Cronica documentarului 1990 – Între golani şi criptocomunişti (2015)

documentar TV de mediu-metraj (48 min)

regia: Liviu Tofan

produs de Filaret Acatrinei

Trailer

TVR are în arhivă mult material, footage de la diverse evenimente istorice, din care se pot scoate sute de documentare. Atunci când Andrei Ujică (coautorul genialului Videogramme einer Revolution) a realizat un lung-metraj de vreo 3 ore dintr-un asemenea material (Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu), a fost criticat pentru lipsa de comentariu pe marginea lui. Însă regizorii pot conta pe sprijinul TVR în realizarea unor documentare îndrăzneţe care expun istoria oficială pentru ceea ce este: o minciună.

Filmul se înscrie pe tradiţia creată de Cornel Mihalache în ceea ce priveşte problema confiscării Revoluţiei din 1989 de către autorii loviturii de stat care a avut loc în România şi merită a fi văzut în continuarea documentarului Piaţa Universităţii (1990) de Stere Gulea, Vivi Drăgan Vasile şi Sorin Ilieşiu.

Este foarte greu a cuprinde în atât de puţine cuvinte şi în imagini atât de reprezentative ce s-a întâmplat atunci şi care era importanţa evenimentelor care s-au petrecut în Piaţa Universităţii din Bucureşti: protestele, intervenţia autorităţilor şi mineriada. Excelent documentat, montat cu talent şi bine comentat, filmul dezvăluie o pagină importantă din istoria recentă a României, una pe care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Petre Roman şi asociaţii lor nu o vor cunoscută.

Valoarea filmului este cu atât mai mare cu cât marea majoritate a documentarelor care s-au făcut despre lovitura de stat s-au concentrat pe momentul decembrie 1989, mai puţin pe ceea ce a urmat după. Exemple de asemenea filme, a căror vizionare ajută la înţelegerea contextului istoric sunt: Piepturi goale şi buzunare pline de Cornel Mihalache şi După revoluţie de Laurenţiu Calciu.

O adevărată capodoperă jurnalistică, istorică şi filmică, care merită văzută de cei ce doresc să înţeleagă ce s-a întâmplat acum un sfert de secol.

Documentar proiectat în cadrul festivalului naţional DocuArt ce a avut loc la Bucureşti în octombrie 2015.

Punctajul meu: 8/10

Documentarul poate fi vizionat în întregime pe YouTube

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Copyright text © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Anunțuri

2 gânduri despre „Cronica documentarului 1990 – Între golani şi criptocomunişti (2015)”

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s