Cu I’Velo la ASTRA FILM Sibiu 2015. Partea II

8 10 2015

Am început să scriu ieri despre documentarele care se pot vedea în proiecţie la festivalul internaţional de film ASTRA 2015. Vă invit să urmăriţi pe blogul meu impresiile critice despre producţiile pe care am reuşit să le văd. Prima parte, despre a doua zi a festivalului (şi prima de proiecţii) a apărut aici.

Miercuri 7 octombrie 2015 au putut fi văzute următoarele filme la Sibiu în cadrul ASTRA

  

Căluşarii din Bârla

Producţie TV, România

mediu-metraj, 58 minute

regia: Adriana Oprea

produs de Iulian Pană, Adriana Oprea

Acest documentar este despre dansul numit căluş, aşa cum este intepretat de 4-5 căluşari bătrâni din comuna Bârla, precum şi ritualul lor de a merge cu căluşul de Rusalii.

Acest documentar a rezultat pe principiul „unde dai şi unde crapă”, iar dacă ai senzaţia că nu ştii unde te găseşti, te poţi lămuri la o discuţie cu regizoarea şi cu producătorul, aşa cum am făcut-o eu.

Aşadar, există o serie de probleme cu acest film.

În primul rând, în film, căluşul pare a fi un simplu dans tradiţional popular. Cu farmecul său, ce-i drept. De fapt, căluşul face parte dintr-un ritual mai amplu. Despre asta, într-un alt film, pe care oricum nu ai cum să-l vezi (decât dacă îl vânezi pe canalul Digi World, care l-a produs). Deci subiectul este fragmentat prezentat şi nimic din acest film nu specifică faptul că mai există şi o altă producţie anterioară care explică mai larg cadrul obiceiului şi cu semnificaţiile lui.

Apoi, în film apar căluşarii îmbrăcaţi tradţional popular şi… nişte oameni care îi filmează. Poftim? Da, exact aşa. Ce caută cei ce filmează în cadru? A, păi e de fapt echipa de la Muzeul Ţăranului Român, iar filmul a vrut iniţial să-i surprindă în toiul muncii – adică ei trebuia să fie cumva subiectul central al filmului. Partea proastă este că ei nu aduc nimic în cadru decât întrebări din partea spectatorilor, la care filmul nu răspunde. Deja în momentul în care se vede boom-ul, am senzaţia că deja asist la un fel de making of. Avem, din fericire, the talking head of Anamaria Iuga, care explică unele lucruri (şi bine face, pentru că altfel noi, profanii etnografiei, nu am reuşi să distingem ce vedem de multe alte lucruri ce ar părea similare). Dar nu le explică în prezenţa bătrânilor – prin urmare, prezenţa ei în cadru alături de bătrâni este complet nejustificată, filmic vorbind.

Producătorul filmului, Iulian Pană, a ştiut mult mai clar ce vrea şi a explicat demersul producţiei mai bine decât regizorul, care îşi imaginează că a reuşit ce şi-a propus prin această producţie, prin urmare se poate da cu bifa şi pe acest proiect, care va fi aruncat cu succes în seiful Muzeului Ţăranului Român, de unde cel mai probabil nu îl va mai vedea nimeni.

Filmul nu a avut scenariu, iar finalul a fost moartea unuia dintre căluşari.

În ciuda acestor hibe şi a altora câteva, filmul reuşeşte totuşi să suprindă destul de bine lumea plină de iluzii, promisiuni deşarte, potenţialităţi neîmplinite şi trai din amintiri care îi însufleţeşte pe artiştii neînţeleşi şi neurmaţi – nimic nou sub soare, doar o particularizare. Partea de universalitate a mesajului se regăseşte în atâtea şi atâtea meserii şi ocupaţii tradiţionale care dispar. În schimb, eu nu am înţeles din acest film de ce ACEŞTI căluşari şi de ce ACEST căluş este deosebit. De ce sunt de fapt aceşti căluşari din Bârla atât de speciali prin dansul sau obiceiul lor faţă de alţi căluşari, eu până la urmă nu am reuşit să pricep. Că se duc cu căluşul de Rusalii? Aşa, şi?

Poate îmi scapă mie ceva…

Căluşarii din Bârla reuşeşte totuşi într-o direcţie: reuşeşte să inspire emoţie pentru personajele pe care le avem pe ecran. O emoţie autentică, transmisă prin compasiunea cu care camera de filmat îşi surprinde personajele. Ca o verificare a faptului că spectatorul nu rămâne cu nimic ca urmare a vizionării acestui documentar, întrebaţi un spectator la o zi după vizionarea filmului cu ce a rămas din el, despre ce e vorba, ce ştie în plus despre căluş care să fi meritat o oră din viaţa spectatorului.

Punctajul meu: 4/10

Trailer

  

Pădurea e ca muntele, vezi?/„The Forest is Like the Mountains”

Coproducţie Germania-România, 2014

Proiectat în 2014 la ASTRA Sibiu. Văzut la videobarul de la Thalia.

Regia: Didier Guillain, Christiane Schmidt

Durata: 101 minute (versiunea proiectată la Berlin)/97 de minute(versiunea proiectată la Sibiu)

Cronici pozitive: aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici

Filmul a primit două nominalizări la festivalul internaţional al filmului documentar de la Munich.

Subiect:

După ce au devenit nașii unei fetițe aparținând unei comunități de romi dintr-un sat de munte, realizatorii germani fac un portret al membrilorcomunității. Filmul surprinde viața romilor departe de problemele care le apasă comunitatea și este încărcat de speranță și relații complexe de familie. Sunt explorate viața la țară, credințe religioase ale adventiștilor de ziua a 7-a, bogăția naturii care îi înconjoară și concepții despre politică și muncă.

Cronica mea:

Orice documentar despre portrete, mai ales unul despre portrete de familie, adună crâmpeie de comportament, limbaj, pe care le compune precum un puzzle într-o imagine coerentă şi interesantă a modelelor pe care le propune. Mai ales în documentarul observaţional, atenţia spectatorului este încercată prin răbdarea cu care trebuie să urmărească aceste elemente pe care autorii le-au ales pentru a oferi pe ecran un personaj. Din fericire, în acest film, răbdarea spectatorilor este recompensată din plin.

Autorii compun cu răbdare şi atenţie la detalii relevante o imagine amplă asupra unei întregi comunităţi: istoricul profesional, lipsa educaţiei, legătura cu natura, viaţa religioasă, viaţa sentimentală, hobby-urile şi interacţiunile între ei. Autorii, un belgian şi o nemţoaică, au cunoscut clanul Lingurar în 2004 şi de atunci au păstrat legătura cu ei. Materialul a fost filmat în 2011.

Portretul acestei comunităţi este relevant deoarece spectatorul poate înţelege care sunt motivaţiile acestor oameni, cum gândesc, care sunt valorile care le influenţează deciziile în viaţă şi cum anume pot fi ei înţeleşi în mediul lor natural. Distanţa pe care aparatul o filmează şi naturaleţea cadrelor surprinse reuşesc să ofere o imagine obiectivă. Imaginile spun o poveste cu cap şi coadă, surprind cauzele şi efectele, trecutul prezentul şi viitorul.

În ziua de azi, este foarte uşor a lua un subiect controversat – să zicem statutul unei minorităţi şi nimeni nu va îndrăzni să critice filmul de teamă să nu fie etichetat drept rasist, xenofob, antisemit sau alte lucruri care se termină cu „fob”. Din acest punct de vedere, există o inflaţie de filme cu şi despre romi, făcute în România, care însă se remarcă nu doar prin subiect, ci şi prin cât de proaste sunt. Avem aici un contraexemplu aşadar, o demonstraţie că SE POATE FACE film bun despre romi, care să aibă meritele proprii pentru a fi acceptat ca o producţie de valoare.

Punctajul meu:

7/10

Trailer

  

Recviem pentru efemeride/Requiem 4 Ephemeris

Producţie România, 2014

Regia: Gheorghe Şfaiţer

2009. La Parţa, pe Bega, lângă Timişoara, un grup de poeţi şi muzicieni timişoreni, de 60-80 de ani îşi fac veacul într-o mică amenajare provizorie de vacanţă, alături de prieteni şi rude. Barăcile, toaleta şi iluminaţia improvizate dar trainice constituie cadrul de desfăşurare a tot felul de discuţii între aceştia.

La polul opus faţă de filmul anterior se găseşte acest chinuitor exerciţiu de haos al lentorii, un carnaval dezorganizat al lipsei de sens şi direcţie. Discuţia cu regizorul a fost lămuritoare: după propriile afirmaţii, acest film nu are un public, este „un film de familie, pentru prieteni”, l-a făcut din orgoliu, fără cunoştinţe de montaj. Mai mult, durata chinuitoare de 65 de minute este rezultatul faptului că regizorul a simţit că ar fi ieşit un film caricatural dacă ar fi tăiat mai mult. Adică nu ajunge că a încercat să îngrămădească vreo 20 de personaje în 65 de minute, acestea mai trebuie să fie şi memorabile (ceea ce nu e cazul). Oricum, regizorul nici nu mai ţinea minte ce a intrat în filmul final şi ce nu – nu de alta, dar tocmai îl văzuse.

Fără direcţie, fără scop şi fără cunoştinţe elementare despre gramatica cinematografică, acest film este opera unui individ care probabil prin vreo ironie a sorţii a ajuns să aibă studenţi (sper că nu îi învaţă să facă film). Această oroare este cu siguranţă unul din cele mai proaste filme pe care le-am văzut anul acesta şi din nefericire bănuiesc că mă va mai bântui ceva vreme…

PS: Titlul nu are vreo semnificaţie atent gândită, regizorului i-a plăcut cum sună „Requiem for a Dream” al lui Darren Aronofsky şi s-a gândit să ia de acolo o idee, că parcă suna fain.

Punctajul meu: 1/10

Trailer

 

Am reuşit ieri să mă deplasez în doar 4 minute între locaţiile de proiecţie Astra Film Cinema şi Thalia cu ajutorul bicicletei I’Velo. Bicicletele I’Velo pot fi închiriate cu ziua sau cu ora de la centrele din Bucureşti, Sibiu, Iaşi, Oradea, Constanţa, Alba Iulia, Braşov. Detalii pe site.

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Copyright text © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

  


Acțiuni

Information

5 responses

9 10 2015
Poziţia observatorului în cinematograful original de autor. Analiză pe patru filme: Un etaj mai jos, Sicario, Bucureşti Non-Stop şi Moartea domnului Lăzărescu, un making of. | DISCERNE

[…] viziunii regizorului (lucru care se vede exprimat exagerat în unele proiecte de amatori – precum Căluşarii din Bârla). Andreea este un membru activ al echipei de filmare – mai face şi alte lucruri în afară de […]

Apreciază

30 11 2015
Documentare româneşti din 2013-2015 despre artă | DISCERNE

[…] deosebire de, să zicem, un alt documentar cu veleităţi asemănătoare, Căluşarii din Bârla (2015), aici integrarea autorului filmului în faţa camerei de filmat este fluentă şi dă culoare […]

Apreciază

22 12 2015
Televiziunea la zidul Revoluţiei şi critica de film românesc la zidul corectitudinii politice | DISCERNE

[…] septembrie-4 octombrie 2015. În competiţia „documentar de televiziune”, a concurat cu Căluşarii din Bârla. A pierdut. Explicaţia descalificării calitative a unora din filmele din competiţie a fost […]

Apreciază

25 12 2015
Ştefan Alexandrescu despre documentarul lui Cornel Mihalache – “Televiziunea la zidul Revoluţiei”: L-ar face pe Silviu Brucan să se răscolească în mormânt | Saccsiv - Weblog

[…] 3o septembrie-4 octombrie 2015. În competiţia „documentar de televiziune”, a concurat cu Căluşarii din Bârla. A pierdut. Explicaţia descalificării calitative a unora din filmele din competiţie a fost dată […]

Apreciază

16 01 2016
Retrospectiva 2015 pe Discerne | DISCERNE

[…] film ale anului 2015: Globurile de Aur, premiile Oscar, premiile Gopo, şi festivalul ASTRA (aici, aici, aici, aici, aici şi […]

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: