Articole recunoscute public şi premiate pe Discerne

25 04 2014

După cum am scris şi în multe alte părţi, mă mândresc cu calitatea mea profesională de autor – şi, se pare, nu degeaba! De-a lungul timpului, am primit o serie de premii şi voturi pentru materiale scrise de mine, pe care le-am publicat (iniţial sau ulterior) pe acest blog. Unele dintre aceste materiale încă mai sunt online, altele nu.

Identitatea şi preocupările mele ca autor nu ar fi existat fără o seamă de oameni care m-au ajutat cu criticile, sugestiile, îmbunătăţirile lor – şi aici sunt zeci. Îţi mulţumesc pentru faptul că m-ai ajutat să corectez şi să îmbunătăţesc calitatea articolelor mele. Apoi, fără cititori nu prea are sens să fii autor – deci îţi mulţumesc ţie, cititorule, care intri în mod frecvent pe acest blog pentru a descoperi articole noi, utile şi interesante pentru dezvoltarea ta personală şi profesională. De asemenea, îţi mulţumesc ţie, comentatorule, bloggerule, care ai interacţionat cu mine online, prin track-back-uri, ping-uri şi comentarii. Contribuţia ta m-a ajutat să fac cunoscut blogul la cât mai mulţi oameni. În cele din urmă, te felicit şi îţi mulţumesc pentru decizia de a citi acest articol şi de a-mi urmări post-urile. Spune-le şi altora!

2012-emailteaser

Acest articol nu este despre performanţele în cifre ale Discerne – o evaluare cantitativă o găseşti aici. Acesta articol este despre calitatea deosebită a celor mai bune dintre articolele bune publicate aici. În orice caz, am alcătuit această listă ca să ţineţi minte că pe Discerne puteţi găsi materiale de o calitate remarcabilă. Le listez în ordinea publicării lor pe acest blog. Menţionez că am subliniat în continuare cu albastru doar titlurile articolelor pe Discerne. restul linkurilor pe care vă invit să le accesaţi sunt subliniate cu gri.

Studiu electoral de marcă (28 mai 2011) În mai 2005, am câştigat locul I la concursul EconomMix, la secţiunea management şi marketing, participând cu acest proiect, evaluat în cadrul FEAA (Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor Iaşi).  Cercetarea o poţi găsi aici , iar prezentarea în powerpoint aici 

diploma loc I management marketing

 Stima de sine vs. Respectul de sine. Înţelege diferenţele! (18 iunie 2011) şi Portretul omului cu stimă de sine înaltă şi stabilă (20 iunie 2011) fac toate parte din anexele la lucrarea de dizertaţie apreciată cu nota 10 „Măsurarea psihometrică a stimei de sine„, cercetare psihometrică prezentată în cadrul examenului final la masterul de Comunicare managerială şi resurse umane (SNSPA, 2011)

Romeo si calugarul (6 octombrie 2012) – singurul articol care a rămas public din seria „Amintiri de la Liceul de Informatică Grigore C. Moisil din Iaşi”, pentru care am câştigat , locul 1 şi un iPad la prima parte a concursului organizat în 2012 de  Blogal Initiative şi Profi Rom Food, intitulat „Fii eroul şcolii tale”. Este, de asemenea, cel mai comentat articol public pe acest blog. Toate articolele din această campanie fac parte din cartea „Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală”, programată pentru 2014.

Lucian si Stefan

Romeo şi călugărul

Cronica unui campionat anunţat, partea I şi partea II, cu care am câştigat locul 1 la ediţia I din 2012 a Campionatului Naţional de Blogging. Am fost primul blogger din România care a câştigat acest premiu naţional. Articolul  este o analiză a nişei blogvertisingului pe piaţa de online advertising din România, iar opiniile mele au fost apreciate şi luate în considerare de organizatori, după cum rezultă şi de aici.

Am participat cu articolele  Creativitatea, motiv de mândrie naţională? (25 mai 2013) şi Care sunt trăsăturile unui inventator de succes – studiu de caz, Mircea Tudor (26 mai 2013) în concursul „Implică-te în Pe3miază Inovaţia”, organizat de Blogal Initiative şi 3M România. Nu am fost între marii câştigători, dar juriul a votat aceste articole pe locul 4 şi mi-a dat un premiu.

Am reuşit să obţin locul 1 la voturile bloggerilor şi un premiu din partea clientului Akcees la concursul de blogvertising pe teme de antreprenoriat intitulat „Haide la Start Me Up”, tot pe Blogal Initiative, pentru următoarele 4 articole:

De ce costă atât de mult cărţile în România. Studiu de caz din experienţă proprie. (21 iunie 2013)

6 lucruri pe care să le iei în considerare înainte de a deveni un antreprenor sau un liber-profesionist (23 iunie 2013)

Alte 6 lucruri pe care să le iei în considerare înainte de a deveni un antreprenor (25 iunie 2013)

Luna antreprenoriatului şi a inovaţiei (4 iulie 2013)

Am reuşit să obţin locul 4 (dar niciun premiu) la campania „Trimitem un blogger pasionat de teatru la FITS”, organizată cu ocazia ediţiei 2013 a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Am participat cu două articole în limba română, din care public este De la artă la faptă (27 mai 2013), o mică scenetă. Celălalt articol este „Primul meu mentor în teatru”. Acest articol face parte din cartea „Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală”, programată pentru 2014.

FITS

Am câştigat locul 2 şi premii la campania „Fii şi tu un consultant în electronomie”, promovată de Arctic, cu articolele:

Aceşti bani care sunt timpul nostru (27 iunie 2013)

Cum să vinzi o investiţie pe termen lung, partea I (29 iunie 2013)

Cum să vinzi o investiţie pe termen lung, partea II (30 iunie 2013)

arctic-tet

Am câştigat locul 2 la campania „Ce faci când neprevăzutul te loveşte?, organizată de Groupama asigurări şi Blogal Initiative, pentru participarea cu articolul Poveste de iarnă pe timp de sesiune (12 iulie 2013)

Am câştigat locul 2 la campania „Cum vezi viitorul în educaţie”, organizată de Holcim România şi Blogal Initiative cu 4 articole care nu mai sunt publice pe acest blog: „Trăiască manualele digitale – salut iniţiativa Holcim”, „O nouă dinamică a generaţiilor”, „Abilităţi evergreen”, „Educaţia, această traumă colectivă”. Aceste articole fac parte din cartea „Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală”, programată pentru 2014.

Cum sa găseşti chirie ieftin în Bucureşti (26 iulie 2013) nu a fost premiat pe nicăieri, dar este cel mai citit articol din istoria Discerne şi se îndreaptă rapid către a depăşi 20.000 de vizualizări. Prin urmare, este cel mai apreciat articol de către cititori – lucru care merită menţionat. Pentru statistici detaliate, te invit să accesezi această sinteză.

Cu Discerne am câştigat locul 7 în topul 10 (din peste 600) al celor mai bine punctate bloguri în clasamentul oficial al ediţiei a II-a din 2013 a Campionatului Naţional de Blogging organizat de Blogal Initiative. Am câştigat atunci 305 puncte pentru participarea cu 21 de articole la 9 campanii în urma cărora am câştigat 4 premii. Câştigătorul de pe locul 1 a avut 575 de puncte.

clasament 2 pe 2013

Articolele Capcanele limbajului scris (10 septembrie 2013) şi Studiu de caz în analiza de metalimbaj (12 septembrie 2013) au constituit proiectul de facultate „Semantica şi semiotica psiholingvistică a manipulării opiniei publice prin intermediul mass-media” cu care am participat la Conferinţa Naţională de Psihologie Umanistă şi Transpersonală din 20 noiembrie 2005 la Bucureşti. Am fost aplaudat, iar pentru abilităţile mele am fost felicitat inclusiv de Ovidiu Brazdău la prima ediţie a Salonului Naţional de Psihologie, în iunie 2005, la Bucureşti.

Mecanisme de apărare (21 octombrie 2013). Pentru această lucrare (un scenariu de clip promoţional pentru o campanie împotriva violenţei în familie), realizată în aprilie 2005, am primit premiul pentru cea mai originală lucrare în psihologie la Conferinţa Naţională de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, 12 mai 2005. De asemenea, am mai prezentat lucrarea şi în cadrul Conferinţei Naţionale de Psihologie Umanistă şi Transpersonală din 20 noiembrie 2005 la Bucureşti şi am ţinut o prelegere pe acest subiect la conferinţa de resurse umane Business-Edu din septembrie 2006 organizată de Clementina Anghelache în Bucureşti. Articolul a fost publicat în revista „Psihologia Azi”, nr. 12, din decembrie 2005, sub forma unei benzi desenate de Bogdan Petry.

cea mai originala lucrare in psihologie 2005

Lista învingătorului (16 decembrie 2013) Iniţial, a fost publicat pe DaMaiDeparte.ro în decembrie 2007, dar l-am retras din motivele specificate aici. Cu acest articol, am câştigat locul 1 pentru cel mai bun articol de dezvoltare personală şi profesională la concursul organizat de Ionuţ Ciurea în 2007. Articolul a fost ales la egalitate cu cel al lui Tudor Mateescu: Cum sa fii creativ si sa-ti indeplinesti visul după criteriile: structură, aplicabilitate, relevanţă, concizie şi personalizare. Ionuţ Ciurea scria cu acea ocazie: „Ştefan are o minte periculos de structurată şi analitică. Este un articol complet, plin de resurse, excelent structurat.”. Aprecierea lui m-a onorat desăvârşit, cu atât mai mult cu cât Ionuţ Ciurea este unul din bloggerii români de la care am învăţat cel mai mult. Acel premiu a fost o confirmare importantă pentru mine. Articolul este acum disponibil doar pe Discerne, după ce l-am actualizat.

În încheiere, doresc să mai adaug că acestea sunt doar o parte din premiile pe care le-am primit pentru ce am scris în ultimii 15 ani. Ce am listat în acest articol are legătură în mod deosebit cu Discerne, care este, la momentul de faţă, conform Zelist, între primele 10 % bloguri din România.

Îţi mulţumesc!

Lectură plăcută!

Ştefan Alexandrescu,

autor în aria dezvoltării personale, profesionale şi organizaţionale

Anunțuri

Acțiuni

Information

3 responses

3 12 2014
Cine sunt eu, Ştefan Alexandrescu, să scriu despre filmul românesc. Partea I. De la critică la studiu, de la cinefag la cinefil | DISCERNE

[…] scriu bine despre multe subiecte. Din întâmplare, mai sunt de acord cu mine pe chestia asta încă vreo câteva sute de oameni. […]

Apreciază

26 06 2015
Criza de la 30 de ani – „jumătatea vieţii” – partea III | DISCERNE

[…] mea de anul trecut Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală. De asemenea, am reuşit să obţin premii la conferinţe naţionale pentru proiecte studenţeşti la care am […]

Apreciază

1 08 2015
Vacanţa de vară pe Discerne | DISCERNE

[…] Mă bucur să anunţ aceste cifre ca nişte borne clare că drumul spre succes al acestei publicaţii accelerează, împreună cu numărul de autori, numărul de share-uri pe Facebook. Vizibilitatea blogului este în creştere, ceea ce reprezintă o constantă confirmare a faptului că eu, Ştefan Alexandrescu, în calitate de administrator şi fondator, fac o treabă de calitate. Nu mă refer doar la cifre când spun asta, ci mă bazez şi pe nominalizarea primită la Webstock în septembrie 2014 şi semnificaţia ei, despre care am scris aici. Există numeroase articole recunoscute public şi premiate pe Discerne. […]

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: