De ce să investeşti într-o afacere în franciză?

Astăzi, a venit momentul în care după 6 ani de programare, pot spune că mă bucur că am urmat o facultate cu profil economic. Nu credeam că mă voi ajunge să răsfoiesc cărţile de monedă şi credit sau cursurile de finanţe, dar am făcut-o. De ce?  Pentru că m-am gândit să vă împărtăşesc şi vouă un mic studiu şi o părere personală despre ceea ce înseamnă afacerile în franciză. Mi-am scos de la păstrare referatele făcute în facultate şi am decis să plec în prezentarea mea prin a vă spune că în România s-au făcut o serie de sondaje cu privire la cum percep întreprinzătorii o afacere în franciză.
Prezentarea de mai jos are la bază studiul realizat de Rentrop & Straton Market Research în perioada august-septembrie 2011, un studiu realizat pe 894 de respondenţi, cu un nivel de încredere de 95%. Conform graficului de mai jos, putem vedea din start o preferinţă a românilor pentru afacerile în franciză din sectorul serviciilor şi printre cele mai apreciate servicii se numără cele financiare, de contabilitate, consultanţă, turism, educaţie, tehnologia informaţiilor şi comunicaţii.

domenii business

Cu siguranţă, deschiderea cea mai mare vine spre serviciile financiare, deoarece în momentul actual acestea oferă şi cel mai mare suport întreprinzătorilor prin consultanţă gratuită, dar şi arii diferite de dezvoltare. Nu întâmplător acest domeniu e considerat şi cel mai profitabil (46,4% din respondenţi).
Bineînţeles, orice succes în afaceri are nevoie de o viziune şi aşa cum am fost învăţaţi există anumiţi factori care pot garanta succesul în afaceri. Care ar fi aceştia? Oamenii ocupă prima poziţie în graficul următor şi îmi place să văd asta şi cred că o echipă bună poate duce la succesul unei companii.

factori de succes

Cu siguranţă apare şi întrebarea cu privire la ce obstacole am putea întâlnii în momentul în care decidem să alegem un astfel de drum şi fără doar şi poate primul şi cel mai temut obstacol este costul mare al finanţării, urmat de puterea de cumpărare scăzută a românilor şi de legislaţie.

obstacole francizaAcum am să vă amintesc de un dicton deja prea cunoscut care spune clar şi răspicat “Dacă nu rişti nu câştigi!” şi cred că românilor le este frică să investească şi acea frică aş transforma-o în cel mai mare şi cel mai real obstacol. Ştim domeniul preferat pentru o investiţie, factorii de succes, ne ştim şi obstacolele, acum ar trebui să alegem o franciză. Spre surpriza mea, tot conform studiului când vine vorba de alegerea unei ţări de provenienţă a francizei repondenţii nu au o preferinţa anume, singura lor mare dorinţă este “să meargă!”. Deşi nu contează ţara, un top 3 al celor mai vizitate francize ar fi următorul:

  1.  SUA – 16,9 %
  2. Germania – 14,1%
  3. România – 13,6%

Plecând de la informaţiile de mai sus mă tentează ideea de a îmi deschide un business bazat pe franciză. Ce aş face? În primul rând aş studia un pic piaţa financiară, aş vedea cum e situaţia României în momentul actual şi care e trendul. Studiul de mai sus a fost făcut în 2011, un an în care criza economică încă îşi mai făcea simţită prezenţa şi cred că înainte de a porni la drum, un studiu amănunţit al situaţiei actuale ar fi de ajutor.

Când mi-am ales programarea, pe lânga pasiunea pe care o am pentru această arie, am luat în calcul şi evoluţia tehnologiei şi cerinţele care sunt şi care vor fi şi am decis eu că acest domeniu este unul care abia se dezvoltă şi are piloni solizi şi îmi pare chiar un pic nemurior, atâta timp cât avem curent electric. Pentru o afacere în franciză aş căuta tot o zonă ce pare nemuritoare şi într-o continua dezvoltare şi aş alege cu siguranţă domeniul financiar bancar. Şi să pregătim petrecerea (a se citit afacerea) !

De ce ai nevoie pentru a face o petrecere? De o locaţie!

Mama sigur nu mă primeşte acasă să-mi deschid birou şi din start nu aş alege asta, pentru că o firmă care se respectă are nevoie şi de un sediu care să ofere încredere clienţilor. Aşadar, am nevoie de o casă pentru afacerea mea şi ce-i drept şi pentru mine. Ce pot face? Momentan sunt programatoare şi nu aş risca să las totul pentru a porni la drum visând la un succes nebun cu afacerea mea, experienţa mea în domeniu este aproape zero, deci, am nevoie de un consultant financiar care să îmi explice toţi termenii pe care nu îi cunosc, toate riscurile pe care nu le ştiu şi să mă ţină de mână când încep să fac primii paşi în această direcţie. O casă pare uşor de achiziţionat dacă alegi un credit pentru prima casă, prinzi doi iepuri o dată şi ai şi casă şi birou şi cel mai frumos, poţi lucra de acasă. Şi dacă tot suntem acasă, dragi cititori luaţi ochelarii 3D pentru că urmează să urmăriţi un filmuleţ ce vă poate schimba viaţa!

Tocmai aţi aflat tot ce e mai important despre firma care îmi va ghida paşii spre afacerea mea, şi anume despre AV Broker Solutions, ghidul meu şi factorul meu de succes spre domeniul financiar bancar. Ei îmi oferă tot ce am nevoie, de la un credit pentru prima casă până la deschiderea francizei, iar când vine vorba de franciză AV Broker Solutions îmi oferă totul gratis! Da, ați citit bine, GRATIS, pentru că această echipă încurajează orice antreprenor dornic să pornească la drum alături de ei. Cei ai nevoie pentru a-ți deschide o franciză?

În primul rând un plan de afaceri care să aduc profit ambelor părți, apoi o strategie internă privind managementul, o locație, de care vorbeam mai sus, ce poate fi obțiună printr-un credit pentru locuințe, iar pentru a înțelege mai bine acest credit, fie el credit în lei sau credit în valută, poți folosi chiar aplicația AVBS Credit accesibilă de pe smartphone pentru Android sau iOS. Urmează să te asiguri că toate cheltuielile primelor luni de activitate sunt acoperite (chirie, salarii, utilități, etc) și bineînțeles, ca în orice domeniu, trebuie să respecți o serie de reguli, eu le-aș spune ca în programare best practices, ce vizează adoptarea și respectarea standardelor impuse de francizor ce au ca scop creșterea francizei AVBS Credit și implicit creșterea ta ca și antreprenor.

calculator_credt

N-ai scăpat nici de hârțogăraie, pentru că nu putem pune o afacere pe picioare fără hârtii care să o ateste și să ne ateste, dar din fericire nu vei avea nevoie de un dosar prea mare, ci doar de următoarele:

  • se cere infiintarea unei societati cu cod CAEN 6619;
  • cazier judiciar administrator/ administratori;
  • CUI
  • Certificat Constatator;
  • Hotarare Judecator Delegat;
  • Extras de Cont;
  • Copie CI administrator/asociat/asociati.

După toți acești pași spre,ce pot dura cam trei săptămâni, poți porni încrezător pe drumul tău ca și companie de brokeraj credite bancare și poți crede că în aproximativ două luni de la lansare te vei bucura de productivitatea afacerii tale.

Dăcă mereu ai visat la un succes în domeniul bancar, AVBS Credit poate fi pentru tine zâna bună ce îți va transforma dorințele în realitate. Eu personal cred în vise, cred în oameni, dar știu că nu e suficient să visezi, mai trebuie să și lupți și să înfrunți realitatea, uneori dură, alteori mai blândă. Contează oamenii care îi ai lângă tine, contează pregătirea ta și contează să îți placă ceea ce vrei.

Eu astăzi mi-am oferit mie și v-am oferit o nouă perspectivă și aș vrea să dedic această postarea colegilor mei care au terminat finanțe bănci, colegilor mei care cred că într-o zi vor fi în top 100 Francize din România și tuturor celor care au nevoie de un impuls pentru a prinde curaj. Nu e un domeniu ușor, dar știm bine că lucrurile bune în viață necesită multă muncă, iar dacă sunteți pregătiți de o nouă provocare, eu vă aștept în echipa mea, pentru că așa cum am aflat mai sus, nu pot face totul de una singură, am nevoie de oameni, pentru că ei sunt și vor fi mereu cheia succesului într-o companie.

Guest post de Bianca Roxana Ionel. Publicat iniţial aici. Copyright (C) Bianca Roxana Ionel, 8 martie 2015. Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci te invit să citeşti şi acest interviu cu ea şi blogul ei.

biancaionelwebdeveloper

Anunțuri

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s