Iertarea…?

5 09 2014

articol de Angelina Maertens, guest author pe Discerne

Ce înseamnă astăzi iertarea? Ce înseamna a ierta pe cineva? Mai știm să iertăm azi? Toate acestea și multe altele reprezintă doar câteva din întrebările al căror răspuns n-aș putea să-l dau fără să ezit puțin.

La o simplă căutare în dicționar, iertarea vine de la verbul a ierta, ceea ce s-ar traduce prin scutirea cuiva de-o pedeapsă, trecerea cu vederea peste vina sau greșeala cuiva. A nu mai considera vinovat, a dispensa pe cineva de o obligație.

Însă, la o privire mai atentă mi-am dat seama că iertarea s-ar putea exprima prin intensitatea sentimentelor față de vinovăția cuiva (în viziunea mea).

Așadar, cred că iertarea este subiectivă. Putem accepta scuzele cuiva oferindu-i iertarea noastră doar în funcție de sentimentele noastre. Totul ține de gradul durerii fiecăruia față de greșeala unui apropiat sau a unui necunoscut. Poate iertarea ține și de orgoliu: poți ierta doar în aparență, doar pentru menținerea anumitor relații.

forgive-208824_1280

Miguel Ruiz afirmă în cartea Cele patru legăminte că oamenii sunt singurele ființe care, comparativ cu animalele nu iartă niciodata greșeala cuiva fără s-o reîmprospăteze și sa-i amintească de fiecare dată celui sau celei care-a greșit de acțiunea sa nesăbuită. Nu avem dreptul să cerem nici măcar membrilor familiei, prietenilor sau cunoscuților să accepte scuzele și să ofere pur și simplu cuiva iertarea sa fără să simțim ceea ce simte respectiva persoană. Și cum nu am ajuns încă la gradul de empatie totală cu altă persoană, nu suntem cu nimic mai presus de cineva care nu poate ierta și nici nu suntem în măsură să dăm sfaturi ori să jucăm rolul Maicii Tereza ori a Bunului Samaritean.

Cred că iertarea vine o dată cu lipsa oricărui sentiment de ură, cu lipsa oricărei emoții sau vibrații la rostirea numelui celui sau celei care ne-a greșit și de ce nu, iertarea vine o dată cu uitarea acțiunii-n sine și a celor vinovați.

În ceea ce mă privește, sunt un amestec de orgoliu, vulnerabilitate, forță interioară și încă alte câteva caracteristici mai mult sau mai puțin esențiale. Toate aceste caracteristici formează structura mea umană de ființă vie.

Nu vă așteptați să vă spun că iert cu ușurință fiindcă aș minți. Nici nu vă gândiți că cer prea des iertarea pentru că acest verb capătă o greutate cosmică pentru mine. Pot spune că-mi pare rău sau chiar foarte rău pentru a-mi exprima profunzimea sentimentelor atunci când simt că am greșit. Pot spune pur și simplu scuze atunci când sunt foarte puțin vinovată. Pot afișa cea mai dureroasă și tristă fizionomie a feței când greșeala este mai mărișoară. Pot face cam orice dar, nu-mi sugerați să-mi cer iertarea pur și simplu în modul cel mai sincer, clasic și smerit pentru că…s-ar putea să așteptați în zadar dorința mea de-a primi iertarea. Iertați-mă fără să v-o cer!

Mai am de lucru la acest capitol dar poate cândva voi învăța atât să cer cât și să accept cu ușurință iertarea.

 

Copyright (C) Angelina Maertens, 2014

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci te invit să citeşti şi The Benefits of Forgiveness, de Ştefan Alexandrescu


Acțiuni

Information

5 responses

6 09 2014
Bianca Ionel

Felicitări Angelina pentru articol şi pentru sinceritatea cu care te-ai deschis în faţa noastră, cititorii. Nu e uşor să vorbeşti despre iertare şi nu e uşor să accepţi că uneori nu suntem iertaţi cu adevărat.
Articolul tău îmi aminteşte de o vorbă mai veche „te iert, dar nu te uit”! La fel ca şi tine cred că uitarea este pasul cel mai important spre iertare şi cel mai greu.
Pe mine iertarea mă eliberează şi îmi aduce pacea aceea interioară, dar am şi eu momentele mele când mi-e greu să iert şi am certitudinea că şi alţii au simţit asta când a venit vorba de mine. Toţi greşim, dar nu toţi ne dorim să facem rău celui de lângă noi greşind şi cu siguranţă ne cerem iertare celor pe care îi iubim şi scuze celor care nu reprezintă atât de mult pentru noi.

La mine iertarea are două faze: cea în care mă iert pe mine şi dacă trec de ea ajung şi la a doua fază în care pot avea speranţa că voi primi iertarea şi din partea cel căruia i-am greşit.

Spor la scris şi aştept cu interes şi următorul articol.

Apreciază

6 09 2014
discerne

Iertarea într-adevăr este un act profund, oarecum banalizat prin formule de genul: „îmi cer scuze”, „îmi pare rău”, „am greşit”. Articolul tău ne aduce aminte că acest cuvânt într-adevăr cântăreşte greu, atât pentru cel care îl oferă, cât şi pentru cel care îl primeşte.

Apreciază

6 09 2014
Pishky

Personal, consider că iertarea trebuie acordată oricui. Suntem oameni și greșim. Totuși, greșelile mari pe care oamenii le fac față de noi, chiar dacă le iertăm, ar trebui să știm că o dată făcute, o să mai fie și a doua oară. Sau mă rog, cel puțin asta este părerea mea din puțina experiență pe care o am deocamdată.

Apreciază

16 09 2014
dindragostepentrud

Iertarea este un atribut care apartine in primul rand lui Dumnezeu: El este cel care poate cu adevarat sa ierte pe toti, insa ceea ce El cere de la cel ce doreste iertarea este pocainta. Oamenii sunt invitati sa ia parte la acest act eliberator: de fiecare data cand iertam pe cineva din suflet, ne apropiem mai mult de Dumnezeu.
Onestitatea ta este impresionanta, Angelina, si este primul pas catre desavarsire. Dumnezeu sa fie cu tine si sa-ti deschida inima!

Apreciază

26 09 2014

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: