Cu I’Velo la ASTRA FILM Sibiu 2015. Partea I.

7 10 2015

Dragă cititor al blogului meu, după cum ai observat în ultima săptămână, am postat mai multe articole despre film decât de obicei. Săptămâna viitoare, promit că revin la tematica principală cu articole despre dezvoltarea personală şi profesională, dar până marţi, voi continua să public câte un articol pe zi despre filme, mai ales cele româneşti care se pot viziona la festivalul internaţional de film documentar care se desfăşoară în fiecare octombrie în Sibiu, această capitală a culturii transilvane.

Documentarele sunt un gen foarte important de film, care ne ajută să ne informăm cu privire la realităţi interesante din prezent, trecut şi puţin, din viitor. În contextul în care discernământul este o valoare capitală care guvernează abilitatea noastră de a ne folosi înţelepciunea şi alte resurse în direcţia unei imagini corecte şi relevante asupra lumii din jur, consider că documentarele pot constitui o fereastră către cunoaştere pe care nu o putem experimenta altfel.

Aşa cum am scris şi aici, documentarul reprezintă mai degrabă o Cenuşăreasă a filmului românesc, însă zilele acestea la Sibiu, el este rege. Cum aproape jumătate din ce înseamnă film românesc în fiecare an este documentar, voi folosi la maxim prilejul şederii mele aici pentru a relata cât mai multe consideraţii critice argumentate despre ceea ce reuşesc să văd – în principal despre producţiile româneşti, şi în măsura în care timpul îmi permite, şi despre alte documentare sau evenimente din cadrul festivalului.

Ieri, marţi 6 octombrie 2015, a fost prima zi de proiecţii de film şi a doua zi a festivalului. Voi fi aici până sâmbătă seara, când va avea loc festivitatea de premiere. Din aprox. 130 de filme, îmi propun să vizionez cel puţin 15-20, iar din acestea, marea majoritate sunt româneşti. În total, se pot vedea aprox 32 de producţii româneşti la ASTRA zilele acestea. Programul festivalului, pe zile, se poate consulta aici.

Eu am calitatea de blogger în cadrul festivalului, având onoarea de a fi, după cunoştinţele mele, doar unul din cei doi bloggeri acreditaţi de organizatori cu legitimaţie de presă. Ţin să le mulţumesc, cu această ocazie, organizatorilor, pentru facilităţile puse la dispoziţie, mai ales lui Răzvan Sădean. De asemenea, pentru a ajunge mai repede între locaţiile de vizionare, mulţumesc I‘Velo pentru disponibilitatea de a-mi împrumuta o bicicletă cu care mă deplasez prin Sibiu, mai ales Geaninei Matei şi lui Răzvan Năstase. În felul acesta, voi prinde cât mai multe filme despre care pot să scriu pentru tine şi pentru toţi iubitorii de film. Mă aflu pentru prima dată în Sibiu, iar ziua de ieri a fost splendidă. Sibiul explorat pe bicicletă este o încântare pentru ochi.

Luând în considerare că acesta este un festival internaţional, trebuie să ţinem cont că filmele româneşti sunt cot la cot cu producţii din toată lumea şi trebuie judecate după standarde de exigenţă înalte. De aceea, nu am de gând să fiu mai „blând” cu filmele româneşti ca şi cum ar exista nişte criterii diferite pentru judecarea lor critică. În fiecare zi din săptămâna aceasta, voi publica un articol, despre unul sau mai multe din filmele care au putut fi văzute în cadrul festivalului sau la videobar (deschis în cadrul festivalului la Thalia între orele 8-24).

  

Romania, văzută de Norman Manea, Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu, Florin Lăzărescu

Producţie România, 2015

Scenariul şi regia: Alexandru Solomon

produs de Alexandru Solomon

mediu-metraj, 52 de minute

4 scriitori vorbesc despre România şi cum a fost ea transformată din perioada comunismului şi până în prezent. Premisa este extrem de interesantă şi relevantă. Aceşti oameni spun lucruri demne de luat în considerare şi dezbătut. Partea tehnică este de calitate: imaginea, montajul, muzica, sunt puncte forte. Documentarul arată bine. Singura problemă este că filmul ratează în mare parte subiectul.

În primul rând, putem vorbi despre tezismul unor afirmaţii contestabile şi neargumentate din punct de vedere istoric: mişcarea legionară ar fi fost implicit fascistă (a fost dezincriminată în procesul internaţional de la Nurnberg), iar orientarea „ortodoxă şi ultra-naţionalistă” s-ar face vinovată, în viziunea regizorului, de stoparea occidentalizării României interbelice.

În al doilea rând, Mircea Cărtărescu este comparat cu Mihai Eminescu în contextul în care în film se afirmă că Eminescu drept simbol naţional a fost revendicat de facţiuni politice precum legionarii sau comuniştii. Mircea Cărtărescu a fost susţinut de către statul român în nişte condiţii deosebit de favorabile (citeşte aici) – inclusiv datorită articolelor pozitive scrise despre putere, pe când Mihai Eminescu reprezenta o voce care se făcea auzită în ciuda dorinţelor conducătorilor. Comparaţia îmi pare forţată. De asemenea, la un moment dat, Cărtărescu afirmă despre dezamăgirea Revoluţiei: „m-am lăsat entuziasmat ca un copil şi n-am s-o iert niciodată celor care mi-au făcut-o”. Autorul nu îşi asumă responsabilitatea pentru propriile iluzii şi se erijează într-un judecător al societăţii, în schimb pozează la câteva minute distanţă într-o instanţă modestă. Pe undeva aici, se găseşte o ipocrizie la care Alexandru Solomon se face complice după a mea părere. Ideea de a promova asemenea figuri se poate lovi de această interpretare.

Figura cea mai lipsită de propria importanţă şi prin aceea, cea mai simpatică din film, este ieşeanul Florin Lăzărescu, care povesteşte în calitate de scriitor despre experienţa organizării unui eveniment literar în Iaşi.

Dar nu aceste orientări subtile subminează filmul. Problema se găseşte în lipsa de direcţie a autorului, care nu reuşeşte să găsească nişte fire conducătoare ale impresiilor spectatorilor. Reprezentativitatea impresiilor subiective se bazează preponderent pe autoritatea faptului că vorbitorii sunt nişte figuri culturale, dar nu spun multe cu valoare sociologică sau culturală, ci doar îşi dau cu părerea despre una sau despre alta.

Nu am nimic împotriva formatului de documentar bazat exclusiv pe interviu. În schimb, am ceva împotriva folosirii cuvântului „România” ca acoperire pentru păreri banale care ar fi putut fi expuse într-un timp mult mai scurt – formatul de mediu-metraj este în acest caz o exagerare după părerea mea.

Punctajul meu: 4/10

Trailer

  

Absent

coproducţie România-Elveţia-SUA, 2015

scenariul şi regia: Matthew Mishory

produs de Sabin Dorohoi, Edward Singletory, jr, Randall Walk

lung-metraj, 70 min

Mărculeşti este un oraş din Republica Moldova în care au locuit până în al doilea război mondial. Mărturii istorice atestă faptul că în sat, s-a produs o crimă în masă – în jur de 1000 de evrei ar fi fost ucişi într-un câmp la marginea localităţii, iar din evreii rămaşi, au fost deportaţi în Transnistria sau Ucraina.

Cei trei producători se deplasează prin oraş, cu pretextul iniţial de a filma casele evreieşti. Primarul îi asistă în demersul lor de a sta de vorbă cu oameni care locuiesc în acest oraş şi care pot relata ce ştiu despre evenimentele istorice investigate.

Momentul-cheie în film este când autorii reuşesc să stea de vorbă cu o bătrână surdă, care povesteşte în rusă ca martor ocular a unora din evenimentele investigate.

Mare parte din material este în schimb în plus, iar rezultatul este unul neechilibrat. Finalul mi-a adus aminte de capodopera Shoah, în care se arăta că peste locul unde s-au produs crimele, a crescut o pădure. Însă pe locul unde au fost ucişi evreii se găseşte un teren viran, plin de bălării, luat la pas de un copil. Stilul observaţional este iarăşi prea mult prelungit aici.

Producătorul Sabin Dorohoi menţionează că unii istorici contestă crimele comise, iar bătrâna prezentată drept martor-cheie nu afirmă niciodată că de fapt consătenii au fost responsabili de uciderea evreilor (iar mărturia ei este contrazisă de un al martor al filmului). Prin urmare, avem în faţă nu un film tezist, ci chiar o încercare de manipulare a percepţiei spectatorului care înclină să-l creadă pe Sabin pe cuvânt, în lipsa unor argumente istorice corespunzătoare: unde sunt discuţiile cu istoricii? Înţeleg, avem un film observaţional, dar realitatea surprinsă nu este atât de uimitoare: a trecut mult timp de atunci, iar oamenii nu-şi amintesc decât vag elemente despre ce s-ar fi întâmplat, prin urmare părerile lor nu sunt atât de relevante pentru stabilirea adevărului.

Tezismul sau încercarea de manipulare ar fi iertabile dacă din punct de vedere tehnic filmul nu ar arăta atât de amatoricesc filmat şi montat. Ce se povesteşte pe ecran este plictisitor şi banal pentru românii şi basarabenii care vâd filmul şi complet lipsit de contextul istoric ce ar oferi străinilor posibilitatea de înţelegere. Cu alte cuvinte, avem un film prost şi lung, care pe lângă faptul că prezintă nişte ipoteze slab argumentate, o face şi într-o manieră plictisitoare.

Punctajul meu: 3/10

Trailer

  

Flori în întuneric / Les Fleurs De l’Ombre

coproducţie România-Belgia, 2014

scenariul şi regia: Olivier Magis

produs de David Royen

lung-metraj, 63 minute

După ce anul trecut a lansat în Belgia şi România documentarul de mediu-metraj Ion (despre care am scris aici), Olivier Magis explorează din nou cum se vede/aude lumea pentru handicapaţi.

În fiecare an la Brăila se organizează un concurs de frumusețe, Miss Kyra Kyralina. Numai că atunci când concursul este dedicat femeilor nevăzătoare sau cu deficiențe de vedere miza devine frumusețea interioară. De-a lungul pregătirii lor pentru concurs, filmul prezintă concurentele așa cum sunt ele: frumoase, sensibile, puternice și pline de viață. Un film emoționant care dincolo de povestea bine spusă, oferă o experiență senzorială complexă.

Acest documentar a fost proiectat la festivalul ASTRA în 2014. L-am văzut la videobar.

Olivier Magis oferă un strălucit exemplu despre cum se poate face un documentar bazat pe portretele unor personaje care au lucruri interesante de spus din poziţia în care se găsesc, tocmai cu atât mai mult că nu sunt autorităţi ştiinţifice sau culturale.

Femeile intervievate, care vin din diferite judeţe ale României, mărturisesc despre emoţiile şi experienţele pe care le trezeşte această competiţie în percepţia lor asupra propriilor persoane, asupra relaţiilor cu ceilalţi şi asupra viitorului lor. Cadrul este organizat estetic în aşa fel încât reflectă bine o poziţie artistică a autorului, care îşi propune să surprindă frumuseţea interioară şi naturală a femeilor suprinse.

Calităţile tehnice: imagine, montaj şi muzică impresionează plăcut prin ritmul imprimat cadrelor, care alternează între imagini conceptuale, portrete şi voci din off, interviuri şi discuţii, precum şi surprinderea evenimentului în sine şi a pregătirii pentru concurs.

Din materialul pe care autorul l-a avut la dispoziţie, a selectat cu atenţie păreri care să fie relevante despre condiţia socială şi psihologică a femeii nevăzătoare sau slab văzătoare în societatea românească. Mai mult, filmul oferă o mostră de mentalitate românească privind handicapul în general. Acesta este un sensibil cultural cu atât mai mult cu cât este o coproducţie cu Belgia. Când am locuit în Belgia, am cunoscut un orb care citea în braille pe computer, lucra ca traducător, urmărea filme şi călătorea prin toată lumea. Aşadar, un statut foarte diferit, ca premiză de acceptare, faţă de ceea ce se găseşte în România.

Recomand cu căldură acest film care ne ajută să descoperim frumuseţea din fiecare om!

Punctajul meu: 7/10

Trailer

Am reuşit ieri să mă deplasez în doar 8 minute între locaţiile de proiecţie pentru primele două filme cu ajutorul bicicletei I’Velo. Bicicletele I’Velo pot fi închiriate cu ziua sau cu ora de la centrele din Bucureşti, Sibiu, Iaşi, Oradea, Constanţa, Alba Iulia, Braşov. Detalii pe site.

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Copyright text © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.


Acțiuni

Information

3 responses

16 01 2016
Retrospectiva 2015 pe Discerne | DISCERNE

[…] de film ale anului 2015: Globurile de Aur, premiile Oscar, premiile Gopo, şi festivalul ASTRA (aici, aici, aici, aici, aici şi […]

Apreciază

28 01 2016
Cocktail de 8 1/2 documentare româneşti | DISCERNE

[…] Magis e autor al unui alt documentar văzut tot la ASTRA la Sibiu, Flori în întuneric, despre un concurs de frumuseţe pentru femei […]

Apreciază

28 03 2016
Live blogging despre gala decernării premiilor Gopo din 2016 | DISCERNE

[…] Calin Peter Netzer, Hanka Kastelicova (Wearebasca, Parada Film, HBO Europe) Regia: Claudiu Mitcu ROMANIA: PATRU PATRII (România – Franţa), Producator: Ada Solomon, Alexandru Solomon (HiFilm) Regia: Alexandru […]

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: