“Dumnezeu: o amăgire”, de Richard Dawkins. Analiză. Partea I. Dawkins vs. Religie

 

O incursiune minuţioasă

richard-dawkins-himera-credintei-in-dumnezeu-2401Cu ocazia apropierii Sfintelor Paşti, Discerne găzduieşte o serie de articole realizate de către unul din autorii săi, av. George Perju, cu ale cărui analize amănunţite de film şi carte v-aţi familiarizat aici, aici, aici, aici şi aici. În această serie, George ne propune o analiză amănunţită şi o contra-argumentare a ideilor din primele patru capitole ale cărţii scrise de către Richard Dawkins, Dumnezeu, o amăgire, apărută în 2012 în ediţia română la editura Curtea Veche (978-606-588-320-8), în traducerea lui Victor Godeanu (format broşat 172×235, 320 pagini). Cartea a apărut anterior tot la Curtea Veche în 2007 sub titlul Himera credinţei în Dumnezeu. Ambele sunt traducerea volumului The God Delusion, 2006, Bantan Books, UK.

Scopul acestui demers nu este să realizeze o contra-argumentare exhaustivă a ideilor din carte, întrucât deja s-a scris o contra-carte, intitulată The Dawkins Delusion, tradusă şi publicată în română tot de Curtea Veche, Dawkins: O amăgire? Fundamentalismul ateu şi negarea divinului, de Alister McGrath şi Joanna Collicutt McGrath. Alister McGrath şi Richard Dawkins au avut şi un dialog a cărui traducere în română o găsiţi aici.

În schimb, această nouă serie pe Discerne îşi propune să ofere cea mai amplă cronică sub formă de articole a cărţii Dumnezeu, o amăgire. În ultimii 8 ani de când a apărut cartea, au fost publicate pe internet 8 cronici în limba română, plus încă o traducere din engleză.

Andrada Elena Radu, Book Critics;

Sorin Lavric, România Literară;

Cristian Pavel;

pr. prof. Univ. dr. Nicolae Achimescu, ziarul Lumina;

Claudiu Gorbănescu;

Valentin Făt;

Béranger;

Cosmin C.

De ce este importantă tocmai Dumnezeu, o amăgire, de Richard Dawkins? Din cauza succesului pe care l-a avut în rândul cărţilor care atacă creştinismul de pe false baze ştiinţifice şi chiar prininfluenţa sa în cultura media contemporană. Un întreg curent care a cunoscut un succes de peste un milion de exemplare în ultimii ani, analizat pe scurtaici. Cartea a fost apreciată pozitiv de unii critici americani.

Menţionez că George, în calitate de autor şi eu (Ştefan Alexandrescu), în calitate de editor şi publisher am lucrat la acest text încă din 2013, iar rezultatul este consecinţa unor îndelungi discuţii, comentarii şi modificări pe care le-am purtat. Notele mele la text sunt trecute cu n.e. între [parantezepătrate]. Sublinierile făcute îngroşat în text îmi aparţin mie. Vă redau în continuare prima parte din articolul lui George:

Premise

Chiar dacă nu este cazul, best-seller-ul lui Richard Dawkins ”Dumnezeu: oamăgirepare a fi fost scris de o persoană crescută de niște fanatici religioși care au impus dictatorial propria credință copilului lor; iar când a crescut mare, copilul s-a răzvrătit.

După cum am scris, nu este cazul: Dawkins ne asigură că a crescut într-un mediu nereligios și că până și preotul din parohia sa era un tip simpatic. Dacă însă ar fi fost cazul, tonul afectiv al cărții ar fi fost mai ușor explicabil, căci trebuie spus că această carte este destul de sentimentalistă în argumentație și mai puțin rațională și distantă decât m-aș fi așteptat. Lucrarea savantului britanic are mai multe direcții de argumentare pe care le socotesc greșite și pe care am să le expun în cele ce urmează.

Educația religioasă

O primă direcție importantă în care se îndreaptă Dawkins este argumentul că părinții bigoți sunt prea autoritari cu ai lor copii datorită credinței lor religioase. Faptul că există părinți ultrareligioși poate fi tragic pentru copii, însă o proastă înțelegere a religiei nu poate fi argument pentru ateism, tot așa cum o înțelegere proastă a științei de către Hitler, ca instrument de cucerire a lumii și de opresiune (prin tehnologia militară dezvoltată de cel de-al treilea reich) nu echivalează cu o incriminare a științei în general.

Autorul evoluționist continuă prefața sa bătând multă monedă pe ideea că nu există copii catolici sau musulmani, ci că doar părinții lor pot fi numiți astfel deoarece doar aceștia înțeleg doctrina religioasă. O astfel de afirmație este tributară percepției greșite că religia ar fi doar o doctrină, ignorând partea ritualică și mistică a religiilor care, potrivit acestora, influențează o persoană indiferent de participarea conștientă a acesteia. Raționamentul lui Dawkins poate fi ușor întors împotriva sa, întrebând pe susținătorii acestuia: cum rămâne cu persoanele crescute în familii de atei – oare se poate spune în mod sincer că aceștia nu vor fi influențați de concepțiile părinților? În realitate, argumentul lui Dawkins împotriva educației religioase este inaplicabil, căci orice tip de educație pornește de la niște axiome doctrinare, fie ele religioase sau nu, iar a încerca să te sustragi acestei realități, invocând o teoretică neutraliate pură este utopie. În orice caz, viața demonstrează că oamenii se pot sustrage educației din familie. Exemplele de oameni crescuți de părinți nereligioși și convertiți la o credință, sau invers, copii crescuți într-un mediu religios care la maturitate s-au îndepărtat de originile lor religioase, sunt expresii ale relativității caracterului puternic al mediului social.

Până la sfârșitul prefeței reușim să ne lămurim că întreaga carte va fi o insultă la adresa creaționiștilor și a oricărui om inteligent care este credincios, după raționamentul: pentru că ești creaționist, atunci automat ești un incult”. Dar să purcedem!

Referitor la argumentul împotriva educației religioase la copii 1aș vrea să prezint un punct de vedere personal asupra subiectului. Copiii sunt creștini, evrei, musulmani etc. pentru că părinții lor învață propriii copii ce cred că este mai bine pentru aceștia. Astfel, un creștin își va boteza, duce la spovedanie și împărtășanie copilul pentru că are credința că astfel are grijă de sănătatea sufletului nemuritor al copilului, tot așa cum au grijă de partea materială. În orice caz, atunci când cresc, cei ce au fost copii sunt liberi să-și schimbe viziunea asupra lumii, ceea ce de multe ori se și întâmplă în zilele noastre. Acestea fiind date, eu sunt curios cum ar avea de gând cineva să impună o anumită idee despre religie la nivel practic: cu ajutorul forței de coerciție a statului? Îmi pare că acest lucru ar fi posibil doar într-un regim totalitar. Liberalii adevărați vor susține întotdeauna prioritatea părinților în ceea ce privește educația, dar probabil că altele sunt vremurile.

Conflictele religioase

A doua direcție greșită în care pare să se îndrepte autorul este un clișeu de ”raționament”: după Dawkins, religia a dărâmat turnurile gemene la 11 septembrie (presupunând teza celor 19 teroriști musulmani), religia face războaie, religia provoacă asasinate etc. E ca și cum ai spune că inventarea cuțitului este cauza tuturor crimelor din lume, sau că firma Boeing e de vină pentru deturnarea unui avion (dar chiar așa, de ce nu ar fi?), că pixul e cauza informației și nu actul celui care scrie ș.a.m.d. . Argumentul este fals căci poate fi folosit la fel de bine și de tabăra teistă: comunismul ateu a provocat milioane de victime în secolul al XX-lea; dar probabil că profesorul de la Oxford a învățat istoria pe sărite. Prin urmare, generalizările de genul ”religia a făcut asta/ ateismul a făcut aia” sunt egal de greșite căci nu au o putere demonstrativă univocă. În realitate, au existat exagerări din partea unor oameni religioși de-a lungul timpului (inchiziția, războaiele religioase ș.a.), tot așa cum au existat atei care au omorât și torturat pentru credința lor în necredință (vezi istoria comunismului). Cu toate acestea, este greșit a afirma că toți credincioșii (indiferent care) sau toți ateii sunt criminali; oamenii trebuie văzuți ca indivizi, nu doar ca aparținând unor comunități religioase sau ideologice.

Pe alocuri, misiunea lui Dawkins devine ambiguă: ce vrea de fapt? Distrugerea creștinismului? A creaționismului? A teismului în orice formă? Vrea ca oamenii pur și simplu să fie toleranți unii cu alții indiferent de religia acestora sau își dorește poate să convingă oamenii de toate religiile să renunțe la acestea? Adică inițial sugerează că religia în general ar trebui să dispară, pentru ca apoi să seplângă de discriminarea religioasă. Vei afirma: supranaturalismul în toate variantele sale monoteiste, politeiste (panteismul, budismul, șamanismul etc.) și ateiste ori este un rău, ori nu este un rău, și doar conflictele umane pe ”temă” religioasă sau discriminările relogioase sunt indezirabile și atunci vei apăra victimele (deși, de obicei, rolurile de victime și persecutori se schimbă de la o epocă la alta și de la o țară la alta în funcție de context; e ca într-un triunghi dramatic, doar că aici ”victimele” și ”persecutorii” nu sunt cuvinte-simbol).

În orice caz, raționamente de acest fel eșuează căci văd într-o circumstanță (religia) personală a oamenilor ”răi” din lume (criminali în primul rând, care consideră că sunt motivați religios desigur) cauza primă necauzată a răului din lume, pe când răul n-are o cauză propriu-zisă, ci își are rădăcinile posibilităţilor în liber-arbitru; însă unde este libertate nu este determinism și nu se poate vorbi, prin urmare, de cauzalitate. Acest gen de raționament fals au aplicat Marx și Engels atunci când au afirmat că proprietatea privată este cauza inegalităților sociale și a nedreptăților economice. Prin urmare, pe baza acestui sofism: moarte proprietății private! Iar Lenin și Stalin au avut grijă să facă acest lucru, chit că în cursul realizării misiunii lor au omorât mai mulți oameni în Uniunea Sovietică decât au murit în ambele războaie mondiale. Însă instaurând comunismul, răul ar fi trebuit să dispară în mod automat. Adică dacă proprietatea privată, religia și monarhia erau cauzele problemelor în societate, atunci eradicându-le, societatea creată ar fi trebuit să fie perfectă. Rezultatul a fost însă o monstruozitate: un regim totalitar mai criminal ca orice existase până atunci. De ce oare cea mai (declarat) nereligioasă societate care a existat vreodată – cea sovietică – a fost și una dintre cele mai distructive pentru umanitate?

Tot în legătură cu aceeași gândire, îmi pare foarte amuzant cum savantul englez încearcă să argumenteze o anti-religiozitate bazându-se pe luptele dintre religii. E ca și cum aș încerca să critic comunismul aducând ca argument conflictele dintre diferite tipuri de comuniști (de pildă bolșevici și menșevici). Altă parte slabă a argumentației este insistența exagerată pe conflictele religioase, de parcă singurele idei care ar naște conflicte ar fi cele religioase; cum rămâne cu războaiele inter-etnice sau ideologice? Va propune oare domnul Dawkins eradicarea etniilor și tuturor ideologiilor pentru a nu mai exista conflicte între ele?

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi: articolul Vrei o slujbă în „Anglia”? Prea mulţi români nu ştiu ce-i aşteaptă, partea I şi partea a II-a şi aceste articole pro ortodoxie.

Vă mulţumesc pentru atenţia oferită lecturii şi vă invit să citiţi săptămâna viitoare continuarea acestui articol cu partea a II-a. Până atunci, vă urez post uşor şi cât mai mult discernământ!

av. George Perju

Copyright © av. George Perju, 2013-2014

1  Richard Dawkins, Dumnezeu, o amăgire p.17

10 gânduri despre „“Dumnezeu: o amăgire”, de Richard Dawkins. Analiză. Partea I. Dawkins vs. Religie

  1. Va sugerez sa va faceti rost si sa cititi din cartea domnilor profesori Scott Hahn si Benjamin Wiker, intitulata „Answering the New Atheism: Dismantling Dawkins’ Case Against God”, ce anuleaza ineptiile scrise de Dawkins.

    Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.