Cu I’Velo la ASTRA FILM Sibiu 2015. Filmul-portret, partea II

13 10 2015

Am început ieri să scriu aici despre filme-portret producţie România care au putut fi văzute în cadrul festivalului internaţional de film documentar ASTRA Sibiu 2015, fie în programul de proiecţii selecţionat pentru anul acesta, fie la videobar, din videoteca anilor anteriori. Mă opresc de data aceasta asupra unor portrete istorice: o scriitoare, un critic de artă şi câţiva haiduci maghiari.

1. Het alfabet van de angst/Alfabetul fricii (2015)

Documentar de mediu-metraj (55 min)

Regia: Johannis Albert Jansen

Herta Muller, câştigătoarea premiului Nobel pentru literatură, vorbeşte despre modul în care comunismul a afectat-o şi în general despre transformarea radicală a vieţii pe care românii au simţit-o fiind sub ameninţarea Securităţii. Aici avem o perspectivă complementară faţă de ceea ce a realizat Nicolae Mărgineanu în documentarul de mediu-metraj din 2009, Supravegheat de Securitate în anii ’70-’80 . Avem perspectiva urmăritului care nu ştie pentru ce e urmărit şi rămâne cu traume, cu sechele şi cu un evident răspuns emoţional la stress.

Rar, aceste cazuri pot fi relevante pentru o generaţie fără să cadă în patetism. Autorul filmului însă, premiat la ASTRA 2015, ocoleşte această capcană folosind un limbaj cinematografic interesant, care porneşte chiar de la instrumentul utilizat de Herta Muller: colajul de cuvinte.

Din păcate însă, titlul rămâne la nivelul de concept interesant, căci spre exemplu nicăieri în film nu se explică diferenţa dintre frică şi teamă. În contextul comunismului, această diferenţă era fundamentală: Securitatea nu avea personalul necesar ca să supravegheze în mod real pe toată lumea, însă a reuşit foarte bine să creeze iluzia că poate să spioneze pe toată lumea.

Bunăoară, unii ar putea crede că de fapt comunismul rusesc din secolul al XX-lea a fost un experimenţel funcţional care şi-a cunoscut valoarea, dar şi limitările. Ar fi interesant să o aud pe Herta Muller vorbind despre perspectiva unui comunism în care statul deţine în mod real, pe baza tehnologiei, capacitatea de a supraveghea pe toată lumea: ce ar fi făcut comuniştii aceia având la dispoziţie tehnologia din prezent?

În film se vorbeşte despre comunism la trecut, ca un fel de rană care merită pansată, analizată şi oferită la expunere, însă cu ce scop? Cu scopul de a-i înţelege durerea? Da, chiar şi numai din această perspectivă, poziţia observatorului (personajul feminin tânăr inserat care să o personifice pe Herta Muller la tinereţe) funcţionează interesant. Cu scopul de a da mărturie despre ceea ce trebuie să nu se mai repete? Da, poate funcţiona şi astfel, deşi riscul aici este să avem un film didactic. Un film didactic bun, aş adăuga eu, şi foarte promiţător. Cu scopul de a înţelege o generaţie? Da, astfel putem să înţelegem prin ce au trecut mulţi din părinţii noştri.

Experienţa vizionării acestui film este potentă: pariul realizatorului este câştigat. Avem în faţă un personaj expresiv, care spune lucruri relevante despre istorie şi ideologie, din propria experienţă. Individul-exponent se desfăşoară precum o rană vie a societăţii şi arată cum comunismul nu a discriminat etnic prea tare, în schimb natura umană a dus mai departe la rău sfârşit ceea ce securiştii au început.

Totuşi, cantonarea în poziţia de victimă afectată de subiectul naraţiunii prezintă riscul de limitare a mesajelor mult mai profunde pe care spectatorul le poate descoperi în acest film. Mai mult, am să mă refer la analogia folosită de Nino Kirtadze în timpul masterclassului susţinut sâmbtătă la ASTRA: o cameră de filmat este ca o mitralieră. Încotro o îndrepţi, ea surprinde şi imortalizează irefutabil. Condamnarea comunismului este un proces normal şi binevenit (în România încă lipseşte), însă a face din film un persecutor al lui Ceauşescu, împuşcat acum 26 de ani, nu este oare o dovadă a triunghiului dramatic jucat – artistic, fireşte – de (atât de mulţi) regizori?

Un film foarte bun, căruia i-a lipsit puţin să fie o capodoperă. O chestiune de limbaj şi de poziţionare, zic eu.

Punctajul meu: 7/10

  

2. Pădurea / Suma / The Forest

coproducţie Romania, Serbia, 2014

regia: Sinişa Dragin

Durata: 74 de minute

,,Pădurea fără frunze” este tabloul pictorului român Ion Andreescu, dăruit de Ceaușescu lui Tito cu ocazia primei sale vizite în România. Filmul descrie mărirea și decăderea socialismului din România și Iugoslavia din perspectiva criticului de artă Radu Bogdan și a obsesiei sale pentru tabloul lui Andreescu, o obsesie care declanșează intrigi politice nebănuite. Bogăția imaginilor de arhivă este dublată de o poveste bine spusă, care oferă o mărturie profundă a istoriei recente.

Magda Mihăilescu nu scrie o cronică, ci povesteşte filmul şi face câteva meditaţii pe tema lui.

Impactul vizual al producţiei (imagine, animaţie, montaj) este remarcabil şi îmbogăţeşte o poveste care oricum este extraordinară. Cu siguranţă, subiectul documentarului ar putea fi transpus într-un film de ficţiune plin de suspans şi de umor.

Sinişa Dragin reuşeşte să suprindă sistemul comunist prin perspectiva relaţiilor dintre România şi fosta Iugoslavie. Politica externă a României în timpul comunismului a fost prea puţin un subiect de interes pentru documentariştii comunismului în ultimii ani. Evrei de vânzare, Paşaport de Germania şi Afacerea Tănase. Leapşa pe murite sunt trei titluri care îmi vin în minte – dar acolo avem practic personalitatea lipsită de scrupule a lui Ceauşescu ca personaj principal al dinamicii relaţiilor internaţionale. De data aceasta, într-o manieră fortuită, complet incidentală, traseul unei opere de artă influenţează destinul unei ţări.

Un regizor nu poate decât aspira că poate, un om de decizie văzând filmul său, va avea o idee măreaţă şi pozitivă, sau măcar că filmul său poate salva viaţa unui om – aşa cum a făcut-o Errol Morris cu The Thin Blue Line (1986).

Dar aici intervine marele merit al filmului, după părerea mea: responsabilitatea pentru recepţionarea unui mesaj aparţine celui care îl pricepe. Făuritorul acestui tablou nu a vrut ca opera sa să joace acel rol. Însă, prins în semnificaţiile meschine ale jocurilor de urmărire şi trădare la nivel înalt, un tablou ajunge să fie purtătorul unui vector neintenţionat. Tot astfel, opera de artă (fie şi filmul), scoasă din mâinile autorului şi reaşezată ca platformă ideologică, poate să ajungă să deservească interese neintenţionate. Confiscarea iluziilor, în acest caz, a fost făcută de stat. Că de asta se ocupă de 26 de ani în România „capitalistă” şi privaţii, asta e probabil subiectul unui film pe care-l vom vedea peste alţi 26 de ani.

Punctajul meu: 6/10

Cronici: aici, aici

Trailer:

 

Interviuri Sinişa Dragin despre „Pădurea”

 

 

 

3. The Szekler Highwaymen/Szekelyfoldi betzarok

documentar de mediu-metraj (52 min)

producţie România, 2014

Regia: Attila Zsigmond

Trei unguri au rezistat în Transilvania împotriva colectivizării forţate aplicată de comunişti la sfârşitul anilor ’40. Au fost condamnaţi la muncă în folosul comunităţii, au evadat şi au fugit în munţi, de unde şicanau comuniştii şi jucau rolul unor haiduci deveniţi eroi pentru unii.

Filmul spune povestea celor trei într-o manieră cronologică, documentată istoric, luând în considerare arhivele Securităţii, mărturii ale unora care i-au cunoscut şi înregistrări din presa scrisă. Filmul descrie cu multă atenţie la detaliu portretele acestor rebeli maghiari reacţionari care au înfruntat colectivizarea forţată a comuniştilor făcând rezistenţă în munţi şi fiind un fel de haiduci.

Reconstituirea momentelor cheie se face pe baza arhivelor declasificate ale Securităţii, pe baza martorilor încă în viaţă care îşi aduc aminte de vremurile de la sfârşitul anilor ’40-începutul anilor 50 şi pe baza fragmentelor din presa vremii. Scenariul, muzica şi montajul reuşesc să contureze aproape un thriller captivant, care păstrează o profesională obiectivitate faţă de subiectul controversat: Pusztai, Jeges şi Dezsi au fost tâlhari sau eroi? Merită comemoraţi astăzi, sau consideraţi ca nişte bandiţi în continuare, dar lăsând la o parte implicaţiile politice?

Uitându-mă la acest documentar făcut de un maghiar în România, nu pot decât să-mi aduc aminte şi de alte exemple cinematografice vrednice de admiraţie din cinematograful românesc, de data asta de ficţiune: Aglaja (2012) şi Katalin Varga (2009) şi să mă întreb de ce nu sunt mai mulţi români care să ia model de la asemenea profesionalism.

Filmul depăşeşte prin aspectul tehnic nivelul mediu al documentarului de televiziune, dar nu cu mult. Modul în care este spusă povestea lor denotă obiectivitatea, concluzia fiind că părerile chiar în zona în care au trăit sunt împărţite: pe de-o parte au fost criminali (ucigaşi şi jefuitori), pe de altă parte, au fost eroi. De asemenea, stilul poate fi o veritabilă inspiraţie pentru cei care documentează rezistenţa partizanilor din munţi, din anii ’40-’50.

Chiar dacă este vorbit în maghiară, filmul spune o povestea românească, ce face parte din istoria României. Aceşti oameni au manifesta to rezistenţă vehementă împotriva comunismului, lucru atestat istoric. Iată cum studierea documentelor istorice furnizate de Securitate poate să transforme pe unii din criminali în eroi – doar pe UNII. Dar dacă aceşti haiduci ar fi avut bănuieli de apartenenţă la legionarism? Am mai fi aflat astăzi de ei în cadrul unui festival internaţional?

Punctajul meu: 6/10

Am reuşit săptămâna trecută, în Sibiu, la festivalul de film ASTRA, să mă deplasez în maxim 5 minute între locaţiile de proiecţie ale acestor filme şi guest office-ul de la sala Thalia. Bicicletele I’Velo pot fi închiriate cu ziua sau cu ora de la centrele din Bucureşti, Sibiu, Iaşi, Oradea, Constanţa, Alba Iulia, Braşov. Detalii pe site.

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Copyright © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.


Acțiuni

Information

One response

16 01 2016
Retrospectiva 2015 pe Discerne | DISCERNE

[…] Am scris despre 4 evenimente de film ale anului 2015: Globurile de Aur, premiile Oscar, premiile Gopo, şi festivalul ASTRA (aici, aici, aici, aici, aici şi aici). […]

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: