Cele mai proaste filme româneşti în coproducţie din 2013-2014, partea I

 

Motto: 

„Dacă există un adevar despre adevăruri, atunci el poate fi exprimat în cateva cuvinte, dupa cum urmează: adevarul se exprimă, de obicei, în câteva cuvinte. Restul este demonstraţie.”

Valentin Vasiloiu

 

La pomul lăudat să nu te duci cu sacul

Vara asta scriem despre filme româneşti proaste pe Discerne. Asta după ce am dat 6 liste cu 47 de filme bune sau promiţătoare: aici, aici, aici, aici, aici, aici

Ţin să precizez că există posibilitatea ca un regizor bun să facă un film prost. Mulţi mari autori actuali şi-au început cariera făcând filme proaste, lucru pe care l-au mai repetat accidental pe parcursul carierei lor (exemple: Francis Ford Coppola, David Cronenberg, James Cameron, Woody Allen). Aşadar, nu înseamnă neapărat că un regizor, un scenarist, sau un producător, în calitate de autor de film, este incompetent dacă are unul-două filme slabe. Timpul ne va da măsura multora dintre cei care aspiră la statutul de artist de film în România.

Aici este vorba, de obicei, despre autori care nu sunt la prima lor operă de film, ci mai curând despre talente actoriceşti şi/sau regizorale verificate în practică, uneori chiar şi premiate pentru proiecte anterioare. Deci în cadrul acestei liste nu se poate vorbi despre incompetenţă şi nici despre prostie, ci despre nereuşite din care este bine ca autorii lor să înveţe pe viitor, dacă vor să mai facă film.

Am constatat cu plăcută surpindere, cu această ocazie, cum criticii români cu adevărat sinceri sunt în stare să spună adevăruri mari în puţine cuvinte, în timp ce analizează filmele cele mai proaste ale „Noului Val Românesc/The New Romanian Wave” (NVR, NRW).

Trebuie spus un adevăr: din cele 47 de filme pe care eu le-am recomandat în cele 6 articole de mai sus, doar 22 au fost făcute exclusiv în România DOAR cu bani româneşti*. Deci atragerea de bani străini în proiecte româneşti sau investiţia în proiecte de film străine sunt benefice cinematografiei autohtone. Totuşi, asta nu este valabil întotdeauna, aşa că haideţi să purcedem în a parcurge lista celor mai nereueşite coproducţii în care a fost implicată România în 2013-2014, din cele despre care am aflat că au avut premiera până acum.

Click pe numele fiecărui cronicar pentru a-i citi recenzia originală integral.

Săptămâna aceasta prima parte a articolului, cu 5 filme. Săptămâna viitoare, continuarea, cu alte 4 filme.

 

Lista propriu-zisă.

1. Charlie Countryman (2013)

Scenariul: Matt Drake

Regia: Fredrik Bond

Coproducţie SUA-România.

E un fel de thriller despre un tip care o vede mama lui după ce ea a murit, care-i spune să se ducă la Bucureşti. Vecinul lui de călătorie cu avionul moare în timpul zborului, iar el se întâlneşte cu fiica acestuia, o violonistă foarte atrăgătoare încurcată cu un mafiot de care încearcă să scape, dar aşa, încet, ca s-o prindă din urmă. Urmează sex, multe gloanţe şi fugăreală.

A candidat la poziţia de cel mai prost film american din 2013, în opinia criticii de film. 11 critici americani au considerat că este foarte prost. 3 au considerat că este doar prost. Află aici de ce.

Jordan Hoffman susţine că

este o pastişă de clişee din filme proaste şi scene lipsite de orice conflict real sau dezvoltare a personajelor […] Ştiu cum arată străzile Bucureştiului în timp ce oameni sunt fugăriţi în slow-motion pe ritmul tunător al sintetizatorului rock, totuşi. Pentru că am mai văzut gagul ăsta de cel puţin cinci ori până acum”.

Rex Reed ne împărtăşeşte cât de logică e acţiunea:

Urmărind ambulanţa care transportă cadavrul tatălui ei la spital (el este deja mort, aşa că de ce nu e dus cu un dric la morgă?) se produce un accident teribil, cadavrul zboară prin aer, iar Charlie ajunge la operă cu violoncelul fetei. Este în mod inexplicabil îndrăgostit, dar ea e o nebună care atrage criminali […] În cele din urmă, personajul moare – sau oare? Cu LaBeouf, e greu să-ţi dai seama de diferenţă. Încruntarea permanentă de pe faţa lui nu oferă semne că ar fi în lumea viilor sau a morţilor, iar stilul lui de interpretare constă într-o singură expresie, punctuată de o serie de şuierături nasoale, ca de apă aruncată pe un radiator”

Stephen Holden crede că

această catastrofă de film face un zig-zag beţiv între acţiune-aventură şi comedie suprarealistă cu ceva realism magic trântit deasupra drept ketchup”

În fine, nu mai pun trailerul la filmul ăsta, că-ţi încarc browserul cu prea mult RAM.

 

2. Anoneche en la India/Noaptea vine în India (2014)

Regia: Chema Rodríguez.

Scenariul: Chema Rodríguez, David Planell, Pablo Burgués

Coproducţie Spania-România

Ultima mândrie a Strada Film (unde îşi face filmele Cătălin Mitulescu) este acest road-movie siropos şi plictisitor care a câştigat două premii la festivalul filmului spaniol de la Málaga, ceea ce nu este mare lucru, având în vedere că au concurat puţine filme şi acelea proaste, în opinia lui Juan Martin Lopez, care mai notează că filmul pierde cam toate oportunăţile pe care premisele i le-ar fi oferit şi umple spaţiul inutil „cu personaje nenecesare şi previzibile”, la care se adaugă actriţa română Clara Vodă, care foloseşte „un amalgam de emoţii şi motivaţii” fără prea mare succes.

Gonzalo Hernández, deşi apreciază regizorul şi actorul principal, rămâne la atât şi argumentează că

nu există senzaţie de călătorie. Spectatorul nu experimentează niciodată o idee autentică de evoluţie. Localizările nu reuşesc să disimuleze anumite incongruenţe care se petrec descoperind minciuna”.Filmul este supus compromisului, iar autorul, care şi-a făcut mâna în documentare, eşuează în a spune o poveste.

Alte cronici spaniole care explică de ce este atât de prost filmul, aici şi aici.

Trailer

 

 

 

3. Puzzle (2013)

Regia: Andrei Zincă

Scenariul: Andrei Zincă, Adrian Lustig, Mario Diament, bazat pe piesa de teatru „Rendez-vous pe întuneric” a scriitorului sud-american Mario Diament

Coproducţie România-SUA. Produs de Vlad Păunescu. Realizat la Castel film, inclusiv cu bani de la CNC, câştigaţi încă din 2008. Şi susţinut de TVR.

Acest film care se vrea un soi de dramă în stip hyperlink a fost lansat în mai anul trecut în reţeaua cinematografică din principalele oraşe cu rezultate slabe (vreo 2500 de spectatori, vreo 4000 de euro conform Cinemagia).

Două observaţii: Adrian Lustig face scenarii proaste pentru filme care de obicei ies prost. Până acum, are aproape 10 asemenea exprienţe. Mihnea Columbeanu scrie aici despre el că „omul, nefiind profesionist, nu ştie nici să construiască scenarii, nici să comunice sensuri – pe el îl preocupă doar să înşire glumiţe bulevardiere.” Din fericire, Andrei Zincă este conştient că a făcut un film prost, după cum şi el admite elegant în acest interviu. Care ne dezvăluie că au fost numeroase modificări şi răs-modificări în scenariul iniţial intitulat Puzzle pentru un orb. Sperăm că a învăţat ceva, nu de alta, dar anul acesta lucrează la o ecranizare după Ana Blandiana, intitulată Proiecte de trecut. Şi pentru acesta are bani luaţi de la CNC din 2008. Să sperăm (?) că îl termină până în 2015 şi că nu îi va schimba titlul în Proiecte de antichitate.

Ionuţ Mareş de la Ziarul Metropolis e gentilscrie despre Puzzle

este o telenovelă mediocră [n.r. oho, mediocru înseamnă mediu!]plină de clişee care conţinescăpări amatoriceşti şi alunecări într-un ridicol care, involuntar, pot stârni râsul şi un sentiment de stânjeneală în rândul unor spectatori pentru ceea ce au fost nevoiţi să joace actorii […] Plictiseală cu tentă onirică. Cu un trecut de autor de telenovele în America de Sud şi seriale necunoscute în Statele Unite, Andrei Zincă oferă un film simplist, fără umbre, nuanţe sau tensiune. Un lungmetraj în care personajele sunt extrem-schematice, replicile – iremediabil false, anoste şi lipsite de viaţă, muzica – bombastică şi supărătoare pe alocuri, iar montajul dialogurilor urmează formula banală şi inexpresivă câmp-contracâmp

Iată ce scrie Mihnea Columbeanu despre film:

„Întrebaţi orice copil de clasele I-IV şi va şti să răspundă: puzzle este atuncea când luăm un tablou (de orice fel), îl împărţim în bucăţele miiiiiici-mici-mici-mici-mici (cu condiţia – ATENŢIE! – ca acele bucăţele să fie tăiate după nişte contururi foarte precise), le amestecăm, şi în fine începem să reconstituim tabloul cu ajutorul lor.

În cazul de faţă, cele două reguli capitale sunt încălcate joyousement: Mai întâi, tabloul nu este unul – este mai multe tablouri; fără nici o legătură între ele (în fond – că-n fapt, sunt lipite prin tot felul de conexiuni forţate). Mai apoi, bucăţelele miiiiiici-mici-mici-mici-mici nu sunt tăiate cu cap, ci d-a-mboulea. Şi mai apoi, îmbinarea lor este haotică. Pe scurt, nu este un puzzle, ci un elzzup – adică, un puzzle pe dos.”

Ion Indolean face o cronică foarte bună, care merită citită în detaliu şi se adresează direct regizorului:

Este clar faptul că, cel puţin deocamdată, în România nu merg subiecte copiate de „afară”, întrucât contextul social diferă foarte tare, chiar dacă poate nu vrem să credem acest lucru. Noi am rămas o ţară cu un spirit şi cu apucături profund balcanice. Acum o sută cincizeci de ani, în Bucureşti încă se purtau haine specifice Orientului. Acum douăzeci şi cinci de ani, lumea era încă ancorată într-un sistem totalitarist. În prezent, o mare parte a populaţiei încă ridică în slăvi puşcăriaşii ţării. Aceste lucruri nu pot fi ocolite sau uitate atât de uşor, cu o simplă adiere provocată de întoarceri „eroice” ale unor cineaşti care nu reprezentau mai nimic nici în trecut, şi nu reprezintă nimic nici acum. Cinematografia autohtonă are nevoie de oameni care percep realitatea aşa cum este ea, nu de unii care îşi imaginează o Românie occidentală, penthouse-uri la tot pasul şi grădini luxuriante pe bloc. […] Haideţi să nu ne amăgim cu poveşti încrucişate, când noi abia suntem în stare să punem într-un film un fir epic simplu. .”

Trailer

 

4. Odessa (2013)

Scenariul şi regia: Florin Iepan

Produs de Răzvan Georgescu

Coproducţie România-Germania-(Ucraina ?)

Despre acest film am scris deja două articole ample, pe care vă invit să le citiţi aici şi aici.

 

5. Cripta/The Crypt (2014)

Regia: Corneliu Gheorghiţă

Scenariul: Jean Samouillan

Coproducţie România-Franţa. Vorbit în română şi în franceză

Gen: dramă

Filmul avea în producţie titlul „Domnul de la curte”. Pe imdb scrie că filmul e gata din 28 iunie 2013.

Ce se întâmplă în film: Un magnat imobiliar francez se grăbeşte cu un proiect imobiliar în cursul căruia s-au descoperit nişte vestigii arheologice. El încearcă să le distrugă de unul singur, dar rămâne blocat într-o curte interioară pentru mai multe zile.

Acesta este unul din acele filme româneşti care nu sunt făcute pentru a fi văzute de public, ci pentru a justifica banii care intră în buzunarele autorilor. A avut proiecţie unică în cadrul Zilelor Filmului Românesc la TIFF Cluj-Napoca. Acolo, a fost considerat unul din cele mai proaste filme proiectate în festival. Producţia, realizată inclusiv cu bani de la CNC a fost criticată pentru amatorismul crunt al limbajului cinematografic folosit, pentru lipsa de credibilitate a subiectului şi pentru lipsa de competenţă în transmiterea mesajului. Detalii aici.

 

Momente din film

* La cele 47 de titluri se mai adaugă documentarul Colţuri de Bucureşti, care a avut premiera vara aceasta la Bucureşti, dar NU se numără între cele despre care am scris. Titlurile româneşti de calitate sau promiţătoare realizate exclusiv în România DOAR cu bani româneşti sunt: Carmen; Roxanne; Déjà Vu; Poziţia copilului; Părintele Arsenie Boca în duh şi în adevăr; City Tour;  Bartolomeu – omul fără vicleşug;  În spatele cortinei; Ouod Erat Demonstrandum; Poarta albă;  Al doilea joc; Planşa; Kira Kiralina; Love bus: cinci poveşti de dragoste din Bucureşti; Experimentul Bucureşti; Îndrăznesc să nasc aşa cum vreau;  Ba se poate!; Anul dragonului; Exploratorul; Cântece pentru un muzeu; Aici… adică acolo; Un ultim an în 114 minute.

La acestea se adaugă titlurile  care sunt producţii româneşti, dar nu sunt filmate doar în România, ci şi în străinătate:  Evrei de vânzare; Afacerea Tănase. Leapşa pe murite; Spaghete cu căpşuni;  Valea plângerii;  America, venim!;

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Anunțuri

Un gând despre „Cele mai proaste filme româneşti în coproducţie din 2013-2014, partea I”

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s