Brandingul şi religia

 

Suntem non-posesorii ne-mândri ai unor obiecte a căror principală substanţă este aceea de simbol trecător. Frica noastră puritană de a nu iubi lucrurile se dovedeşte în cele din urmă lipsită de fundament, căci nu iubim lucrurile şi nici măcar nu le posedăm: acestea trec prin vieţile noastre precum bariul trece prin tractul digestiv, neasimilat, unica sa funcţie fiind de a transmite semnale pe parcurs.”

Ralph Caplan

 

Brandingul organizaţiilor şi religiile

Brandingul este una din specializările mele de mulţi ani. Întotdeauna m-a fascinat ceea ce poate să facă omul cu simbolurile, vehicule pentru transmiterea ideilor prin ceea ce vedem: imagini, reclame, clipuri promoţionale, filme. Există o interdependenţă puternică între brandingul organizaţiilor şi religie, întrucât suportul vizual şi ideologic este unul similar: transmiterea de idei prin imagini, experienţe, simboluri şi ritualuri nu mai este, precum secole în urmă, apanajul religiei. Corporaţiile concurează în mod indirect şi uneori chiar direct (prin mesajele pe care le transmit) religiile. Brandingul organizaţional a perfecţionat meseria transmiterii mesajului către subconştientul uman.

În această primăvară, am publicat un articol în două părţi despre branding, intitulat “Pledoarie pentru branding în civilizaţia Disneyland”.

Metafora “civilizaţia Disneyland” vine de la părintele Seraphim Rose, un sfânt american care a trăit în sec. al XX-lea în SUA. Construind în jurul ideilor de simbol, am abordat din mai multe puncte de vedere brandingul, în încercarea de a oferi o perspectivă deontologică tânărului profesionist care doreşte să lucreze în aria comunicării.

Vă invit să citiţi ambele părţi ale articolului, împreună cu notele de referinţă, pentru că în mod deosebit, dincolo de aceste titluri şi subtitluri, am încercat să sintetizez esenţa brandingului, cu aspiraţiile şi pericolele sale.

Pledoarie pentru branding în civilizaţia Disneyland. Partea I. Companiile (nr. 21, 28/02/2014, în categoria Analize)

  • Brandingul, această aspiraţie a sensului

  • Brandingul este o haină, o imagine, pentru corpul identităţii

  • Să-i dăm Cezarul ce-i al Cezarului

Pledoarie pentru branding în civilizaţia Disneyland. Partea II. Consumatorii (nr. 22, 31/03/2014, în categoria Analize)

  • Civilizaţia Disneyland, noua cultură postmodernistă

  • Cultura şi ignoranţa

  • Ignoranţa ca o sabie ce taie abstractul de concret

Îmi doresc ca viziunea asupra brandingului împărtăşită astfel să inspire un respect atât pentru consumatori în calitate de oameni (şi nu de persoane), cât şi un respect pentru calitatea unui produs sau serviciu care îşi merită un loc mai bun pe piaţă. În echilibrul dintre acestea două, stă, în opinia mea, o bună parte din etica meseriei de strateg de marketing şi/sau de relaţii publice.

 

Atunci când religiile încalcă legile brandingului

Dacă brandingul organizaţional a reuşit să exceleze în înţelenirea ideilor în mintea consumatorului, uneori în opoziţie cu mesajele religioase (exemple comerciale de axuri psihologice: „cumpără mai mult”, „a apărut ceva mai bun!”, „fii special/ă!”, etc.), atunci cu siguranţă promovarea religiilor în ziua de astăzi, fie că este etichetată drept „propovăduirea credinţei”, „misonarism” sau „prozelitism”, are de învăţat de la progresele realizate în branding.

Dacă sunteţi un creştin care merge la Biserică, data viitoare când vă mai duceţi întrebaţi-l pe preot: ce înseamnă după părerea lui ce spune Iisus Hristos la Matei 21:44 (pasaj citit chiar ieri de Sf. Ştefan)?

Iisus le-a zis: „Oare n-aţi citit în Scripturi: <<Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului; de la Domnul s-a făcut aceasta şi minunată este în ochii noştri>>? De aceea vă spun: Lua-se-va de la voi împărăţia lui Dumnezeu şi i se va da neamului care-i va face roadele. Cel ce va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cel pe care ea va cădea pe piatra, îl va zdrobi”.

Piatra este Biserica lui Hristos, creştinismul, care la începuturi era unul. Cei pe care a căzut piatra sunt evreii. Cei care s-au sfărâmat au fost cei care s-au depărtat de la credinţa cea adevărată, de la Ortodoxie, mai întâi prin separarea Bisericii Catolice de Biserica ortodoxă, iar mai apoi prin zecile, sutele, miile de confesiuni care s-au desprins din Biserica Catolică, fărâmiţându-se într-o puzderie contradictorie de sisteme religioase contradictorii.

La diferitele confesiuni care se revendică de la creştinism, se adaugă multe alte religii, din care cele mai cunoscute şi răspândite sunt iudaismul (mozaismul), islamismul (cu şiiţii şi sunniţii care în anumite zone se au la cuţite pe tema „cine deţine adevărul”), hinduismul, budismul.

Există o mişcare internaţională care practică ecumenismul interconfesional şi/sau intereligios. Beneficiile ascunse ale unei asemenea abordări sunt în primul rând politice şi financiare, iar cei care le promovează pare că o duc, de regulă, mai bine decât cei care se opun. Însă această mişcare nu este doar una care subminează însăşi ideea de identitate a fiecărei religii şi confesiuni, ci este una aberantă din punctul de vedere al brandingului.

Din 2011 până în 2013, mi-a încolţit în minte, pornind de la conceptul de branding religios, o abordare care să îmbine economia, politica şi religia în explicarea acestui fenomen, ecumenismul. Rezultatul este un articol deosebit de critic, amplu, dar şi clar intitulat Brandingul Bisericii Ortodoxe Romane, sub (bine)cuvantarea I.P.S. Daniel (?)

 

Sensul omului contemporan, încotro?

În esenţă, economia, politica şi religia concurează la a oferi în ziua de astăzi un sens omului. Un sens al aspiraţiei transcendente care să ofere o viziune, o motivaţie, o promisiune a intangibilului, un fel de joker care pentru fiecare poate să însemne altceva. Dar care este, oare sensul vieţii?

Culorile interioare ale omului-univers sunt acum pictate de mâini nevăzute: convingerile, credinţele, dogmele, ideologiile, valorile, ideile, conceptele, definiţiile, principiile, regulile, legile sunt acum cu toate, graniţe conceptuale în mişcare, despre care am scris articolul pe care vă invit să îl citiţi mai jos, din care spilcuiesc subtitlurile.

Graniţe conceptuale în mişcare

  • La ce etaj? La 4, va rog!

  • Deosebiri importante

  • Convingere sau principiu?

  • Devenirea ideologică

Ce crezi şi cum te comporţi în raport cu aceste graniţe conceptuale în mişcare determină foarte mult (dar nu în totalitate) cine eşti şi cum te privesc ceilalţi. Iată de ce, nu doar din raţiuni economice, politice şi religioase, brandingul te priveşte pe tine, indiferent dacă alegi să conştientizezi asta sau nu.

Aşadar, întrebare cu care doresc să te las la sfârşitul aceste invitaţii spre lectură este: cine stăpâneşte ce este în mintea ta şi în sufletul tău?

 

Dacă v-au plăcut aceste articole, atunci vă recomand şi:

A avea şi a păstra

În căutarea (?) sandalelor de aur

Despre iubire şi cugetare, de Sf. Paisie Aghioritul

A avea şi a păstra

Brandingul Bisericii Ortodoxe Romane, sub (bine)cuvantarea I.P.S. Daniel (?)

Diferenţa între imagine şi identitate şi cum contează ele în poziţionare

De ce relaţiile publice nu sunt marketing

secţiunea “Ortodoxie” pe Discerne

 

Ştefan Alexandrescu

consultant în strategie de comunicare

creştin ortodox

Copyright © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Anunțuri

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s