Lipsa unei promisiuni sau a unui contract nu înlătură responsabilitatea pentru rezultatul actului de comunicare.

Ţi-ai dat vreodată seama, până acum, că, deşi esenţa unei comunicări este dată de intenţia ei, sensul unei comunicări este dat de rezultatul ei?

A cui este responsabilitatea în această comunicare? Ei bine, a amândurora. Oricare dintre ei ar fi oferit sau ar fi cerut informaţii suplimentare despre tipul de feed-back, ar fi dus la o cadrare, la o setare a aşteptărilor care să fie OK pentru amândoi şi să evite timpul pierdut şi neînţelegerea.

Mie îmi place să cred că suntem responsabili 100% pentru comunicarea într-o relaţie. Sunt convins că ai observat cum, schimbând ceva în noi, putem schimba ceva în modul în care partenerul de relaţie reacţionează. Dacă acest lucru nu se întâmplă, fie nu suntem într-o relaţie, fie nu am reuşit să găsim sau nu suntem dispuşi să facem lucrurile care ar genera schimbarea pe care o aşteptăm în comunicare.

Desigur, aceasta este o aserţiune specifică unei şcoli de marketing şi mai puţin unei şcoli psihoterapeutice. Unii psihologi îi învaţă pe oameni că sunt responsabili doar pentru capătul lor de comunicare în relaţie şi asta este adevărat, până la un anumit punct. Eu cred că, pe de-o parte, cei care au studii de specialitate şi mai ales competenţe avansate în comunicare (de exemplu: comunicare şi relaţii publice, marketing, publicitate, ştiinţe politice, siciologie, psihologie) pot avea o influenţă mai profundă şi, prin aceasta, mai importantă, în relaţiile personale şi mai ales profesionale în care se implică. Pe de altă parte, stă scris în fişa de post a unui marketer, a unui vânzător, că trebuie să convingă. Continuitatea muncii sale depinde de măsura în care ajunge să influenţeze, altfel spus, stăpâneşte 100% din comunicare în relaţia cu publicul-ţintă.

Ai auzit cu siguranţă cuvintele lui Gandhi: “Fii schimbarea pe care o aştepţi în lume”. La fel de adevărat este şi “different strokes for different folks”/ „stimuli diferiţi pentru oameni diferiţi”. Iar pentru că fiecare se comportă diferit de alţii şi de la un context la altul, este important să ajustăm comunicarea astfel încât să fie potrivit comportamentul. Citeşte aici mai multe despre cum să vorbeşti fiecăruia pe limba lui.

Atenţie mare! Atunci când intri într-un proces de transformare, este important să fii motivat(ă) prin ceea obţii pentru tine, nu prin modul în care speri să se schimbe altcineva care se găseşte în relaţia cu tine. Doar pentru că este posibil ca celălalt să se schimbe, nu înseamnă că acest lucru se va şi întâmpla… vreodată.

 

2. La un moment dat, un prieten de-al meu se afla în comunicare sentimentală la distanţă cu o prietenă cu care avea în trecut o tentativă nereuşită de relaţionare. Ei au stabilit de comun acord că puteau discuta unul cu celălalt prin telefon şi internet atunci când simţeau nevoia, iar dacă din orice motiv ea nu mai dorea să comunice, el îi va respecta această decizie, cu rugămintea unui preaviz de 2 zile.

Cum era previzibil, după un timp, ea a comunicat, cu un preaviz de 2 zile, că doreşte să întrerupă relaţionarea, spunându-i că nu este neapărat că ar fi ceva care să o deranjeze; pur şi simplu dorea să nu mai comunice astfel, ci prefera să petreacă mai mult timp cu ea însăşi.

El a fost nemulţumit de această situaţie, dar a recunoscut că nu avea de ce să fie supărat, pentru că ea se ţinuse întru totul de înţelegere, iar în acest timp comunicarea a fost minunată.

Desigur, lucrurile ar fi putut să se oprească aici, dar el şi ea erau amândoi nişte oameni suficient de inteligenţi emoţional, care ţineau suficient de mult la aştepările lor şi la relaţionarea dintre ei. Aşa că pur şi simplu el a sunat-o, i-a spus că îi mulţumeşte pentru timpul acordat, respectă decizia ei şi în acelaşi timp i-a comunicat ce simţea în legătură cu aceasta. În cadrul acestui demers, el a ştiut să specifice că înţelege ceea ce ea îşi doreşte şi că intuieşte ce putea fi schimbat în comunicare, astfel încât relaţionarea să continue.

Când ea a spus iniţial că preferă să petreacă timp cu sine, i-a comunicat (iar el a verificat asta, fără a considera că presupunerea lui era lege universală) că dorea să fie o comunicare care să vină din plăcere pentu ea, nu din necesitate, deci fără să se simtă presată, ci să se simtă ca are parte de suficientă atenţie din partea lui.

Din momentul în care au reluat comunicarea, aceasta s-a putut realiza fără neînţelegeri şi reproşuri, pentru că existase o cadrare iniţială. Un contract stabilit de amândoi. Contractele se numesc astfel pentru că se respectă inclusiv atunci atunci când nu-ţi convine. Fără această cadrare, ea nu s-ar fi simţit la fel de OK să-i spună să renunţe la comunicare, iar el s-ar fi simţit respins fără posibilitatea de a înţelege ce a făcut greşit.

Reproşurile şi jignirile apar atunci când oamenii evită să discute despre ce vor, ce le place şi nu le place, ce au nevoie, încotro se îndreaptă, ce este important să evite, ceea ce consideră normal şi ce aşteptări au.

Cel mai important lucru care poate fi făcut atunci când cineva alege să rupă o relaţie de comunicare, indiferent de care tip ar fi aceasta, este să acceptăm şi să respectăm această decizie.

Atenţie! Respectarea partenerului de negociere şi respectarea deciziei nu înseamnă că trebuie să fim şi de acord sau să tolerăm comportamentul prin care se rupe această comunicare.

Dacă un client refuză să plătească valoarea unui contract pentru care a primit servicii, furnizorul poate să-i respecte decizia de a înceta relaţionarea şi să-l oblige să plătească, în limitele contractării iniţiale sau ale regulilor în care funcţioneză sistemul în care s-a desfăşurat contractarea.

Dacă un partener într-o relaţie de cuplu hotărăşte să rupă relaţia rănindu-şi partenerul (exemple comune în zilele noastre: notificare prin SMS, offline sau e-mail) sau/şi nelăsând posibilitatea de discuţie faţă în faţă şi matură, nu este de aşteptat ca partnerul, doar pentru că îi respectă decizia, să îi ierte şi comportamentul.

Aşteptările nu dispar doar în momentul în care nu mai sunt întrunite, ci dimpotrivă, creează frustrări care pot ieşi la suprafaţă în momente dintre cele mai neplăcute. Rănile nu îi fac pe oameni neaparat mai puternici. De fapt, acumularea lor le creşte amărăciunea.

 

Pilda lucrătorilor tocmiţi în vie

Această metaforă ne arată cum funcţionează “tocmeala” şi “dreptul” fiecăruia sau “cadrarea”. Sublinierile prin îngroşare în text îmi aparţin.

Asemănatu-s-a împărăţia cerurilor cu un om stăpân de casă, care a ieşit dis-de-dimineaţă să tocmească lucrători la via sa. Şi învoindu-se cu lucrătorii pentru un dinar pe zi, i-a trimis în via sa. Şi ieşind pe la ceasul al treilea, a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru. Şi le-a zis acelora:

Mergeţi şi voi în vie, şi vă voi da ce va fi dreptul vostru.”

Iar ei s-au dus. Ieşind el iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea, a făcut tot aşa. Ieşind pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii stând fără lucru şi le-a zis:

De ce aţi stat aici toată ziua fără lucru?”

Ei i-au zis:

Fiindcă nimeni nu ne-a tocmit.

El le-a zis: “Duceţi-vă şi voi în vie şi veţi primi ceea ce va fi în dreptul vostru.

Făcându-se seară, stăpânul viei i-a spus îngrijitorului: “Cheamă-i pe lucrători şi dă-le plata, începând cu cei din urmă până la cei dintâi”.

Venind cei din ceasul al unsprezecelea, au primit câte un dinar. Şi venind cei dintâi, au socotit că vor lua mai mult, dar au primit şi ei tot câte un dinar.

Şi după ce au primit, cârteau împotriva stăpânului casei, zicând:

Aceştia de la urmă au lucrat un ceas şi i-ai făcut deopotrivă cu noi, care am dus greul zilei şi arşiţa…”

Iar el, răspunzând i-a zis unuia dintre ei:

Prietene, nu-ţi fac nedreptate. Oare nu pentru un dinar te-ai învoit cu mine? Ia-ţi ce e al tău şi pleacă. Vreau eu ca acestuia de la urmă să-i dau cât şi ţie; oare nu am dreptul să fac cu ale mele ce vreau eu?; sau este ochiul tău rău pentru că eu sunt bun?”

Aşa vor fi cei din urmă întâi şi cei dintâi, la urmă; că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”.

Biblia, Evanghelia după Matei 20: 1-15,

Ediţia Sinodală, 2002, pp. 1483-1484

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi acesta:

Contractul psihologic în relaţiile de muncă

Îţi mulţumesc!

Happy personal development!

Ştefan Alexandrescu,

consultant în strategie de comunicare şi resurse umane

 

Copyright © Ştefan Alexandrescu, 2008, 2011, 2015. Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Anunțuri

Acțiuni

Information

16 responses

24 08 2011
Cum să ai parte de aşteptări? « DISCERNE

[…] ţii minte exemplele din articolul Cadrare şi aşteptări? Preferi să fii în postura lui Ionel sau a prietenului? Gândeşte-te bine ce răspunzi, pentru […]

Apreciază

24 10 2011
acorduripentrusuflet

Multumesc Stefan! Articolul tau mi-a raspuns la multe intrebari si implicit mi-a schimbat ziua si saptamana…
Ai grija un pic la linkul catre articolul „Trebuie că “dacă vrei, poţi!””, cred ca i-ai pus calea gresita, pentru ca nu il gaseste.
Te imbratisez,

Apreciază

27 10 2011
Cele 8 secrete ale pârghiilor psihologice în negociere « DISCERNE

[…] 12. Cadrare şi aşteptări […]

Apreciază

12 05 2014
Cum să scădem zgomotul din comunicarea cu cei din jur | DISCERNE

[…] ajuta neapărat să renunţăm la aşteptările şi standardele din partea celorlalţi. Nu spun că aşteptările sunt ceva greşit. Doar că modalitatea în care alegem să ne simţim atunci când aşteptările […]

Apreciază

20 06 2014
Metafore, primeşti? | DISCERNE

[…] Cadrare şi aşteptări – Parabola lucrătorilor viei […]

Apreciază

26 09 2014
Acceptarea celorlalți | DISCERNE

[…] Cadrare şi aşteptări […]

Apreciază

23 10 2014
Bianca Ionel - Acorduri din suflet

[…] neapărat să renunţăm la aşteptările şi standardele din partea celorlalţi. Nu spun că aşteptările sunt ceva greşit. Doar că modalitatea în care alegem să ne simţim atunci când aşteptările […]

Apreciază

29 10 2014
Articole despre negociere de Ştefan Alexandrescu | DISCERNE

[…] Cadrare şi aşteptări (20 august 2011) […]

Apreciază

4 11 2014
Acceptarea de sine, condiţie pentru stabilitatea stimei de sine | DISCERNE

[…] Cadrare şi aşteptări (20 august 2011) […]

Apreciază

2 12 2015
Aşteptările – otrava sufletului nostru | DISCERNE

[…] Aşteptările de la colegi sau colaboratori. În mod similar, cei cu care lucrăm nu trebuie să ne ghicească gândurile şi cu atât mai puţin să se comporte cum ne aşteptăm noi. Fiecare înţelege în felul lui procesele, chiar dacă sunt comune cu ale mele, şi le pune în practică prin metodele proprii, care pot fi la fel de bune ca ale mele. Trebuie să învăţăm să folosim unicitatea fiecăruia, felul său de acţiune şi să facem echipe bazate pe complementaritate. Oamenii vin din medii diferite, au moduri de gândire diferite şi diversitatea poate fi constructivă în lipsa aşteptărilor şi în prezenţa acceptării, cooperării în scop comun şi valorificării plusurilor. […]

Apreciază

17 12 2015
Retrospectiva 2015 a seriei „De la aşteptare la realitate” | DISCERNE

[…] Cadrare şi aşteptări (20 noiembrie 2015) de Ştefan […]

Apreciază

5 02 2016
Maturitatea şi aşteptările asupra realităţii | DISCERNE

[…] ajunge la concluzii precum acestea, acestea şi acestea face parte din maturitate. Maturitatea deplină nu se dobândeşte la o […]

Apreciază

30 05 2016
Articole despre negociere de Ştefan Alexandrescu | DISCERNE

[…] Cadrare şi aşteptări (20 noiembrie 2015) […]

Apreciază

30 05 2016
Cele 8 secrete ale pârghiilor psihologice în negociere | DISCERNE

[…] pe care le foloseşti, realizezi o cadrare a situaţiei (mai multe despre cadrare, în articolul „Cadrare şi aşteptări”). Cel / cea cu care comunici este expusă cuvintelor şi limbajului non-verbal pe care le […]

Apreciază

30 05 2016
Cum să scădem zgomotul din comunicarea cu cei din jur | DISCERNE

[…] ajuta neapărat să renunţăm la aşteptările şi standardele din partea celorlalţi. Nu spun că aşteptările sunt neapărat ceva greşit. Doar că modalitatea în care alegem să ne simţim atunci când […]

Apreciază

30 05 2016
Cum să ai parte de aşteptări? | DISCERNE

[…] ţii minte exemplele din articolul Cadrare şi aşteptări? Preferi să fii în postura lui Ionel sau a prietenului? Gândeşte-te bine ce răspunzi, pentru […]

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: