Amintiţi-vă de sfinţii închisorilor comuniste!

Astăzi se sărbătoreşte, odată cu Înălţarea Domnului şi cu sfinţii împăraţi Constantin şi Elena,  ziua eroilor neamului românesc, toţi aceia care au căzut în războaie şi în temniţe pentru apărarea credinţei, a neamului şi a patriei strămoşeşti. Cu această ocazie, avem onoarea să vă aducem aminte de anumiţi eroi trecuţi cu vederea, în această sfântă zi de reculegere, dar şi de bucurie. Sfinţii închisorilor româneşti se pomenesc de 4 ori pe an. Ei sunt cinstiţi în principal pe 14 mai. Apoi, ei mai sunt încă o dată cinstiţi astăzi ziua eroilor neamului românesc, încă o dată în Duminica Tuturor Sfinţilor pe 7 iunie 2015 şi încă o dată în duminica sfinţilor români (14 iunie anul acesta). Cu această ocazie, reiau în continuare un articol scris anul trecut de Radu Iacoboaie.

 

De ce unii preoţi nu-i mai pomenesc pe mucenicii şi mărturisitorii din închisorile şi lagărele comuniste?

,,Ce folos, frații mei, dacă zice cineva că are credință, iar fapte nu are? Oare credința poate să-i mântuiască? Dacă un frate sau o soră sînt goi și lipsiți de hrana cea de toate zilele, Și cineva dintre voi le-ar zice: Mergeți în pace! Încălziți-vă și vă săturați, dar nu le dați cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul? Așa și cu credința: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăși.” (Iacov, 2:14-17)

Aceste cuvinte simple dar pline de înțelepciunea Duhului Sfânt, scrise de Sfântul Apostol Iacov, au fost peste timp un îndemn puternic pentru săvârșirea faptelor bune și conlucrării cu Dumnezeu în scopul dobândirii mântuirii sufletului. Ele au fost prezentate într-o formulare scurtă, mai cunoscută: ,,credința fără fapte este moartă”.

Dacă ne gândim care anume dintre faptele noastre ne apropie cel mai mult de mântuire, vom vedea că poate cea mai nobilă faptă este mărturisirea adevărată a lui Hristos înaintea oamenilor. Pentru că Însuși Mântuitorul ne spune: ,,Cine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, și Eu îl voi mărturisi înaintea Tatălui…” Este vorba de mărturisirea la a Doua Venire a Lui, la Judecata de Apoi, când vom da socoteală pentru tot ce am făcut, dar și ceea ce nu am făcut aici pe pământ.

Cine sunt cei care L-au mărturisit pe Hristos cu mult curaj și în vremuri de cumpănă? În primul rând, Sfinții Mucenici, cei care au primit cununa muceniciei și moarte mucenicească pentru mărturisirea credinței lor în Hristos și care nu s-au lepădat de El indiferent de amenințări, batjocuri sau torturi.

De aceea, ortodoxia, care este creștinismul autentic și neschimbat dintru începuturile sale, aduce veșnică recunoștință tuturor celor care au fost martirizați pentru dreapta credință, care au mărturisit pe Hristos chiar cu viața lor. Mulți dintre ei au fost canonizați și sunt trecute numele lor în calendarul nostru ortodox, iar în Sinaxarul zilei se amintește despre viața lor.

Alții însă, cum sunt martirii temnițelor comuniste nu au fost canonizați nici până acum de Sinodul BOR, pe pretextul apartenenței lor la Mișcarea Legionară, pentru că mulți dintre deținuții politici erau membri sau simpatizanți ai acestei mișcări de resurecție națională, anticomunistă și antimasonică.

Păi, cum să-i canonizeze când este fapt dovedit acum că Patriarhul este și mason și ecumenist (vezi şi articolul acesta)? Ba, a mărturisit și reiau această declarație a sa, pe care am mai subliniat-o, și anume că atât timp cât va trăi el, nu va fi canonizat niciun legionar. Și într-adevăr naționaliștii (legionarii) sunt în tabăra exact opusă francmasonilor și comuniștilor.

Întrebarea din titlul acestui articol este așadar pe cât de legitimă, pe atât de gravă. Pentru că există destui preoți atât în țară cât și în străinătate, care din motive mai mult de ei știute, nu mai pomenesc la Sfânta Liturghie când ies cu Sfintele Daruri și la alte slujbe, pe cei care au suferit prigoana sălbatică a comunismului și au murit în lagăre de muncă (de exterminare prin muncă mai exact) și în închisori, unii zăcând și astăzi în gropi comune neștiute. Oare ei chiar nu știu ce s-a întâmplat în perioada acestui regim diabolic de minciună și teroare, adică profund inuman?

 

Importanţa mărturisirii sfinţilor în Biserica Ortodoxă

De ce foarte mulți monahi și unii preoți îi cinstesc pe acești sfinți ai inchisorilor comuniste iar alții nu? Care este motivul real și determinant care îi împiedică să-și facă datoria creștină și misiunea de preot până la capăt? În schimb, observăm că unii îi pomenesc pe ,,eroii revoluției”. Care revoluție, fraților? A lui Ion Iliescu, care a acreditat această aberație și a creat până și un Institut al Revoluției? Care revoluție, când acum știm foarte bine că în decembrie 1989 a existat o lovitură de stat masonică, organizată de serviciile secrete străine şi mascată sub paravanul revoluției? Nu a existat nicidecum o revoltă cu totul spontană a populației, ci o manipulare odioasă a poporului român. Au existat realmente agitatori și mercenari plătiți pentru a face să explodeze nemulțumirile românilor și a-i determina să se revolte împotriva dictaturii, de care nici nu avuseseră cunoștință.

Este revoltător și strigător la cer să vedem și astăzi atâta frică de ierarhia superioară, atâta nepăsare, uitare sau împotrivire față de acești sfinți mucenici ai neamului românesc. Dacă patriarhul Daniel și unii episcopi cer imperativ acest lucru, ca să nu fie pomeniți la slujbe, ei trebuie pur și simplu să se execute chiar dacă este împotriva conștiinței lor, care este glasul lui Dumnezeu?

Să ţinem minte un aspect foarte important. Biserica nu se poate confunda niciodată și nici reduce la nivelul instituției Bisericii Ortodoxe Române. Din Biserică fac parte toți enoriașii sau credincioșii ortodocși, împreună cu clericii și monahii. Sfintele Taine ale Bisericii se oficiază împreună. Unii dintre credincioși cântă în același timp cu strana într-o desăvârșită armonie.

 

Sfinţii români

Știm că poporul român are deja evlavie la unii dintre sfinții închisorilor comuniste precum Ilie Lăcătușu, Valeriu Gafencu, Iustin Pârvu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa și alții, care nu numai că au mărturisit și apărat ortodoxia, dar au salvat şi demnitatea poporului român. Nu s-au lepădat de credința ortodoxă și nici de convingerile lor morale, pentru a îmbrățișa ideologia satanică și nivelatoare a comunismului internaționalist, care aspira să domine întreaga omenire.

A nu-i cinsti astăzi pe sfinții inchisorilor comuniste, credem că nu este doar o impietate sau un gest de nerecunoștință. Înseamnă practic anularea jertfei lor pe altarul ortodoxiei și neamului românesc. Adică jertfa lor benevolă pentru Hristos și pentru noi a fost cu totul inutilă și zadarnică? Nu a fost rodnică pentru urmașii lor? Ei sunt adevărați creștini, care și-au purtat crucea de creștin până la capăt. Jertfa lor se poate asemăna în mare măsură cu însăși jertfa Fiului lui Dumnezeu pentru răscumpărarea păcatelor omenirii și mântuirea omului.

De asemenea, credem că ar trebui pomeniți la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, și pe lângă ei și alți Sfinți, precum Sfinții Martiri Brâncoveni, al căror an omagial îl trăim. Sfinții Mucenici și Sfinți Mărturisitori ai ortodoxiei: domnitorul Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei. Lor li se alătură Sfetnicul de taină Ianache Văcărescu, decapitat și el atunci la Instanbul pe 15 august 1714. Mare prigoană a suferit în acel timp și Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, cinstit în inima Bucureștiului în mănăstirea care îi poartă numele, care nu de mult a aniversat 300 de ani de existenţă.

 

Concluzii

Din Cuvânt înainte rostit de Preot Protoiereu Dumitru Păun (ucenic al părintelui Calciu), Cuvânt Înainte la cartea “Cuvinte vii” – Părintele Gheorghe Calciu.

Iată ce spune un elev al Părintelui Gheorghe Calciu:

Cred că primul lucru pe care ni l-a transmis [părintele] a fost un foarte dezvoltat simț al nesupunerii în fața necredincioșilor. Or, repet, cum “sistemul” însuși – cu toate angrenajele lui, dar mai ales, cu neoamenii lui – era fără-nici-un-Dumnezeu, este de la sine înțeles cui îi deveniseră dușmani părintele Calciu și “calciștii” lui. Nu-i însă mai adevărat că, de departe, cea mai puternică armă împotriva neomeniei amintite era tot învățătura părintelui nostru: nu trebuie să întoarcem și celalalt obraz în fața celor ce ne batjocoresc, ci mai degrabă să respectăm verticalitatea cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe om și să urmăm exemplul Mântuitorului, Care, atunci când a fost lovit peste obraz, nu l-a întors și pe celălalt, ci a cerut socoteală zicând: “Dacă am vorbit rău, dovedește că este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce mă bați?” (Ioan: 8,23).

O credință dreaptă. DREAPTĂ! Dreapta credință și încă un lucru… Un fapt care ne-a demonstrat nouă, elevilor lui, ceea ce avea să-i demonstreze lumii întregi, mai târziu: ne-frica de moarte.”

În încheiere, te invit să vizionezi documentarul de mediu-metraj „Piepturi goale şi buzunare pline”, despre martirii de la Revoluţia din 1989, realizat de către Cornel Mihalache în 2011. Este cel mai important documentar românesc făcut în ultimii 10 ani.

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci te invit să citeşti şi:

secţiunea Ortodoxie pe Discerne

Protestele naţionaliste împotriva exploatărilor cu cianuri şi prin fracţionare hidraulică – libertate sau abuz al democraţiei? (1 decembrie 2013)

Legea condamnării legionarilor folosită împotriva naţionalismului şi patriotismului românesc, împotriva drepturilor omului şi împotriva Constituţiei (3 decembrie 2013)

Legea lui Crin Antonescu, Roşia Montană şi viitoarea cenzură din România (4 decembrie 2013)

Modificarea O.U.G. 31/2002 este un atac la adresa conştiinţei ortodoxe a poporului român şi la adresa democraţiei (5 decembrie 2013)

Eşti mândru că eşti român? Demonstrează! Cum să aperi democraţia fără a ieşi în stradă (26 ianuarie 2014)

 

Hristos S-a înălţat!

Articol scris de Radu Iacoboaie.

Vă invităm să citiţi şi articolul 7 apeluri către români, de Radu Iacoboaie, precum şi să citiţi pe îndelete cartea lui Radu aici şi să daţi mai departe acest articol

Material editat şi formatat de Ştefan Alexandrescu

Copy-left

Copy, please!

Anunțuri

O părere la “Amintiţi-vă de sfinţii închisorilor comuniste!”

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s