Cronica filmului Chuck Norris vs. Communism, partea II

15 09 2015

Continuare de aici.

Irina Nistor, la Q&A-ul care a avut loc la cinema Elvira Popescu după proiecţia în cadrul festivalului de film Anonimul, a dat un detaliu care mi-a atras atenţia: în toiul Revoluţiei, a fost chemată la TV ca să traducă un desen animat: Ferma animalelor, de George Orwell. Silviu Brucan, despre care acum ştim că istoric a fost unui din creierile cenuşii ale carnagiului din decembrie 1989, a făcut următoarea observaţie: „noi nu criticăm comunismul, ci vrem doar să-l dăm jos pe Ceauşescu”, lucru care se bate cap în cap cu ceea ce i-ar fi convenit lui Ion Iliescu să admită. Revoluţia culturală americană nu i-a mânat pe români să ajute la înlocuirea comunismului în România, ci doar la schimbarea unui lup (Ceauşescu) cu altul (Iliescu). Staliniştii de la KGB au putut răsufla uşuraţi.

Ceea ce NU se spune în film este că românii au murit la Revoluţie în mare parte degeaba, căci Revoluţia a fost confiscată de cei care au dat lovitura de stat. Astfel, Chuck Norris vs. Communism ar merita văzut împreună cu documentarul lui Cornel Mihalache, Piepturi goale şi buzunare pline. În realitate, lovitura de stat din 1989 a fost pentru înlocuirea unui sistem comunist cu altul cu o faţă socialistă, sancţionat de la Moscova deja de mult: Ion Iliescu, cu formare de agent sovietic era desemnat să devină succesorul lui Ceauşescu.

Am întrebat dacă era posibil ca acest fenomen cultural să fi fost în mod deliberat „lăsat să se întâmple” în cadrul Perestroikăi, cu binecuvântarea serviciilor secrete din SUA şi URSS. Din acest punct de vedere, revoluţia culturală americană, cu toate meritele ei, a ajuns în mod paradoxal să fie un element în plus pentru înrâurirea oamenilor care „ştiau că se poate trăi mai bine”, dar nu ştiau cum ar ajunge tocmai EI să trăiască bine.

Zamfir, eroul principal din Chuck Norris vs. Communism, în schimb, a avut un simţ capitalist la fel ca şi mulţi din cei ce au devenit câştigătorii privatizărilor în masă. Astfel, o primă ironie este că revoluţia culturală americană a servit doar ca un impuls de manipulare ca România de tranziţie a primilor ani după Revoluţie să treacă de la comunism la un socialism inerţial, urmând ca abia din 1996, respectiv 2004, odată cu victoria dreptei politice la acea vreme să se facă simţite câte ceva din temeliile unei societăţi capitaliste.

Însă ironia şi mai mare este alta. O docudramă care ilustrează victoria capitalismului consumist asupra totalitarismului comunism prin subversiune culturală ajunge, ca producţie românească, să fie folosit ca material educativ (propagandistic?) în unele şcoli americane despre importanţa culturii americane.

Acesta mi se pare şi principalul punct slab al filmului (foarte bun, de altfel): subiectivismul său, în care înclină să prezinte „modelul american” ca fiind forţa binelui: dacă lucrurile nu sunt negre, atunci ele trebuie să fie albe! Ori aceasta s-a demonstrat din punct de vedere geopolitic şi cultural fals. În prezent, Uniunea Europeană produce cel puţin tot atâtea filme pe an ca şi întreaga cinematografie americană, iar uneori mai mult chiar. Tot în prezent, SUA a început să dea eşecuri formidabile în cuceriririle sale „civlizaţionale”: Somalia, Afghanistan, Irak, Siria, Uncraina şi ISIS sunt doar câteva exemple notabile din ultimii 25 de ani. Cu siguranţă că cetăţenii acestor ţări, chit că au fost au fost conduse de dictatori sau regimuri de supresie, totalitare etc. nu s-ar lăsa atât de uşor influenţaţi de „mirajul american” pe cât s-au lăsat românii.

Desigur, istoria ne-a covârşit cu argumente cu care suntem de acord (subsemnatul inclusiv): capitalismul e mai bun decât comunismul (SUA a învins URSS), ofiţerii SS conduşi de Hitler au fost nişte monştri odioşi care au trebuit să fie opriţi: răul cel mai rău a fost învins. Dar nu putem spune că cine a învins este „eroul” sau „personajul pozitiv”. Un exemplu banal este uimitoarea funcţie propagandistică pe care a avut-o maşinăria de film americană pentru susţinerea războiului din Vietnam prin care vietnamezii nu erau ilustraţi cu sutele de mii ce mureau ca urmare a folosirii agentului orange, ci erau reduşi la statutul de „gălbejiţi” numai buni ca să fie sacul de box al lui Chuck Norris.

Hype-ul care începe să se creeze în jurul acestui film pare să confirme o teză discutabilă, în contextul în care cinematografia românească aparţine spaţiului UE: România este în continuare o colonie culturală a SUA. Iar bravilor americani care se umflă de elan patriotic văzând cum rebuturilor lor propagandistice mascate drept cultură media (filme de duzină cu Norris, Van Damme şi alţii) li s-a acordat o importanţă de society-changer s-ar putea să uite că cinematografia românească actuală are de fapt o identitate proprie mai curând mai aproape de cinematografia de autor europeană, adică exact un răspuns ca reacţie de respingere a cinematografului american. Propaganda americană a ajuns în România în anii ’80 pe bani româneşti, iar acum propaganda românească ajunge în SUA în anii ’10 pe banii americanilor.

Acest subiectivism şi această notă subtilă poate fi observată din două direcţii:

În primul rând, este greu să sesizezi propaganda cu care eşti de acord.

În al doilea rând, singurul documentar românesc (de fapt mockumentary) care atrage atenţia justificat asupra faptului că nu există o simplă dihotomie între capitalismul-cel-bun din România actuală şi comunismul-cel rău din România lui Ceauşescu este Experimentul Bucureşti al lui Tom Wilson despre care am scris aici. Mai ales că în România, tranziţia nu este sigur dacă merge în continuare spre capitalism, constituindu-se mai degrabă în ceea ce geopoliticienii numesc „anocraţie”. Cu toate acestea, o altă idee pe care americanii NU o vor putea descoperi din filmul Chuck Norris vs Communism este faptul că în România (încă) mai există mai multă libertate civilă decât în SUA. Nu pentru că la capitolul acesta lucrurile s-ar fi îmbunătăţit semnificativ în România (să fim serioşi, România nu se poate clasifica nici măcar constituţional drept o democraţie – vezi documentarul Piepturi goale şi buzunare pline), ci pentru că în SUA lucrurile s-au degradat tot mai mult după fenomenul „9/11” în care americanii sunt invitaţi să devină tot mai suspicioşi pe vecinul de alături care ar putea să fie un „duşman al statului socialist” „terorist”.

Uneori, poate fi ironic cum se-nvârte roata. Românii care erau impresionaţi de modelele americane din filmele pe casete VHS în anii ’80 puteau visa în continuare la iluzia supremaţiei capitalismului sălbatic salvator made in USA. Americanii care sunt impresionaţi de modelele revoluţionare româneşti inspirate de propria cultură „imperialistă” pot visa în continuare la iluzia supremaţiei capitalismului sălbatic salvator, made in Ro.

Singurii care nu pot vorbi sunt „gălbejiţii”. Ca să ajungă povestea lor până la americani sau la români, au existat prea puţini bani. Până atunci, Chuck Norris vs. Comunism 1-0. Ne vedem la runda urmatoare, când poate filmul european-filmul american 1-0 (am şi eu dreptul la propriile iluzii, nu?).

PS: Ca să destind puţin lucrurile cu o glumă, probabil peste 20 de ani, nemţii vor face un documentar despre cum anume cultura musulmană a ajuns să le revoluţioneze civilizaţia, iar acest documentar va fi privit cu mândrie patriotică de către turci, dându-le impresia că Germania va fi devenit o colonie culturală a Turciei.🙂

Ştefan Alexandrescu,

ocazional, critic de film

Copyright text © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.


Acțiuni

Information

One response

11 12 2015
Cronica filmului Chuck Norris vs. Communism, partea I | DISCERNE

[…] Acest articol are şi partea a II-a, care se găseşte aici. […]

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: