Top 10 lung-metraje româneşti de ficţiune – 2013. Partea I.

25 05 2015

Concluzii

Deja a trecut un an de când am început să scriu despre filmul românesc pe Discerne (mai 2014), aşadar acum mă bucur să pot realiza o analiză mai completă pentru filmele anului 2013. Dacă încă mai am de văzut multe din documentarele româneşti lansate în 2013, pot spune că am văzut aproape toate filmele de ficţiune care meritau a fi văzute din acest an, în afară de A Long Story, care nici nu a rulat măcar ocazional în România şi pe care l-am prezentat în acest top ca bonus.

Iniţial voiam să fie o serie de 10 articole. Peste 30 de articole şi 100 de filme româneşti mai târziu, iată-ne aici, dragi cititori.

2013 a marcat un an cu multe filme româneşti de lung-metraj şi mediu-metraj, în total peste 50 (Observatorul cultural, a numărat doar 26). 2014 a urmat cu un număr aproximativ egal de filme.

Din aceste 11 filme româneşti selectate mai jos, doar 4 sunt producţie 100 % România.

Dacă aş fi ştiut că numărul producţiilor româneşti doar din 2013-2014 trecea de o sută, nu îmi mai asumam sarcina de a scrie despre toate, în dorinţa de a oferi o perspectivă completă, de ansamblu, asupra cinematografiei româneşti. Am încercat să fac tot ce am putut, ca pasionat cinefil şi m-am bucurat să descopăr, cu această ocazie, mici bijuterii de care altfel nici nu aş fi ştiut că există.

Am încercat să păstrez o notă cât mai obiectivă, cu riscul de a supăra unii producători şi regizori (ceea ce s-a şi întâmplat). Consider că producţia românească de film este seja suficient de amplă şi solidă cât să aibă cu ce să se laude (e adevărat, mai mult pe partea de documentar) fără să fie cazul să ridicăm în slăvi producţii medii sau doar bune. Cea mai regretabilă situaţie este cea în care filmele proaste nu sunt sancţionate cu critici argumentate pe măsură sau, mai rău, sunt promovate ca filme bune.

Când apreciez un film, îl fac după aceleaşi standarde pe care le folosesc şi la producţiile americane, europene sau asiatice. Aceste criterii sunt tranşante şi mă întreb de fiecare dată ce notă aş da filmului respectiv dacă ar fi produs într-o altă ţară. Am desigur, admiraţiile mele pentru regizori care n-au făcut film prost (în această categorie scurtă îi îinclud pe Porumboiu, Puiu şi Caranfil). Îmi place, de exemplu, Dan Chişu ca om, dar sunt conştient că filmele lui nu strălucesc, ci de regulă sunt proaste. Nu-mi place Cristian Mungiu, dar apreciez filmele lui bune. Îmi place Iulia Rugină ca autoare de scurt-metraje, dar nu de lung-metraje. Exemplele pot continua. Ce contează este să apreciez filmul de sine stătător, fără să iau în considerare cine l-a făcut, din ce ţară, cu ce bani şi care e povestea din spatele lui – căci spectatorul trebuie să fie în stare să înţeleagă mesajul său şi fără a cunoaşte aceste detalii.

 

 

Stabilirea anului

În demarcaţiile mele, am folosit următoarea regulă pentru determinarea anului filmului. Anul filmului este socotit anul în care a avut prima rulare în Bucureşti. Dacă nu a rulat în Bucureşti deloc, atunci anul filmului este socotit data primei rulări în România (de exemplu, în cadrul unui festival sau a unei proiecţii speciale pentru un public restrâns). Dacă nu a rulat în România, atunci data premierei sale în altă ţară, fie în reţeaua naţională, fie în festivaluri.

Spre exemplu, atât Closer to the Moon, cât şi Quod Erat Demonstrandum au avut premiera mondială în cadrul unor festivaluri internaţionale în 2013, dar au apărut în reţeaua cinematografică din România în 2014, prin urmare anul lor trebuie să fie socotit 2014.

Aşadar, anul care apare pe imdb sau Cinemagia în dreptul fiecărui film poate fi diferit. Anii vehiculaţi pentru filmele din acest top sunt 2012-2014, dar ştim cu toţii că de fapt anul corect pentru premiera unui film ar trebui să fie cel al lansării sale în cinematografe şi, de regulă, în capitala ţării de (co)producţie.

În România, este încă o practică foarte curentă ca un film să fie gata într-un an, să fie proiectat prin nişte săli obscure ştiute de puţini sau pe la tot felul de festivaluri de care puţini au auzit, ca apoi să aibă o premieră anemică 1-2 ani mai târziu. Astfel se face că un top al filmelor româneşti de ficţiune pe anul 2013 se poate realiza abia la jumătatea lui 2015, când am reuşit să văd şi (pen)ultimul din cele care au avut premiera (oficială sau nu) în Bucureşti.

 

 

Recomandări

Punctajul pe care îl folosesc de mulţi ani este de la 1 (minim) la 10 (maxim). 5 este valoarea pentru un film mediu, mediocru, acceptabil (nici prost, nici bun). Ce este peste 5 sunt filme bune şi foarte bune.

Vă recomand să vedeţi primele 8 din aceste filme, când şi dacă aveţi ocazia, pentru că veţi avea de ce să vă bucuraţi. Ele sunt mărturisirea vie a talentului, efortului şi promovării cinematografiei româneşti.

Deci am hotărât că filmele de jos merită văzute după ce am citit personal zeci de cronici şi articole, apoi le-am văzut şi le-am notat corespunzător. Am scris mai multe despre strategia mea de selecţie a filmelor aici.

Totuşi, trebuie să recunosc că dacă mă doare mintea de la trailer sau mă apucă râsul fără să fie vreo comedie, nici nu îi acord vreo şansă vreounei producţii româneşti.

 

 

Topul efectiv (detalii despre fiecare din ele, săptămâna viitoare)

  1. Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism/Métabolisme ou Quand le soir tombe sur Bucarestcand-se-lasa-seara-peste-bucuresti-sau-metabolism-998379l

  2. Poziţia copilului / Child’s Pose

  3. O vară foarte instabilă// A Very Unsettled Summer

  4. La limita de jos a cerului /The Unsaved

  5. Carmen
  6. Roxanne

  7. Déjà Vu

  8. Domestic

  9. Condamnat la viaţă / A Farewell to Fools

  10. Câinele japonez/The Japanese Dog

Bonus:

A Long Story

Am publicat prima dată un draft al acestui articol în mai 2014 şi l-am rescris în mai 2015, datorită faptului că pe 22 mai 2015 a avut premiera filmului Carmen.

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Copyright © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.


Acțiuni

Information

3 responses

4 06 2015
Top 10 lung-metraje româneşti de ficţiune – 2013. Partea II | DISCERNE

[…] scris concluziile mele şi cum am ajuns la ele în partea I a acestui articol. Acum, a venit vremea să aruncăm o privire de ansamblu, pentru ultima dată, […]

Apreciază

12 06 2015
Cele mai debile filme româneşti din 2013-2014, partea a III-a | DISCERNE

[…] să repet: mie îmi place Iulia Rugină ca regizor, scenarist, organizator de evenimente şi om, dar mai ales […]

Apreciază

12 07 2015
Top 10 documentare româneşti din 2013 | DISCERNE

[…] acest top, am realizat, după modelul prezentat aici, o ierarhizare a celor mai bune documentare de lung-metraj şi mediu metraj care au fost lansate […]

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: