Autocunoaşterea în oglindă

Nu ştim nimic despre noi! Credem că deprindem să fim ceea ce suntem, dar e chiar dimpotrivă. Cu cât trec anii, cu atât înţelegem mai puţin cine este fiinţa aceasta în numele căreia spunem şi facem o grămadă de lucruri.
Nici o problemă! Care este inconvenientul de a trăi viaţa unui necunoscut? Poate că e chiar de preferat: dacă ştii exact cine eşti, s-ar putea să nu-ţi mai placă de tine…

Cine nu s-a privit măcar o dată dimineaţa în oglindă şi nu a recunoscut ceea ce avea în faţă? Ai fi vrut pentru o secundă să spargi reflexia, dar ai realizat că erai deja făcut bucăţi.

Zâmbeşti, aproape că e perfect zâmbetul, nimeni nu şi-ar da seama, acum, că e fals. L-ai perfecţionat în toţi anii aceştia în care oglinda îţi arăta cine eşti tu. Dacă ar putea cei din jurul tău să te vadă cum eşti pe interior, s-ar speria? Normal, şi tu te sperii de tine, sau te sperii de monstrul pe care îl creşti, pe care încerci să-l arăţi lumii întregi?

Nu-ţi pasă? Nu ţi-e frică? Nu te doare?

Îţi negi ţie toate acestea? Te priveşti dimineaţa în oglindă, exersezi ridicând o sprânceană, adăugând un zâmbet, stai, faci şi o gropiţă?! E perfect, asta e masca pe care o vei purta azi şi scutul cu “nu-mi pasă” e activat!

Dar seara când ajungi în pat cum te simţi? Nu te răscolesc toate cele momente din timpul zilei la care ai putut să pari indiferent? Nu îţi atacă sufletul toate acele clipe în care ai fi vrut să spui tot ce simţeai, dar ai decis să taci, să pleci…

Fiecare pas, fiecare moment în care aparent nu-ţi pasă acum te apasă. Simţi cum îţi explodează capul, cum se transformă în sute şi mii de bucăţele şi nu există nici o teorie în fizică pentru a explica asta. Un psiholog probabil te-ar eticheta cu o tulburare nevoasă, dar tu ştii că nu e asta, ştii că eşti doar “ciudat”.

Te mulţumeşti cu a spune despre tine asta şi a recunoaşte că tu nu te încadrezi în peisajul curent. Dar cum se poate aşa ceva? Tocmai tu?! Tu care nu simţi durerea, care nu cunoşti frica, tu? Tu eşti perfect pentru lumea aceasta! Tu poţi fi singurul care are ceea ce-şi doreşte!

Ai să schiţezi o grimasă şi ai să-mi spui un “Mdea!”. Te privesc, dar nu-ţi place! Simţi că am să pot să văd dincolo de tine, simţi că pentru o secundă am să mă transform în oglinda în care te priveşti dimineaţa şi am să te surprind exersând zâmbetul fals?

Ochii au trădat mereu oamenii. Ştii asta, la fel de bine ca mine şi poate că în ochii deschişi la culoare se pot ascunde multe, poate unii au un avantaj pentru că ochii aceştia par să strălucească mereu, dar ochii strălucesc şi când sunt încercaţi de lacrimi.

Ce sunt alea? Ţi-am anticipat întrebarea? Aş vrea să te mint, să-ţi spun că nu cunosc nici eu ce sunt lacrimile, dar nu vreau. Cineva trebuie să-ţi spună că vede prin tine, cineva trebuie să îţi amintească de sufletul tău, pentru că ai aşa ceva, chiar dacă îl negi.

Negăm lucrurile care ne dor, şi sufletul tău îţi provoacă durere. Felicitări, o ascunzi incredibil de bine, dar nu şi de mine şi s-ar putea să nu fiu singura. Începem să recunoştem în cei din jurul nostru mişcările pe care le facem şi noi pentru a ne ascunde sentimentele şi atunci îi fixăm cu privirea, iar ei se simt descoperiţi. Niciodată nu e suficient, mereu trebuie să lupţi şi să găseşti noi tehnici pentru a ascunde ce e în sufletul tău.

Hai să te mai privesc o dată! Nu-ţi feri privirea de a mea, pentru că am văzut de mult totul. Doar încerc să-ţi fur tehnica de a ascunde suferinţa atât de bine. Ai crede că pentru mine eşti un necunoscut, că am văzut şi am auzit doar ceea ce m-ai lăsat tu să aud şi să văd, dar ai uitat că ai în faţa ta pe cineva care foloseşte aproape aceleaşi metode pentru a ascunde că e “om”.

De fapt, pentru tine eşti un necunoscut, pentru că ai ajuns să nu mai distingi când nu-ţi pasă de când te prefaci că nu-ţi pasă, ai ajuns să nu te mai cunoşti pe tine şi asta îţi aduce furtună în suflet, asta te face să cauţi în jurul tău ceva care să te scoată din starea aceasta, dar doar tu poţi face asta.

Oricât ai încerca să te îngropi în muncă, să îţi găseşti scuze pentru a evita să fii altfel, pentru a evita să fii tu, ştii foarte bine că sunt momente când muzica vorbeşte pentru tine, când versurile unei melodii descriu exact ce simţi şi asta nu poţi ascunde, pentru că simţi, pentru că îţi pasă, pentru că doare şi nu vei putea asculta melodiile care ţi-ar completa această personalitate necunoscută, pentru că nu te regăseşti în ele, aşa cum nu regăseşti nici în omul ce încerci să-l creezi acum.

Lasă-mă să pătrund în inima ta şi să şterg tot ce doare!

Guest post de Bianca Roxana Ionel. Publicat iniţial aici la 19 iunie 2013. Copyright (C) Bianca Roxana Ionel, 2013. Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci te invit să citeşti şi acest interviu cu ea şi blogul ei.

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.