Top 10 filme româneşti din 2014 văzute până acum, partea I

15 07 2015

Concluzii

Deşi în 2014 s-au înregistrat peste 50 de producţii româneşti, eu nu am reuşit până acum să văd decât cam o duzină de lung-metraje şi mediu-metraje, dacă iau în considerare şi omnibus-uri (colaje de scurt-metraje), documentare şi filme de televiziune.

Totuşi, spre deosebire de 2013, în 2014 majoritatea producţiilor româneşti au fost documentare. Deşi 2014 n-a dus lipsă de filme bune (pe lângă cele văzute, mi-am trecut în watchlist-ul personal încă o duzină), mărturisesc că paradoxal am văzut mai multe filme româneşti din 2015.

După părerea mea, este cam devreme să mă pronunţ asupra unui top definitiv al filmelor româneşti din 2014, tocmai din cauză că mai am de văzut multe producţii (mai exact, 8 documentare, 2 lungmetraje cinematografice de ficţiune şi 2 ecranizări de piese de teatru pentru TV).

Totuşi, ceea ce pot să remarc de la bun început este lipsa desăvârşită a oricărei capodopere. Deşi topul este plin de inovaţie atât în formă cât şi în conţinut, 2014 nu prea a suprins geniul la români – cel puţin, nu în film. Iar sincer, din cele rămase de văzut, nu se preconizează vreounul care să mă dea pe spate.

Aşadar, acest top este provizoriu şi intenţionez să-l mai actualizez, cam pe la mijlocul lui 2016, după ce văd mai multe din producţiile cu pricina.

 

 

Bătălia pentru primul loc

În ochii criticii, marele „meci” al calităţii în filmul românesc din 2014 a fost dominat clar de concurenţa între Quod Erat Demonstrandum şi Closer to the Moon. Niciunul din filme nu reflectă cu desăvârşire realitatea, ci o foloseşte drept un punct de pornire pentru un mesaj artistic. Mie mi se pare că Quod Erat Demonstrandum are mai multă substanţă, iar Closer to the Moon este mai bine realizat tehnic. În ceea ce priveşte premiile (atât UCIN, cât şi Gopo), se poate spune că a cules şi Quod Erat Demonstrandum ceva premii – mai mult pentru actori, în timp ce s-a ridicat în slăvi Closer to the Moon. Aici cred că au intevenit şi următoarele prejudecăţi: Nae Caranfil este veteran, la 55 de ani cu 6 filme din 1993, pe când Andrei Gruzsniczki este abia la al treilea lung-metraj; Closer to the Moon este coproducţie cu SUA, pe când Quod Erat Demonstrandum este o producţie românească. Consider că e totuşi diferenţă de calitate între cele două filme.Trebuie ţinut cont şi că după părerea criticii de film americane, Closer to the Moon este un film de-a dreptul prost. Mie mi-a plăcut, este, consider, un film bun, dar nu de loc 1 sau 2. Lectură plăcută! Poți să-i citești cronica aici.

 

 

1. Quod Erat Demonstrandum (lung-metraj, ficţiune bazată pe fapte reale, dramă)

Regia şi scenariul Andrei Gruzsniczki

Produs de Velvet Moraru

Lansat în 2013 la Festivalul Internaţional de film de la Roma, unde a câştigat 2 premii. Gopo pt decor, actori principali (Florin Piersic Jr, Ofelia Popii) şi actori secundari (Virgil Ogăşanu, Alina Berzunţeanu), UCIN pentru machiaj şi actor principal (Sorin Leoveanu)

Lansat în România în 2014.

Eu l-am văzut la cinema în 2015 şi i-am făcut cronica aici.

Punctajul meu: 7/10

Trailer


2. Zi că-ţi place! (lung-metraj TV, adaptare după piesă de teatru, satiră politică/alegorie)

Scenariul şi regia: Corneliu Mihalache

premiera: 13 ianuarie 2014

Detalii tehnice despre film. Filmul a stârnit un scandal în TVR despre care vă invit să citiţi aici.

Am avut neaşteptata plăcere să descopăr acest delocios film de televiziune, care în ciuda veleităţii evident teatrale (adaptare a unei piese de teatru ce a câştigat un premiu UNITER) are sclipiri de geniu.

Premisa metaforică este genială atât ca idee, cât şi în execuţie. Poate că în alt stat, o asemenea înşiruire de candidaţi la alegerile prezidenţiale, prezentaţi ca violatori ai României, ar fi îndreptăţită să primească huiduilei din partea unor oameni care se respectă. Totuşi, luând în considerare că în România, la fiecare 5 ani se înscriu în cursa electorală o pleiadă de bufoni caraghioşi, cadavre ambulante, beţivi şi ţicniţi, expunerea filmului nu mi se pare deloc exagerată. Desigur, faptul că acest film a fost difuzat public, promovat şi apreciat, este o confirmare a faptului că România tinde totuşţi spre democraţie. Într-o anocraţie precum Rusia, autorii ar fi fost ucişi, exilaţi sau scoşi din profesie.

Nu este nevoie a cunoaşte toate detaliile politicii dâmboviţene pentru a savura acest film TV, căci o simplă observaţie generalizată şi chiar un contact involuntar cu politica din România poate într-adevăr oferi o perspectivă foarte comună oricărui telespectator şi, pe bună dreptate, poate şoca un străin (în funcţie de ţara din care vine).

Poate să pară un paradox faptul că un film al cărui mesaj este că democraţia este siluită în România să fie tocmai o confirmare a faptului că totuşi libertatea presei este ridicată. Însă trebuie să ne amintim că democraţia se măsoară pe mai mulţi indicatori, cum ar fi libertatea de exprimare a presei, alegeri libere, etc. În acelaşi timp, trebuie ţinut cont şi de faptul că ce nu se arată în mod onest în acest film este că realizatorii spectacolelor televizate care pun întrebări prezidenţiabililor sunt şi ei părtinitori şi folosesc tehnici de manipulare, ascunzându-se în dosul rezultatelor. Manipularea prin TV iese la iveală la modul general, iar asta, dat pe postul naţional de televiziune, pare în sine un act revoluţionar, genial şi reformator. Dar nu este deloc o capodoperă. Este un film foarte bun, a cărui limitare este atinsă şi prin cincumscrierea la două limitări: teatrul şi televiziunea. Chiar dacă, la drept vorbind, mediul cel mai potrivit pentru transpunerea ideii este filmul. Că pornind de la această piesă de teatru, cu un buget de milioane de euro şi o concepţie regizorală mai generoasă, s-ar putea face chiar o capodoperă, asta este altceva.

Poate cel mai bun lucru din film sunt tocmai performanţele actorilor. Actori cu talent, care ar merita mai multe roluri în filmul românesc de cinema.

Punctajul meu: 7/10

Cronică.

Trailer:

 

Filmul întreg

 

 

3. Colţuri de Bucuresti (documentar, colaj de scurt-metraje reportaje-interviu)

Regia: Vlad Trandafir

Un proiect care a început să se desfăşoare din 2012 şi continuă până în 2015, sub forma unor mini-interviuri, filmate în stil reportaj TV cu diferiţi oameni despre locuri speciale din Bucureşti. În 2014, filmuleţele disponibile atunci au fost reunite sub umbrela unui documentar astfel intitulat şi proiectat în vara lui 2014 la Bucureşti pentru un public restrâns.

Un documentar inedit, care deja nu e primul meritoriu în a contura brandul Bucureştiului ca un topos încântător, plin de nostalgie şi farmec actual. Alegerea pe care regizorul o face în legătură cu expunerea sa este una absolut strălucită şi care poate să fie replicată ca format şi pentru orice alt oraş. Vlad Trandafir propune o formulă ce poate să fie folosită ca strategie de branding a oraşelor: ia interviuri scurte de câteva minute atât unor personalităţi (Neagu Djuvaru, Dan C. Mihăilescu, etc.), cât şi unor oameni ca toţi ceilalţi despre ceea ce îi leagă de anumite locuri (colţuri) din Bucureşti.

Chiar alegerea locurilor este una extrem de originală: de la unele puncte centrale ale oraşului, până la mici minunăţii cum ar fi un copac ce a integrat un gard în creşterea sa. Cun nespusă minunăţie, oamenii găsesc inspiraţie şi se leagă sufleteşte de cele mai neobişnuite colţuri, din motive atât de diferite precum sunt ei unii de alţii.

Dacă abordarea brandingului de loc nu v-a atras, atunci s-ar putea ca cei ce doresc să privească acest film drept un mic studiu antropologic să găsească de asemenea lucruri ce merită examinat.

Structura pe care o are, de sumă a unor scurt-metraje de interviuri, îl ajută pe Vlad Trandafir să stăpânească foarte bine conţinutul. Episoadele se pot vedea absolut în orice ordine şi tocmai de aceea, ele se găsesc pe internet individual – pot fi vizionate chiar şi pe YouTube. Site-ul filmului este http://www.colturidebucuresti.net/colturi .

Valoarea documentarului stă în conţinutul său pozitiv, în mesajul pe care îl transmite – că oricine se poate îndrăgosti de un anumit loc şi că putem vedea frumuseţea în orice spaţiu, oricât de respingător ne poate părea la un moment dat. De asemenea, o naturaleţe deosebită a celor care prezintă cu umor şi nostalgie momente speciale care îi leagă de locurile prezentate (căsătorie, despărţire, chiul de la şcoală, locuri de inspiraţie pentru decizii în viaţă) – felicitări autorului pentru selecţia făcută.

Totuşi, ceea ce împiedică filmul să devină o capodoperă, plafonându-l la acelaşi nivel la care se ridică şi filmul experimental Bucharestless (2011, R: George Dorobanţu), sunt episoadele inegale (atât ca durată, cât şi ca valoare) şi stilul parcă televizat, care se concentrează mai mult pe interviurile cu oameni decât pe surprinderea locaţiilor în loc de a plimba camera mai mult prin acele locaţii – o alegere cuminte, însă lipsită de risc şi lipsit de inventivitate regizorală. Însă, prin caracterele lor diferite, Colţuri de Bucureşti şi Bucharestless merg mână în mână ca documentare de prezentare a Bucureştiului: în Bucharestless, George Dorobanţu face exact opusul: lasă camera să se plimbe prin spaţiile surprinse, caută unghiuri originale şi înglobează omul în peisaj, suprinzând fără cuvinte esenţa unui topos – o abordare cinematografică meritorie, care adesea funcţionează, pentru că pune în valoare geniul regizoral al autorului.

Prin paragraful de mai sus, nu doresc în vreun fel să transmit că Bucharestless şi Colţuri de Bucureşti sunt filme limitate sau mediocre; dimpotrivă, amândouă sunt foarte bune, la fel de bune, dar în moduri diferite, iar fiecare câştigă pariurile pe care şi le pune şi sunt uşor de iubit. Drumul până la capodoperă a acestor tineri regizori este deschis. Sperăm să vedem în curând mai mult şi mai bine de la fiecare.

Punctaj: 7/10. Filmul nu are trailer. 

 

4. Scurt/4 Istorii de inimă neagră (omnibus de scurt-metraje tematice, dramă/satiră)

regia: Luiza Pârvu, Radu Jude, Andrei Creţulescu, Iulia Rugină

scenariul: Toma Peiu, Radu Jude, Andrei Creţulescu, Iulia Rugină, Ana Agopian şi Oana Răsuceanu

produs de:

cronica mea: aici

Punctajul meu: 6.5/10

Trailer

 

5. Closer to the Moon/Mai aproape de Lună (lung-metraj, ficţiune bazată pe fapte reale, tragicomedie)

Coproducţie România-SUA-Italia-Polonia-Franţa

Regia şi scenariul: Nae Caranfil

Produs de: Michael Fitzgerald, Denis Friedman, Alessandro Leone, Bobby Păunescu, Renata Ranieri

Cronica mea pentru acest film aici.

Punctajul meu: 6/10

Trailer:

 

 

Celelalte 5 filme săptămâna viitoare!

Vizionare plăcută!

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Copyright text  © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.


Acțiuni

Information

5 responses

19 09 2015
Cronica filmului Paşi spre conştientizare | DISCERNE

[…] cea de documentar românesc – celălalt exemplu notabil şi inovator în această direcţie fiind Colţuri de Bucureşti de Vlad Trandafir, despre care am scris aici şi […]

Apreciază

11 11 2015
Cronica documentarului YouTube Bazaar (2015) | DISCERNE

[…] iar aici exemplele ar putea să curgă: Usturoi (2014), Tătă lumea din comuna noastră (2015), Colţuri de Bucureşti (2014), Îndrăznesc să nasc aşa cum vreau (2014), Paşi spre conştientizare (2014), 7 cuvinte (2015). […]

Apreciază

22 12 2015
Televiziunea la zidul Revoluţiei şi critica de film românesc la zidul corectitudinii politice | DISCERNE

[…] româneşti recente Piepturi goale şi buzunare pline (2011), Blestemul lui Brâncuşi (2013), Zi că-ţi place (2014), Revoluţia vă aparţine sau Cântarea Revoluţiei (2014), a participat cu acest documentar […]

Apreciază

25 12 2015
Ştefan Alexandrescu despre documentarul lui Cornel Mihalache – “Televiziunea la zidul Revoluţiei”: L-ar face pe Silviu Brucan să se răscolească în mormânt | Saccsiv - Weblog

[…] româneşti recente Piepturi goale şi buzunare pline(2011), Blestemul lui Brâncuşi (2013), Zi că-ţi place (2014), Revoluţia vă aparţine sau Cântarea Revoluţiei (2014), a participat cu acest […]

Apreciază

22 01 2016
Despre omul de cinema Bobby Păunescu | DISCERNE

[…] puţin în alte ţări) cu coproducţia româno-americană Closer to the Moon, despre care am scris aici şi […]

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: