Recenzia filmului The Martian

5 10 2015

regia: Ridley Scott

scenariul: Drew Goddard, bazat pe cartea lui Andy Weir

Produs de Mark Huffam, Simon Kinberg, Michael Schaefer, Ridley Scott, Aditya Sood

Între 1992 şi 1997, Ridley Scott a lansat ca regizor 3 filme mediocre sau de-a dreptul proaste: 1492: Conquest of Paradise (1992), White Squall (1996) şi G.I.Jane (1997). A urmat apoi un deceniu de filme bune şi lucrative, în termeni de premii, critică, public şi bani. Ultimul său film extraordinar a fost Prometheus (2012), după care a intrat iar într-un con de umbră. Mulţi se aşteptau ca următorul său film ca regizor să fie Prometheus 2 (deocamdată oficial doar anunţat). În schimb, a regizat 3 porcării: The Vatican, The Counselor şi Exodus: Gods and Kings.

Am început să mă întreb şi eu dacă nu cumva vârsta îşi spune cuvântul şi Ridley ar trebui să o lase mai moale cu cariera, dacă nu vrea să-i păşească pe urme fratelui său, care a murit acum câţiva ani. Totuşi, mă frec pe ochi şi ce văd, cu The Martian? O superbă revenire care arată că Scott încă mai stăpâneşte valoarea unui spectacol cinematografic susţinut de personajele din scenariu, şi nu de clişee, efecte speciale şi intrigi convenţionale.

Desigur, omenirea nu va putea niciodată pune un om pe Marte, din cauză că o asemenea misiune sinucigaşă nu ar fi acceptată public şi, probabil, cineva ar atrage atenţia cu privire la faptul că dacă am folosi pentru scopuri sociale banii care sunt risipiţi pe excursiile excentrice ale americanilor în spaţiu în scopul aşa-zisei „ştiinţe”, lumea ar fi mai bună şi la fel de inteligentă.

Dar filmul ne permite cel puţin să ne jucăm de-a ipoteza lui Robinson Crusoe în spaţiu. Nu e nouă, are doar o poleială de actualitate şi tehnică şi îi face pe NASA să pară mai eroi decât cu mult-supraevaluatul Interstellar (2014, R: Christopher Nolan). Filmul este atât de spectaculos, inovator, plin de suspans şi umor încât nu ai cum să nu-l admiri. Matt Damon este fenomenal în rolul personajului care susţine între filmul. Văzându-l în rolul lui Mark, îţi pasă de el, răsufli cu el, te simţi pus în papucii lui: este o experienţă care te scutură (cu atât mai mult dacă vezi filmul în 3D sau în 4D).

Efectele tehnice sunt la înălţime: scenografia, imaginea şi montajul sunt vedetele, urmate îndeaproape de muzică şi efecte vizuale. Spectacolul este pus în slujba poveştii, iar povestea este pusă în slujba personajului. Până la urmă, povestea care este spusă este visul oricărui astronaut, defineşte spiritul explorării, al inovativităţii umane, al excelenţei dusă până la stele şi înapoi. O poveste care merită să ne inspire şic are sper să vă inspire şi pe voi.

Punctajul meu: 8/10

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Copyright text © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Anunțuri

Acțiuni

Information

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: