Cele mai proaste şi populare filme româneşti din 2013-2014, partea III

A venit toamna şi se apropie timpul să prezint din filmele româneşti care deja au început să aibă premiera pentru publicul larg. Nu înainte de a vă împărtăşi a treia parte din articolul despre filmele româneşti proaste şi populare din 2013-2014. Prima parte aici. A doua parte aici. A patra parte aici. A cincea parte aici.

4. Sunt o babă comunistă / I’m an Old Communist Hag (2013)

Regia: Stere Gulea

Scenariul: Lucian Dan Teodorovici, Stere Gulea, Vera Ion, bazat pe cartea omonimă a lui Dan Lungu.

Distribuit de Media Pro

Premisele sunt promiţătoare: ecranizarea unui autor de valoare (care, a propos, mi-a fost profesor acum vreo 10 ani la facultate), co-adaptat de coautoarea unei şcoli de teatru şi film („Scrie despre tine”) şi regizat de unul din marii regizorii români încă în viaţă (Moromeţii, Piaţa Universităţii-România, Vulpe-Vânător), interpretat de actori de valoare (Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea).

Problemele pornesc tocmai de la scenariu. Mihnea Columbeanu consideră în cronica sa că tema nostalgiei asupra comunismului rămâne deschisă şi argumentează că

scenariului îi lipseşte o componentă esenţială: realitatea românească de ansamblu – nu neapărat desfăşurată cu amploarea unei „fresce” (viziune pe care povestea, prin natura ei, n-ar fi justificat-o), ci măcar schiţată din câteva elemente esenţiale. Acest strat ar fi jucat rolul unui liant necesar între cei doi poli ai ecuaţiei: vechea societate comunistă şi mirajul orânduirilor occidentale. În lipsa ei, povestea babei comuniste îşi pierde valenţele de generalitate, rămânând strict la nivel individual: trista peripeţie a unei familii, pe fundalul extrem de vag şi îndepărtat al tribulaţiilor unui cuplu tânăr din Statele Unite.

A doua neîmplinire se situează pe axa dramaturgică. Aşa cum am spus, scenariul nu adoptă o atitudine contemplativă, ci urmăreşte o poveste vie, cu început, intrigă, punct culminant şi final. Din păcate, nici una dintre secvenţele-cheie (în limbaj dramaturgic, celebrele „plot-point”-uri majore şi minore) nu este construită ca atare […] schisma dintre filonul său epic şi lipsa de vigoare a dramaturgiei şi a naraţiunii îl face să fie trenant şi, în ultimă instanţă, steril: arată, dar nu spune nimic – nici măcar nu sugerează, în substrat. Pe scurt: are o Temă bogată, solidă şi actuală, şi o Idee care se remarcă prin absenţă.

Alţi cronicari remarcă:

„Gulea foloseşte această limbă fără a o particulariza în vreun fel, fără a-şi pune pe ea vreo pecete personală, ceea ce are toate şansele de a face filmul insipid în ochii selecţionerilor de festivaluri. Dar e un film decent, care merită văzut (şi discutat) în familie, pentru atitudinile de circulaţie tot mai largă (şi din altă eră decît cartea lui Lungu) pe care le formulează relaxat”

Andrei Gorzo

„Personajele funcţionează ca nişte mecanisme programate să susţină curgerea suportabilă a naraţiunii. Unele sînt în plus, mult prea îngroşate pentru nevoile şi propunerea peliculei […] majoritatea sînt reduse la unu-două reflexe”

Lucian Maier

Amintirile Emiliei sunt puse prea puțin în valoare și nu lovesc în dramatismul lor spectatorul de azi (în același fel în care a făcut-o totuși cartea, adresată unui alt gen de cititor-spectator) […] De ce această alunecare pe panta vieții ordinare și în care (aproape) nimic nu se întâmplă, atât de uzitată în valul minimalismului? Pentru că asta e viața românului, trebuie să o recunoaștem. […] dezamăgirea vine din schimbarea temei centrale: nostalgia după comunism este atinsă de prea puține ori și filmul devine doar o parabolă asupra familiei postdecembriste. […] Chiar dacă are aceeași matcă, filmul pierde de departe, de data aceasta, bătălia.”

Ştefan Ene

Ion Indolean scrie în cronica sa, care dintre toate, este cea mai reuşită şi merită cu prisosinţă şi hohote de râs a fi citită:

Ce putem înţelege e că românii sunt alcoolici şi primitori, iar occidentalii sunt blonzi, cu ochi albaştri, respectuoşi şi robotizaţi, la propriu şi figurat. […] Punctul forte al producţiei e Valeria Seciu, pe care dacă s-ar fi pus mai mult accent, ar fi putut ieşi un film vizionabil, nu o greţoşenie sinistră şi melodramatică. […] noi, spectatorii, conştientizăm la rândul nostru că Sunt o babă comunistă e clişeul absolut de care trebuie să scăpăm cât mai repede posibil.”

Trailer

 

5. Nu hiu faimos ama hiu arman / I’m not famous, but I’m Aromanian (2013)

Scris, produs şi regizat de Toma Enache

Co-scenarist: Carmen Dîrvariu

Distribuit de MediaPro

Se vede că autorii nu au ştiut că titlurile în engleză au mai toate cuvintele scrise cu litere mari.

Unul din puţinele (se pretinde a fi singurul) filme româneşti de ficţiune vorbite în aromână, cu aromâni, de aromâni şi despre aromâni. Drept pentru care o mulţime de sponsori s-au îngrămădit să contribuie la bugetul acestui experiment, despre care mulţi s-au temut să îl critice, pentru că, na, fiind o rara avis din punct de vedere cultural, există riscul să pari incult sau că ai ceva cu minorităţile dacă nu-ţi place filmul.

Însă experimentul este ratat atât cultural, cât şi artistic, chiar dacă din punct de vedere comercial, e pe locul 5 la spectatori şi pe locul 7 la încasări din filmele marca RO ale lui 2013.

Argumentaţia se găseşte în cronica şi în răspunsurile lui Marian Ţuţui, care mi s-au părut destul de elaborată.

Meritul de a fi primul nu poate compensa eşecul artistic. Conform logicii de a preţui neapărat începuturile ar trebui probabil să ne delectăm şi cu un prim balet al şchiopilor sau cu tablouri pictate de cimpanzei.[…] eventualele intenţii educative şi vreun mesaj umanist al unei opere devin neconvingătoare şi ridicole dacă opera respectivă nu ne captivează, dacă nu are valenţe artistice. Nu contează dacă artistul e păcătos sau patriot precum Toma Enache căci opera e bună sau rea doar din considerente estetice […] Apar însă alte flash-back-uri în interiorul altor flash-back-uri din care aflăm cum s-a certat eroul cu tatăl său. Regizorul nu mizează deloc pe sugestie şi nici pe inteligenţa spectatorului astfel încât recurge la tautologii. […] Am mai putea deduce cumva că eroul are tulburări mintale căci zâmbeşte încontinuu iar unele fete îi provoacă stări aproape cataleptice. […] Majoritatea lingviştilor consideră aromâna un dialect al românei însă azi mulţi aromâni, dintre care se pare că face parte şi Toma Enache, pretind că aromâna şi aromânii reprezintă o limbă şi un popor diferite de limba şi poporul român. În plus, autorul revendică pentru aromâni şi “soarele de la Vergina” (un ornament de pe mormântul lui Filip al II-lea), disputat până acum de către macedo-slavi şi greci, astfel încât el practic susţine teorii politice şi istorice năucitoare conform cărora aromânii ar fi descendenţi direcţi ai macedonenilor antici. […] încercând să dovedească că aromânii sunt o naţiune iar aromâna o limbă, Toma Enache reuşeşte contrariul. […] În termeni practici poate că însă cele câteva sute de mii de euro ar fi putut fi folosite la ceva mai puţin contestabil, precum deschiderea unui muzeu.”.

În general, celelalte comentarii din listă sunt cam în acelaşi ton, iar singurii care s-au lăsat fermecaţi aproape că l-au acuzat pe criticul de serviciu, dl. Ţuţui de lipsă de patriotism pentru ei, cei care nu sunt în stare să aducă nişte contra-argumente, au vrut să vadă o poveste magică pe ecrane. Pentru asta, aveau şi telenovelele. Dar pentru că e film cu aromâni, e mai cu moţ.

Ca părți proaste menționez cadrele mult prea rapide și tăiate scurt, inducând în eroare sensul poveștii. Unele dialoguri au fost cam monotone iar regizorul și actorul Toma Enache, își juca rolul cam…dubios, zâmbind mereu cu un chip de genul „Overly attached girlfriend”, aducându-mi aminte puțin de genul actorului indian. Acest lucru dădea o conotație bizară stilului și ajuta fără să vrea la mixul de telenovelă cu film artistic. […] Ciudat era și faptul că filmul promovează un regizor care promovează Limba Aromână iar în realitate, Toma Enache face fix asta. Adică, știu că se încerca o situație ramă-în-ramă dar a părut cam superficial. Sfârșitul a fost desigur grăbit și cam groaznic în Logică.

Joe

Flashback-urile si visele lui Toni nu sunt intotdeauna montate cu râvnă, ceea ce face ca povestea sa para pe alocuri putin cam intortocheata. […] Fara nicio noima insa apar in film cateva referinte ciudate la un fel de persecutie la care ar fi fost supus tatal lui Toni, caruia ii era un fel de rusine sau teama sa se declare aromân prin sat. […] inteleg ca aici Toma a lucrat cu amatori si a vrut sa-i prinda cat mai putin in cadru, dar chiar acolo nu a iesit nimic […] Din punct de vedere al (in)advertentelor istorice, care probabil ca nu intereseaza pe aproape nimeni, valoarea sa tinde spre zero.”

Izabela Papazicu

Toma Enache face, fără sprijin financiar din partea CNC-ului, o epopee (Nu sunt faimos, dar sunt aromân), cam şubredă din punct de vedere dramaturgic”.

Cătălin Stănculescu

Trailer

 

 

 

6. Funeralii fericite (2013),

Regia: Horaţiu Mălăele

Scenariul: Adrian Lustig

Produs de: Adrian Lustig

După mediocrul Nuntă mută (2008) pe care am avut nefericita curiozitate să îl văd, Horaţiu Mălăele, eminent actor şi regizor de teatru şi prin excelenţă ratat ca autor de film, îşi continuă drumul spre abisul calităţii. Autorul încă nu şi-a spus ultimul cuvânt, ci îşi propune în următorii ani să mai scoată o producţie, al cărui draft se numeşte Cavalerul albastru.

„Funeralii… se doreşte a fi un basm, dar, în lipsa unei stilizări corespunzătoare a decorului urban din fundal, simulacrul de multiculturalism din prim-plan e doar tele-sketch-istic, provincial şi chiar debil – aceleaşi rîncede stereotipuri despre slavi (beţivi) sau despre italieni (gălăgioşi), scoase la produs fără nici cea mai mică urmă de reflecţie, de fantezie sau de fineţe.”

Andrei Gorzo

„Unele filme există pentru că producătorii lor trebuie să justifice primirea unei finanţări publice, altele – pentru că o personalitate/vedetă culturală ţine morţiş să demonstreze că poate fi şi regizor de cinema. Funeralii fericite există din ambele raţiuni, nu tocmai fericite.”

Mihai Fulger

Unele momente sunt gândite genial de regizor, dar senzaţia e că nu s-a pus mare importanţă pe drumul până la acestea. E ca şi când, în tenis, un jucător face două-trei mingi spectaculoase, şi ridică tribunele în picioare, dar, în rest, are o prestaţie ternă, de pe urma căreia e foarte posibil să şi piardă partida. În cazul de faţă, nu se poate spune că Mălăele pierde meciul lui cu publicul, dar e clar că Funeralii fericite e un film de căutări, cu o serie de idei excelente, însă nesusţinute îndeajuns, care rămân astfel la nivel de sketch.”

Ion Indolean

<<Câteva mici surprize mai apar, pe ici pe colo, prin părţile neesenţiale, dar spun prea puţin – doar la nivel imediat. Nu înnoiesc cu nimic vechea temă a confruntării omului cu moartea iminentă, nici nu exprimă concret ideea că „sensul vieţii stă în fapte mărunte” […] Textul constă într-o succesiune de momente dezorganizate ale poveştii sumarizate mai sus, care de la un moment dat trec degeaba în zona absurdului deliberat (propaganda mediatică în favoarea lui Ionel „Lionel” Frunză, protagonistul, dezvoltată şi prin mitinguri şi marşuri, un mesaj al Papei, etc.), pentru ca în final să nu ducă nicăieri. >>

Mihnea Columbeanu

Trailer

 

În curând, voi continua cu partea a IV-a a acestei teme: cele mai proaste filme româneşti din cele populare între 2013-2014.

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Anunțuri

O părere la “Cele mai proaste şi populare filme româneşti din 2013-2014, partea III”

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s