Smoothie – un pahar de sănătate în fiecare zi

Smoothie! Hai mă laşi? Aştia nu mai ştiu ce să mai scoată şi să mai aducă de la americani!

Exact aceasta a fost reacţia mea când internetul era mai mult decât plin de “smoothie”, de reţete vegane şi raw şi alte crudităţi preparate în fugă. Ce-i drept nu prea acceptabilă venind din partea unui om care se îndoapă cu fruncte, dar puteam jura că iar e un trend nebun care spală creiere. Cum îmi stă în caracter, am început să caut, să văd ce are atât de minunat acest “smoothie”, de parcă nu mai băuse nimeni până la el fructe cu lapte sau mixuri de legume. Şi am găsit foarte multe reţete, foarte multe păreri pro şi rezultate miraculoase. Toată acţiunea asta se petrecea prin vară, când frunzele de salată erau baza şi merele prăjitura şi m-am gândit să încerc şi eu un smoothie de ăsta să văd ce are dom’le atât de special. Bineînţeles că m-am decis să nu încerc orice smoothie sau eventual unul cu fructe şi iaurt ci cel mai ciudat posibil, unul verde!

Zis şi făcut! Am plecat la cumpărături, mi-am luat pătrunjel, castraveţi, ţelină şi ghimbir, le-am blenduit şi a ieşit minunea de o puteţi vedea mai jos!

smoothie_verde_bianca_ionel

Mă uitam la el după ce l-am pus în cană exact cum vă uitaţi şi voi şi deja regretam alegerea făcută.

N-am băut în viaţa mea o chestie atât de verde şi de cremoasă şi nu credeam că o să ajungă să-mi şi placă. Mirosea incredibil de bine, ghimbirul şi ţelina erau două combinaţii care îmi invadau simţurile şi cred că motivul pentru care am prins curaj. Mi-am făcut o cruce mare şi am luat prima gura şi mi-a plăcut, mi-a plăcut chiar prea mult. Era cea mai tare combinaţie posibilă de arome şi pe lângă toate acestea, era răcoritor. Greşeala mea a fost că l-am băut seara şi mi-a dat o energie de îmi venea să mut munţii, dar i-am lăsat acolo.

Am început să consum acest smoothie în fiecare dimineaţă şi mă simt excelent, e porţia mea fier şi energie. Uneori înlocuiesc pătrunjelul cu baby spanac, dar niciodată nu scot din această combinaţie ţelina şi ghimbirul. Ele sunt elementele magice pentru mine.

Reţeta e simplă:

  •  10-15 fire de pătrunjel frunze sau o mână de baby spanac,
  •  o felie de ţelină, cam de 5 cm gromise şi de un diametru mediu,
  •  un castravete cornison, cu sau fără coajă, după cum preferaţi,
  • o feliuţă de ghimbir, totul se mixează la blendăr şi se consumă pe loc.

Ţin să menţionez că făcut de pe o zi pe alta nu este bun, îşi pierde clar din calităţi, gust şi oxidează şi vă spun din experientă că nu o să vă mai placă!

O altă reţetă de smoothie, mult mai atractivă şi vizual este următoarea:

  • o grefă de mărime medie, curăţată de coajă,
  • un măr, tot de mărime medie,
  • o feliuţă de ghimbir,
  • scorţisoară.

Grefa şi ghimbirul se mixează la blendăr şi rezultatul final se pune într-un pahar. Apoi se blenduieşte şi mărul cu un praf de scorţioşoară şi se adaugă peste mixul de grefă şi ghimbir. La urmă se poate orna cu o feliuţă de măr şi presăra un pic de scorţisoară pentru efect vizual. Bunătatea o puteţi vedea mai jos!

smoothie_fructe_bianca_ionel

Acesta este mai atrăgător, nu-i aşa? Culori mai calde, mai vii, o floricică, a venit primăvara!

smoothie_fructe_bianca_ionel_top_view

 

Vă invit să încercaţi şi voi diferite reţete în funcţie de imaginaţie. Puteţi mixa fructe şi cereale, fructe şi iaur, fructe şi diferite seminte sau legume. E simplu şi e plin de vitamine. Consider că este un pahar de sănătate, o porţie de energie şi un mod de a ne schimba stilul de viaţă. Eu fiind mai tot timpul pe fugă mi-e foarte uşor să prepar aceste băuturi şi îmi oferă şi necesarul zilnic de vitamine.

Nu aş putea să vă fac o listă cu beneficii, dar vă asigur că o să vă simţiţi mai energici şi cu siguranţă o să rezistaţi mai uşor la frig, sau alte schimbări de temperatură. Iarna aceasta nu am răcit şi aş putea spune că aceste smoothiuri au ţinut răceala departe. Am să revin şi cu alte reţete pe măsură ce voi testa altele noi.

Aştept să îmi împărtăşiţi şi voi reţetele voastre!

Guest post de Bianca Roxana Ionel. Publicat iniţial aici. Copyright (C) Bianca Roxana Ionel, 23 ianuarie 2015. Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci te invit să citeşti şi acest interviu cu ea şi blogul ei.

biancaionelwebdeveloper

Anunțuri

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s