Armenopolis, suflet armenesc

10 03 2015

Premiera: vara 2014

Documentar de mediu-metraj

regia: Izabela Bostan Kevorkian, Florin Kevorkian

Durata: 58 de minute

Filmul a avut o proiecţie restrânsă pe 13 iunie la Centrul Cultural Armean din Bucureşti, pe 5 iulie la Cluj, apoi pe 6 iulie la Gherla, apoi pe 17 septembrie la Bacău în cadrul Zilelor Filmului Armenesc.A rulat în cinematografe în cadrul programului săptămânal obişnuit în luna februarie 2015 la cinema Union. Premiera planificată la Bucureşti pentru 10 octombrie 2014 a fost amânată până în data de 19 februarie 2015.

Armenopolis, suflet armenesc este o introducere în istoria armenilor care s-au stabilit pe meleaguri românești. Filmul ne invită în atmosfera singurului oraș baroc din România – orașul Gherla, din județul Cluj, numit odinioară Armenopolis. […] Nu doar povestea orașului îi captează atenția spectatorului, ci și coloana sonoră a peliculei ce poartă semnătura unuia dintre mai apreciați compozitori români de origine armeană.”

 Mihai Stepan Cazazian

Atunci când am primit invitația și-am văzut “Armenopolis” am fost ferm convinsă că nu-i un oraș din România, ci că e un oraș din Armenia. A reușit să surprindă o esență într-un anumit context – practic armenii au supraviețuit într-un loc în care nu erau singura minoritate sau erau de fapt o minoritate, împreună cu o majoritate, într-o țară de altă majoritate și mie cred că asta mi s-a părut cel mai interesant“

Irina Margareta Nistor

Trebuie să menţionez, deşi am citit numai de bine despre acest film pe internet din câte am aflat despre el, are o rapandulă de trailer care nu l-ar face nici pe dracu‘ să vină la filmul acesta – ceea ce, ca de obicei, îmi stârneşte dubii cu privire la calitatea filmului din simplul raţionament: dacă o echipă de autori care face un documentar (prin urmare o muncă ce presupune un înalt profesionalism al montajului) nu e în stare să monteze un trailer cât de cât interesant, atunci oare cât de bun poate să fie filmul (în limbaj colocvial, „au gherlit” trailerul)?

Însă aşteptările mele au fost depăşite şi nu spun asta pentru că am asistat la o seară de gală în prezenţa regizorilor. Documentarul povesteşte despre întemeierea şi construcţia oraşului Gherla (Armenopolis) unul din cele 4 oraşe armeneşti din Transilvania (alături de Dumbrăveni/Elisabetopol, Gheorgheni şi Frumoasa) – cel puţin până la momentul 1895. Desigur, armenii au avut o istorie cruntă, iar armenii din Gherla au fost obligaţi de Imperiul Austro-Ungar să treacă la catolicism, iar în Transilvania au ajuns pentru că au fost izgoniţi în sec. XVII pentru prosperitatea lor din Moldova – dar despre asta filmul nu suflă o vorbă, ci le menţionează în treacăt la modul general. Desigur, o prezentare care scoate în evidenţă puterea spiritului armenesc de a rezista este binevenită, dar incompletă.

Regizorii au în lucru alte 4 documentare despre armeni care vor fi finalizate, speră ei, în 2015-2016, pe care aştept să le văd cu interes, mai ales cel despre genocidul armenesc din Turcia, de acum 100 de ani. Prezentarea exclusivă a lucrurilor frumoase despre armeni ar putea să cadă în derizoriu, prin urmare există un risc pe care autorii şi l-au luat, dar una peste alta, au reuşit. Au câştigat pariul, pentru că filmul este bun. Gherla este cunoscută mai ales pentru puşcăria ei şi ca origine a chibriturilor româneşti, dar de fapt, acest oraş a fost ridicat pe baza unul plan făcut pentru 250 de ani, care a fost respectat. Este mai mult decât un documentar despre un loc (căci dacă ar fi fost astfel, m-ar fi plictisit enorm), ci despre trăsăturile culturale ale unui neam trăind în exil, construind pentru generaţiile viitoare (pasărea Phoenix e un simbol specific armean), iar din aceste puncte de vedere, poporul român ar avea ce să înveţe. Discursul regizorului, atât pe ecran cît şi la lansarea filmului a fost pasionat, articulat, demn şi foarte potrivit, ceea ce pentru un autor de film român este nota zece cu felicitări, cu atât mai mult cu cât el nu are un nume ca regizor, ci este cunoscut în străinătate mai degrabă ca furnizor de casting. Pe mine m-a cucerit.

Se cuvine să trec în revistă mai degrabă şi ce nu merge în film. Muzica este superbă (mare parte compusă de Capriel Dedeian), dar dacă ear exista un premiu pentru „worst use of music in a film”, Armenopolis, suflet armenesc l-ar lua cu siguranţă. Am constatat cu stupoare de la regizoarea Izabela Bostan Kevorkian că atitudinea ei despre „montajul muzicii” a fost că nu numai că nu le-a ajuns muzica lui Dedeian, dar au mai adus şi de la alţii. Am observat şi eu şi e prea mult. Muzica se aude non-stop şi parcă e de la cine ştie ce superproducţie. Nici măcar un music-hall nu are atâta muzică. La un moment dat, a depăşit patetismul şi a început să mă calce pe nervi. Este inacceptabil ca la un film să nu existe montaj muzică (mai ales la atâta muzică) – adică să stea cineva cu foarfeca şi să spună: „ajunge! atât!” şi nici montaj sunet (sunetul de film românesc – altă porcărie obişnuită) şi de fapt şi montajul lasă de dorit. De asemenea, ceva mai multă prezenţă în presă nu ar fi stricat, mai ales că eu deşi doream să văd filmul, am ajuns acolo din întâmplare – era programat un alt film la Union, pe care voiam să îl văd.

Ţin să amintesc că un spectator trebuie să înţeleagă filmul şi în absenţa regizorului care să stea să-l explice. Aşadar, acest eseu cinematografic riscă pe bună dreptate să fie perceput drept unul de propagandă, pentru că un spectator obişnuit nu îl are pe regizor la îndemână ca să-i explice de ce nu a povestit mai mult şi despre ruşinea armenilor din Gherla (aceea de a fi acceptat să se convertească decât să fie strămutaţi, ceea ce duce la discursul ecumenist din film – iată, armenii catolici şi cei neconvertiţi se roagă împreună). Sper că atunci când vor povesti despre cumplitele drame prin care a trecut poporul armean să menţioneze şi acest episod al convertirii lor, căci orice popor care nu îşi confruntă istoria este condamnat să o repete.

Un alt lucru care mi s-a părut că filmului îi lipseşte este dialogul cu locuitorii Gherlei – dar aici deja intrăm în capitolul „ce film şi-ar fi dorit să vadă spectatorul”, nu „ce film a făcut regizorul”. Aşteptăm şi la altele, mai mari şi mai bune.

Punctajul meu: 6/10

Surogat penibil de trailer (oficial)

 

 Înregistrare video de la lansarea filmului la Gherla

 

 


Acțiuni

Information

2 responses

5 04 2015
Cronica filmului “Aliyah DaDa” | DISCERNE

[…] Documentarul prezintă un efort admirabil din partea Oanei Giurgiu, care, după o filmografie de producător la câteva filme româneşti cel puţin bune din ultimii 10 ani (Poziţia copilului, Aglaja, De ce eu?, Katalin Varga, Canibal), se află la debutul absolut în regie de film. Am apreciat documentarul ca fiind o completare importantă la ceea ce este deja descris în Evrei de vânzare şi în Paşaport de Germania şi este asemănător cu Armenopolis, suflet armenesc. […]

Apreciază

13 08 2015
Top 10 filme româneşti 2015 până acum, partea II | DISCERNE

[…] Cronica mea aici […]

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: