Cele mai debile „filme” româneşti din 2013-2014, partea I

7 07 2014

 

Nicio pădure fără uscături

Am scris în martie, mai şi iunie anul acesta despre filme româneşti despre care am fie convingerea, fie măcar bănuiala că sunt bune şi interesante, sau cel puţin medii (5/10). Am ales aceste filme pe baza vizionărilor mele sau pe baza cronicilor şi a articolelor despre acestea.

Acum, există o precizare importantă pe care trebuie să o fac în poziţia de cinefil: nu consider că este nevoie să văd un anumit film ca să ajung la concluzia că este prost. Astfel, în acele situaţii când impresia nu este bazată pe vizionarea mea, am ales argumente din cronicile altora, pe care vă invit să le citiţi, sau am judecat pe baza prezentării filmelor.

Dacă am scris despre partea frumoasă, merituoasă a cinematografiei româneşti, este cazul să nu ne eschivăm şi să scriem şi despre bălăriile, porcăriile, dudele, panaramele de filme româneşti (ce am scris cursiv sunt termeni tehnici 🙂 ).

Un lucru important trebuie precizat: cinematografia românească drept cultură este subvenţionată de statul român prin CNC (Centrul Naţional al Cinematografiei) care oferă în fiecare an vreo câteva milioane de euro pentru proiecte cinematografice. Acesta e un criteriu important.

Cu toate acestea, trebuie spus că filmele alese pentru lista de astăzi fac excepţie notabilă de la înţelegerea pe care trebuie să o manifestăm. De ce? Pentru că este absolut evident din prezentarea lor că cei care le-au făcut nu stăpânesc regulile de bază ale limbajului şi tehnicilor cinematografice. Eu şi aproape toţi oamenii cu capul pe umeri care au scris despre filmele acestea sperăm că aceşti autori nu vor mai face filme vreodată şi cu atât mai mult, că nu vor face filme cu sprijin de la stat. Chiar dacă din fericire aceste producţii cu greu însăilate ca „filme” nu sunt foarte cunoscute, ele prezintă un risc major. Riscul este ca autorii să creadă că ei chiar au făcut film şi să încerce să mai repete isprava – cel mai probabil, tot pe bani statului, căci investitori privaţi care găsesc asemenea enormităţi în portofoliul unui autor foarte greu cred că ar fi convinşi.

Lista filmelor româneşti proaste din 2013-2014 este lungă, aşa că astăzi mă voi ocupa de doar 4 dintre ele, în ordine aleatorie. Săptămâna viitoare, vine rândul la încă 3!

 

Lista filmelor proaste, filme debile. partea I

1. Cernozaurii/ Chernosaurus (2013)

Regia: Radu Dinulescu

Scenariul: Radu Dinulescu, Larry Jarrell, Adam Goldman

Produs de Cornelia Paloş şi Adrian Popovici (Artis Film)

Lansat în România în decembrie 2013.

Acum 7 ani, acest proiect cinematografic câştiga o sumă de la CNC prin casa de filme Artis Film, renumită în România pentru două lucruri: cât de proaste sunt aproape toate filmele pe care le produce şi cât de multe ţepe a dat statului (a se citi: luat bani de la CNC pentru filme care nu au fost finalizate sau distribuite în cinematografe).

6 ani şi vreo sută de mii de euro mai târziu, filmul a a încasat „ameţitoarea” sumă de vreo 200 de euro, şi

rula in premiera mondiala cu 2 spectatori in sala […]. Daca doar contextul ar fi fost putin jenant, n-ar fi fost o problema. Filmul, insa… e aproape imposibil de urmarit. Ceea ce te loveste inca de la primul cadru e grafica de jocuri video din anii ’90, gen Fifa 98 sau Volfied sau orice altceva mai vreti.”, scrie Iosif Prodan

Sorin Camner scrie:

„Lăsând deoparte scenariul care pare scris de un copil tembel de 3 ani, grafica, o combinaţie între desenul animat clasic,  benzile desenate – unele de-a dreptul stupide – şi efectele „speciale” CGI din anii 90, mişcarea tuturor chestiilor din „film” era sacadată ca şi cum ceva ar fi împiedicat personajele să ne dea iluzia că merg normal. În acelaşi timp aveam impresia că ne aflam pe un vapor rostogolindu-se pe marea înspumată datorită mişcărilor parkinsoniene ale aceloraşi personaje ale căror mişcări de maxilare aminteau de blândele rumegătoare patrupede sau bipede.

Nu ştiu nici măcar dacă montajul a fost considerat ca fiind „coerent” sau „cineaştii” au greşit ordinea cadrelor. Acţiunea nu avea nici o logică şi am avut impresia că scenaristul, dacă a existat aşa ceva, a azvârlit în script nişte „idei” care i-au trecut prin cutia craniană într-un mod dezlânat şi fără sens.

Nici nu primise bine banii de la CNC pentru primul film, şi regizorul deja voia să-l facă pe al doilea.

 

 

2. Ce s-ar fi întâmplat dacă…? (2013)

Regia: Gheorghe Stan

Lansat în România în 6 decembrie 2013.

[Later update – 9 ianuarie 2015] Am revenit asupra textului scris iniţial în articol despre acest film, deoarece regizorul a intervenit cu câteva corecţii şi mi-a oferit link la filmul său pe YouTube – sau cel puţin la o versiune prescurtată (?) a lui, de 126 de minute, întrucât am găsit pe Cinemagia că ar fi avut 154 de minute. Regizorul a contrazis informaţia din Jurnalul de Argeş, anume că filmul s-ar fi vrut scurt-metraj iniţial şi că ar fi fost sprijinit prin participarea Inspectoratului de Jandarmi. Ca să îl citez pe dl. Stan, „eu sunt Regizorul, Scenaristul, Directorul Executiv etc. al acelui film, si va rog sa ma credeti ca nu am vazut niciun jandarm la filmari.. […] Filmul, in opinia mea, e cel mai bun film facut de romani pana acum, daca nu eram sabotati si beneficiam de o echipa de filmari profesionista etc, poate ca filmul avea sanse mari sa fie nominalizat la Oscar.

Citez de aici:

„Prin prisma mesajelor transmise filmul este unul extrem de dur, abundă în scene de luptă, în care parte dintre actori fac uz de cunostiintele lor din domeniul artelor marţiale, prezintă scene de trafic şi consum de droguri”.

În fine, trebuie să spun că am acordat vreo 40 de minute din timpul meu acestui film şi am hotărât să mă opresc din următoarele motive. 1. Sunetul este absolut îngrozitor. 2. Montajul sunetului este şi mai îngrozitor. 3. Muzica pare că a fost compusă de un copil de 4 ani – astea sunt primele lucruri care m-au chinuit. 4.  Apoi, „actorii” joacă precum o cizmă. Probabil că dacă ar fi insistat, ar fi reuşit (?) să convingă nişte studenţi de la facultatea de actorie să joace, dar distribuţia arată de parcă au luat unii de la Construcţii. 5. Oricum, nu e o problemă că actorii joacă precum o cizmă, pentru că scenariul este oricum plin de clişee şi stereotipuri, personaje care stau să-ţi povestească ideile regizorului în loc să le arate. Este un film care surprinde nişte realităţi româneşti, dar asta funcţionează fix în detrimentul său: nu spune nimic nou şi, mai rău, nu spune nimic interesant. Nu mă face să-mi pese de personaje. Autorul Atotputernic care îşi scrie  toate Funcţiile cu litere mari poate că este cazul să revină cu picioarele pe pământ şi să nu mai facă film vreodată. Şi eventual să mai facă şi clik pe linkurile din articolele care nu-i plac. Nu de alta, dar în fiecare săptămână intră mai mulţi oameni pe blogul meu decât or să vizioneze filmul lui vreodată şi poate ar fi bine să ştie că nu e o idee bună să insulte un blogger.

Păzea, că vine Directorul Secretar de ONG de România pe marile ecrane 🙂 !

Mă întreb: ce s-ar fi întâmplat dacă oamenii aceştia făceau ceva mai util cu timpul lor?

 

3. Pasărea neagră care râde (2013)


Regia: Deian Cărmăzan

Scenariul: Constantin „Titi” Popescu, jr

Produs de studioul Filmex

Titlul iniţial al proiectului: Angelica, scris de Bogdan Dumitrache (actorul principal din Poziţia copilului)

Acesta este unul din acele filme care nu a fost niciodată gândit ca să fie văzut de public, ci ca să umple buzunarele autorilor. Există un singur articol pe internet care atestă că acest film a fost proiectat pentru public. Acest articol a fost pur şi simplu copiat peste tot fără discernământ. Cu această ocazie, Paula Chirilă, o duduie care se pare că este celebră la TV, a bifat la rubrica „carieră” şi statutul de actriţă. De fapt, susţine ea, a jucat în două filme. Mi-e groază să aflu care a fost al doilea. Contactată pe Facebook şi LinkedIn şi întrebată despre statutul acestui film sau despre vreo eventuală premieră cu public, Paula Chirilă a refuzat să răspundă. Filmul a fost menţionat aici între cele mai proaste producţii româneşti din ultimii 25 de ani, ceea ce nu e tocmai o surpriză, luând în considerare că regizorul e fiul lui Ioan Cărmăzan, care este cunoscut ca unul din cei mai proşti, incompetenţi şi netalentaţi regizori de film din România. Dacă ar fi să luăm de bune informaţiile din catalogul APFR pe 2014, unii ar aştepta premiera pe marile ecrane la nivel naţional în 2014. Aşteptaţi mult şi bine! Cel mai probabil, aşteptaţi degeaba!

 

4. Dristor (2014)


Regia: Ioan-George Pancencu

Scenariul: Ioan-George Pancencu, Adrian Draghia

Produs de Andra Petrache

Faptul că acest film şi a fost prezentat cu dezinvoltură publicului există reprezintă dovada cea mai evidentă că orice nepriceput căruia i se năzăreşte prin minte să filmeze o însăilătură de idei le poate prezenta drept „film”. Am citit două cronici, un articol şi două interviuri. Mi-am pus mâinile în cap. Să începem cu titlul, care face trimitere evidentă la cartierul bucureştean omonim, în care se desfăşoară acţiunea. De aici şi de aici aflăm că filmul este promovat că „prezintă realitatea românească din cartierele periferice bucureștene, unde doi tineri se confruntă cu o situație financiară precară„. Tot din al doilea articol, aflăm că s-a filmat în Dristor, Cişmigiu şi Piaţa Iancului. Problema este că Dristor nu este nicidecum un cartier mărginaş, ci de-a dreptul semicentral. De la Dristor, în 15 minute ajungi în Piaţa Unirii. La est, mai sunt încă vreo 5 km de Bucureşti până la Str. Industriilor. La sud, mai sunt încă vreo 5 km până la Şoseaua Berceni. Toată ziua Bucureşti. Cunosc bine zona, pentru că am locuit acolo ceva vreme şi trebuie să spun că nu e tocmai o zonă cu cele mai ieftine chirii, deci mă întreb despre ce fel de „situaţii financiare precare” e vorba. Deci autorul nu ştie geografie şi nici marketing. Promiţător, având în vedere că este student la scenografie la UNARTE.

Acest mediu-metraj este realizat în Bucureşti. De ce? Păi, pentru că aşa i-a „tunat” lui. cel puţin asta reiese din acest interviu. Iată câteva extrase, ce spune regizorul însuşi:

„hmm, mi s-a pus pata sa fac un film asa ca am inceput sa scriu pur si simplu. Dupa prima pagina mi-am dat seama de directia pe care o cere textul si atat. […] Nu prea au existat momente dificile, a fost totul extrem de fluid. Dificil a fost sa tin totul la un loc, am goluri în partea de logistica. Acolo am apelat la Anda Petrache care a facut o munca superba in a tine hazardul devenirii filmului la un loc. […] a iesit cu 200% mai mult decat mi-am propus […] Mesajul este ca in conturul realitatii nihiliste si absurde se ascund universuri mici in care oamenii inca functioneaza, rad, plang, omoara, dau viata. Realitatea functioneaza pe un sistem fractal, am aratat ca aceleasi reguli ale societatii ”functionale” exista si in subculturi intrucatva ezoterice. […] Fix zero bani. Am avut noroc sa prind cei mai super oameni din lume. Si echipa tehnica, si actorii. […]”

Din acest interviu, aflăm tot de la regizor (sublinierile îmi aparţin):

„Îmi doresc cu severitate să învăț și partea asta a vieții, partea rațional-social-pragmatică, ce ține în mișcarea societatea. Dar nu pot momentan, nu suport autoritatea. Sunt prea haotic ca să fac chestii de genul ăla acum. […] Am vrut să arăt de fapt că oamenii marginalizați, cei etichetați drept drogați funcționează sub aceleași sisteme simple: așa cum noi râdem cu familia ori prietenii, ei râd alături de dealerul de droguri. Se bucură la aceleași emoții, caută aceleași valori, diferă doar conjunctura  […] Sunt oameni care riscă tot iar riscul și hazardul sunt elemente neacceptate în societate. Cu toții avem ca reper în viață un concept utopic de funcționalitate. […] Toți facem sex, e cel mai normal lucru din lume dar în același timp nu vorbește nimeni despre asta. […] nu am avut nici un ban cu care să fac filmul. Mama a cumpărat de 2 milioane niște parizer pentru actori. Atât. Actorii nu au cerut bani, știau că nu am. Un singur băiat de la casting mi-a cerut 50 de lei simbolic pentru rol și i-am zis că n-am. […] Sunt mulțumit de film, nu am nici o emoție pentru mâine.”

Doar din aceste două interviuri avem deci imaginea unui accident cosmic ce s-a întâmplat să fie organizat de un non-regizor cu zero lei, care nu suportă autoritatea şi care a fost uimit că acest proiect a fost finalizat – după părerea lui a ieşit extrem de bine 🙂 . Mai departe, aflăm că nu ştie ce sunt valorile, nu a auzit pe nimeni vorbind despre sex (oare o fi căzut din Lună? pe ce planetă a trăit omul acesta?) şi se revendică de la nihilism şi ezoterism. Este certat cu pragmatismul (nu că ai avea nevoie de aşa ceva pentru a coordona un proiect)  şi crede că nimeni nu ştie ce e funcţionalitatea (asta este de-a dreptul o insultă crasă la adresa multora). Mai departe, putem să înţelegem cum autorul nici măcar nu s-a luat în serios şi nici nu a dorit să fie luat în serios. Iată ce scrie Mărculescu:

Dristor face din manevrele de cameră haos de dragul haosului (mă jur că m-am gândit dacă nu s-au umplut de cucuie actorii la cât la băga Pancencu, regizorul multi-tasking, camera în capete).  […] Se discută despre <<ping-pong cu curu>> se fac confesiuni, se verbalizează felații și realaționări. […] detaliile sunt nu de puține ori izbite nasol. Pentru început, oricât de punk ar fi ei (raportat la restul producției de cinemau românesc, fie independent fie cu bani de la CNC) Dristor & Pancencu habar nu au cum e cu fumatul de iarbă. Nici actorii nu s-au documentat suficient, și cum de trage un personaj un fum din iarba dracilor cum se duce cu corpurile astrale cu tot în toate direcțiile”

Ah, şi pe undeva în talmeş-balmeş-ul ăsta e şi un homosexual drogat.

Aşadar, film prost se poate face şi cu puţini bani, şi cu mulţi – fie că sunt de la stat sau de prin buzunarul vreounui entuziast. Şi, ca de obicei, indiferent cât de prost poate să fie un film românesc, se găseşte întotdeauna cineva care să-i scrie o cronică prietenoasă, cu intenţii şi din motive pe care mă abţin să le calific.

 


 

Vă invit să urmăriţi cu atenţie Discerne, pentru că săptămâna viitoare promit că vă prezint o nouă listă de filme româneşti proaste, din 2013-2014!

Vizionare plăcută!

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Anunțuri

Acțiuni

Information

4 responses

12 07 2014
Cele mai debile “filme” româneşti din 2013-2014, partea II | DISCERNE

[…] Un lucru important trebuie precizat: cinematografia românească drept cultură este subvenţionată de statul român prin CNC (Centrul Naţional al Cinematografiei) care oferă în fiecare an vreo câteva milioane de euro pentru proiecte cinematografice. Acesta e un criteriu important. Partea I, aici. […]

Apreciază

17 07 2014
Sezonul roşiilor stricate de aruncat în filme de vară | DISCERNE

[…] se percep ca fiind artişti, valoarea muncii lor este uneori sub pragul debilităţii despre scriam aici şi aici, marcând halucinant auto-iluzii, aplaudate fără argumente doar de către câţiva […]

Apreciază

14 11 2014
Hoţii de film românesc. Partea I. | DISCERNE

[…] scris deja despre unul din filmele acestui studiou aici. Este vorba despre Cernozaurii (2013). Un colaborator de-al meu a scris o cronică la  În […]

Apreciază

12 06 2015
Cele mai debile filme româneşti din 2013-2014, partea a III-a | DISCERNE

[…] de aici, aici, aici şi […]

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: