Lipsa de modele şi valori

Motto:

„Dacă vrei să ştii ce e iubirea necondiţionată, bagă-ţi soţia/soţul şi câinele în portbagajul unei maşini, încuie-i acolo şi condu cu ei două ore pe un drum de ţară. Apoi, deschide protbagajul şi vezi cine se bucură că te vede.”

 

Aşa cum e mai bine

Prea des, căutăm cu obstinaţie ca ceilalţi să facă lucrurile aşa cum vrem, conform cu aşteptările noastre. Comportamentul altora este supus exigenţelor noastre, de pe un podium pe care ne plasăm ca să scrutăm în zare cu speranţa de a întrezări pe cineva care ne dă cea mai mică speranţă că s-ar conforma aşteptărilor noastre – asta în cazul fericit în care nu căutăm să-i schimbăm pe ceilalţi după gândirea noastră, că parcă aşa e mai bine.

Vrem să învăţăm de la modele valori şi ne plângem de lipsa de modele şi de lipsa de valori. „Încotro se duce această lume?”, îşi zic unii şi deplâng situaţia actuală, de aici, comparând-o cu modul în care este în altă parte sau „pe vremuri”. De fapt, fiecare are un model despre cum ar trebui să se comporte ceilalţi – cu atât mai mult cu cât nu am avut parte de modele cu care să ne mândrim, cu atât mai mult tindem să îi aducem pe alţii la modelele minţii noastre.

Ne dorim ca cei pe care îi iubim să fie mai aproape de cum am vrea noi – parcă ar fi mai buni dacă ar face aşa cum zicem noi, şi toată lumea ar fi mai fericită! În schimb, suferim pentru că alţii nu ne înţeleg aşa cum suntem şi vor să ne schimbe, ca să fim mai „aşa cum vor ei”, sau „cum se cuvine”. Suferim de asemenea pentru că nu reuşim să fim aşa cum îşi doreşte mama, tata, iubitul/a, şeful şi alţii. Câtă dramă! Câtă tragedie! Câtă suferinţă! Material pentru telenovele, ce mai!

Încercăm să găsim explicaţii (sau scuze) în loc să înţelegem în profunzime modul în care gândesc şi se comportă ceilalţi – desigur, altfel decât cum am dori fiecare din noi.

 

Caruselul cu etichete

Bunăoară, mai ales femeile încearcă să înţeleagă traumele, suferinţele cumplite, lipsa de educaţie şi mediul viciat care „sigur sunt responsabile” pentru comportamentele nedorite ale bărbaţilor pe care îi iubesc. Ele trec prin suferinţe cumplite încercând să „empatizeze” cu cauzele imaginare pentru care bărbaţii cu care sunt sau se comportă ca nişte: „porci, măgari, nesimţiţi, bădărani, mârlani, jigodii, fricoşi, laşi, slabi, trântori, pierde-vară, superficiali,  iresponsabili, imaturi, handicapaţi afectiv, reci, zgârciţi, materialişti, plictisitori, falşi, infideli, afemeiaţi, obsedaţi sexual, uşor de manipulat, beţivi, egoişti, orgolioşi, misogini, nenorociţi, idioţi, tâmpiţi, proşti ”.

La rândul lor, bărbaţii încearcă să găsească loc în mintea lor pentru a-şi explica cum au ajuns „aproape toate femeile”: „intolerante, greu de mulţumit,  profitoare, materialiste („pe interes”), curve, zdrenţe, îngâmfate, atrase de băieţii răi (sau de cei ce le resping), superficiale, prea schimbătoare, menite să fie iubite şi nu înţelese, cu capul în nori, proaste, nebune, periculoase, geloase, răzbunătoare, viclene,  parşive, paraziţi, scorpii,  mincinoase, bârfitoare”.

Diferenţele dintre sexe sunt atât de mari încât preferăm parcă să le explicăm prin bancuri decât prin cercetări sau educaţie. Diferenţele dintre părinţi şi copii sunt atât de mari încât preferăm să vorbim cu cei din alte generaţii despre vremea de afară sau alte vremuri, despre politică, despre servici, sănătate şi orice altceva în afară de ce se întâmplă în vieţile noatre interioare aici şi acum.

 

The common sense is not, indeed, so common

Desigur, ceilalţi ar trebui să ştie intuitiv că trebuie să se comporte „mai ca oamenii”, „în rând cu lumea”, iar bunul lor simţ ar trebui să-i orienteze spre a se simţi „cu musca pe căciulă” în speranţa că „se vor simţi” ca să fie „aşa cum trebuie”, adică aşa cum ni-i imaginăm noi, ca nişte oameni de valoare.

În cele din urmă, alegem să ne petrecem timpul cu oameni de la care aşteptăm să se schimbe doar pentru că stau pe lângă noi, că îi vom „aduce la liman”, îi vom „aduce pe calea cea bună” sau că îi vom inspira să-şi „transforme viaţa”, astfel încât noi „vom avea dreptate” iar ei se vor fi înşelat, iar ulterior vom putea spune cu satisfacţie şi durere un mare „ţi-am spus eu!”.

Lumea în viziunea românului ar fi mai bună dacă el ar fi şef, judecător, ministru, deputat, senator, preşedinte, adică ar avea o funcţie care să-i creeze iluzia că poate să schimbe ceea ce el oricum nu este în stare să facă pe cont propriu, adică să-i schimbe pe alţii. Alţii „care se cred deştepţi” nu sunt niciodată buni de şefi şi nu vedem bine ambiţiile altcuiva pentru a avansa pe treptele sociale – asta ar putea fi un pericol, pentru că ar risca să clatine dreapta şi liniştita noastră experienţă.

Te regăseşti în cele descrise mai sus? Crezi că aşa este? Te-ai gândit deja la nişte persoane cărora să le trimiţi acest articol ca să le arăţi „ce bine le spune” unora care „ar trebui să bage la cap” ceea ce „tot le spui”? Ei bine, dacă eşti astfel înclinat(ă), atunci te invit să citeşti în continuare pentru a descoperi cum să-ţi faci ţie şi celorlalţi viaţa mai frumoasă.

 

VA URMA

 

Ştefan Alexandrescu

consultant în dezvoltare personală şi profesională

autorul cărţii „Modelarea din NLP, o cale rapidă spre excelenţă

Modelarea din NLP, o cale spre excelenta coperta I

Copyright © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Anunțuri

6 păreri la “Lipsa de modele şi valori”

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s