0
prezintă
Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală,
de Ştefan Alexandrescu
Prezentarea făcută de autor
Această carte este despre rădăcinile problemelor de comunicare între generaţii. Pe principiul „şcoala de astăzi este societatea de mâine”, arată care sunt câteva din efectele pe care comunismul le are asupra generaţiilor de azi şi care sunt câteva din efectele pe care dependenţa de tehnologie le poate avea asupra generaţiilor viitoare. Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală este un volum care îţi demonstrează, din prisma amintirilor personale, de ce şi cum funcţionează învăţământul preuniversitar din România, prin ochii unui fost elev ajuns trainer învăţându-i pe alţii cum să înveţe. Este o carte care îţi arată metehne româneşti, disecate în profunzime, cu tragedie şi umor. Nu este nicidecum un simplu volum de amintiri de la un anumit liceu, ci îşi propune să fie o radiografie a societăţii contemporane din punctele de vedere ale educaţiei, tehnologiei şi comunicării dintre generaţii.
Pornesc de la evenimente şi persoane despre care am povestit aşa cum le-am perceput eu. Nu de dragul de a povesti, ci pentru a trage nişte concluzii care mi se par relevante despre învăţământ şi generaţiile X (cei născuţi între 1961-1981), Y (cei născuţi între 1982-1993) şi Z (cei născuţi între 1994-2005).
Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală îşi propune să ofere subiecte de meditaţie pe următoarele întrebări:
-
Cum reacţionezi atunci când eşti respins într-un sistem? Cum se creează un sistem într-un alt sistem?
-
Ce înseamnă astăzi succesul la şcoală şi cât va mai valora acesta mâine?Care sunt criteriile şi valorile în funcţie de care noi şi societatea alegem să definim succesul?
-
Care sunt premisele comunicării între generaţii?
-
Care este viitorul comunicării emoţionale între adolescenţii şi tinerii de azi?
-
Care este impactul pe care tehnologia îl are asupra modului în care gândeşte generaţia Z (cei născuţi între 1994-2005)?
-
Cum putem, fiecare din noi, să avem parte de o educaţie mai bună?
Comandă acum la: stefan.alexandrescu [at] yahoo [punct] com
Citeşte aici şi aici mărturii ale cititorilor!
Citind acest volum vei înţelege în profunzime:
-
cum sistemul de educaţie din România a fost planificat ca să eşueze;
-
de ce copiii nu se mai înţeleg cu părinţii;
-
de ce uneori nu funcţionează meditaţiile/pregătirea;
-
cum se produc mecanisme de autosabotaj care afectează tinerii din adolescenţă până la maturitate;
-
care este importanţa inteligenţei emoţionale în relaţiile tinerilor;
-
cum să foloseşti tehnici şi metode creative pentru comunica şi a-i inspira pe tineri;
-
cum tehnologia transformă calitatea comunicării;
-
de ce mulţi din absolvenţii de succes sunt atât de nepregătiţi practic şi strategic pentru piaţa muncii.
Comandă acum la: stefan.alexandrescu [at] yahoo [punct] com
-
Jocurile mentale cu capra vecinului
-
Educaţia, această traumă colectivă…
-
O nouă dinamică a generaţiilor
-
De ce şcoala de azi este societate de mâine
-
Adolescentul 2.0 faţă cu tehnologia 3.0
-
O viaţă de nota 10 (zece)
-
Goana după respect
-
Pâine şi circ
-
Inteligenţa emoţională, regiunea Moldova
-
Principiile disciplinei pozitive
-
Iubirea adolescentină şi bolile sale contemporane
-
Perspective asupra educaţiei copiilor supradotaţi în România
-
Cum să încurajezi creativitatea şi independenţa elevilor la ore
-
275 de filme despre copii, tineri şi educaţie care te vor pune pe gânduri
Comandă acum la: stefan.alexandrescu [at] yahoo [punct] com
Structura volumului
I. Arta de a fi dat afară (cu stil)…
II. Cum se construieşte un sistem într-un alt sistem
III. Conu‘ Admin faţă cu reacţiunea sau despre empatie, v. 2.0.
IV. Alternative
V. Află mai multe!
VI. Verba Volant, Scripta Manent!
Comandă acum la: stefan.alexandrescu [at] yahoo [punct] com
Alte informaţii
Colecţia: Conştiinţă
Luna publicării: octombrie 2014;
Tirajul comercial curent ieşit de la tipografie: noiembrie 2014
Preţul în România pentru un exemplar: 40 de lei (Iaşi şi Bucureşti), 52 de lei (expediată prin poştă). Dacă doriţi cartea din afara României, preţul se calculează în funcţie de ţară. Preţul orientativ pentru Europa este 10 euro/exemplar + cheltuieli de expediție. Comenzi şi informaţii la: stefan.alexandrescu [at] yahoo [punct] com
Format carte: tipărit, A5 (205 x 145);
Număr pagini: 354;
ISBN: 978-973-87634-5-6;
Coperta: Ştefan Alexandrescu & Răzvan Goldstein şi Paul Cojocaru;
Publicuri-ţintă: elevi, cadre didactice, părinţi, studenţi, pedagogi
Cartea este ilustrată cu peste 100 de imagini, din care unele color.
Background: Cartea a fost dezvoltată cu precădere în iulie-august 2010, august-noiembrie 2012, februarie-iunie 2013, august-septembrie 2013 şi iunie-octombrie 2014. Reprezintă dezvoltarea a două serii de articole publicate pe blogul în română al autorului, Discerne.wordpress.com, care au fost premiate la concursurile organizate de Blogal Initiative: Fii eroul şcolii tale – Powered by Vodafone, ediţia toamna 2012, şi Cum vezi viitorul în educaţie? (desfăşurată în perioada mai-iunie 2013).
Comandă acum la: stefan.alexandrescu [at] yahoo [punct] com
Copyright (C) Ştefan Alexandrescu, 2014
[…] mă bucur şi mai tare. Stimabilul Ştefan Alexandrescu, spre exemplu, a scos cartea “Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală”. În care autorul ne promite să aflăm cele de mai […]
ApreciazăApreciază
[…] post de Ştefan Alexandrescu. Publicat iniţial aici la 25 noiembrie 2014 . Copyright (C) Ştefan Alexandrescu, […]
ApreciazăApreciază
[…] “Ce (mai) inseamna succesul la scoala”, despre care va invit sa descoperiti mai multe aici. Un volum in care am sondat cate ceva din mentalitatea romaneasca, pornind de la experientele de […]
ApreciazăApreciază
[…] Prezentare generală “Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală”. Ce au scris alţii despre ea. […]
ApreciazăApreciază
[…] autorul cărţilor Căile persuasiunii în negociere şi Ce (mai) inseamna succesul la scoala […]
ApreciazăApreciază
[…] autorul cărţilor Căile persuasiunii în negociere şi Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală […]
ApreciazăApreciază
[…] autorul cărţilor Căile persuasiunii în negociere şi Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală […]
ApreciazăApreciază
[…] autorul cărţilor Căile persuasiunii în negociere şi Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală […]
ApreciazăApreciază
[…] autorul cărţilor Căile persuasiunii în negociere şi Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală […]
ApreciazăApreciază
[…] autorul cărţilor Căile persuasiunii în negociere şi Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală […]
ApreciazăApreciază
[…] cărţilor Căile persuasiunii în negociere , Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală şi Modelarea din NLP, o cale rapidă spre […]
ApreciazăApreciază
[…] cărţilor Căile persuasiunii în negociere , Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală şi Modelarea din NLP, o cale rapidă spre […]
ApreciazăApreciază
[…] cărţilor Căile persuasiunii în negociere , Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală şi Modelarea din NLP, o cale rapidă spre […]
ApreciazăApreciază
[…] cărţilor Căile persuasiunii în negociere , Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală şi Modelarea din NLP, o cale rapidă spre […]
ApreciazăApreciază
[…] unui adolescent pe care le-am văzut vreodată, iar dacă va exista vreodată o a doua ediţie din Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală, cu siguranţă îl voi adăuga în lista filmelor cu, despre şi pentru tineret şi educaţie. […]
ApreciazăApreciază
[…] PS: Dacă vrei să ştii mai multe despre ce şi cum am învăţat până acum, te invit să comanzi un exemplar din cartea mea, Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală. […]
ApreciazăApreciază
[…] mai multe publicaţii. Am povestit câte ceva despre experienţa asta în cartea mea de anul trecut Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală. De asemenea, am reuşit să obţin premii la conferinţe naţionale pentru proiecte studenţeşti […]
ApreciazăApreciază
[…] ultimul an, am publicat două noi cărţi care dezvoltă serii articole publicate pe Discerne: Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală şi Modelarea din NLP, o cale rapidă spre […]
ApreciazăApreciază
[…] mari încât preferăm parcă să le explicăm prin bancuri decât prin cercetări sau educaţie. Diferenţele dintre părinţi şi copii sunt atât de mari încât preferăm să vorbim cu cei din alte generaţii despre vremea de afară […]
ApreciazăApreciază
[…] film care merită adăugat ca o menţiune onorabilă în cartea mea de anul trecut, Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală pentru modul strălucit în care înfăţişează noua generaţie, cu problemele ei. Este un fel de […]
ApreciazăApreciază
[…] natural al perimării învăţământului universitar, despre care am explicat în volumul meu, Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală. Iar dacă BookBlog a considerat cartea mea „radiografie a societății contemporane din […]
ApreciazăApreciază
[…] fost promovat destul de repede ca redactor cultural (despre asta am scris mai multe în cartea mea, Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală, capitolul […]
ApreciazăApreciază
[…] oameni care cunosc prea povestea de pe ecran. Şi eu am spus o poveste similară în cartea mea, Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală, în capitolul 5, cu diferenţa că acolo iubitorii de cinema din sistem erau personajele […]
ApreciazăApreciază
[…] Update marţi 28 mai 2013. Acest articol face parte dintr-o serie intitulată „Amintiri din Liceul de Informatică”, ce a fost publicată pe Discerne în perioada septembrie-noiembrie 2012. Seria a fost retrasă de pe blog în martie 2013, deoarece a stat la baza unui volum tipografiat în 2014, intitulat „Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală„. […]
ApreciazăApreciază
[…] Am publicat luna trecută câteva articole despre viitorul educaţiei în România care sper că v-au pus pe gânduri (update: articolele au fost dezvoltate în cadrul cărții Ce (mai) înseamnă succesul la școală). […]
ApreciazăApreciază
[…] cărţilor Căile persuasiunii în negociere, Ce (mai) inseamna succesul la scoala și Modelarea din NLP, o cale rapidă spre […]
ApreciazăApreciază
[…] cărţilor Căile persuasiunii în negociere, Ce (mai) înseamnă succesul la școală și Modelarea din NLP, o cale rapidă spre […]
ApreciazăApreciază
[…] multe despre această experienţă, vă invit să descoperiţi în cartea mea din 2014, Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală, capitolul V. Aaaa, el? El e Ştefan, cinefilul nostru… Şi aici sunt caietele de […]
ApreciazăApreciază
[…] in universuri paralele. Imi aduc aminte de mecanismele pe care le-am descris in cartea mea, Ce (mai) inseamna succesul la scoala referitor la degradarea constanta si continua a invatamantului […]
ApreciazăApreciază
[…] defectuoase”. Grozav!, mi-am spus. Găsesc soluţii şi pentru asta! Am scris și am publicat o carte despre educație. Și una despre modele. Și încă ceva despre cum să învățăm. Offf, tot nu merge? Poate că […]
ApreciazăApreciază
[…] ce am publicat cartea mea din 2014, „Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală”, am avut bucuria ca discuţia pe temele propuse să se continue cu cititori, specialişti, […]
ApreciazăApreciază
[…] I said to myself. I’ll find solutions for that, as well! I have written and published a book on education. And one on models. And something more about how to learn. Aww, still not working? Maybe the […]
ApreciazăApreciază
[…] Mai pe larg despre merite, acordarea, obtinerea si recunoasterea lor, in cartea mea, Ce (mai) inseamna succesul la scoala. […]
ApreciazăApreciază
[…] 2014, la ora 17.40, la lansarea volumului “Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală”, pe care l-am publicat în octombrie la editura Creative Vision Publishing […]
ApreciazăApreciază