Cele mai proaste documentare româneşti din 2013-2014

1 09 2014

 

A venit toamna şi continui seria despre filme româneşti din 2013-2015 cu o nouă listă de documentare proaste. Chiar dacă avem regizori buni, multe filme bune, mai ales pe partea de documentar, printre lung-metrajele şi mediu-metrajele care figurează în producţia autohtonă pe 2013-2014 nu e lipsită de dude.

Consider că o mare parte din eşecul acestor producţii se datorează faptului că nu au fost marketate corespunzător, nu au fost gândite ca un produs de niciun fel şi în cele din urmă eşuează în intenţiile propuse, fie prin modelitatea greşit percepută de raportare la public, fie prin demonstrarea a exact opusului a ceea ce-şi propun să susţină. Mai mult, este vorba despre lipsa completă a obiectivităţii şi o proastă argumentare, care uneori merge până la a denota lipsa cunoaşterii unui limbaj cinematografic elementar.

Atunci când un autor de film îşi propune să promoveze o idee subiectivă, bine ar fi ca el să stăpânească măcar ştiinţa advertisingului, căci toată lumea ştie că e mai uşor de făcut publicitate decât film. Dar atunci când un autor de film nu are nici cele mai elementare cunoştinţe de marketing, nu te poţi aştepta la mare lucru din partea operei sale.

Am luat până acum un studiu de caz al documentarelor de mediu-metraj de la Casa de Pariuri Literare. Acum continuăm cu alte documentare proaste.

 

1. Engeltahl / Valea îngerului (2013)

Documentar de mediu-metraj (40 de minute)

regia: Alexandru Iacob

Un reportaj ajuns documentar din greşeală (monteurului i-a fost milă să taie din metraj), despre un sat de saşi, care se duce de râpă, ca multe alte mii de sate în România. Particularul este dat de amestecul de poveşti plictisitor ilustrate (narate ca tramvaiul pe linie), elogiul ecumenismului (sătenii ortodocşi preferau să meargă la biserica de altă confesiune decât să-şi reconstruiască sau încropească propria biserică, rămasă în ruine) şi căinarea bieţilor saşi care au colaborat cu nazismul. Trebuie să mărturisesc că nu am rezistat să mă uit până la sfârşitul celor 40 de minute, am închis fereastra de browser după vreo 30 de minute.

Tot filmul este disponibil aici.

 

2. Niascharian / Să renaştem (2014)

Lung-metraj documentar

Scenariul şi regia: Leonardo Tonitza

Produs de Marius Theodor Barna

Filmul a câştigat finanţare de la CNC pe baza concursului din 2010.

Deşi se promovează ca un documentar istoric şi obiectiv, intenţiile autorului sunt date pe faţă chiar pe site-ul principal al documentarului, unde putem citi:

În ce s-a topit religia monoteistă a dacilor sau sub ce nume a continuat ea, până astăzi? Sunt biserici în Romănia contemporană, unde se oficiază rugăciuni şi ritualuri sacre, neschimbate din secolul 3 e.n. ; cât păstrează ele din ancestralitatea ritualurilor geto-dace, pentru că despre creştinism, aşa cum îl înţelegem astăzi, nu putea fi vorba atunci?

Renaşterea se va produce când locuitorii acestui tărâm vor avea motive să spună cu mândrie că aparţin neamului de baştină, vor vea motive să se identifice cu geneza spiritualităţii lumii de aici.

Iar dacă proiectul Niascharian – Să Renaştem, va oferi un singur motiv, doar unul, pentru renaşterea spirituală a românilor, atunci Renaşterea va izbucni în fiecare vieţuitor al acestui pământ , iar scopul Proiectului va fi atins .

Atunci să vă temeţi!”

Aşadar, filmul produs de Marius Theodor Barna, autor renumit al câtorva din cele mai proaste filme româneşti după Revoluţie nu este decât o propagandă scumpă, bine realizată, care nu promovează deloc o nouă religie, ci una veche, păgână, care nu are nimic de a face cu ceea ce este astăzi poporul român: creştin. Nu suntem daci, nu suntem geţi, nu suntem traci. Chiar dacă partea despre documentarea celei mai vechi scrieri din lume este una valoroasă şi, sunt convins, interesantă, valoarea ştiinţifică a documentarului este în mod evident compromisă de agenda religioasă, formulată vădit sub formă de ameninţare. Deci chiar românii care s-au născut odată întru Hristos, care sunt creştini, au nevoie să „renască spiritual” în viziunea autorilor, care neagă că pe teritoriul României de astăzi creştinismul ar fi existat în sec. al III-lea al erei noastre. Cum rămâne, atunci cu sfinţii Andrei, Andronic şi Iunia? Vedem, astfel că este vorba despre o încercare de mistificare a adevărului ştiinţific şi atac direct la ortodoxie şi la istorie.

Cristina Corciovescu îşi încheie cronica prin concluzia:

„Pornit cu cele mai serioase intenţii, Niascharian / Să renaştem (a propos, despre ce renaştere o fi vorba?) e greu de urmărit fiind prea lung, prea prolix şi prea subjugat de sirena protocronismului căreia Leonardo Tonitza îi cade victimă.”

 

3. Bucureşti, unde eşti? / Bucharest, Where Are You? (2014)

Regia: Vlad Petri

Documentar despre protestele şi confruntările de stradă din centrul Bucureştiului care au dus la căderea guvernului Boc. Din aşa-zisul trailer ne putem da seama că autorul nu ştie ce este acela „trailer” şi confundă această noţiune cu a trânti la întâmplare secvenţe din film.

Articole: aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici.

Filmul a rulat la Bucureşti în cadrul Festivalului Filmului European în mai 2014 şi la One World Romania 2014. A rulat de asemenea la TIFF în iunie 2014, unde a fost văzut de un străin care descrie aici exact tipul de documentar românesc pe care m-am săturat să îl văd: filmat aiurea pe stradă, fără logică, fără montaj, fără scenariu, fără explicaţii. A participat la festivalul de film de la Rotterdam, unde a primit o recenzie negativă, bine argumentată, care numeşte filmul un eşec, cronică din care citez:

Petri nu reuşeşte să realizeze un film unitar. În timp ce încearcă să urmărească o criză a identităţii româneşti, documentarul ajunge să sufere o criză a identităţii proprii, rezumată astfel: cui se adresează? Sunt prea puţine detalii contextuale pentru cineva care nu cunosşte situaţia din România, în timp ce aceia care sunt familiari cu realităţile specifice României mi-au împărtăşit că nu au găsit nicio perspectivă nouă în această operă.”.

Domnule Vlad Petri, unde v-a fost mintea când aţi realizat acest documentar?

 

4. Combinatul / The Unit (2013)

Documentar de lung-metraj (87 de minute)

Regia: Maria-Cătălina Andrieș

Filmul a putut fi vizionat la festivalul de film ASTRA din toamna lui 2013.

Radu Toderici realizează pentru Artact Magazine o cronică bine argumentată. El scrie că filmul

„nu e nici reportaj de investigaţie, nici cronică ironic-nostalgică a rămăşiţelor industriilor comuniste (aşa cum au făcut acum doi ani Ana Vlad şi Adi Voicu în Metrobranding), ci un proiect mai intimist, căruia poţi să-i vezi mizele, dar nu şi structura.[…] Cronologia nu-i nici ea prea clară: de la întâlnirile recente ale muncitorilor se revine cu câţiva ani înainte, fără motive prea evidente, apoi sunt iarăşi inserate secvenţe din prezent – un regizor cu mai multă experienţă ar fi ştiut să facă mai bine aceste treceri, care în Combinatul dau impresia de dezorganizare şi de diletantism, fie el şi în numele unor bune intenţii.

Mizând pe nostalgia tipică „ce bine era atunci şi ce rău e acum”, jurnalista nu reuşeşte să realizeze nicio distanţare de subiect.

Discuţii cu regizorul

 

trailer

 

 

5. Lumea în pătrăţele / Stingeţi becurile / Turn off the lights (2012)

Regia: Ivana Mladenović

Scenariul: Bianca Oana, Ivana Mladenović

Produs de Strada Film

Avem în ultima vreme o mulţime de proiecte de ficţiune şi documentar despre ţiganii/romii din România. Unele mai reuşite, altele mai puţin reuşite.

Filmat între 2009-2011. Citez de aici :

Aflat în selecția oficială a Festivalului de Film de la Tribeca (fondat de Robert De Niro), laureat al Premiului pentru Cel mai bun documentar la Festivalul de Film de la Sarajevo în 2012 și la Gopo în 2013, pelicula „este un portret al reintegrării, într-o societate unde îngăduirea propriilor slăbiciuni, violența și excesul sunt o chestiune de supraviețuire” (Liza Domnitz, Tribeca).”.

Tot din acest articol, aflăm că filmul a avut premiera oficială pentru publicul larg în Bucureşti, în 2013, după ce în 2012 a făcut turul unor festivaluri. Ei bine, lucrurile sună bine, nu-i aşa? Mai ales că Mihnea Columbeanu, prezent la premiera cu publicul larg şi cu autorii din Bucureşti care a avut loc în aprilie 2013, îi face o cronică generoasă la care ataşează punctajul 9/10 aici.

Totuşi, cu 2 premii şi o cronică bună nu se face o impresie convingătoare. Cronica domnului Columbeanu se fereşte în mod voit de a judeca şi este mai degrabă o părere subiectivă pe marginea subiectului filmului decât o evaluare cât de cât obiectivă a acestuia. Desigur, cu explicaţii primite de la autori, este uşor de înţeles/explicat/scuzat de ce anumite lucruri din film nu se înţeleg pentru spectatorii de rând sau sunt cel puţin lipsite de echilibru.

Florentin Streche susţine în cronica sa de pe LiterNet că personajele

devin pe alocuri prea conştiente de rolul lor, „jucând” şi pierzând din realismul pe care orice documentar şi-l propune, de a prezenţa personaje autentice în situaţii autentice.

Structura celor trei poveşti este uşor inegală ca durată şi disproporţionată din punctul de vedere al limbajului cinematografic. Scenariul este mai puţin generos cu Papan şi Giani, lăsaţi undeva la mijlocul drumului de întoarcere spre casă, în timp ce vorbele de duh amestecate cu înjurături ale lui Alexandru Mititelu polarizează bună parte din cele aproximativ 70 de minute.”

Adică îi vedem pe ţigani puşcăriaşi înjurând şi dându-şi importanţă. Pentru asta nu e nevoie să mergem la cinematograf, mai ales când stilul minimalist românesc ne prezintă cadre cum este acesta, folosit pe post de „trailer”.

Andrei Gorzo scrie pentru B 24 Fun:

Turn Off the Lights arata mai mult ca o schita de film documentar.[…] e in mod clar un documentar ratat. […] Despre Giani si Papan nu mai aflam mare lucru – de la un punct incolo, ei pur si simplu dispar din film. (Abia pe genericul de final putem citi ca documentarul e dedicat memoriei lui Papan Chilibar, care – desi genericul nu precizeaza asta – a murit de leucemie in timpul filmarilor.) […] structura [este] data peste cap si […] investigatia plafonata la nivel de stereotipuri (mafia tiganeasca, familii disfunctionale)”

Iosif Prodan, de la Alt Iaşi, notează în cronica sa:

Comentariile in defavoarea filmului n-au insa cum sa nu apara cind din trei personaje urmarite si prezentate initial ramine doar unul (fara sa stim de ce), cind in universul unuia dintre personaje incep sa se contureaza ceva emotii si sentimente paterne, regizoarea taie brusc si nu mai revine deloc asupra situatiei (care tocmai incepea sa ma intereseze, ca spectator), cind personajul principal (un ins cu profil psihic de psihopat), desi afirma cu mare lejeritate ca nu ii pare rau de crimele pe care le-a comis, este agasat in continuu de regizoare cu intrebari si fraze care sa-l determine sa-si recunoasca vina, cind acelasi personaj, pus intr-o situatie destul de dramatica, incepe sa aiba – parca – niste lacrimi, iar regizoarea – din nou! – taie si termina filmul, cind chiar incepuse sa devina interesant. “

Ca şi în cazul lui „Bucureşti, unde eşti?”, faptul că autorul filmează evenimente în desfăşurare, al cărui deznodământ nu are cum să îl cunoască nu este o scuză pentru a nu avea o imagine de ansamblu clară asupra mesajelor şi structurii filmului. Dau drept contra-exemple filmele După Revoluţie (de Laurenţiu Calciu) şi Al Midan (2013, R. Jehaime Noujaim).

Aşadar, deşi cu siguranţă fenomenul infracţional merită să fie analizat, deşi desigur ţiganii merită documentare bine făcute care să le studieze cultura, deşi intenţiile sunt bune şi munca a fost multă, filmul nu a fost gândit cap-coadă de la bun început. Ca documentar de investigaţie este un experiment trist, iar cei de la Strada Film au mers pe ideea: „premiile contează mai mult decât critica”, ceea ce în mod evident nu este adevărat. Chiar şi între filmele premiate cu Oscar se numără „dude”.Evident, acest fenomen se întâmplă… şi pe la case mai mici!

 

6. Odessa (2013)

Documentar de mediu-metraj.

Regia: Florin Iepan.

Produs inclusiv cu bani de la CNC.

Despre surogatul de film al lui Iepan am scris în două articole ample aici şi aici.

7. Ba se poate!/Yes, we can (2014)

Regia: Tedy Necula

Primul film despre coaching făcut în România, despre un program care îşi propune să sprijine educaţia formală. Filmul a fost proiectat limitat în festivaluri anul trecut, dar a avut premiera naţională în mai multe oraşe din România abia în primăvara lui 2014.

Am văzut versiunea scurtă a acestui film, precum şi discuţia pe marginea sa. Problemele cele mai evidente pe care le găsesc cu abordarea realizatorilor este că:

1. nu definesc ce înseamnă coachingul, iar asta face ca spectatorii să aibă un fel de impresie că acest domeniu ar fi un fel de „mama omida”, soluţie universală pentru toate problemele învăţământului românesc şi nu e cazul. Mai mult, ceea ce se vede în film seamănă mai degrabă cu un program în care profesorii sunt antrenaţi să devină mentori, ceea ce este cu totul diferit faţă de coaching.

2. Filmul pare conceput încă din titlu ca „anti-şcoala actuală”, iar asta se vede şi din reacţiile publicului, care s-au coalizat împotriva experienţei prin care au trecut, de şcoală ca o traumă. Totuşi, soluţia nu este explicată, ceea ce face ca procesul să nu fie reproductibil nici măcar la nivel de idee pentru cine vede acest material.

3. Materialul arată ca un fel de advertorial non-stop, lipsit de nota informativă şi de o minimă obiectivitate. Cei filmaţi nu sunt naturali, iar totul arată de parcă ar fi într-o inspecţie în care toată lumea trebuie să dea bine, ceea ce subminează însăşi intenţiile documentaristice.

4. Filmul prezintă un experiment care este lipsit de partea ştiinţifică, în schimb merge foarte mult pe antrenarea emoţiilor publicului, mai ales la întâlnirile cu regizorul, ceea ce scade şansele ca el să fie criticat.

Articole: aici, aici, aici, şi mai ales aici

Trailer:

Versiunea scurtă a filmului se găseşte aici.

 

 

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Anunțuri

Acțiuni

Information

11 responses

8 09 2014
Cele mai proaste şi populare filme româneşti din 2013-2014, partea I | DISCERNE

[…] şi aici am examinat documentarele de proastă calitate care au marcat industria de lung-metraje şi […]

Apreciază

31 10 2014
9 01 2015
cosmin

Referitor la Bucuresti unde esti , am inteles ca principala chestie care te deranjeaza pe tine este ca strainii nu inteleg nimic din acest film.Sa iti zic o chestie asa gratis :strainii nu inteleg NICIUN film romanesc care are legatura cu situatia sociala sau politica, iar strainii orice nu inteleg li se pare a fi ceva deosebit , in consecinta ratingul mare de pe IMDb Daca ar fi votat doar romani cei carora din motive inexplicabile il plac pe Basescu ar fi dat note mici , cei care din motive lesne de inteles il urasc ar fi dat note mai mari.Acum cat de prost sa fii tu ca critic roman de film sa nu intelegi asa un film?

Apreciază

10 01 2015
discerne

Dupa cum am explicat aici, eu mă raportez la marketing – ce-şi propune să spună autorul şi cum spune. Pentru un film care are un poster pe care uşor îl confunzi cu „piraţii din Caraibe”, problema ridicată de mine este foarte importantă: cui se adresează filmul? Este pentru cei care cunosc situaţia? Dacă da, atunci nu spune nimic nou. Dacă nu, atunci cum se presupune că ar trebui să înţeleagă cineva care nu ştie nimic despre situaţie. Cred că în general părerea ta despre „ce înţeleg străinii” este ofensatoare. Străinii sunt, în general, mai ales cei din vestul UE, mai educaţi decât românii, mai bine pregătiţi şi mai alfabetizaţi ştiinţific, ca să nu zic cu o cultură mai bogată, pentru că şi-o permit.

Apreciază

30 11 2015
cezar

Aoleo, ce destept/ desteapta esti! Unde dracului sunt vesticii mai educati ca romanii? Vorbesti ca sa te afli in treaba, taurasule/ duduie! Am familia peste hotare si pot sa spun ca stau toti cu gura cascata cand li se povesteste istoria LOR de catre noi, romanii! Si multe altele! Si se minuneaza toti ca nu stiau asa ceva… Pentru ca in scoala au invatat doar un domeniu bine. Si nici chiar in acel domeniu nu exceleaza… In alta ordine de idei, eu lucrez la o multinationala… Si crede-ma ca imi vine sa-mi smulg parul din cap cand ii vad cat de inculti sunt! Si cat de ne-profesionalisti sunt! … Dar sunt imbracati frumos si spalati bine pe creier…. Asa ca filozofeaza prin alte parti, mandretzeo, ca eu te-as trimite la munca pe ogoarele patriei la cata dovada de INcultura dai din tine!… Nu are rost sa vin cu exemplificari pentru ca oricum si tu si vesticii sunteti PRAF la cultura (aici ma refer la MULTE domenii, nu numai cinematografia, istoria, sau tehnicile de marketing).

Apreciază

1 12 2015
discerne

Multumesc pentru comentariul scris cu pasiune.
Apreciez ca nu faci discriminare, este evident ca nici macar nu te-ai ostenit sa afli cine sunt inainte sa-mi scrii.
Asadar, nu am inteles care este legatura continului dvs. cu articolul meu sau care sunt contraargumentele pucntuale si inteligente la ideile exprimate.
Apreciez un raspuns, desigur, daca doriti sa umbriti cu marunta dvs. cultura peste firava mea scriitura, niste bruma de intelepciune. Multumesc.

Apreciază

30 03 2015
Live blogging despre gala decernării premiilor Gopo | DISCERNE

[…] exemplu, scenariul pentru Poarta albă. Montajul lui Bucureşti, unde eşti? . Înţeleg de ce, dar nu sunt de acord cu faptul că  Agon, Canibal şi Anochece en la India / […]

Apreciază

8 04 2015
Cronica Waiting for August (2014) | DISCERNE

[…] înscris, ar putea să “sufle” premiile unor documentare făcute cu picioarele precum Bucureşti, unde eşti? sau Toto şi surorile lui, care puse lângă un asemenea film de artă făcut cu cap arată precum […]

Apreciază

23 03 2016
Hoţii de filme, partea a IV-a: Elefant film | DISCERNE

[…] găsesc despre acest proiect. Pornind de la faptul aflat, că Vlad Petri (care a semnat ridicolul Bucureşti, unde eşti?) fusese desemnat director de imagine, am aflat că de fapt Vlad chiar a filmat un documentar […]

Apreciază

21 11 2016
Dorin

Daca Nascarian este unul din cele mai proaste filme, atunci concluzia mea, asupra site-ului si „muncii” voastre e urmatoarea: Paziti-va, bine, de noi.

Apreciază

23 11 2016
discerne

Asta suna a o amenintare.

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: