Recviem pentru un cântec

3 10 2015

Cântece pentru un muzeu (2013)

Regia: Eliza Zdru

Acest documentar etnografic de lung-metraj (63 minute) s-a bucurat de apreciere şi a rulat în mai multe festivaluri atât în România cât şi în străinătate: Astra Film Festival 2013 – Sibiu, ETNOFILm Festival 2014 – Croația, Visions du Réel DOCM – Nyon, Krakow Film Festival Market, Hot Docs Doc Shop, Festivalul Filmului European, Bucureşti 2014. Filmul nu a fost distribuit naţional în cinematografe, dar a putut să fie văzut la Bucureşti, unde a avut premiera în mai 2014, cu ocazia Festivalului Filmului European.

Filmul spune povestea unor bătrâni ale căror cântece se vor pierde odată cu îmbătrânirea şi moartea lor, neavând cui să le lase mai departe. Documentarul îi reuneşte pe cîţiva artişti de excepţie, pentru o reprezentaţie pe care să o lase posteriorităţii cu mândrie şi nostalgie.

Un muzeu este într-un fel un mormânt, un cavou de relicve moarte expuse spre a fi văzute de generaţiile următoare care nu mai pot altfel să cunoască ceea ce a fost şi nu mai este. Aceasta va fi metafora de bază a documentarului regizat, filmat şi produs de către Eliza Zdru. Este un documentar minimalist, cu o slabă putere explicativă şi cu o idee directoare abia perceptibilă. Cu toate acestea, rezultatul va fi o valoroasă succesiune de ocazii ce prilejuiesc meditaţii pentru cei care vor viziona acst film; condiţiile necesare pentru a gusta în mod satisfăcător acest film sunt răbdarea şi atenţia – nu vă aşteptaţi la dezvăluiri senzaţionale sau la monologuri savante ale unor specialişti în… “ceva”. Filmul este simplu ca şi persoanajele sale principale.

Interviu cu regizoarea Eliza Zdru la festivalul de film documentar Astra ediţia 2013.

Practic, acest film documentar este despre cum a fost conservată cultura populară orală a aromânilor din satul Cogealac, judeţul Constantă, respectiv prin “tradiţie”, cuvânt care provine din latinescul “tradiţio” şi care înseamnă a remite, a preda, a transmite. Această comunitate, iniţial originară din Grecia, a emigrat în anii 1920 în România, în urma unei înţelegeri între guvernele celor două ţări, tocmai cu scopul de a nu-şi pierde identitatea culturală. Ironia face că, aproape 100 de ani mai târziu, exact lucrul de care această populaţie a fugit este pe cale să se întâmple în ţara în care trebuiau să-şi afle salvarea ca o comunitate culturală distinctă. Spuneam că acest film este despre cum a fost conservată o cultură, însă în acelaşi timp este şi despre cum această se pierde, însă nu datorită vreunei persecuţii sau agresiuni externe, ci datorită faptului că noile generaţii nu mai sunt interesate să înveţe cântecele bătrânilor. Melacolia lor aparte, dulce, nu mai este în consonanţă cu sufletele lor agitate şi distrase.
Documentarul urmăreşte călătoria a patru bătrâni cântăreți de muzică polifonică în tradiția seculară a comunității aromânilor fărşeroţi pentru a susține concerte și a-și promova primul și singurul lor album. Pe drum, meditaţiile lor privind viaţa şi moartea vor determina propriile noastre meditaţii creative despre multe lucruri, însă un cuvânt care străbate multe din cugetările acestor bătrâni cântăreţi este “pierdere”: a memoriei, a valorilor tradiţionale ale familiei, a dragostei dintre oameni.
La un moment dat pe parcusul filmului iese la suprafaţă faptul că filmul nu este doar despre pierderea tradiţiei acestor cântece populare dintr-un sat uitat de lume din Dobrogea, ca această pierdere este de fapt un simbol pentru pierderea identităţii cultural-lingvistice a aromânilor de pretutindeni, această cultură atât de muzicală la bază, ai cărei membri pun cântecul în centrul ehosului lor, pecetluind orice moment mai important al zilei cu un sunet duios de melodie. Oamenii aceştia au încorporat cântecul în fibrele lor sufleteşti, acest aspect muzical fiind la fel de natural pentru dânşii ca un urs brun în Carpaţii Meridionali.
Însă ceea ce este mai puţin evident este că această alterare a identităţii este mai departe un simbol pentru moartea unei lumi vechi care mai trăieşte doar pe alocuri. Această lume veche nu-şi mai are locul într-o civilizaţie tehnologizată, materialistă şi plină de oameni grăbiţi, superficiali şi împietriţi. Este o lume construită după alt calapod, cu ritmuri sufleteşti diferite şi cu o antropologie şi axiologie cu nuanţe ireconciliabile cu perspectivele contemporane.
Aceasta tripla nivelare a semanticii conferă filmului o oareşice valoare artistică ce va fi însă înţeleasă doar de persoanele care vor să vadă dincolo de aparenţe.

Nota 6 din 10

Trailer

Guest post de George Perju

Alte cronici: aici, aici, şi aici.

Articole: aici, aici, aici şi aici.


Acțiuni

Information

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: