Despre cruce, de Bianca Roxana Ionel

Am auzit de multe ori aceste vorbe, dar abia acum am ajuns să le și înțeleg pe deplin. Uneori Dumnezeu îți scoate în cale cuvintele de care ai nevoie și pe care nimeni nu ar fi dispus să ți le spună de teamă că vor durea sau de teamă că îi vei judeca greșit.

Nu e prima oară, și cu siguranță nici ultima, când îmi găsesc liniștea sufletească în biserică, în rugăciune și vorbind cu omul care, cred eu, e cel mai aproape de Dumnezeu. Mereu am zis că există și doctori pentru suflet și aceea sunt preoții. De fiecare dată vin cu cele mai înțelepte sfaturi, te acoperă cu răbdare și îți dau speranță când simți cum pământul îți fuge de sub picioare.

Unei tinere care iubea prea mult și suferea în urma despărțirii de iubitul ei

Draga fetita,

Tu acum plângi după ceva ce ai pierdut. Plângi atât cât simți nevoia sa-ți plângi durerea și pe urma stai un pic și gândește-te la tine, la viata ta. Cum îl vezi tu pe Dumnezeu ?

Dumnezeu nu e un tonomat de împlinit dorințe, nu da buzna în viata omului și nu îl dirijează ca pe un robot sau ca pe un obiect asa cum am dori noi, uneori. Dumnezeu te iubește și pe tine și te lasă sa alegi în mod liber sa Îl iubești pe El. Asa cum, de altfel, îl iubește și pe acel băiat de care vorbești tu, și ii respecta și lui libertatea sa iubească pe cine dorește. Dacă spui ca îl iubești, lasă-l sa plece, da-i voie sa fie liber. Respecta-i libertatea. Dragoste cu sila nu se poate. Nu poți spune cuiva : « iubește-ma! » și acela sa se execute la ordin!

Tu acum ai nevoie sa vindeci rana făcută prin « vreau » și prin « de ce » și sa fii acum responsabilă de alegerile tale. E foarte greu, știu cum e sa fii sub tirania lui “vreau”, dar cu ajutorul Domnului poți ieși de aici și sa fii libera cu adevărat.

Dacă îți dorești sa fii fericita, alege sa fii cu Hristos în viața ta. Când îl punem pe Dumnezeu pe primul plan în viata noastră, nu ne mai poate întrista nimic din lumea asta, nici faptul ca ne părăsește cineva, nici faptul ca nu avem tot ce ne dorim. Umple-ți inima cu iubirea lui Dumnezeu și asa vei avea bucurie.

Bucuria va atrage ca un magnet pe cei din jur și într-o zi cineva se va îndrăgosti de tine văzând bucuria izvorând din chipul tău. În schimb, când punem un om pe primul loc în viata noastră și ii ridicam un piedestal, îl sufocam cu dorința noastră de iubire și acesta nu rezista. În momentul în care alege sa plece, va lasă un gol în sufletul nostru care nu va putea fi umplut cu nici un surogat de iubire. Unica iubire care poate umple acel loc este Dumnezeu. Acesta e și numele Sau, «Dumnezeu este IUBIRE».

Când Îl vei vrea pe Domnul, când vei cauta Împărăția Lui, toate celelalte se vor adăuga ție.
Durerea asta pe care o simți e semn ca mergi pe o cale dureroasa și e cazul sa te întorci din drum. Oprește-te acum din cale asta și ia-o pe cea buna. Alege Calea cea buna.

(sursa : http://www.lumeacredintei.com/sct_3/st_1242/navPage_25/daca_spui_ca_il_iubesti_lasa-l_sa_plece_da-i_voie_sa_fie_liber.htm )

Mereu m-am întrebat care e Calea cea bună și am plecat la un drum cu speranța că e cel care mă va duce acolo unde îmi doresc. Totuși experiența m-a făcut să înțeleg că drumul meu a fost mereu plin de ape, furtuni și singurele lumini au fost cele provocate de fulgere. Am simțit fiecare pas adânc încrestat în inima mea, am simțit de fiecare dată durere și am continuat să merg.

M-am obișnuit să fiu nevoită să lupt dublu sau triplu pentru orice. Așa a fost de când mă știu. Ar trebui să mă obișnuiesc după 22 de ani că nu voi obține nimic prea ușor în viață și că voi căra o cruce grea, indiferent de drumul ales. Acum ceva timp plângeam că am o cruce prea mare, dar apoi am înțeles că Dumnezeu nu ne dă mai mult decât putem duce și am încetat să mai plâng și să mă mai plâng.

Privesc în jurul meu oameni care trec peste orice cu o ușurință de invidiat, oameni care nu suferă, nu plâng, nu țipă și sunt fericiți, sau e doar o fericire aparentă. Recunosc, mi-am dorit și eu să fiu așa, până în momentul în care am înțeles că îmi doream să nu mai am suflet și am renunțat. A fost poate pentru prima oară în viața mea când am regretat ce îmi doream și am mulțumit înzecit celui care mi-a deschis ochii.

 – Tu vrei să nu îți mai pese? Chiar vrei asta? Tu care te bucuri de fiecare rază de soare, tu care zâmbești de fiecare dată când vezi o pisică, tu care plângi când îți este dor și țipi când te doare? Tu care iubești din toată inima și tu care pui suflet în tot ceea ce faci? Ți-ai imaginat cum ar fi viața ta atunci? Gândește-te bine ce-ți dorești. Cum te-ai simți dacă ai fi surdă? N-ai auzi nimic din ce se spune și nu te-ar durea. Simplu, nu?

– La prima vedere e simplu, dar n-aș putea să mai ascult muzică și implicit nu aș putea să mai cânt, nu aș mai putea să aud vocea celor dragi, nu aș fi fericită așa.

– Eu te-am pus să îți imaginezi viața ta privată de un simț, acum gândește-te cum ar fi să nu poți vorbi, mirosi, vedea și auzi. Nu ți-ar păsă de nimic de atunci, nu ai simți nimic, ai fi fericită, nu?

– Clar nu. Nu-mi pot imagina viața așa. Nu m-aș putea bucura de nimic.

– Cam asta fac oamenii cărora nu le pasă! Devin orbi, muți, surzi și suferă de anosmie . Tu nu vei putea trăi așa.

– Gata, îmi retrag dorința. Prefer să sufăr triplu ca până acum, să simt cum mi se face sufletul bucățele de fiecare dată când mă doare, decât să nu mai simt nimic.

Și așa a rămas…Să îndur orice durere, să plâng până mă liniștesc și să-mi văd de drum, gândindu-mă că se poate și mai rău.

Dacă Dumnezeu mi-a dat o cruce grea înseamnă că știe că pot să o duc și crede că voi reuși și îmi va scoate în cale acele cuvinte și oameni care îmi vor da impulsurile de care am nevoie pentru a închide ochii și încă a simți adierea vântului care îmi dă părul din ei…

Guest post de Bianca Roxana Ionel. Publicat iniţial aici la 20 august 2012. Copyright (C) Bianca Roxana Ionel, 2012. Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci te invit să citeşti şi acest interviu cu ea şi blogul ei.

Anunțuri

O părere la “Despre cruce, de Bianca Roxana Ionel”

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s