Criza de la 30 de ani – „jumătatea vieţii” – partea I

7 06 2015

Motto:

Cărunteţea este semnul bătrâneţii, nu al înţelepciunii”

proverb evreiesc

Motivaţia din spatele aniversărilor

Pe 7 iunie 2015, data la care public acest articol, împlinesc 30 de ani. Tot pe 7 iunie 2015, este duminica tuturor sfinţilor – ceea ce înseamnă că dacă porţi un nume de sfânt, se cuvine să-ţi urez la mulţi ani! Pentru mine, e o zi cumva cam ciudată, pentru că marchează o schimbare importantă… de prefix la vârstă. scared tree

Nu cred în extratereştri, dar am fost întotdeauna fascinat cum ne-ar privi pe noi, oamenii, cineva venit de pe o altă planetă – să luăm de exemplu aniversările. Mie îmi place să aniversez. Să sărbătoresc cifre rotunde. Iată doar pe Discerne: peste 400.000 de vizualizări all-time, peste 500 de post-uri, peste 850 de abonaţi. Yeey! Cu toate că îmi place să sărbătoresc, mă gândesc cum ar privi un extraterestru rolul acestui obicei uman de a se concentra în jurul sincronizării unor cifre rotunde sau chiar a sosirii unei zile care are o anumită semnificaţie.

În tradiţia japoneză, spre exemplu, vârsta este o măsură a înţelepciunii şi a rolului atribuit în societate celui care ajunge la o anumită etapă a dezvoltării.

În tradiţia americană, aniversările centrate în jurul unor cifre rotunde sunt prilejuri pentru a reflecta asupra (im)perfecţiunii. Aşadar, o zi. O singură zi, pentru a ne aduce aminte de un eveniment important. Nu de alta, dar altfel s-ar putea să-l uităm. De aceea, aproape fiecare zi e câte o zi internaţională a ceva. Astăzi, e, de exemplu, ziua internaţională a mersului pe jos: trails day.

Desigur, multe lucruri mai importante s-au întâmplat în istorie într-o zi de 7 iunie decât naşterea mea: prima cruciadă (1099) soldată cu asediul Ierusalimului, Spania şi Portugalia şi-au împărţit Lumea Nouă (1494), Ludovic al XIV-lea a fost încoronat ca rege al Franţei (1654), SUA şi UK au renunţat oficial la comerţul cu sclavi (1862), se nasc Henri Coandă (1886), James Ivory (1928) şi Anna Kournikova (1981), mor Tudor Vladimirescu (1821), Jean Harlow (1937) şi Henry Miller (1980), Parlamentul Norvegiei dizolvă uniunea cu Suedia (1905), americanii câştigă bătălia de la Midway (1942), are loc bătălia din Ardeni pe coastele Normandiei (1944).

Totuşi, cumva, trebuie să recunosc că toate aceste lucruri sunt mult mai neimportante pentru mine comparativ cu faptul că 7 iunie e ziua mea. De fapt, ca să confirm teoria obsesiei pentru perfecţiune în preajma aniversărilor, când eram mic, mi-era ciudă că nu puteam să am şi eu aniversarea într-o zi precum 1 ianuarie sau 31 decembrie, ca să ştiu una şi bună – că atunci când se termină sau începe anul, se schimbă şi vârsta mea.

  

Cum arăta lumea acum 30 de ani?

Sunt mai sensibil la evenimentele care s-au întâmplat începând cu anul naşterii mele – nu de alta, dar le percep a fi contemporane cu mine – pentru mine, atunci a început lumea. Aşadar, ce se întâmpla în 1985? Iată 30 de idei care conturau Pământul acum 30 de ani.

  

Aşadar, ce înseamnă 30 de ani pentru mine?

Înseamnă că nu voi mai putea spune că „am-douăzeci-şi-ceva-de-ani”, pentru că voi avea mai mult de treizeci şi ceva. Aşadar, am în minte imaginea unei pânze albe, care ar trebui să fie perfect întinsă. Atâta doar că nu este. Pe acestă pânză, cântăresc mai mult anumite lucruri şi mai puţin altele.

Comentam cu o prietenă de-a mea din Belgia că eu am luat cumva lucrurile invers faţă de modelul societăţii contemporane: până la 30 de ani îţi construieşti o familie, o casă, ai o maşină, iar după această vârstă reuşeşti să te afirmi prin cărţi, seminarii, începi să apari la TV ca să discuţi despre subiecte importante.

Unul din beneficiile faptului că am luat-o invers este că eu nu voi întâmpina criza de la „40 de ani”, cunoscută drept „criza de la mijlocul vieţii”, caracterizată de obicei prin întrebările: „Cine sunt eu? Ce scop are viaţa mea? Încotro mă îndrept?”. Eu am început să-mi pun aceste întrebări înainte de a împlini 20 de ani. La 20 de ani deja aveam răspunsurile, iar pe la 21 începeam să-i sprijin pe alţii să-şi găsească răspunsurile. Aşa că am bifat rezolvarea unei probleme existenţiale majore destul de devreme.

În schimb, criza de la mijlocul vieţii mele se petrece acum: la 30 de ani. Nu de alta, dar dacă ar fi să o luăm statistic, nu mă pot aştepta să trăiesc mai mult de 60 de ani. Bărbaţii în România au o speranţă medie de viaţă de 68.69 ani. Aşadar, a poziţiona pentru un bărbat român jumătatea vieţii apare mai degrabă ca o halucinaţie putenică ori precum o iluzie a grandorii. Speranţă de viaţă de 68,69 ani este scăzută la rândul ei chiar mai puternic de mai mulţi factori combinaţi: nu am o alimentaţie prea sănătoasă, nu fac suficientă mişcare, trăiesc în urgenţă şi distress, etc. Unul din primele lucruri pe care le constată un om care nu are copii la criza de la mijlocul vieţii este că, dacă va avea copii, nu va reuşi să-i vadă ajungând până la vârsta pe care o are. Aşadar, la vârsta la care copilul meu ipotetic va atinge vârsta de 30 de ani, eu foarte probabil voi fi deja în mormânt. Sper că va avea răbdarea ca, citind ce am scris, să ajungă şi la acest articol. 🙂

Aşadar, se ridică pentru o persoană ca mine, care trebuie să fie un model în societate prin propriul exemplu, problema unui bilanţ critic. Ce-am realizat şi la ce am renunţat? Dacă mi-am ocupat timpul cu ceva, înseamnă că nu mi l-am ocupat cu altceva.

  

Spune-mi cu cine te compari ca să-ţi spun cine eşti

De obicei, atunci când ne comparăm cu alţii, tindem fie să subestimăm, fie să supraestimăm valoarea realizărilor proprii. Dar s-o luăm pe calea pesimistă, deoarece „capra vecinului e mai frumoasă”. În această situaţie, iluzia optică vine din tentaţia de a socoti că ce am realizat este mai puţin important odată atins obiectivul. Înclinăm să credem că ce avem deja face parte din peisaj. Ceea ce au fost cândva lucruri pentru care am luptat, după care am tânjit, pentru care am făcut sacrificii, acum se găsesc în viaţa noastră însoţite de o banalitate desăvârşită deoarece, desigur, suntem în căutarea unor alte viitoare banalităţi.

S-o luăm acum şi pe calea „optimistă” în care tânărul ajuns la o vârstă cu schimbare de prefix consideră că a realizat lucruri mai măreţe prin comparaţie cu cei de vârsta lui: cu siguranţă se va putea făli, mai discret sau mai evident, în faţa vreunei rude sau a vreunui cunoscut şi va putea fi luat drept cetăţean-model, astfel că viaţa lui nu va părea ca o derulare pe repede-înainte în care nimic nu se petrece.

Cred că fiecare dintre noi se raportează la anumite aşteptări, fie proprii, fie preluate de la alţii (părinţi, şcoală, media). Şi se pare că am rezumat în această paranteză rândul „vinovaţilor” executaţi într-un discurs tipic: „şi toţi aceia care ne-au spălat pe creier”, în veacul veacurilor, amin! Ei, nu e chiar aşa. Câteodată, neavând aşteptări proprii, e bine să mai luăm şi de la alţii, dar aşa, mai în prima parte a vieţii, cât să ne formăm propriile aşteptări. La urma urmei, o formulă simplă a stimei de sine e dată de ecuaţia rezultate supra aşteptări.

Uneori, stau şi mă-ntreb, de la atâta dezvoltare personală câtă am investit în mine, unde se văd rezultatele? Probabil că m-am obişnuit atât de mult cu ele, încât nu le mai văd valoarea – acestea au devenit „banalităţi” pentru mine.

Lucrurile în matematică sunt simple. Adesea, încercăm să aducem viaţa noastră la o asemenea precizie matematică, spre a fi mândri de perfecţiunea vieţii proprii. Nu că o asemenea abordare ar fi nemerituoasă – e chiar foarte benefică, atâta doar că mie nu mi-a spus nimic nou despre mine.

Fiind obişnuit să măsor tot felul de lucruri: obiective, timp, bani, servicii, produse şi, desigur, preferinţa mea deosebită, psihicul oamenilor, îmi dau seama că satisfacţia unei asemenea evaluări matematice ţine mai degrabă de resorturile emoţionale decât de cele raţionale.

  

Inteligenţă

Acum câteva luni, m-am lăsat examinat de un psiholog cu un test performant (MindMe). A reieşit, între altele, că am un IQ de 167.95 şi un EQ de 172.42 (ceea ce a fost o confirmare drăguţă a unui obiectiv pe care mi l-am propus acum mai mulţi ani). Am obţinut indicatori de performanţă foarte mari, dar nu excepţionali la:

  • inteligenţa verbală şi matematică,

  • claritatea raţionamentelor (judecată),

  • reacţia la stress,

  • la răbdare şi capacitate de concentrare,

  • afirmare,

  • optimism

  • curaj.

Trebuie să recunosc, până la geniu mai e încă mult, dar nu mi-am propus (încă) să fiu geniu, deci hai să zicem că „la mansardă” stau bine, sunt OK. În schimb, mărturisesc că mă „roade” un oarecare neajuns: faptul că nu mă pot socoti un intelectual. Nu am cultura pentru asta şi nici nu intenţionez prea repede să o dobândesc.

Dar, ca să fiu sincer, nu asta este ceea ce mă mulţumeşte. La urma urmei, profilul de mai sus conţine o serie de cerinţe de bun simţ pentru un trainer şi autor în dezvoltare profesională. Deci mă compar cu cine îmi propun să fiu.

VA URMA

Ştefan Alexandrescu,

consultant în strategie de comunicare şi resurse umane

Copyright © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Anunțuri

Acțiuni

Information

3 responses

14 06 2015
Criza de la 30 de ani – „jumătatea vieţii” – partea II | DISCERNE

[…] Am început să scriu acum o săptămână despre cum mă simt că am împlinit 30 de ani. Am explicat acolo de ce aniversările mi se par (şi nu numai mie) momente deosebite, atât prin prisma culturii asiatice cât mai ales prin prisma culturii occidentale. Dacă ar fi să mă compar cu alţii, consider că aş cădea într-o extremă a complexului de superioritate sau de inferioritate, deoarece m-am concentrat pe alte lucruri decât cele pe care le consideră importante civilizaţia contemporană şi mai ales poporul român. Aşadar, se cuvine să judec lucrurile prin raportarea la ce mi-am propus şi la ce simt că-mi lipseşte. […]

Apreciază

26 06 2015
Criza de la 30 de ani – „jumătatea vieţii” – partea III | DISCERNE

[…] Nu sunt aici ca să trăiesc după aşteptările altora. Sunt aici ca să trăiesc după aşteptările mele, după cum am argumentat şi aici. […]

Apreciază

16 01 2016
Retrospectiva 2015 pe Discerne | DISCERNE

[…] de articole despre „cum să scrii o carte”, „criza de la 30 de ani” (aici, aici, aici şi aici) şi ASTRA 2015 (aici, aici, aici, aici, aici şi […]

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: