Lista magică a competenţelor-cheie
CV-ul trebuie să fie cartea de vizită (extinsă, desigur) pentru a obține un interviu cu un posibil angajator. Așa ca fiecare secțiune din CV trebuie să fie clară și precisă, cu alte cuvinte trebuie să te vinzi cât de bine poți.
După mine, cea mai importantă secțiune a unui CV este secțiunea de aptitudini și competențe. Deși mulți consultanți de resurse umane recomandă să scrii cum și unde ai obținut competențele respective, majoritatea căutărilor se fac după cuvinte cheie (din cauza numărului ridicat de candidați și timpului relativ redus).
(continuă să citești după media ↓)
Mai jos se află o listă cu competențe cheie, pusă la dispoziție de către fostul CNFPA (Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Adulţilor). Acestea sunt organizate pe categorii, după cum urmează:
Competenţe pentru angajare – permit accesul pe piaţa muncii şi dezvoltarea unei cariere
-
Comunicare;
-
Prelucrarea informaţiei;
-
Adaptabilitate;
-
Adoptarea deciziilor (în mod independent);
-
Drepturi şi îndatoriri ca cetăţean şi consumator;
-
Învăţare şi autodezvoltare;
-
Limbi străine;
-
Iniţiativă şi creativitate;
-
Gândire critică;
-
Managementul proceselor de producţie;
-
Rezolvarea de probleme;
-
Autoîncredere în condiţii de incertitudine;
-
Gândire şi acţiune.
Compentenţe antreprenoriale – permit căutarea oportunităţilor pentru pornirea propriei afaceri sau îmbunătăţirea performanţelor în afaceri
-
Comunicare;
-
Acţionare în condiţii de incertitudine;
-
Competenţe etice;
-
Căutarea şi generarea ideilor în afaceri;
-
Prelucrarea informaţiilor;
-
Investirea bunurilor personale şi familiale;
-
Învăţarea;
-
Îndreptarea greşelilor făcute;
-
Managementul relaţiilor de tip tranzacţional şi de reglementare;
-
Elemente de bază ale matematicii;
-
Operare independentă;
-
Rezolvare de probleme;
-
Iniţiativă în acţiuni;
-
Valorificarea oportunităţilor;
-
Utilizarea resurselor limitate;
-
Utilizarea relaţiilor personale şi a reţelelor de tip social;
-
Lucru în echipă.
Competenţe manageriale – permit managementul activităţii proprii sau a altor persoane
-
Gândire analitică;
-
Construirea echipelor;
-
Comunicare;
-
Consiliere;
-
Creativitate;
-
Adoptare de decizii;
-
Delegare de sarcini;
-
Focalizare pe rezultate;
-
Influenţarea altor persoane;
-
Căutarea şi colectarea informaţiilor;
-
Realizarea de judecăţi/raţionamente;
-
Conducere;
-
Învăţare;
-
Managementul schimbărilor;
-
Managementul stressului;
-
Motivare;
-
Negociere şi convingere;
-
Rezolvare de probleme;
-
Încredere în sine;
-
Perspectivă strategică;
-
Lucru în echipă.
Competenţe largi – permit înţelegerea şi gestionarea situaţiilor sensibile şi complexe
-
Analiză;
-
Sinteză;
-
Monitorizare;
-
Planificare;
-
Diagnoză.
Competenţe sociale şi cetăţeneşti – permit convieţuirea şi participarea la viaţa socio-economică
-
Participarea socială activă;
-
Comunicare;
-
Cooperare, lucru în echipă;
-
Înţelegerea naturii comunităţii şi implicare;
-
Roluri şi relaţii într-o societate democratică;
-
Îndatoriri, responsabilităţi şi drepturi;
-
Coduri şi valori morale.
Cum să foloseşti toate acestea
Când îți alcătuiești CV-ul, trebuie să ții cont de cerințele postului. Nu e de ajuns să scrii cât mai multe competențe în speranța că vei chemat la interviu. Competențele trebuie să fie acele capacități pe care le deții și care te ajută să duci la îndeplinire cerințele postului. De asemenea, trebuie să ai cu adevărat acele competențe, pentru că în cadrul interviului ele pot fi verificate.
În funcție de postul pentru care aplici, poți să atașezi CV-ului și scrisorii de intenție și linkul la un proiect public. De exemplu, dacă aplici pentru un post de designer web, unde se cere creativitate, atunci poți atașa link-ul la un site făcut de tine, pentru ca angajatorul să își facă o idee despre ceea ce poți să faci.
În ceea ce privește cursurile informatice și cele de limbi străine, nu este suficient să menționezi că știi anumite programe sau o anumită limbă străină, este important să menţionezi și nivelul la care te afli (începător, intermediar, avansat).
Mult succes!
Guest post de Mihaela Andreea Radu. Republicat de aici.
Descrierea autorului

Bună, numele meu este Mihaela Andreea, sunt studentă în anul I la master și de aproape jumătate de an am început să scriu pe blogul meu din dorința de a împărtăși altora din scurta mea experiență în resurse umane și din conținutul cărților pe care le citesc, inclusiv pentru îmbogățirea ariei de cunoștințe.
Experiența mea în resurse umane este de 6 luni, iar în această perioadă am învățat foarte mult din ceea ce ține de organizarea și desfășurarea unui interviu de selecție, precum și alte aspecte practice privind evaluarea angajaților. Am scris articolele din aria de HR atât pentru tine, viitorul specialist în resurse umane, cât şi pentru tine, candidatul de azi. Te invit să descoperi mai multe informații citind articolele mele aici şi să te abonezi prin e-mail folosind butonul „follow” din meniul vertical de la dreapta.
Copyright © Mihaela Andreea Radu, mai 2014
Publicat de Marcus Victor Grant