Ce ne spunem de fapt când ne criticăm aproapele „spre binele său”. Partea I. Copii şi părinţi.

6 11 2015

Mitul respectului între generaţii

Dar fiecare generaţie e datoare să corespundă respectului, oarecum cultic, pe care i-l acordă generaţia ce-i urmează. În învăţăturile, pildele, îndemnurile, ce le transmite aceleia, trebuie să fie condusă de un acut sentiment de răspundere, nu numai pentru soarta acelei generaţii, ci şi pentru a tuturor celor ce îi vor urma. Trebuie să fie stăpânită de o infinită seriozitate în lucrarea şi cuvântul ei, căci tot ce face ea acum angajează soarta întregului viitor al neamului, este determinant, e decisiv pentru acel viitor. În faţa, în ochii copilului, părintele are să privească şirurile nesfîrşite ale generaţiilor viitoare şi să cugete că ceea ce pune în faţa lor, va înnobila sau va desfigura privirile tuturor acelor generaţii. De aceea va strecura cu grijă tot ce vrea să transmită în sufletul copilului, va comunica numai ceea ce-i verificat ca favorabil trăinciciei vieţii, prin experienţa de veacuri primită de la înaintaşi, va reţine cu neîncredere tot ce e simplă părere personală, judecată formată din spirit de contrazicere şi de etalare egocentrică, teorie confecţionată pentru justificarea unor pofte uşuratice, tot ce este produs al protecţiei vanitoase de originalitate.”

Dumitru Stăniloaie, Naţiune şi creştinism, Editura Elion, Bucureşti, 2004

articolul Creştinism şi tradiţie în viaţa naţională publicat în revista Luceafărul, I, nr. 2, 1941, p. 1

 

Astfel, părintele care vrea binele copilului ajuns adult cocoloşindu-l, sfătuindu-l să urmeze exemplul părintelui şi îngrijorându-se cu privire la fiecare mărunţiş de obstacol, supărându-se la fiecare semnal de neconformitate şi spunându-i ce şi cum ar trebui să facă transmite câteva din aceste lucruri de care, foarte probabil, nu este conştient. Seria mea de articole începută toamna aceasta, „De la aşteptare la realitate” nu-şi propune să înfiereze persoane, ci comportamente şi convingeri de care unii dintre noi ne ataşăm prea mult. Propun în acest articol foarte tranşant, să analizăm ce se află în profunzime, dincolo de limbajul de suprafaţă. De data aceasta, nu mai pornesc de la capcanele limbajului scris pentru a realiza un studiu de caz în analiza de metalimbaj. Nici nu intru în detalii pe marginea modelului piramidei nivelurilor neurologice, cu nivelurile de suprafaţă şi de profunzime. Din experienţa mea, observând interacţiunile între părinţii de 40-70 de ani cu copii lor de 10-40 de ani, îmi dau seama cât de profund înrădăcinate sunt asemenea idei (precum cele de mai jos) şi conştientizez că şi eu pot greşi, gândind similar.

 

 

Ce ne spun unii părinţi uneori printre cuvinte

Iată câteva din mesajele nocive pe care părinţii le trimit, fără să le verbalizeze neapărat astfel.

Tu nu eşti suficient de responsabil. Trebuie să-ţi spun eu ce ai de făcut.

Atâta vreme cât faci aşa cum îţi spun eu, suntem prieteni. Dacă nu, atunci ne supărăm.

Tu nu eşti în stare să ai grijă de tine. Lasă că te protejez eu. Contează pe mine, am să-ţi aduc aminte în fiecare zi că trebuie să-ţi iei medicamentele, să-ţi bei lăpticul şi să-ţi iei umbrela dacă plouă.

Mă prefac că te las să crezi că te consider adult. Uite, aici, ia o bombonică.

Nu te recunosc că ai crescut şi eşti un adult. Tu pentru mine eşti un copil mic şi nu trebuie să ieşi din cuvântul meu.

Câtă vreme te mai ajut cu nişte mâncare gătită, cu nişte provizii de la ţară sau cu nişte bănuţi, tu trebuie să faci cum zic eu, altfel rişti să cazi în iadul copiilor neruşinaţi şi nerecunoscători.

Eu te fac, eu te omor! Zi bodaprosti că nu te calc în picioare, cât eşti de mare!

Fă ceva, numai ia-mi grija asta de pe cap!

Vai, pui drag! Pleci din localitate? Dă-mi SMS, să ştiu că eşti bine, că nu te-a luat vântul, că-n ziua de azi se petrec nenorociri mari, uite, văd şi la televizor…

Poate dacă îţi tot aduc aminte de lucrurile astea, or să-ţi intre în cap mai bine!

Hai că te învăţ eu cum vine asta, tu taci din gură şi ascultă aicea…

Eu suport consecinţele dacă tu te îmbolnăveşti, pentru că tu nu câştigi suficient ca să te îngrijeşti în caz de boală.

Eu sunt mama/tatăl ta/tău, te iubesc şi eşti obligat/ă să mă iubeşti. Asta înseamnă tu taci, asculţi, nu mă contrazici şi faci cum îţi zic, că eu te învăţ numai de bine. Ne-am înţeles?

Nu te respect decât dacă te comporţi aşa cum trebuie!

Dacă nu eşti de acord cu mine înseamnă că nu mă iubeşti. Pic de recunoştinţă nu ai pentru mine! Cât am muncit eu la viaţa mea pentru tine şi uite cum mă răsplăteşti…

Dacă vrei ceva de la mine, atunci viaţa ta trebuie să arate exact aşa cum îţi zic eu.

Tu ştii cum am muncit eu la viaţa mea? Trântorule, cum îndrăzneşti să te odihneşti?

Cum îţi pasă ţie? Vreau să te văd că te dai de ceasul morţii să rezolvi asta! Tot la mine în cap se sparg toate!

Da’ de ce ţii totul în tine? De ce mi te ascunzi? Ce-am făcut eu ca să nu-mi spui prin ce treci?

Ai să vezi că se întâmplă aşa cum zic eu! Dacă nu faci cum zic eu, ai să ajungi nefericit, falit şi abandonat! Eu am mereu dreptate.

Nu cumva să îndrăzneştisă depăşeşti aşteptările mele, pentru că am să mă simt inferior ţie. Când nu te ridicai la înălţimea aşteptărilor, te mai păsuiam eu, dar dacă îmi depăşeşti aşteptările, asta n-am să ţi-o iert! Am să te critic până ajungi la nivelul meu!

Nu meriţi să fii fericit/ă până când nu eşti independent/ă financiar. Uite aici, ia un sac de cartofi!

Trebuie să fii pe picioarele tale (ca să mă ajuţi şi pe mine la bătrâneţe, să fie cine să-mi aducă o cană de apă).

 

 

 

Ce le spunem părinţilor noştri printre cuvinte

La rândul său, copilul adult care îşi lasă părintele să-i vrea binele, adică să-l bată la cap, să-l critice şi să-l corecteze la fiecare pas îi transmite acestuia următoarele mesaje subconştiente:

Eu nu valorez nimic decât dacă tu mă preţuieşti. Te rog nu te supăra pe mine, pentru că nu aş putea suporta asta. Fac tot ce vrei, doar să nu fii supărat/ă pe mine şi să mă iubeşti. Am să fiu aşa cum vrei tu!

Dacă tu crezi aşa, atunci nu mai contează ce cred eu sau alţii. Aşa trebuie să fie!

Dacă tu crezi că ce fac nu este suficient de valoros, am să fac altceva mai bun! A, tot nu e de ajuns? Am să muncesc şi mai mult, ai să fii mândru/ă de mine, ai să vezi! Tot nu e de ajuns? Dar am păr alb, mami/tati…

Este în regulă să îţi pasez responsabilitatea pentru viaţa mea, pentru ceea ce eu nu sunt în stare să gestionez suficient de bine.

De ce nu mi-ai adus aminte să plătesc întreţinerea/să-mi iau pastilele/să cumpăr fructe?

Chiar dacă nu sunt de acord cu tine, te las să vorbeşti, pentru că nu vreau să te superi pe mine că te contrazic.

Aşa este, ar trebui să fac cum zici tu, am să mă apuc chiar de luni/de luna viitoare/de la 1 ianuarie! Cum fac să-ţi explic că de fapt pur şi simplu nu am chef…

Uite, vezi? Ai tăcut. Vreau să cred că asta înseamnă că eşti de acord cu mine. Uite, zâmbeşti! Ce bine, probabil gândeşti ca mine! Nu mai trebuie să folosim cuvinte…

Te rog, nu mă întreba de lucruri despre care ştii că nu sunt aşa cum vrei tu. Nu-mi place să-mi ţii prelegeri şi nici nu vreau să te mint.

Ah, iartă-mă, credeam că ai terminat de vorbit. Întorc îndată privirea în pământ…

Dacă suport să mă baţi la cap şi să mă abuzezi psihologic prin criticile şi judecăţile tale, atunci sunt un fiu/o fiică bun/ă şi merit să fiu iubit/ă.

Mama/tata mă respectă, uite cât de politicos/oasă este cu mine! Şi câtă diplomaţie! Nu-mi mai reproşează pe faţă, face doar aluzii când şi când, de faţă cu ceilalţi.

Mama/tata mă protejează, nu mă vorbeşte rău când sunt de faţă cu ceilalţi, doar ci doar când eu nu sunt prezent/ă.

 

Citește întreaga serie „de la așteptare la realitate” din care face parte acest articol, ce reprezintă o continuare a acestor articole:

Datoriile principale ale părinţilor către copiii lor (9 septembrie 2015)

Lipsa de modele şi valori (23 septembrie 2015)

Cum să faci compot de mere sau cum puterea magică a aşteptărilor poate transforma realitatea – o reţetă originală (29 septembrie 2015)

Aceasta este o sămânţă. Din ea, va creşte un baobab care va trăi o mie de ani. Sau nu. (23 octombrie 2015)

Unde e butonul de restart pentru aşteptări? (31 octombrie 2015)

 

VA URMA

Ştefan Alexandrescu

consultant în dezvoltare personală şi profesională

autorul cărţilor  „Modelarea din NLP, o cale rapidă spre excelenţă” şi „Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală

coperta I


Acțiuni

Information

5 responses

12 11 2015
Ce ne spunem de fapt când ne criticăm aproapele „spre binele său”. Partea II. Bărbaţi şi femei. | DISCERNE

[…] povară în sarcina lor? Ce spun, la rândul lor, copiii, ca replică la această povară? Am scris aici despre câteva din comportamentele şi atitudinile bolnave de care noi, ca părinţi, respectiv […]

Apreciază

26 11 2015
De la sabia lui Damocles la ciocanul lui Thor | DISCERNE

[…] vreme cât aşteptările pe care le avem asupra celor dragi, fie că ei sunt iubiţi, iubite sau părinţi, copii,  colegi, colaboratori, subordonaţi sau şefi, planează ca nişte săbii ale lui Damocles asupra […]

Apreciază

2 12 2015
Aşteptările – otrava sufletului nostru | DISCERNE

[…] Aşteptările părinţilor de la copii. Nu aducem pe lume copii pentru noi, ci pentru ei. Copilul nu este dator părintelui pentru faptul că l-a născut şi crescut, pentru că aceasta este datoria morală şi legală a părintelui: să-i asigure cele necesare dezvoltării copilului. Iar părintele îi poartă de grija copilului din dragoste, nu „ca să aibă un sprijin la bătrâneţe” din partea copilului (ceea ce ar fi un gând egoist). Copilul/tânărul nu trebuie să se comporte conform (eventualelor) aşteptări ale părinţilor, ci conform cu felul în care simte el să-şi trăiască viaţa. Sigur că vorbim despre adolescenta şi mai târziu, în prima tinereţe. […]

Apreciază

17 12 2015
Retrospectiva 2015 a seriei „De la aşteptare la realitate” | DISCERNE

[…] Ce ne spunem de fapt când ne criticăm aproapele „spre binele său”. Partea I. Copii şi părinţi. (6 noiembrie 2015) de Ştefan […]

Apreciază

16 01 2016
Retrospectiva 2015 pe Discerne | DISCERNE

[…] ne spunem de fapt când ne criticăm aproapele „spre binele său” Partea I. Copii şi părinţi.  şi Partea II. Bărbaţi […]

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: