Cronica Waiting for August (2014)

8 04 2015


Date pentru premieră: 26 septembrie 2014 (SUA), 8 octombrie 2014 (ASTRA Sibiu)

Documentar de lung-metraj

coproducţie Belgia-România, 2014

regia: Teodora Ana Mihai

Durata: 88 de minute

waitingforaugustbanner

Tema copiilor „abandonaţi” de părinţii de pe plaiurile moldovene plecaţi la muncă în Italia a mai fost abordat în ultimii ani şi de documentarele Podul de flori (2005, R: Thomas Ciulei), Spaghete cu căpşuni (2013, R: Dan Stăiculescu), Aici… adică acolo (2013, R: Laura Căpăţână-Juller) iar calitatea produselor rezultate pare să crească de la un film la altul. E adevărat şi că un film mai prost decât a făcut Ciulei nici nu se poate face (sper, pentru că am avut nefericita răbdare de a-l vedea până la sfârşit), dar de data asta toată lumea şi-a scos pălăria în faţa a ceea ce pare să fie o capodoperă. Filmul regizat de Teodora Ana Mihai a cucerit pe toată lumea, nu doar critica americană: 11 premii internaţionale.

Teodora Ana Mihai

Despre ce este vorba?

Sinopsis preluat de pe site-ul festivalului ASTRA: Șapte copii trăiesc singuri într-o locuință socială din Bacău. Mama, plecată la muncă în Italia, este prezentă doar digital, la telefon sau pe Skype, în timp ce copii o așteaptă acasă în august. Până atunci Georgiana, sora cea mare, este nevoită să fie capul familiei la doar 15 ani. Între viața și problemele adolescenței și grija pentru frații ei, filmul prezintă zbaterile Georgianei și fragilitatea echilibrului familiei. Autoarea observă cu răbdare, înțelegere și discreție viața de zi cu zi a familiei Halmac, creând o epopee filmică greu de uitat.

Cronici (toate pozitive): aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici.

Imdb

Site oficial

Trailer

  Filmul a avut premiera la Bucureşti în cadrul festivalului One World Romania vineri, 20 martie 2015, la cinema Studio. Am asistat cu bucurie la această premieră, despre care ţin să mărturisesc că este între cele mai bune 5 filme din cele 13 sau 14 filme pe care le-am văzut din toate vreo 40 care au rulat în ediţia a 8-a a festivalului de anul acesta. M-am dus la pomul lăudat cu sacul şi de data asta pomul avea de ce să fie lăudat, căci acest documentar este o adevărată capodoperă.

Desigur, nu este nici despre ţigani, nici despre evrei, aşa că e puţin probabil ca multă lume să se îngrămădească să scrie despre el, să ia Gopo sau să ajungă să fie distribuit pe marile ecrane măcar în Bucureşti. La urma urmei, filmul a avut doar două proiecţii la Bucureşti: vineri pe 20 la 10 şi sâmbătă pe 21 la 16. Dacă nu l-ai văzut, atunci trebuie să-l pui pe lista de filme care trebuie vânate! Şi, ca să mă deosebesc de cronicarii români hiperentuziaşti să ridice în slăvi filmele româneşti fără argumente, am să vă dau mai multe detalii despre ce anume face acest documentar o producţie memorabilă.

Teodora Ana Mihai are un ochi foarte atent pentru simboluri şi se foloseşte de toate elementele din mediu pentru a crea o scenografie ce vorbeşte scurt şi bine. Imaginea de asemenea suprinde bine vizual foarte multe elemente, fără a fi nevoie de naraţiune sau de explicaţii pe fundal.

Personajele sunt surprinse în mai multe momente şi contexte importante ale vieţii lor, iar montajul de mai puţin de o oră şi jumătate (din aprox. 150 de ore de filmare) dă impresia de cursivitate logică. Nu lipseşte nimic şi nu e nimic în plus. Adică filmul e aşa cum ar trebui să fie la un film documentar.

Spectatorii reuşesc să empatizeze mai cu seamă cu Georgiana, personajul principal, care este surprinsă trecând cu responsabilitate şi optimism peste greutăţile şi provocările poziţiei de locţiitor de părinte pentru fraţii şi surorile mai mici ce trăiesc într-un bloc cenuşiu din Bacău, România.

WaitingForAugust

Filmul are ritm şi logică, are început şi sfârşit şi transmite o poveste specială. Iar prin ea, o poveste a multe zeci de mii de familii, dar o poveste care inspiră. Este, totodată, ca produs documentar, o bună inspiraţie pentru ceea ce înseamnă ca mintea şi inima să funcţioneze la unison – ceea ce este cu atât mai greu în cazul unui regizor de film debutant.

Din punct de vedere sociologic, una din problemele care devastează România este suprinsă prin detalii relevante, cum sunt mesajele pe care copiii le învaţă de la telenovele, orele târzii până la care stau la TV, importanţa examenelor de la şcoală pentru viitor, aşteptările în „pachetul de la mama din Italia”, timpul de joacă.

WaitingForAugust_3

Nu e nimic regizat. Personajele se desfăşoară nestingherite în faţa camerei de filmat, care devine un observator intim al activităţilor zilnice, de la bucătărie până la şcoală. Să fiu sincer, nici nu înţeleg unde au încăput trei membri ai echipei de filmare în spatele aparatului, dar este un tur de forţă cinematografică: nicio umbră, nicio reflexie a operatorului, nimic.

Dacă n-ar fi sunetul ce face dificilă înţelegerea filmului fără subtitrări (la festival, a fost bine de subtitrarea în engleză), aş spune că este absolut un film perfect. Eh, sunetul, un mare minus.

Desigur, cu toţii ştim această poveste, dar oricât de bine am şti, filmul tot ne arată nişte lucruri la care nu ne-am fi gândit. Este una din cele mai frumoase incursiuni în viaţa unui adolescent pe care le-am văzut vreodată, iar dacă va exista vreodată o a doua ediţie din Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală, cu siguranţă îl voi adăuga în lista filmelor cu, despre şi pentru tineret şi educaţie. .

Mă bucur mult pentru că filmul a avut premiera în cadrul atâtor festivaluri (17 ţări: Elveţia, Canada, Rusia, Cehia, Kosovo, Norvegia, Islanda, SUA, Chile, Australia, UK, Brazilia, Croaţia, Irlanda, Olanda, Singapore, Suedia) şi naţional în Belgia. Deocamdată, în primul an de la premiera mondială (care a fost în 26 aprilie 2014 în Elveţia).

Eu sper că acest documentar se va lansa în reţeaua de distribuţie naţională din România şi nu va fi uitat în sertarul filmelor româneşti merituoase pe care apucă să le vadă doar străinii şi câţiva critici români fortunaţi. Dar nu cred că se va întâmpla asta, deoarece cinematografia românească nu are nevoie de concurenţa strălucită a documentarelor româneşti de calitate, făcute cu talent real. Un asemenea film, la Gopo, dacă ar fi înscris, ar putea să „sufle” premiile unor documentare făcute cu picioarele precum Bucureşti, unde eşti? sau Toto şi surorile lui, care puse lângă un asemenea film de artă făcut cu cap arată precum sună o manea pe lângă Vivaldi.

Felicitări, Georgiana, pentru lecţia de viaţă învăţată şi dată mai departe! Să ai curajul să te exprimi şi să înveţi de la ceilalţi în ciuda tuturor emoţiilor de moment! Ai în tine resursele interioare de a reuşi!

Felicitări, Teodora, pentru munca de 8-9 luni la filmarea şi montarea acestei mici bijuterii care a împodobit cinematograful românesc nu doar cu o steluţă încă puţin vizibillă, ci şi pentru lecţia de limbaj cinematografic şi de modestie dată filmului românesc! O asemenea performanţă de la primul film va solicita cu siguranţă devotamentul spectatorilor care te vor ţine minte.

Vă mulţumesc din suflet că aţi făcut acest film şi că l-aţi adus în Bucureşti!

Acum puţin despre promovarea filmului de către autor. Teodora Ana Mihai are o prezenţă extraordinară în faţa publicului. Vocea ei comunică emoţie, dar este o emoţie care dă viaţă, nu tremură. Are un discurs articulat, nu face gafe, este elegantă, nu vine ca ţăranu’ din boscheţi, nu cade în ridicol, este chiar cuceritoare şi ştie să răspundă la întrebări. Aceste aprecieri vin din partea mea, care în ultima vreme am văzut atâţia regizori români făcudu-se de râs vorbind despre filmele lor (sau mai rău, despre ale altora) în public, încât mă trec fiori pe şira spinării numai la gândul că mai am de văzut încă unul!

Teodora este deschisă la interviuri, îşi trimite filmul la zeci de festivaluri, actualizează pagina filmului pe imdb şi dă o bună imagine pentru filmul ei, atât în spatele, cât şi în faţa camerei de filmat!

Punctajul meu: 8/10

PS: Muzica documentarului e frumoasă şi bine aleasă.

Teodora Ana Mihai at Camden by Kay Stephens

Teodora Ana Mihai at Camden by Kay Stephens

 

Anunțuri

Acțiuni

Information

3 responses

27 05 2015
Cronica filmului Comoara (2015) de Corneliu Porumboiu | DISCERNE

[…] peste 20 de filme româneşti, din care doar două pot fi considerate capodopere: Viktoria şi Waiting for August. Deşi au avut premiera internaţională în alte state în 2014, au rulat în Bucureşti prima […]

Apreciază

12 07 2015
Top 10 documentare româneşti din 2013 | DISCERNE

[…] Documentar despre relaţiile de familie între părinţii plecaţi la lucru în Spania şi fiicele rămase în Sighetu Marmaţiei, Maramureş.Titlu provizoriu de lucru: Generaţiile fără părinţi. Nominalizat la premiile Gopo în 2013 pentru cel mai bun documentar. A rulat în premieră la Cluj Napoca în cadrul TIFF 2013. A avut ulterior premiera în Bucureşti şi a generat discuţii interesante şi apreciative. Rulează în România în cadrul proiecţiilor Kinedok. Similar ca subiect cu Waiting for August. […]

Apreciază

5 08 2015
Top 10 filme româneşti 2015 până acum, partea I | DISCERNE

[…] Cronica mea aici […]

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: