Cronica filmului Les Terrasses/Es-Stouh (2013)

produs de: Merzak Allouache, Jacques Bidou, Marianne Dumoulin

scenariul şi regia: Merzak Allouache

Coproducţie Franţa-Algeria

Alger, Algeria.

Pe terasele din 5 cartiere ale oraşului (Casbah, Bab El Oued, Notre dame d’Afrique, Centre ville şi Belcourt), se petrec drame şi bucurii. Mai multe personaje, ale căror vieţi nu sunt intersectate decât prin ocazionala vecinătate, iau decizii de viaţă şi de moarte, pe parcursul a 24 de ore, în acompaniamentul omniprezent al celor 5 rugăciuni pe care musulmanii le fac cu regularitate.

Avem o expunere destul de insolită a ipocriziei: poliţistul care binecuvintează şi acoperă o crimă, gazda musulmanilor ce se roagă este un traficant de droguri, avarul care-şi bate fratele când e viu şi-l plânge când e mort, imamul oripilat de pozele nude ale femeilor tratează cazuri ginecologice pe post de exorcizor, bătrânul prizonier care odată eliberat refuză să plece, bătrâna care-şi cicăleşte nora doar atunci când îi convine, etc.

Desigur, este greu de realizat un asemnea film fără a cădea într-un tezism de condamnare a religiei în general sau a islamismului în particular. Totuşi, Merzak Allouache, ca autor total (producător, scenarist şi regizor), reuşeşte să facă un portret minimalist şi relativ echilibrat. Unii ar putea spune că ce îi lipseşte puţin pentru ca al său The Rooftops să fie un Leviathan al lumii arabe este şi exemplul pozitiv, adică modelul de viaţă religioasă în care de fapt religia nu este doar un paravan formal pentru viciile şi fricile cele mai umane. Însă mie personal nu mi-a lipsit acest exemplu, pentru că nu consider că acesta este un film lipsit de respect la adresa credinţei musulmane, ci un film care arată cu degetul pe cei care practică această religie într-o manieră ipocrită. „Pe afară-i vopsit gradul, înăuntru leopardul” se găseşte cu siguranţă şi la arabi.

Eu aş fi curios mai degrabă cum ar fi portat un asemenea subiect urban în lumea creştină, lăsând la o parte Leviathan (pe care l-am văzut şi îl consider printre cele mai bune filme de anul acesta la cinema).

Les Terrasses este un film experimental autoconţinut, o colecţie de portrete bine punctate ca într-un omnibus, care îşi atinge potenţialul maxim. Un film foarte bun, dar nu genial, al cărui punct forte (structura) îi este şi limita finită: fiecare din cele peste 20 de personaje care se perindă pe cele 5 terase îşi dispută atenţia spectatorului într-un meci cu sumă nulă care atinge toate notele esenţiale, dar nu excelează în niciun punct specific.

Producţia a rulat în cadrul unor festivaluri, între care menţionez în mod deosebit Veneţia, 2013, unde a participat în competiţie. A avut premiera şi lansarea oficială în Franţa abia în 2015.

Film văzut în cadrul Zilelor Filmului Francez la Institut Français – sala Elvira Popescu.

Punctajul meu: 7/10

Trailer

Ştefan Alexandrescu,

ocazional, critic de film

Anunțuri

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s