Sfântul prooroc Ilie Tezviteanul – 20 iulie

20 07 2015

Sfântul şi Măritul Prooroc Ilie Tesviteanul (în ebraică: אליהו; în greacă: Hλίας) este unul dintre cei mai mari profeţi trimişi de Dumnezeu. Numele lui se poate traduce prin cel al cărui stăpân este Dumnezeu, sau stăpânul meu este Dumnezeu. Faptele sale sunt descrise în Vechiul Testament, dar se fac multe referiri la el şi în Noul Testament.
Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 20 iulie.

  

Proorocul Ilie Tesviteanul în Vechiul Testament

Proorocul Ilie este amintit pentru prima dată în Cartea Regilor I (I Regi 17:1) din Vechiul Testament, el ducând Cuvântul Domnului către regele Ahab al Israelului. Este supranumit Tesviteanul (sau Tişbitul) deoarece era originar din cetatea Tesba.

Atunci Ilie Tesviteanul, prooroc din Tesba Galaadului, a zis către Ahab:
„Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu!”

Ahab, rege al Israelului, care mutase capitala regatului nordic la Samaria (regatul sudic, al lui Iuda, păstrase capitala tradiţională – Ierusalimul), se căsătorise cu Izabela, fiica regelui Ieteval al Sidonului. Datorită influenţei soţiei sale, Ahab a încălcat Legea, instaurând cultul idolului fenician Baal şi a altor zei „împrumutaţi” de la fenicienii din Tir şi Sidon. Mai grav a fost faptul că, luându-se după regele lor, tot mai mulţi supuşi ai săi l-au părăsit pe Dumnezeul lui Israil, închinându-se idolilor păgâni. Acesta a fost sensul mesajului transmis de profetul Ilie Tesviteanul – de mustrare a lui Ahab pentru rătăcirea sa, pentru că închinându-se idolilor se pierdea nu numai pe sine ci şi pe întreg poporul său pe care îl trăgea pe calea pierzaniei.


Regele Ahab nu a ascultat cuvântul Domnului şi sfaturile lui Ilie; ca urmare s-a împlinit profeţia lui Ilie – a început o secetă cumplită, nicio picatură de ploaie sau măcar de rouă nu a mai picat, urmând nerodirea lanurilor, lipsa de hrană şi foametea; nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranţa că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască şi să se întoarcă la adevărata credinţă. Din porunca lui Dumnezeu, Proorocul, înveşmântat doar cu o piele de animal, părăsi ţinutul lui Israel şi se duse la râul Chorrath (Kerrith), aflat dincolo de Iordan (după tradiţia bisericească, în acest loc a fost ridicată mai târziu mănăstirea Hozeva, care mai există şi astăzi, unde a trăit şi Sfântul Ioan Iacob Hozevitul). Domnul îi trimise corbi (păsări pe care evreii le considerau impure) pentru a-i aduce pâine dimineaţa şi carne seara, ca să poată supravieţui.
Când secă şi râul Chorrath, Dumnezeu îl trimise pe Ilie la Sarepta Sidonului, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei. Ilie ajunse la o văduvă săracă, păgână, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea şi fiul ei. În ciuda sărăciei, ea puse înainte de toate datoria ospitalităţii şi îndată ce Proorocul i-o ceru, ea îi pregăti o pâine, cu făina şi uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplata ospitalităţii sale: la cuvântul Proorocului, covata sa cu făină şi ulciorul cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la aceasta văduvă, când fiul ei muri. Cum femeia, în durerea ei, îl acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie îl luă pe copil, şi după ce suflă de trei ori asupra trupului neînsufleţit, chemându-l cu strigăte puternice pe Dumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profeţind astfel învierea morţilor (I Regi 17:2-24).

După ce au trecut trei ani de secetă, preabunul Dumnezeu, văzând că omenirea se topeşte de foamete, s-a milostivit şi a zis către robul Său Ilie: „Du-te şi te arată lui Ahab, pentru că voiesc să miluiesc lucrul mâinilor mele, să dau ploaie şi să adap pământul cel uscat prin cuvântul gurii tale, ca să-l fac aducător de roade; căci acum şi Ahab se pleacă spre pocăinţa şi te caută, voind să te asculte la ceea ce-i vei porunci„. Plecând Proorocul Ilie din Sarepta Sidonului, s-a dus în Samaria la regele Ahab.
În drumul său, l-a întâlnit pe un sfetnic al regelui, numit Obadia. Acesta era temător, pentru că el luase apărarea unor prooroci în faţa regelui Ahab (care voia să îi ucidă, instigat de soţia sa Izabela) şi chiar le salvase viaţa ascunzându-i în peşteri. La porunca lui Ilie, Obadia şi-a făcut totuşi curaj şi s-a dus la rege, pe care l-a convins să îl întâlnească pe Ilie (I Regi 18:1-17).

Ilie se arătă în faţa regelui Ahab, care rămase surprins să îl vadă venind, liber, pe cel pe care îl căutase peste tot cu slugile sale. Ilie îi ceru să adune pe tot poporul lui Israel pe Muntele Carmel ca martor al confruntării sale cu cei 450 de profeţi ai lui Baal şi cei 400 de profeţi ai zeiţei feniciene Aşera, care erau întreţinuţi de Izabela. Când toată lumea fu adunată, Ilie le zise: „Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi Lui! Şi dacă este Baal, urmaţi aceluia”. Poporul însă n-a răspuns nimic. Ilie ceru atunci ca doi viţei să fie pregătiţi pentru sacrificiu şi să fie aşezaţi pe rug, dar fără să aprindă focul şi îi lăsă pe falşii profeţi să aducă primii sacrificiul. Aceştia îl invocară cu strigăte pe Baal, din zori până în seară, dar în zadar. Ilie râdea de ei, încurajându-i să strige mai tare, ca nu cumva zeul lor să fi adormit sau să nu fie ocupat cu alte treburi. La venirea serii, Profetul înălţă un altar cu 12 pietre, reprezentând cele 12 seminţii ale lui Israel, săpă un şanţ larg în jurul altarului, pe care puse viţelul jupuit de piele, şi porunci să fie vărsată, în trei rânduri, apă din belşug peste acesta, astfel încât să se umple şanţul. Apoi adresă spre cer un strigăt puternic, invocându-l pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov. Pe data coborî foc din cer, devorând jertfa, lemnul şi apa. Tot poporul căzu atunci cu faţă la pământ strigând : „Cu adevărat Domnul este singurul Dumnezeu!”. Din porunca lui Ilie, falşii profeţi fură prinşi şi ucişi cu toţii. El îl anunţă apoi pe Ahab că seceta avea să înceteze în curând , apoi se urcă în vârful Muntelui Carmel şi, plecându-se asupra pământului, cu capul între genunchi şi mintea adunată în inimă, începu să se roage. De şapte ori trimise pe slujitorul său să privească orizontul, în direcţia mării, iar a şaptea oară un norişor îşi făcu apariţia, cerul se întunecă şi ploaie căzu din belşug, răspândind pe pământ binecuvântarea cerească.

Ilie aflând apoi că Izabela vrea să se răzbune pe el pentru uciderea profeţilor zeului Baal, s-a refugiat la Beer-Şeba, în regatul Iuda. Acolo, mai exact pe muntele Horeb, i s-a arătat din nou Domnul, spunându-i: „Mergi şi întoarce-te pe calea ta prin pustiu la Damasc şi, când vei ajunge acolo, să ungi rege peste Siria pe Hazael, pe Iehu, fiul lui Nimşi, să-l ungi rege peste Israel, iar pe Elisei, fiul lui Şafat din Abel-Mehola, să-l ungi prooroc în locul tău! Cine va fugi de sabia lui Hazael, pe acela să-l omoare Iehu, iar cine va scăpa de sabia lui Iehu, pe acela să-l omoare Elisei.” (I Regi 19:15-17).

După câţiva ani, Ilie a fost trimis iarăşi de Dumnezeu la regele Ahab, ca să-l avertizeze pe acesta că va fi pedepsit pentru fărădelegile sale, îndeosebi pentru uciderea lui Nabot (la instigarea aceleiaşi Izabela). Trei ani mai târziu, Ahab a pierit într-o luptă cu sirienii, fiind pedepsit pentru păcatele sale. L-a urmat pe tronul Israelului fiul său, Ahazia, care a comis aceleaşi păcate ca şi Ahab: „Căci a slujit lui Baal şi i s-a închinat lui şi a mâniat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, cum făcuse şi tatăl său” (I Regi 22:52-53). Ahazia căzând bolnav, a vrut să consulte oracolul zeului Baal. Ilie a ieşit în calea trimişilor regali, mustrându-i pentru faptul că se adresau unui idol păgân, în loc să se roage Dumnezeului părinţilor lor, şi a proorocit moartea iminentă a lui Ahazia, ceea ce s-a şi întâmplat în scurt timp.

Când s-a apropiat vremea în care voia Domnul să îl ia pe Ilie la sine, sfântul prooroc şi cu Elisei (care devenise ucenicul său) mergeau de la cetatea Ghilgal spre cetatea Betel. Ilie, cu smerită cugetare, voia să tăinuiască faţă de Elisei preamărirea ce era să i se facă de către Dumnezeu, şi a zis către Elisei: „Rămâi aici, te rog, căci Domnul mă trimite până la Betel”. Elisei, cel care mai târziu avea să devină şi el un sfânt şi mărit prooroc, ştiind de asemenea din dumnezeiasca descoperire ceea ce era să fie, i-a răspuns: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi părăsi”. Acestea s-au repetat şi la Ierihon şi la Iordan.
Când amândoi sfinţii prooroci au ajuns la râul Iordanului, Ilie a luat cojocul său şi, învârtindu-l, a lovit apa cu acesta; apa s-a despărţit în două şi au trecut amândoi ca pe uscat. După ce au trecut ei Iordanul, Ilie a zis către Elisei: „Cere de la mine ce vrei, mai înainte de a fi luat de la tine”. Elisei a răspuns: „Cer ca darul din tine să fie îndoit în mine”. Ilie i-a zis: „Greu lucru ai cerut; însă, dacă mă vei vedea când voi fi luat de la tine, ţi se va împlini cererea; iar de nu mă vei vedea, nu ţi se va împlini cererea”.


Pe când mergeau ei şi grăiau, deodată s-a arătat între amândoi un car cu cai de foc şi Ilie a fost luat spre cer. Elisei privea şi striga: „Părinte! Părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui!”, ca şi cum ar zice: „O, părinte, tu ai fost toată puterea lui Israel, care mai mult cu rugăciunea şi cu râvna ta ai ajutat împărăţia lui Israel, decât multă mulţime de viteji şi de călăreţi înarmaţi”, şi nu l-a mai văzut. Elisei s-a apucat de hainele sale şi le-a rupt tânguindu-se. Atunci a căzut de sus cojocul lui Ilie, lăsat peste dânsul şi, luându-l, a stat pe malul Iordanului; deci, despărţind cu el apa ca şi Ilie, a trecut pe uscat; şi astfel s-a făcut moştenitor darului care lucra în învăţătorul lui (II Regi 2:1-15).

  

Sfântul prooroc Ilie în Noul Testament

Sf. Ilie este frecvent menţionat şi în Noul Testament. Astfel, preoţii evrei şi leviţii îi reproşează sfântului Ioan Botezătorul: „De ce botezi tu, dacă nu eşti nici Hristosul, nici Ilie?” (Ioan 1:25).

Sf. Apostol Pavel (Romani 11:2-3), pentru a ilustra argumentul lui că Dumnezeu nu s-a lepădat niciodată de poporul său, se referă la o împrejurare grea din viaţa lui Ilie Tesviteanul care se plângea Domnului: „Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur, şi ei caută să-mi ia viaţa”, iar Dumnezeu îl ajută să izbândească asupra vrăjmaşilor păgâni.

După Sf. Apostol şi Evanghelist Matei însuşi Iisus spune despre Ioan Botezătorul: „Şi, dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, care trebuia să vină. Cine are urechi de auzit, să audă” (Matei 11:11-15). Se poate remarca asemănarea dintre Sf. Ilie şi Sf. Ioan Botezătorul în ce priveşte austeritatea şi puterea mustrărilor pe care le făceau celor păcătoşi. Chiar şi aspectul fizic este asemănător în descrierile din cărţile sfinte despre cei doi. Astfel în II Regi 1:8 se spune: „Ahazia le-a zis: «Ce înfăţişare avea omul acela care s-a suit înaintea voastră şi v-a spus aceste cuvinte?»; Ei au răspuns: «Era un om îmbrăcat cu o manta de păr şi încins cu o curea la mijloc»; Şi Ahazia a zis: «Este Ilie, Tesviteanul»”, iar în Matei 3:4 Sf. Ioan Botezătorul este descris astfel: „Ioan purta o haină de păr de cămilă, şi la mijloc era încins cu o cingătoare de piele”.

Apariţia în slavă a lui Ilie pe Muntele Tabor, în momentul Schimbării la Faţă a lui Iisus Hristos, i-a uimit şi înspăimântat pe cei trei ucenici care îl însoţeau atunci pe Mântuitorul. Ei s-au liniştit însă văzând că Ilie şi Moise au vorbit cu El (Matei 17:1-8, Marcu 9:2-8, Luca 9:28-36).

Potrivit profeţiilor Sfinţilor Părinţi, Dumnezeu îi va trimite pe Ilie şi Enoh înainte de venirea lui Antihrist, să mărturisească pentru Hristos pe pământ şi pentru a îi întări pe cei credincioşi.

  

Cinstirea Sfântului prooroc Ilie Tesviteanul

Suirea la cer a Sf. Ilie – pictură populară

Pe 20 iulie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte suirea la cer a Sfântului şi Măritului Prooroc Ilie Tesviteanul. Numele său este purtat de mulţi creştini – statisticile existente la nivel naţional arată că, din totalul celor aproximativ 22 milioane de români, peste 120.000 de persoane poartă numele Sfântului Ilie.

Multe biserici, de la oraşe sau de la sate, au hramul Sf. Ilie.

În tradiţia populară, Sfântul Ilie este considerat stăpânul norilor şi al trăsnetelor, iar sărbătoarea lui, la 20 iulie, marchează miezul verii pastorale, când pe munţi se organizează vestitele Nedei şi Sântilii, iar ciobanii separă berbecii de oi. Românii credeau că Sf. Ilie hotărăşte furtunile, când şi unde să dea grindina, incendiile etc. Se vede, în aceste credinţe, proiecţia folclorică a severităţii proorocului şi în viaţa cerească.

Potrivit tradiţiilor, de Sfântul Ilie se mănâncă, pentru prima dată, roada noua de mere şi de struguri. Sf. Ilie este considerat şi patronul apicultorilor: în această zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de „retezatul stupilor”.

  

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Cel ce a fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, goneşte bolile şi pe cei leproşi îi curăţeşte. Pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăşte tămăduiri.

Condac, glasul al 2-lea:

Proorocule şi înainte-văzătorule al lucrurilor celor mari ale lui Dumnezeu, Ilie cel cu nume mare, care cu cuvântul tău ai oprit norii cei curgători de apă, roagă pentru noi pe Dumnezeu Unul, Iubitorul de oameni.

  

Iconografie

Sfântul Prooroc Ilie

În icoane Sfântul Ilie este înfăţişat cel mai adesea cu părul cărunt, barba mare, îmbrăcat într-o ţinută de ascet, cu cojoc de oaie, asemănător Sfântului Ioan Botezătorul care, de altfel, va fi şi purtător al „duhului şi al puterii lui Ilie” (Luca 1:17).

Unele din momentele vieţii Sfântului Ilie s-au perpetuat mai mult în iconografie. Astfel, în Biblia patricianului Leon, manuscris din secolul al X-lea, păstrat astăzi la Muzeul Vatican, este redat Proorocul Ilie înaintea regelui Ahab. Scena este izolată în iconografie, dar are câteva detalii ce merită analizate. Imaginea îl arată pe Ilie îndreptându-se către regele Ahab, pictat cu coroană şi stând pe tron. Ceea ce prezintă interes sunt nimburile celor două personaje centrale. Ilie poartă în jurul capului un nimb auriu, iar Ahab, verde. În manuscrisul menţionat, găsim acelaşi artificiu artistic când este redat Moise, în faţa faraonului. Diferenţierea aceasta scoate în evidenţă calitatea sfinţeniei faţă de cea a stăpânirii pământeşti. Şi regele este un uns şi un ales al lui Dumnezeu, prin urmare este evidenţiat în iconografia bizantină prin nimb. Trebuie ştiut că bizantinii înfăţişau cu nimb nu doar împăraţii sau regii încununaţi de sfinţenie şi trecuţi în calendare, ci pe toţi regii. Nimbul regal se pictează la fel ca şi cel al sfinţilor, dar sunt şi excepţii, cum este cea de faţă, când se operează o diferenţiere, pentru a scoate în relief o modificare semantică: aici regele în cauză este un rege care se îndepărtase de voia Domnului, deci nimbul său nu mai este la fel de strălucitor ca şi al sfântului. Aceste diferenţieri sunt vizibile datorită supremaţiei pe care aurul o are în cromatica bizantină.

Icoana suirii Sf. Ilie la cer, în căruţa de foc, sugerează o scenă cunoscută şi în arta păgână, aceea a apoteozei împăratului, al cărui suflet era purtat de o cvadrigă către cer.

Text şi imagini preluate din OrthodoxWiki de aici, sub licenţa GDFL-Creative Commons

Anunțuri

Acțiuni

Information

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: