Recenzia filmului Black Mass

6 10 2015

 

Regia: Scott Cooper

Scenariul: Mark Mallouk şi Jez Butterworth, bazat pe cartea de Dick Lehr şi Gerard O‘Neill

produs de: Scott Cooper, John Lesher, Patrick McCormick, Brian Oliver, Tyler Thompson

Producătorul John Lesher a câştigat anul acesta Oscar pentru cel mai bun film – Birdman (Or The Unexpected Virtue of Ignorance). Alt producător, Patrick McCormick, a servit ca producător şi pentru Donnie Brasco, tot cu Johnny Depp. Scott Cooper a mai regizat un film foarte bun din 2009, Crazy Heart, pentru care Jeff Bridges şi-a câştigat Oscarul mult-aşteptat.

De la o echipă promiţătoare, vine un film foarte bun – din fericire – comparabil în calitate, atmosferă şi subiect cu Donnie Brasco. Foarte bine făcut din punct de vedere tehnic (mai ales scenografia, machiajul, imaginea, costumele), minuţios documentat şi memorabil din punctul de vedere al personajelor şi al poveştii, bine jucat (mai ales de Johnny Depp în rolul principal, care se poate aştepta pe merit la o nominalizare la Oscar).

Premisa filmului este discutabilă. Bazat pe evenimente reale, filmul prezintă o poveste complexă, care se întinde din 1975 până în 2011. Black Mass este denumirea satanică a unei slujbe catolice inversate şi reprezintă o aluzie folosită conştient de autori. Titlul face referire, pe de-o parte la „coruperea” FBI de către un gangster american (James „Whitey” Bulger). El oferă informaţii FBI-ului ce duc la capturarea şi scoaterea de pe piaţa drogurilor a concurenţei sale locale şi se foloseşte de câţiva agenţi pentru a deveni un baron local. Însă dacă ar fi să ne raportăm la realitatea istorică, FBI în anii ’70 avea o reputaţie pătată, din cauza faptului că J. Edgar Hoover, şeful instituţiei din 1925 până în 1975, era şantajat de Mafie să le lase mână liberă cu faptul puţin cunoscut la vremea aceea că era homosexual. Mai mult, în anii ’60, ca urmare a modului în care FBI a anchetat asasinatele comise împotriva fraţilor Kennedy, au apărut speculaţii cu privire la faptul că FBI are interese să muşamalizeze implicarea Mafiei împotriva acestor duşmani declaraţi ai săi.

WBL209_042.tif

În prezent, FBI-ul are din nou o reputaţie pătată din cauza multiplelor cazuri de entrapment pe care le-au realizat pentru a obţine condamnări ale uor aşa-zişi „terorişti”. Aşadar, această explicaţie este una cel puţin curioasă: reputaţia FBI-ului nu are cum să fie pătată de un singur caz, ea este deja pătată din punct de vedere istoric. Din acest punct de vedere, singurii şocaţi de „cum a fost aşa ceva posibil” sunt cei slabi de înger, daţi cu şmirghel pe creier de propaganda hollywoodiană.

Un alt sens al titlului filmului este acela de „masă de conexiuni ilicite” – afaceri necurate, aşa cum este tradus în România. Avem, din punctul acesta de vedere, o veritabilă docudramă. Personajele sunt foarte bine conturate şi clar definite, concentrate, şi povestea contează mai puţin. Nu are scene foarte spectaculoase şi nici epice, dar stilul şi ritmul sunt suficient de susţinute.

BM-FP-0003

Toate personajele din film încearcă să redefinească relaţiile în care intră şi îşi ţes de fapt propriile iluzii, îşi acoperă comportamentul cu iluzii (foarte periculos). A le înţelege psihologia este foarte interesant. Motivaţia reală a personajelor este legătura etnică ce se simte între ceei trei: rezultatul în film este că mafia italiană este înlocuită de mafia irlandeză.

Mie personal filmul mi-a plăcut mult pentru că mi-a adus aminte de Casino (1995) al lui Martin Scorsese, de asemenea minuţios până la obsesie cu reconstituirea mecanismului de funcţionare al mafiei – în casino era vorba de jocurile de noroc aranjate, aici este vorba de trafic de droguri mai mult.

Actorii au parte de personaje bine conturate datorită scenariului excelent şi sunt bine aleşi şi bine direcţionaţi. Actorul care îşi asumă pe merit cea mai mare valoare este Johnny Depp, care face din rolul sociopatului Bulger o figură antologică de gangster. Prezenţa sa este atât de puternică încât transmite emoţie chiar şi printr-o mişcare de muşchi facial în periferia cadrului.

WBL207_003.tif

Cu siguranţă că cei care văd în filme un vehicul de adulare al figurilor legendare de gangsteri vor sări pe acest film ca „cel în care gangsterul a tras clapa FBI-ului” – pe bună dreptate, o reputaţie la care până şi Scarface ar fi râvnit. Trecând peste asta şi peste jocurile politice (mai mult sau mai puţin sinistre) ascunse în titlu, filmul stă foarte solid pe temelia a ceea ce-şi propune să fie: un film de sistem, deschis la analize şi comentarii.

Punctajul meu: 7/10

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Copyright text © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.


Acțiuni

Information

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: