Scrie „la cald”, editează „la rece”

25 01 2015

 

Bine te-am găsit! Am început de curând să îţi împărtăşesc etapele conceperii unei cărţi de specialitate. Dacă în primul articol am scris despre cât de important este să-ţi structurezi ideile, astăzi voi scrie despre partea fierbinte a subiectului: cum să scrii conţinutul propriu-zis al cărţii.

 

Redactarea.

Redactarea unei cărţi de specialitate nu beneficiază de spiritul boem cu care cineva ar scrie un articol pe blog sau o poezie, ci solicită o anumită rigoare ştiinţifică, cât de cât, chiar şi pentru cele ce abordează uşurel subiecte ale dezvoltării personale.

Practic, în experienţa mea pentru lucrul la volumul Căile persuasiunii în negociere, a trebuit să îmi re-scriu  toate articolele, să (re) împart conţinutul în capitole, pe care să le denumesc într-o manieră cât mai atrăgătoare. Amintesc că 90% din timpul de redactare propriu-zisă trebuie petrecut în stabilirea titlurilor şi 10 % în redactarea conţinutului. Având totuşi o experienţa în copywriting, blogging şi SEO şi având în vedere că am pornit de la articole care deja fuseseră apreciate de sine-stătătoare de mii de cititori, această parte a fost mai uşoară pentru mine, în sensul că nu am petrecut mult timp în această direcţie. De ce? Pentru că articolele iniţiale erau deja împărţite în sub-titluri. Mi-a luat, totuşi, câteva luni de zile să mă hotărăsc asupra titlului cărţii şi asupra fotografiei pe care o vreau pe copertă.

 chibrituri pe tabla de sah

 

Taie.

Există o regulă de aur în copywriting care spune „Write hot, edit cold”: scrie „la cald”, editează „la rece”. După entuziasmul implicării în redactare, vine momentul detaşării psihologice de material, care la mine se produce făcând o pauză în proiect – pauză care poate dura şi două luni. De formaţie copywriter, sunt împotriva ideii de a corecta pe măsură ce scrii, deşi mulţi români practică acest stil pe care personal îl consider masochist. Ţin minte că am lucrat odată cu cineva la un comunicat de presă vreo trei ore în acest stil, iar la sfârşit aveam amândoi o varză (termen tehnic pentru „haos” 🙂 ) şi nu am făcut nimic.

Deci atunci când scrii, focalizează-ţi creativitatea ca să scrii fără să revii asupra conţinutului. Când editezi, doar editezi, nu te apuci să scrii ceva nou.

În etapa „edit cold”, poate să apară tentaţia de a cere părerea altora, dar nu e momentul încă. Multe idei va trebui să le tai tu, înainte ca cineva să ştie poate că ele au existat. Dacă îţi e greu să te desparţi de rândurile tale, poţi să le copiezi într-un fişier separat. Mai bine să le tai tu, decât altcineva. Tot ce este: redundant; irelevant; paralel cu subiectul;  insuficient explicat; trebuie fie dezvoltat, fie modificat fie abandonat. Dezvoltarea unei teme se face proporţional cu dimensiunea unui capitol. Astfel, dacă pentru aproximativ 300 de pagini îmi propun să am 20-25 de capitole, atunci un capitol nu va depăşi în principiu 10 pagini. Ceea ce depăşeşte, va fi redistribuit sau eliminat. Desigur, dacă un capitol este „rotund” la 6 pagini, iar altul la 16, nu am să-l elimin, dar voi avea grijă ca acestea să fie excepţii – altfel se creează senzaţia unei lipse de echilibru. Cu cât e mai complex raţionamentul pe care îl urmezi, cu atât mai concisă, mai succintă, trebuie să fie exprimarea. Este important să serveşti informaţia cu linguriţa, iar aici se vede importanţa de a creea structura mai întâi.

Cu această oportunitate, este probabil că vei descoperi cum 1-2 capitole dintr-o carte constituie de fapt nucleul pentru o carte separată, de care te vei ocupa într-un eventual proiect viitor.

Deşi partea de redactare şi rescriere a propriului conţinut este cumva privită ca partea centrală a procesului de a „scrie o carte”, orice autor ştie că aceasta nu este decât o mică fărâmă din ce presupune lucrul la o carte de specialitate.

În articolele ce urmează în această serie, vei descoperi care sunt paşii următori în conceperea unei cărţi.

 

Spor la structurat idei!

Ştefan Alexandrescu

consultant în strategie de comunicare şi resurse umane

autorul cărţilor Căile persuasiunii în negociere, Ce (mai) inseamna succesul la scoala și Modelarea din NLP, o cale rapidă spre excelență

Această serie este dezvoltarea unei serii de 3 articole anterior publicate pe Discerne care a avut peste 2000 de vizualizări. Acest articol a mai fost publicat în ziarul on-line Jurnalul Bucureştiului.

Copyright © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

 

Anunțuri

Acțiuni

Information

2 responses

10 02 2015
Perspectiva de ansamblu: detaşează-te! | DISCERNE

[…] parcurs până acum etapele de structurare a ideilor, (re)scriere a conţinutului şi documentare cu referinţele şi trimiterile de rigoare. Dacă ai făcut toate acestea în […]

Apreciază

7 04 2015
Cum să scrii o carte de specialitate. Rezumat. | DISCERNE

[…] Scrie la “cald”, editează la “rece” (25 aprilie 2015) Publicat iniţial la 11 mai 2014 în  Jurnalul […]

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: