„Nimeni nu poate fi cu adevărat conştient de o altă fiinţă decât dacă o iubeşte. Prin dragostea noastră, îi sprijinim pe cei iubiţi să-şi vadă potenţialul”
Jeff Vlaming şi Bryan Fuller, scenariştii episodului 9, „Shiizakana”, din sezonul 2, din serialul TV american Hannibal
Oare de ce nu reuşim să fim mai fericiţi şi mai împliniţi?
Am început toamna aceasta o serie de articole intitulată „De la aşteptare la realitate”. În cadrul acesteia, până acum, am pornint de la observaţia că mulţi se plâng de lipsa de aşa-zise „modele” şi „valori”. Am explicat aici cum se poate întâmpla ca aşteptările pe care le avem să nu fie realizabile deoarece pornim de la premise greşite. Adesea, ne dorim ca anumite persoane, apropiate nouă, sau aflate în poziţii importante, să acţioneze conform valorilor sau aşteptărilor noastre. iar atunci când nu o fac, ne simţim îndreptăţiţi să le reproşăm, să îi criticăm, să îi corectăm sau chiar să îi certăm pentru această „neperformanţă”. O altă faţetă a aceleiaşi monede este de a investi cu speranţă anumite persoane, ţinând prea puţin cont de acţiunile efective pe care ei le fa. Dar cu o floare nu se face primăvară, iar potenţialul nu se manifestă întotdeauna. Poate că dacă am aşeza acceptarea (acceptarea de sine, acceptarea celorlalţi, acceptarea societăţii aşa cum este) ca temelie, lucrurile ar putea avea un nou început. Însă, de fapt, cum anume ne rănesc aşteptările pe care le avem? Am luat dat câteva exemple, pornind de la datoriile principale ale părinţilor către copiii lor. Ce anume le spun unii părinţi copiilor lor prin aşteptările pe care le pun ca o povară în sarcina lor? Ce spun, la rândul lor, copiii, ca replică la această povară? Am scris aici despre câteva din comportamentele şi atitudinile bolnave de care noi, ca părinţi, respectiv copii, merităm să ne eliberăm. Astăzi este momentul să păşim mai departe. Dacă pe părinţi nu ni-i putem alege, atunci cel puţin partnerul de viaţă (sentimentală) cade destul de mult în libertatea noastră, în societatea contemporană. Aici, avem ca actori bărbaţii şi femeile. Atunci când avem în joc aşteptările, putem găsi următoarele tranzacţii în comunicare:
1. El îi reproşează că ea nu se ridică la înălţimea aşteptărilor lui. De fapt, îi transmite ei nişte mesaje (mai mult sau mai puţin conştient) ce reflectă convingerile şi priorităţile lui.
2. Ea, acceptând această sabie a lui Damocles deasupra capului, îi transmite lui nişte mesaje (mai mult sau mai puţin conştient) ce reflectă convingerile şi priorităţile ei.
3. Ea îi reproşează lui că nu se ridică la înălţimea aşteptărilor ei. Prin diverse comportamente şi afirmaţii, îi transmite lui nişte mesaje (mai mult sau mai puţin conştient) ce reflectă convingerile şi priorităţile ei.
4. El, acceptând această sabie a lui Damocles deasupra capului, îi transmite ei nişte mesaje (mai mult sau mai puţin conştient) ce reflectă convingerile şi priorităţile lui.
Să vedem aşadar cum funcţionează interacţiunile!
Bărbatul care îi face constant reproşuri femeii pe care susţine că o iubeşte îi transmite în mod mai mult sau mai puţin conştient următoarele mesaje:
Nu sunt în stare să te inspir să te schimbi prin modelul meu. Fă aşa cum nu sunt eu în stare să-ţi arăt!
Iubito, eşti minunată! De ce nu vrei să fii perfectă?
Dacă vrei să nu mă mai uit după altele, fii şi tu mai mult ca altele! Uită-te de exemplu la vecina/sora ta, ea…
Dacă nu mă satisfaci, atunci nu eşti suficient de femeie pentru mine.
Eu nu mă pricep la chestia asta cu vorbitul aşa ca voi, femeile. Ia şi fă ce spun eu şi o să fie bine şi n-o să mai trebuiască să folosesc atâtea cuvinte!
Draga mea, trebuie să fii/faci mai aşa…, nu te-a învăţat mama ta să…
Dacă vrei să te iubesc şi să te respect, trebuie să fii aşa cum vreau eu. Dacă nu, atunci găsesc pe alta!
Ştiu că eşti sensibilă şi te superi uşor dacă te critic, aşa că mişcă-te şi tu în **** mă-tii mai repede şi fă chestia aia până nu vorbesc urât cu tine!
Înţeleg că eşti supărată. Acum urmează procedura asta pentru a rezolva problema pe care mi-ai descris-o! Nu înţeleg de ce ai început acuma să plângi. Dacă nu faci cum îţi zic eu, n-o să se rezolve singură situaţia! Cum adică nu ştiu să ascult?
Tu eşti prea proastă ca să-ţi dai seama ce ai de făcut, de-asta trebuie să-ţi zic eu. Dacă nu aş fi eu, ai cădea în gropi ziua-n amiaza mare.
Eu am dreptate pentru că sunt bărbat. Tu eşti femeie, deci trebuie să mă asculţi, că sunt capul familiei.
Dacă nu vrei să ajungi ca maică-ta, ia şi fă aşa cum zic eu!
Femeia care se lasă cicălită de bărbatul ales şi se simte inferioară pentru că nu se ridică la înălţimea aşteptărilor lui îi transmite mai mult sau mai puţin conştient unele din următoarele idei:
Dacă nu fac asta, atunci s-ar putea să te pierd şi nu mă mai vrea nimeni. Ce mă fac eu fără tine?
Am să mă schimb, promit! Ştiu că nu merit să fiu iubită decât dacă sunt aşa cum vrei tu să fiu.
Îţi mulţumesc că nu mă accepţi aşa cum sunt, nici mie nu prea-mi place de mine.
Nu ştiu ce vezi aşa de special la mine. Ar trebui să-i fiu recunoscătoare că mi-a pus Dumnezeu palma în cap când te-ai uitat la mine prima dată!
Sunt o nenorocită pentru că mă tolerezi. Te rog, nu mă alunga! Am să fac aşa cum spui tu, stăpâne!
Tu vezi un potenţial în mine. Ah, iubitule, ştiam eu că sunt genială! Şi eu apreciez potenţialul meu, dar nu mă grăbi aşa de mult cu schimbatul obiceiurilor!
Ştiam eu că fosta ta prietenă era mai bună decât mine! Lasă că pot să devin aşa cum vrei tu şi am să te fac s-o uiţi! Nu suport când mă compari cu ea!
Fostul meu iubit m-a părăsit. Dacă tu mă placi, înseamnă că poate oi fi bună de ceva, mai ştii?
Am construit atât de mult în relaţia asta, încât nu vreau să renunţăm, ce-o să zică lumea?
Vreau să fiu perfectă pentru tine, iubitule! Spune-mi cum să fiu şi am să devin cine vrei tu!
Cine vrei să mă prefac că sunt în seara asta?
Atâta timp cât tu aduci bani în casă, nu am voie să comentez.
Eu tac acum, dar ştii că te bârfesc pe la spate!
Ai dreptate să umbli cu altele dacă eu nu te satisfac. Ce pot să fac ca să te satisfac?
Am văzut că te uitai după tipa aia. Lasă că am să fac tot ce-mi stă în putinţă să te fac să uiţi de ea la noapte!
Ocărăşte-mă cât vrei, numai nu mă bate!
Mă bucur că mă baţi doar pe mine şi nu pe copii.
Da, e adevărat, m-ai băgat în spital cu bătaia, dar mi-ai adus flori. Ce frumoase sunt! Ştiam eu că mă iubeşti!
Femeia care îi adresează partenerului ei sentimental întrebări critice, aluzii, sugestii, „idei de îmbunătăţire”, îi transmite mai mult sau mai puţin conştient aceste idei:
Dacă îmi dai dreptate, atunci sunt îndreptăţită să mă simt superioară ţie.
Fără mine, ai fi azi în şanţuri. Cu mine, Dumnezeu ţi-a pus mâna în cap, nerecunoscătorule! Urcă-mă repede înapoi pe piedestal!
Iubitule, eu te iubesc şi îţi vreau binele, cum poţi să fii aşa de chior şi bătut în cap să nu-ţi dai seama că e aşa cum spun eu?
Şi eu cred la fel ca tine, doar că tu n-ai dreptate!
Trebuie să fiu ca o mamă pentru tine, că tu nu eşti în stare să ai grijă de tine!
Dacă vrei să te iubesc şi să te respect, trebuie să fii aşa cum vreau eu. Dacă nu, atunci găsesc pe altul!
Nu valorezi suficient de mult în ochii mei.
În afară de … asta, şi de … asta, şi de asta…, eşti un bărbat extraordinar! Îţi trebuie doar puţin ca să […] Orice femeie ar fi mulţumită să te aibă, atâta doar că…
Hai să facem lucrurile să fie mai bune. Vreau mai mult pentru noi. Dă-mi!
Uită-te la mine, cât de blândă, modestă, supusă şi tăcută sunt, bădăranule! Ar trebui să iei exemplu! Până când să mai am răbdare cu tine? Acuşi iau nuiaua din cui!
Tu valorezi cât sunt eu dispusă să-ţi ofer importanţă. În caz contrar, poţi să te vaporizezi şi nimeni nu va mai şti câtă umbră faci pământului degeaba.
Nu ai voie să fii mulţumit de ceea ce ai. Trebuie întotdeauna să vrei mai mult. Uită-te la mine, eu vreau întotdeauna mai mult de la mine şi de la ceilalţi! Trebuie să-ţi impui respectul. Ia şi tu de la ceilalţi ca să-mi dai mie!
Dacă nu mă satisfaci, atunci nu eşti suficient de bărbat pentru mine.
Tu ar trebui să ştii şi singur lucrurile astea şi fără să ţi le spun eu. Aşa lucruri nici nu se întreabă. Ce, mama ta nu te-a învăţat? Offf, trebuie să-ţi explic eu totul…
Până la vârsta asta nu ai învăţat că nu se pun asemenea întrebări?
Într-un asemenea mediu vrei să crească copilul nostru? Ce fel de tată eşti tu? Oh, ce părinte degenerat şi eşuat ai să fii! Exact ca taică-tu!
O femeie are nevoie să se simtă în siguranţă. Nu cer de-acuma un castel şi o limuzină, ci doar o vilă cu etaj şi un Audi, acolo, măcar.
Dragul meu, eşti un bărbat minunat. De ce nu vrei să fii perfect?
Te respect, dar…
Poate dacă îţi tot aduc aminte de lucrurile astea, or să-ţi intre în cap mai bine!
Hai că te învăţ eu cum vine asta, tu taci din gură şi ascultă aicea…
Acesta este un ultimatum. Asta a fost ultima picătură. Dacă nu te schimbi, atunci îmi găsesc pe altul! Chiar trebuie să-ţi spun în faţă toate lucrurile astea ca să-ţi dai seama de ele?
Eu vreau să se întâmple asta. Aşa că nu mă interesează cum îţi aranjezi tu lucrurile, astea sunt detalii pentru mine. Tu fă să se întâmple asta, că eşti bărbat!
Ai înţeles? Ei, păi dacă ai înţeles, înseamnă că faci. Vreau să te văd că faci. Ce ai înţeles?
Fă ceva, numai să iasă lucrurile altfel/bine.
Bărbatul care suportă cicălelile, reproşurile şi criticile partenerei sentimentale îi transmite în mod direct următoarele mesaje:
Tu eşti mai bărbată decât mine. Tu eşti cocoşul în casă.
Eu sunt greşit, eronat. Tu ai dreptate. Merit să fiu pedepsit că nu sunt la înălţimea standardelor tale.
Dacă îţi dau dreptate verbal nu trebuie să fac tot ce spui tu. Şi-aşa, dacă tot stai cu mine te-ai obişnuit.
Îmi spui aceleaşi lucruri ca mama. Eşti o voce în capul meu care sună exact ca ea. Chiar dacă nu îmi place ce spune mama, aşa trebuie să fac chiar dacă nu fac, pentru că ea îmi vrea binele. Mă bucur că tu ai devenit noua voce din capul meu şi eşti conştiinţa mea, că a mea e în vacanţă.
Eşti o femeie cu personalitate. Îmi plac femeile cu personalitate. Atâta doar că aş vrea să mai taci şi tu din gură.
Dacă te las să vorbeşti, ai să ai impresia că îţi dau dreptate. Eu oricum am să fac cum vreau. Nu trebuie să ştii tu totul.
Mă bucur că te uiţi tu la mine şi-mi spui ce nu-mi vine bine, că aşa nu mai e nevoie să mă uit în oglindă. Şi-aşa e murdară şi n-am chef s-o şterg.
Draga mea, te rog nu te supăra pe mine. Fac orice, numai să nu mă mai pui să mai spăl o dată vasele!
Este ceva în neregulă cu asta? Eu nu mi-am dat seama până acum. Dacă ţie nu-ţi place, atunci trebuie să fac o schimbare radicală. Uite, începe tu şi eu mă apuc de luni/luna viitoare/de la 1 ianuarie.
Ai dreptate, dragă. Trebuie făcut aşa cum zici tu. Dar acum facem cum zic eu şi data viitoare mai vedem.
Am greşit, dar promit că nu mai fac! Am să fiu un băiat cuminte, mai ales dacă promiţi c-ai să fii la fel de nebunatică în pat!
Eu tac acum, dar ştii că te bârfesc pe la spate!
Fac orice, numai nu mă părăsi!
Acestea sunt unele din mesajele care se transmit între oamenii care se presupune că se iubesc cel mai mult. Mă opresc aici, pentru că nu intenţionez să fac o trecere în revistă exhaustivă a traducerilor din metalimbaj ale tranzacţiilor de comunicare din alte relaţii sociale. Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi articolul lui Andrei Dragomir, o minunată fabulă despre comunicarea între femei şi bărbaţi Povestea veveriţelor. Citește întreaga serie „de la așteptare la realitate” din care face parte acest articol.
VA URMA
consultant în dezvoltare personală şi profesională
Copyright © Marcus Victor Grant 2015-prezent, toate drepturile rezervate.
Materialele publicate pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.
DISCERNE 