Cele mai debile filme româneşti din 2015-2016, partea a II-a

Am început să scriu săptămâna trecută aici despre cele maidebile filme româneşti ale anului. Cu siguranţă că nimeni din critica românească nu se va îngrămădi să recenzeze aceste  ultime elucubraţii, precum şi orice alte iniţiative cumplite pe care aceşti incompetenţi în ale filmului le-ar putea avea. Cât despre Iulia Rugină (cu al său Love Building 2), ne rămâne doar să sperăm dacă următorul ei lung-metraj va arăta mai mult din potenţialul ei, căci altfel va îngroşa şi ea rândul regizorilor români care fac de ruşine breasla. După cum spune James Bond, prima dată e accident. A doua oară e coicidenţă. A treia oară e act deliberat!

 

4. Live (2015)

 

regia: Vlad Păunescu

scenariul: Vlad şi Oana Păunescu, după scenariul de Adrian Lustig

produs de Castel Film

Titluri de lucru: „Live with Ema”, „Regina directului”

Premiera în România: 15 mai 2015

Filmul a câştigat 942.000 RON/216.551 euro la CNC în noiembrie 2011. Filmările au început în 14 aprilie 2014, în 25 de locaţii. Iulia Voicu a filmat pentru All About Romania Cinema un material care surprinde o zi de filmare.

Despre pedigree-ul acestui film, am de spus patru lucruri de rău augur – care stau şi mărturie pentru de ce nu am de gând să îl văd.

  1. Scenariul iniţial a fost scris de Adrian Lustig, care este responsabil pentru un lung şir de filme româneşti proaste, adesea făcute pe banii statului şi care au avut premiera „de ochii CNC-ului” prin vreo fundătură de sală.

  2. A durat 3 ani de când filmul a primit finanţare până când a început să fie filmat şi încă un an până când are planificată premiera. De obicei, o asemenea întârziere nu promite lucruri bune, mai ales când scenariul a fost peticit.

  3. Castel Film este renumit pentru faptul că oferă servicii unor companii străine – mai ales americane – pentru filme proaste şi foarte proaste (exemple de titluri grăitoare: Vampire Academy, Dragonheart 3: The Sorcerer’s Course, Dying of the Light, The Girl’s Guide to Depravity, Ghost Rider: Spirit of Vengeance, Werewolf: The Beast Among Us, Born to Raise Hell, Hellraiser: Deader, Hellraiser: Hellworld, Prison of the Dead, Cold Mountain, Borat). Nu e tocmai o carte de vizită bună, luând în considerare că această companie scoate porcării pe bandă rulantă. Singurul „accident” care nu înţeleg cum a aterizat în lista de producţii Castel Film este capodopera Le Concert (2009, R: Radu Mihăileanu), singurul film în coproducţie românească nominalizat vreodată la Globul de Aur pentru cel mai bun film străin

  4. Trailerul prezintă filmul ca pe o încrucişare nefastă între o telenovelă românească, un film de acţiune marca MediaPro şi o pastişă de proastă calitate după Nightcrawler (2014)

Iată ce scrie bloggerul Ştefan în această cronică bine argumentată.

” de multe ori, flashback-urile par inserate acolo doar că li se pare că a trecut prea mult timp de la ultimul băgat. (Hei, doar nu ne bazăm pe sugestibilitatea și pe apetența spectatorului român 40+ de a descoperi „simboluri”, nu?) […] Nejustificate sunt și scene precum cea în care tipa iese de la duș, râde ca proasta în oglindă și bagă un pumn de pastile în gură, ca după aia să-i zică pisicii „credeai c-o fac”? Tot inutile sunt și câteva personaje secundare. Educatoarea-cea-rea se pierde în bezna amintirilor de tristă amintire cu al ei „te omor, că eu știu să omor oameni”. Ea va îngroșa rândurile personajelor secundare fără nimic de spus, precum educatoarea „cea bună” (relația ei cu Iosi e zero), sau o maseuză nemțoaică (!) care o întreabă pe Ema de ce n-are copii.[…] până la urmă, avem un fel de thriller: twist-ul e previzibil de la o poștă, iar intriga detectivistică este extrem de subțire. Informațiile „vitale” sunt obținute de un hacker și cu ajutorul camerei ascunse (iar faza respectivă e total neverosimilă, cu atât mai mult cu cât implică violență nejustificată în primul rând de context – ce se întâmplă înainte și mai ales după). Dar cel mai grav e finalul: ăla nu e un deznodământ, e poate cel mult un climax. Lupta femeii abia ar trebui să înceapă. „

Trailer

Marian Apostol scrie aici:

Filmul Live este o experiență cinematografică greu de suportat, deși are o scenă foarte amuzantă, dar care nu face decât să evidențieze și mai mult lipsa unei viziuni regizorale și lipsa de consistență în scenariu. Din primele minute și până la final, Vlad Păunescu pare indecis cu privire la ce tip de film vrea să facă.”

Live suferă cel mai mult la capitolul logică, scenariul, scris de Vlad Păunescu (aflat la primul său scenariu) și Mihai Mănescu (aflat pentru a doua oară în calitate de scenarist, după Ultimul zburător), părând că a fost lăsat pe mâna unor amatori. ”

Laurenţiu Damian semnează o cronică pupincuristă aici. Spun „pupincuristă” pentru că Laurenţiu Damian nu e un neica-nimeni care a coborât acum din Lună ca să vadă pentru prima dată în viaţa lui un film, ci este un membru important al UCIN.

Până şi Emil Călin, care nu e în stare să scrie nici măcar o cronică de film sau să înţeleagă un film în profunzime şi care de obicei ridică în slăvi cam orice film românesc pentru că e românesc, observă aici „Cateva rupturi logice evidente, deloc explicate.” şi scrie cum „rolul lui Tudor Chirila il trage mult in jos. Serios: de ce i-ai da un rol de batran, rol in care avea ATATIA actori care l-ar fi putut interpreta MAGISTRAL? O conventie regizorala care a dat, din pacate, gres.”

 

  

  5. Doar cu buletinul la Paris /To Paris with the identity card (2015)

regia: Şerban Marinescu

scenariul: Şerban Marinescu, Denis Dinulescu

produs de Alexandru Iclozan (Ro de Film, Casaro Film)

Pe vremuri, Şerban Marinescu a lăsat filme memorabile în cinematografia românească: Cel mai iubit dintre pământeni (1993), Cei care plătesc cu viaţa (1989) sunt doar două asemenea titluri – pe care le-am văzut şi eu şi le recomand.

În 1993, Şerban Marinescu avea 33 de ani, se afla la apogeul carierei sale (şi totodată la al patrulea lung-metraj) şi imediat după Revoluţie. Nu a fost, prin urmare, unul din cei care şi-a pierdut simţul cinematografic imediat cum s-a văzut în libertate, dar face parte, cu brio, din rândul regizorilor români cărora pasenţa nu le-a mai ieşit începând cu anii ’90. Desigur, ar fi cam prea mult să-l punem în aceeaşi barcă cu Sergiu Nicolaescu, Dan Piţa şi Mircea Daneliuc care şi-au construit „grosul carierei” în comunism, dar de 20 de ani încoace Şerban Marinescu n-a mai făcut film bun.

Însă acum, la aproape 60 de ani, numele său este legat de unele din cele mai proaste filme din ultimele decenii şi de proiecte chinuite care s-au tărăgănat cu anii doar pentru a mai sifona nişte bani de la CNC. Construit pe o idee ce face trimitere la America, venim! (şi acela, altă porcărie), filmul a beneficiat de o cronică generoasă şi binevoitoare din partea cineastului Radu Bazavan, care scrie aici despre cât de proastă e şi ideea scenariului, şi interpretarea actorilor, şi promovarea şi încheie cu speranţa: „aștept cu nerăbdare ca CNC să finanțeze, totuși, filme adevărate din banii fraierilor.”.

Premiera în România: 15 mai 2015. Foarte probabil, această comedie neamuzantă se va regăsi în program la câteva cinematografe, va strânge vreo câţiva curioşi pentru vreo 2-3 proiecţii şi apoi se va face pierdut în oceanul de inepţie al filmului românesc.

Cristina Corciovescu scrie aici.

„o comedie tristă care pe parcursul a 98 de minute înghesuie toate păsurile şi ofurile societăţii româneşti actuale. Nu întotdeauna cu măsură, nu întotdeauna cu bun gust, nu întotdeauna cu originalitate.”

Ca de obicei, Laurenţiu Damian semnează o cronică pupincuristă aici.

Trailer

 

  6. Fata cu ochii verzi

regia: Mihai Mihăescu

O scălâmbăială a studenţilor de la universitatea de arte „George Enescu” din Iaşi, după cum se poate vedea din non-trailerul de mai jos. Câteodată, e periculoasă eticheta de „film independent” – cel mai adesea, în România, s-ar putea să însemne calitate la nivelul unui film făcut cu telefonul. Mircea Eliade probabil se răscoleşte în mormânt…

 

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Anunțuri

3 păreri la “Cele mai debile filme româneşti din 2015-2016, partea a II-a”

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s