Despre viziunea creatoare

Nimic nu poate şi nimeni nu are dreptul să limiteze spiritul uman şi forţa sa interioară, pe care şi-o întăreşte fiecare pe cărămizile darurilor sale. Dumnezeu întinde o mână fiecărui om, pe orice cale s-ar afla. Este important ca omul să vadă în sine tot ceea ce poate şi crede că vrea să facă şi să încerce nu să facă numai ceea ce-i place, ci să-i placă ceea ce face, pentru că dacă face un lucru fără să-i preţuiască substanţa, se depărtează de puterea de a vedea frumuseţea lumii, o va vedea prin prisma unei limitări pe care el însuşi a ales-o.

Mulţi au tendinţa să accepte ceea ce li se impune autoiluzionându-se că sunt propriile alegeri. Asta dă apă la moară celor care preferă să creadă că alegerea e o iluzie între cei ce au puterea şi cei ce nu o au.

Într-un caz, cei ce au puterea visează fără să facă nimic, convins fiind de succesul implicit, în celălalt, cei ce nu au puterea visează fără să facă nimic, convins fiind de insuccesul implicit.

De fapt, de unde porneşte frica de a-ţi realiza visele? De la lipsa de credinţă, curaj, voinţă, muncă, dedicaţie, perseverenţă, viziune, înţelegere, sau din experiențe negative. În nici un caz din lipsa de calificare, de respectare a normelor impuse, de cunoştinţe sau de bani.

Îmi permit răutatea de a parafraza în acest context cu ironie amară cuvintele lui Martin Luther King: “I had a dream”.

Ce este comun, atât exemplului din societatea americană, cât şi celui din cea românească? Darul, harul, talentul, înclinaţia, indiferent cum este numit, este ceva inerent fiecărui om. Mulţi sunt chemaţi. Chiar toţi. Dintre ei, unii sunt aleşi, în sensul că acţionează în concordanţă cu ceea ce pot face. Raportat la “mulţi”, aceştia sunt “puţini”.

Gnosticul ar spune că singura cale reală de ieşire din real este moartea, de aceea creează cu imaginaţie lumi în care evadarea este glorioasă.

Creştinul însă, îşi aduce aminte că lumea nu este o închisoare, ci un spaţiu al drumului pentru mântuirea împreună cu ceilalţi, deci se preocupă a-şi cultiva umilitatea şi a-şi folosi cunoştinţa ca pe un dar, ca pe un felinar, luminând calea altora.

plouzane-1758197_1920

Nu alege ceea ce nu te reprezintă, nu accepta să ţi se impună o viziune, construieşte-o!

Nu te limita la viziunea ta, priveşte lumea prin ochii altora şi vei vedea lucrurile în diversitatea şi frumuseţea lor!

Poţi percepe ceva ca frumos în timp ce altcineva îl vede drept urât. Asta e pentru că frumuseţea se descoperă, ca şi urâţenia, numai unei inimi care e în stare s-o perceapă. Un om poate percepe cu adevărat urâtul cât timp este în stare să-l compare cu frumosul şi să-şi dea seama că nu are cum să-l afecteze, dacă inima lui e plină de lumină.

Fericirea nu e un concept abstract, ea este ACUM, imaginează-ţi doar toate lucurile pe care ţi le doreşti şi întreabă-te dacă Dumnezeu te-ar iubi mai mult dacă le-ai avea decât te iubeşte acum. Ţine minte să-i inspiri şi pe alţii să preţuiască clipa de acum, ea este cea care contează, după acest moment, ea va fi în trecut. Cu fiecare clipă care trece, poţi realiza tot mai multe lucruri bune. Ce ai făcut în ultimele secunde? Dar minute? Dar zile? Fiecare clipă pe care n-ai trăit-o e o şansă ratată de a fi fericit(ă). Poate Dumnezeu te va ierta pentru asta, dar tu vei putea să te ierţi pe tine? Gândeşte-te numai la alternativă: să te trezeşti în fiecare zi şi să îţi aduci aminte că trăieşti o existenţă pe care n-o doreşti doar pt. că n-ai avut curajul să construieşti ce visai. Peste 100 de ani, visele tale vor fi murit odată cu tine, dacă n-ai ştiut să le dai formă.

Un artist creează ceea ce vede în mintea lui şi ce simte în sufletul său, mintea e doar un instrument de comunicare a ideilor, dar gândurile vin din inimă. Ceea ce capătă formă prin creaţie e doar o expresie a muncii artistului, dar cât de frumoasă este munca acestuia atunci când crede în ceea ce face! Cât de frumoasă e munca lui, când el trăieşte acel moment! Ce trăieşte atunci îi aparţine; ceea ce a construit în sufletul lui nu poate fi risipit de vânt, va fi al lui pt. totdeauna, nimeni şi nimic nu-i poate lua ce a simţit.

La fel şi pentru orice altă muncă în care omul investeşte ACŢIUNE. Acţiunea duce la motivaţie. Iar motivaţia duce la acţiune. Fericirea este starea pe care o are cineva care a ales să fie fidel conştiinţei, inimii şi fiinţei sale interioare (iar nu celei programate).

Totul zace în puterea de-a vedea lumea prin ochii unui copil. În visele lor stă puterea de a construi fericirea.

Acest articol a fost scris inițial în 2004 și ulterior actualizat pentru acest blog. O traducere făcută de Cristiana Brezeanu a fost publicată în engleză pe Analytic Vision: On the Creative Vision (20 ianuarie 2022).

Accesează aici o listă de articole despre viziune.

person-1263323