Unde ai lăsat oamenii ce ţi-au intrat în suflet?

Sete

Cândva, fusei şi tu copilă
Când iubirea-ţi părea un joc…
De cuvinte de neînţeles.
Acum, cuvinte ştii şi tu;
Dar ai uitat de-atunci ce sunt
Şi cum sa le pui cap la cap,
Astfel încât să îţi spună,
Ce-n inima era de fapt.

Esti mereu pierdută în sensuri…
Încercând să pricepi ce-nseamnă;
Vei găsi mereu un alt cuvânt
Care să îţi amintească
De ceva ce atunci ştiai
Şi-ai uitat, de mic copil:
Lumea pe care o vedeai
Doar cu ochii sufletului tau.

de Ştefan Alexandrescu

În copilărie lăsam pe oricine să ştie ce e în sufletele noastre, îi lăsam să intre, să privească, să ne lase un dar, poate, şi să plece.

Pe măsură ce am crescut, am început să realizăm că în sufletul nostru e o valoare şi am decis să îl securizăm. Azi o perdea de mătase, mâine o draperie, peste câţiva ani o uşă, apoi o cheie şi într-un final am decis că nu e suficient doar atât.
Am pus un covor la intrare, pentru a îi lua din ostilitate şi pentru a nu speria pe cei care se află în faţa uşii blindate din prezent, dar şi pentru a-i obliga să se şteargă pe picioare, dacă n-au de gând să se descalţe.

Şi bun venit la mine în suflet! Am patru camere. Una de primire a oaspeţilor, una pentru prieteni, una pentru mine şi una pentru mine şi cel care mă va iubi şi după ce va calca prin spinii din celelalte camere şi îmi va ridica toate draperiile puse în toţi aceşti ani.

Şi să intrăm în prima camera…
Te-ai şters pe picioare şi ţi-ai lăsat papuceii la uşă, pentru că vrei să faci o impresie bună. E prima oară când te afli la mine în suflet şi crezi că vei găsi totul aşezat pe culori, mărimi şi zile. Te aştepţi la draperii roz şi ceşcuţe de cafea cu bomboane dulci, ei bine, aşteptările tale nu se potrivesc cu realitatea.
Nu mi-a plăcut rozul niciodată, iar camera de primire a oaspeţilor e aproape goală. Sunt suficiente două scaune, o masă, o bucată de pâine, sare şi apă, că doar aşa se fac tradiţionalele primiri în case. Eu nu sunt o gazdă bună, nu vreau să impresionez, pentru că e sufletul meu şi tu trebuie să impresionezi dacă vrei un altfel de tratament.

Vei pleca repede sau vei rămâne şi te vei transforma treptat în prieten şi astfel vei păşi spre cea de-a doua cameră. Vei crede că e o sală de cinema, întunecată şi cu bucăţi din viaţa mea ce rulează continuu. Apari şi tu în filme, eşti acolo, lângă mine, ţinându-mă de mână, plângând şi râzând lângă mine. Avem o canapea veche pe care stăm cu orele şi multă ciocolată. E camera în care ne punem pe picioare sufletul, împreună, e camera noastră, cu spini pe jos ce îi simţim în tălpi, ce ne vor aminti mereu prin ce am trecut împreună. Şi tu pleci, dragă prieten şi rămân eu şi alerg repede în camera mea…

 

cool-galaxy-girl-night-Favim.com-916883

Am buzunarul plin de chei, uşa e plină de lacăte, pentru că e camera mea, unde doar eu am voie să pătrund şi dincolo de ea, e camera noastră…

Am lăsat oameni să intre în sufletul meu şi chiar să îşi lase greutăţile ce îi apăsau. Am lăsat oameni să muşte din perdele şi să-mi deschidă geamuri. Am lăsat oameni să mă urmărească prin draperiile camerelor uitate netrase. Am lăsat oameni să intre în sufletelul meu fără să se şteargă pe picioare şi să-mi murdărească camerele, să-mi strice decorul, să lase totul pustiu după ce pleacă. Am lăsat oameni să arunce cu bucăţi de sticlă şi spini în pereţii camerelor mele. Am lăsat oameni să pătrundă în camera prietenilor deşi nu îmi erau prieteni.  Am lăsat  oameni să intre în camera mea, în camera noastră şi să distrugă totul.

Am învăţat de la aceşti oameni care îmi sunt slăbiciunile, unde greşesc, unde las uşa prea mult deschisă şi cum să-i simţi pe cei care vor doar să-ţi bântuie sufletul.

Şi după toate aceste intrări nedorite, am învăţat că sunt şi oameni care ştiu să se furişeze în sufletul tău, să treacă direct în camera prietenilor, să se plimbe prin camera ta fără să strice nimic, fără să întrebe de ce şi fără să aştepte nimic la schimb. Sunt oameni care merită să fie acolo. Sunt oameni care te iau în braţe şi îţi aduc linişte. Sunt oameni care nu te lasă să cazi şi aleg să cadă ei în cel mai comic mod, pentru a te face să zâmbeşti. Sunt oameni care intră în camera ta şi îţi pansează rănile. Sunt oameni care îţi fac dimineţile mai bune, care îţi toarnă speranţă în cafea. Sunt oameni care îţi lipesc steluţe fosforescente pe pereţi pentru a-ţi aminti de copilul din tine…

Sunt oamenii sau suntem noi luptând pentru sufletul nostru?

Guest post de Bianca Roxana Ionel. Intră pe blogul ei, Acorduri din suflet pentru a citi mai multe asemenea “bijuterii”. Copyright (C) Bianca Roxana Ionel, septembrie 2013. Publicat iniţial aici. Republicat cu permisiunea scrisă a autorului. Poezia „Sete” Copyright (C) Ştefan Alexandrescu, 2002

Anunțuri

O părere la “Unde ai lăsat oamenii ce ţi-au intrat în suflet?”

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s