Români care au prins aripi: Gheorghe Bănciulescu şi Nicolae „Mami” Mihăiţă

 Gheorghe Bănciulescu: și totuși… voi mai zbura! (2013)

Produs şi regizat de Anca Filoteanu (Artfilo)

Scenariul: Anca Filoteanu, după cartea „Şi totuşi voi mai zbura” de Renee Bănciulescu-Cozadini şi Victor Bănciulescu

Documentar de mediu metraj, biografic

Coproducţie Cehia-România

Durata: 40 de minute

Producţie TV independentă care a rulat în cadrul festivalului ASTRA 2014. Am văzut filmul şi mi s-a părut interesant, ca poveste de viaţă, ca model, exemplu şi inspiraţie. Abordarea este profesionist făcută. Însă rezultatul este afectat negativ de bugetul limitat, care face producţia să arate modest. Filmul urmăreşte etapele principale din viaţa lui Bănciulescu şi reuşeşte să transmită un mesaj valoros.

Autorul acestui documentar de mediu metraj are în palmares peste 150 ore de film documentar, în calitate de producător, redactor-realizator, documentarist, voce și editor imagine, inclusiv prin intermediul companiei sale, Art Filo Production și a obținut mai multe Premii: APTR 2006 pentru documentarul “Familia Lowendal”, Premiul Fest. “7 Arte” Calarași pentru documentarul “Olga Greceanu”. A realizat prima emisiune – sinaxar: Calendarul Ecumenic (premiul APTR 2003). Anca Filoteanu a lucrat în presa scrisă, a colaborat cu TRINITAS TV, B1 TV, PAX TV și SENSO TV ca realizator de filme documentare și emisiuni pe teme de religie, istorie, artă.

Regizorul a realizat un serial TV documentar despre aviatori români, iar în mod deosebit acest film a fost proiectat în cadrul unui eveniment amplu, de dezvelire a unui monument închinat militarului şi aviatorului român Gheorghe Bănciulescu (1898-1935), prima persoană din lume care a pilotat un avion având proteze în loc de picioare. Evenimentul a avut loc la Praga şi a fost acoperit minuţios în acest colaj de ştiri care a sărit fix peste documentarul regizoarei: totul a fost prezentat, mai puţin documentarul.

Anca Filoteanu a mai regizat acum câţiva ani şi documentarul de mediu-metraj (50 de minute) Brâncovencele, care a fost proiectat în Bucureşti pe 12 septembrie 2014, la NCRR. Ulterior, acesta a mai rulat prin România.

Detalii despre subiectul filmului Gheorghe Bănciulescu: și totuși… voi mai zbura! aici.

Pe scurt: Pe 12 septembrie 1926, pilotul Gheorghe Bănciulescu și mecanicul de zbor Ioan Stoica au suferit un accident teribil în timp ce zburau de la Paris la București. Lui Bănciulescu i s-au amputat ambele picioare, iar partenerul său de zbor a murit. În mai puțin de doi ani de la accident, supraviețuitorul putea conduce mașina și zbura din nou cu avionul. A devenit un erou al aerului care a înregistrat sute de ore de zbor și a făcut numeroase acrobații aeriene.

 Punctajul meu: 5/10

Vizionare plăcută!

Trailer

 

 

Omul pasăre/The Birdman (2014)

Produs, regizat şi filmat de: Alexandru Mavrodineanu, Mihai Grecea

Produs de Tudor Socea; HBO România, Alma film production şi Easy Film

Director de producţie: Cătălin Neagoe

Premiera 23 octombrie 2014

Documentar de lung metraj, portret

„Omul pasăre”, film-portret realizat cu colaborarea Aeroclubului României, prezintă un campion român al planorismului, Nicolae „Mami” Mihăiţă. La vârsta de 78 de ani, cu 61 de ani de zbor, este un bărbat plin de viaţă, sănătos, care continuă să intre în competiţii naţionale de planorism şi să se numere printre câştigători.

Ca de obicei, producţiile originale HBO au o calitate care le recomandă dincolo de graniţe. HBO România face cam un documentar pe an şi de obicei reuşesc să obţină şi premii cu ele la nivel internaţional. Despre producţia lor de anul acesta, am scris aici.

Totuşi, oricât de mult îmi place personajul principal, a cărui atitudine mă cucereşte, nu pot să trec cu vedere faptul că avem încă un documentar observaţional prost, care foloseşte cadre lungi pentru a spune puţin. Cantitatea de informaţie pe care o oferă filmul în plus faţă de un articol jurnalistic despre Nicolae Mihăiţă este neglijabilă. Secvenţele aviatice sunt impresionante şi filmului nu i-ar fi stricat să aibă mai multe. Se pare că, deşi autorii au avut la dispoziţie vreo 150 de ore de material filmat, au reuşit cumva să selecteze cele mai neinteresante părţi.

Desigur, nu este frumos să spui: „dacă ar fi făcut asta, ar fi ieşit mai bine” pentru că acela ar fi fost un alt film. Dar în cazul acesta, asta chiar este ce trebuia să facă Alexandru Mavrodineanu şi Mihai Grecea: un alt film. Se vede că se pricep mai bine la zburat decât la film. Aş fi vrut să ştiu poveşti din viaţa lui „Mami”, aş fi vrut să-l văd mai mult interacţionând cu tinerii, să-l văd mai mult în calitatea de profesor. Dar poate că nu face lucrurile astea. Poate că este un „lup singuratic” care stă mai mult cu bătrânii şi căruia nu-i place să explice sau să povestească. Nu am de unde să ştiu, luând în considerare că momentele cele mai reprezentative de discuţie cu tinerii din film sunt cele cu copilotul său şi cu tânărul care-i explică ce e aia „PDA”.

Probabil că cei care au scris cronici entuziaste la acest film şi-au lăsat creierul pe „stand by” şi s-au lăsat fermecaţi de un presonaj fermecător, însă prezentat fără stil.

Punctajul meu: 3/10

Articole despre film: aici, aici, aici, aici, aici.

Cronici ale filmului: aici, aici, aici, aici

Trailer

 

Discuţie cu Alex regizorul şi Mami.

 

Monteurul Eugen Kelemen despre film

 

 

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Copyright text © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

 

Anunțuri

Un gând despre „Români care au prins aripi: Gheorghe Bănciulescu şi Nicolae „Mami” Mihăiţă”

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s