Cronica filmului Lumea e a mea (2015)

27 09 2015

regia: Nicolae Constantin Tănase

scenariul: Raluca Mănescu

produs de Tudor Giurgiu, Radu Stancu

tragicomedie, producţie românească, lung-metraj (103 minute)

Lumea e a mea

Am mers la acest film cu inima strânsă, gândindu-mă la experienţa chinuitoare care a fost pentru mine un alt film produs de Tudor Giurgiu ca o investiţie în “tânărul cinematograf independent românesc”, Câinele japonez. Am avut surpriza extrem de plăcută să văd un film extraordinar de bine scris şi regizat, care m-a trimis cu gândul la capodopera Después de Lucía (2012, R: Michel Franco). Un adevărat document psihografic al societăţii contemporane, filmul ne pune în papucii Larisei, o tânără adolescentă, elevă la un liceu dintr-un oraş de litoral dornică să-şi înceapă viaţa sexuală cu un golănaş de cartier care suceşte gândurile fetelor.

Producţie independentă, fără bani de la CNC, cu un buget de 168.000 USD, filmul a fost făcut posibil de încrederea pe care doi tineri producători le-au acordat-o tinerilor absolvenţi UNATC. Câştigător al trofeului cel mare de la Festivalul Internaţional de Film Anonimul, această producţie mult-aşteptată a primit minute întregi de aplauze la sfârşitul proiecţiei de la cinema Studio, organizată în cadrul retrosepectivei festivalului internaţional de film “Anonimul”.

Regizorul debutant a avut-o drept asistent de regie pe autoarea scenariului, Raluca Mănescu. După 12 revizii de scenariu, au reuşit să aducă o viziune proaspătă şi matură asupra generaţiei de millennials şi să arate pe ecran nu doar cum vorbesc şi cum se comportă (ceea ce oricum ar fi dificil), ci şi cum gândesc şi ce simt, o premisă îndrăzneaţă şi riscantă din punctul de vedere al limbajului cinematografic, care din fericire le reuşeşte pe deplin.

Finalul filmului te pune pe gânduri tocmai datorită modului în care limbajul cinematografic este folosit, iar planul literal se îmbină cu planul inferenţial. Această generaţie neînţeleasă, uşor de judecat de ceilalţi (inclusiv de generaţia mea), trece prin vârtejuri emoţionale pe care nici ei nu ştiu cum să le exprime, ceea ce generează uşor conflicte. Tocmai genul de conflicte exterioare care se văd pe ecran şi duc acţiunea mai departe sunt de fapt reflecţia conflictelor interioare ale personajului principal.

Personajul este bine conturat, iar spectatorului ajunge să îi pese de această fetiţă îmbrăcată deşănţat, machiată strident şi care se crede centrul universului. Capcanele gândirii pozitive fără legătură cu realitatea sunt cele care până la urmă o îneacă pe Larisa (jucată de Ana Maria Guran) într-o mare de emoţii contradictorii. Filmul ilustrează un proces interior care cu uşurinţă poate să ducă la o boală psihică şi cu care, cu siguranţă, multe adolescente se vor identifica, dacă vor reuşi să ajungă să vadă filmul.

Filmul este cu atât mai amuzant cu cât spectatorul care îl vede are o anumită vârstă, maturitate, şi experienţă de viaţă. Naivităţile Larisei ar putea să pară drăgălaşe, dacă nu i-ar crea necazuri atât de mari. În cele din urmă însă, filmul se termină într-o cheie dramatică, ce îl pune pe spectatori pe gânduri.

Din nefericire însă, sunetul filmului lasă atât de mult de dorit, încât încercarea de a-l vedea fără subtitrare va produce un adânc disconfort şi îi va nemulţumi pe spectatorii care doresc să se concentreze pe mesajele profunde ale filmului.

Un film care merită adăugat ca o menţiune onorabilă în cartea mea de anul trecut, Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală pentru modul strălucit în care înfăţişează noua generaţie, cu problemele ei. Este un fel de „Deşteaptă-te române” pentru secolul al XXI-lea, cu un ton la fel de strident precum machiajul Larisei, ceea ce nu este deloc un defect, ci o adaptare a stilului la subiect.

Punctajul meu: 7/10

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi

Cultura ascultării la români

Trailer

Alte cronici: aici, aici, aici

Impresii ale regizorului aici.

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Copyright © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.


Acțiuni

Information

One response

28 03 2016
Live blogging despre gala decernării premiilor Gopo din 2016 | DISCERNE

[…] la tata, Lumea e a mea, Box, De ce eu?, Comoara, Bucureşti Non Stop, Aferim! sunt filmele din ale căror cadre se compune […]

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: