Recenzia filmului Macbeth (2015)

19 10 2015

Regia: Justin Kurzel

Scenariul: Jacob Koskoff, Michael Lesslie, Todd Louiso, după piesa de William Shakespeare

produs de: Laura Hastings-Smith, Iain Canning, Emile Sherman

Am participat marţi 13 octombrie 2015 la Bucureşti la vizionarea de presă a celei mai recente ecranizări a celei mai jucate piese de William Shakespeare. Am avut, cu această ocazie, prilejul de a constata cât de multe persoane au plecat din sală înainte ca filmul să se fi terminat, iar la sfârşit, am auzit comentarii nedumerite. Astfel, am conştientizat mai bine evenimentul cultural pe care vizionarea acestui film îl ocazionează: se poate vedea o grandioasă ecranizare după Shakespeare la cinema cu subtitrare în limba română! Foarte rar se întâmplă aşa ceva şi evenimentul nu este pentru oricine. Trebuie să fii un om cult în ceea ce înseamnă cinema şi să-ţi placă Shakespeare. Altfel, nu vei fi în stare să apreciezi această revoluţionară capodoperă la înalta ei valoare.

William Shakespeare, ca şi Alexandre Dumas, dacă s-ar fi născut în secolul XX, ar fi fost unul din cei mai mari scenarişti din istoria filmului. În fapt, piesele lui Shakespeare sunt atât de ecranizabile, încât fiecare regizor ce se încumetă să ia o asemenea iniţiativă, poate să îi confere scenografia şi semnificaţiile proprii, care să accentueze unul sau altul din sensurile pe care autorul a dorit să le transmită. Cele mai notabile ecranizări după Macbeth au fost făcute de Orson Welles, Roman Polanski şi Akira Kurosawa. Fiecare a imaginat soluţiile cinematografice proprii – de exemplu pentru scena „ce este acest pumnal din faţa mea?”. Se ştie, de asemenea, că cei mai mari autori de film care au ecranizat Shakespeare sunt Orson Welles, Laurence Olivier şi Kenneth Brannagh.

Iată însă că se poate realiza inovaţie în secolul XXI, din partea unui autor puţin cunoscut. Filmul lui Justin Kurzel foloseşte o tehnică foarte modernă (montaj, scenografie, imagine, efecte vizuale) pentru a accentua sensurile lui Shakespeare. Într-un sens, Macbeth este cea mai mare piesă a celui mai mare dramaturg al umanităţii, iar această ecranizare o face încă şi mai grandioasă. Detaliile câmpului de luptă, stilul de filmare, coloristica folosită, montajul sobru, nuanţele actorilor converg către o dezolantă dezintegrare a caracterelor implicate: Macbeth şi soţia lui.

Senzaţia pe care filmul o creează prin ritm, efecte tehnice şi mai ales interpretarea actorilor este cea prin care Macbeth trece, căzând în capcana propriilor iluzii de putere, vânat de conştiinţa sa şi de halucinaţiile post-traumatice ale câmpului de luptă. Senzaţia suprarealistă pe care atmosfera filmului o creează accentuează ideea că moralmente Macbeth se găseşte în No Man’s Land. Replicile lui Marion Cotillard, că nu este nevoie să ne preocupăm de lucrurile care nu au soluţie, şi că nu este nevoie să se teamă căci nu este cine să le ceară socoteală au o greutate cu adevărat cinematografică, nu doar teatrală, pentru sinuciderea morală a personajelor.

Având la dispoziţie resurse materiale atât de ample, acest film ar fi putut cu uşurinţă să aleagă calea unui montaj alert, violent şi plin de suspans. Kurzel alege însă o soluţie mai matură şi invită spectatorul să privească în profunzimea personajelor, adăugând dimensiuni pe care nicio altă ecranizare a acestei piese nu le-a mai atins. Filmul său nu este doar un egal al celor 3 ecranizări intrate în istoria cinematografului menţionate, ci chiar le depăşeşte, prin folosirea limbajului cinematografic, prin spectacolul regal în care personajul principal este însăşi conştiinţa umană.

Povestea universală a setei nestăvilite după putere nu are nevoie de explicaţii suplimentare, nu are nevoie de canoane speciale, nu are nevoie de referinţele istorice. Ea poate să fie scrisă şi rescrisă pentru critici, fani şi oamenii de cultură. Însă nu şi pentru spectatorul cinefag, consumator de produse comerciale de mall, lipsit de abilitatea de a înţelege profunzimile teatrului şi nici ale filmului. Cei cărora nu le-a plăcut acest Macbeth nu merită libertatea de a se exprima despre film.

Alături de The Walk, Sicario şi Inside Out, Macbeth este unul dintre filmele americane de nota 10 din acest an.

 

Punctajul meu: 10/10

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Copyright text © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.


Acțiuni

Information

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: