Categorii de software pentru profesionişti

8 04 2014

Am început să fac o listă cu domenii în care am învăţat şi mi-ar face plăcere să le explorez mai temeinic în continuare. Apoi, am realizat acest articol despre programele utilitare pe care le folosesc cel mai frecvent în Windows şi pe care le recomand. Acest articol este despre câteva programe ceva mai sofisticate, pe care dacă le cunoşti, merită să le treci în CV.

  

1.Programe de statistică

SPSS (Statistical Package for the Social Sciences sau mai recent numit Statistical Product and Service Solutions) ştiu, pe lângă medii, frecvenţe şi alte asemenea banalităţi, să fac normalizarea datelor, analiză factorială bazată pe matricea rotită (nu doar principal components analysis – de exemplu Alpha Factoring) şi verificarea validităţii externe, precum şi prelucrarea datelor folosind metodologii neobişnuite. Am fost recomandat ca un „cunoscător de statistică avansată” – ceea ce mi se pare o glumă proastă, nu sunt nici pe aproape.  Totuşi, nu ştiu şi îmi propun să învăţ: cum se fac regresiile, power of effect, generarea modelului cuboid, generarea de profile individuale pe baza unei evaluări şi multe alte lucruri pe care această jucărie fascinantă, ajunsă la versiunea 22, le poate oferi.

Provocarea este să învăţ tehnicalităţile programului fără să trebuiască să învăţ şi matematica din spatele lui, pentru că nu îmi place. Am suficiente cărţi despre SPSS în format electronic pe care îmi e frică să încep să le citesc, pentru că după cum mă cunosc pe mine, când e vorba de cercetare, odată ce îmi vine cheful, risc să am tendinţa nu mai ies din casă cu zilele şi să mă apuc să studiez doar asta – ceea ce, oricât de mult mi-ar place, nu-mi permit financiar, pentru că eu îmi vând timpul pe bani. Tot din aceeaşi categorie, dar un program avansat, pe care nu îl ştiu deloc, este LISREL. Dacă aveţi recomandări de cărţi pentru cum se utilizează LISREL sau ştiţi cursuri universitare în Bucureşti unde se studiază LISREL, vă rog lăsaţi-mi un comentariu. Dacă achiziţionezi cartea de la Polirom, primeşti gratuit şi un CD cu licenţă pentru SPSS versiunea 15 sau 16. Eu am primit licenţa pentru SPSS de la facultate.

Tot în aceaşi categorie intră şi partea avansată de la Microsoft Excel (sau, în pachetul freeware pe care îl folosesc eu, Open Office Calc). Ştiu cum se fac chestii simple în Excel (formule, grafice) dar nu ştiu să folosesc partea de statistică a Excel-ului. Eu de obicei folosesc Excel-ul pentru planificarea unor chestii complexe cum ar fi cercetare sau management de proiect şi pentru liste simple, dar nu am fost plătit niciodată să lucrez în Excel şi nici nu m-am bazat pe programe de calcul tabelar în serviciile oferite (decât poate la oferte) sau în slujbele pe care le-am avut. Mă consider un începător în Excel, nu ştiu chestii avansate şi ar trebui să învăţ. Şi, spre ruşinea mea de autodidact, nu îmi place să folosesc tutorialele şi help-ul.

  

2. Programe de grafică şi design.

Desigur, nu mă refer la banalul Paint cu care mă jucam în liceu. Ştiu câte puţin din Adobe Photoshop (o versiune veche pentru care am avut licenţă de probă – versiunile noi mi se par ca un OZN), Adobe Illustrator (ce m-a învăţat un designer), Paint.NET (care e freeware şi face o mulţime de chestii în prelucrarea de imagini şi care e preferatul meu) şi suficient în Corel Draw încât să fac o carte de vizită (eu nu fac cărţi de vizită pe bani, pentru asta externalizez acest serviciu către designeri). Mi-aş dori să învăţ ca lumea Adobe Photoshop versiunea cea mai recentă şi mai ales Corel Draw. Pe lângă traducătorii de limbi rare (chineză, arabă, rusă – care sunt limbile viitorului), designerii sunt printre cei mai bine plătiţi liber-profesionişti.

Nu mă refer la a învăţa aceste programe ca să mă joc de-a fotograful amator sau ca să fac experimente de dragul curiozităţii, ci ca să câştig bani vânzându-mi munca pe care o fac cu aceste programe. Aş vrea să urmez nişte cursuri temeinice online pe astea şi, dacă se poate, gratuite sau cât mai ieftine – aici sunt şanse să găsesc unul. Sunt foarte interesat şi să citesc cărţi care să îmi formeze/antreneze nu doar abilităţile de folosire a software-ului, ci şi simţul estetic, capitol la care nu stau prea grozav, dar la care aspir să-mi îmbunătăţesc abilităţile. Oricum, reuşesc să-mi dau seama de diferenţa asta, deci nu sunt un caz pierdut 🙂

street art

  

3. Mozilla Thunderbird.

Eu mă număr printre cei care nu a ştiut niciodată să utilizeze Outlook-ul (ştiu, ştiu, ruşine mare!) şi m-am bazat întotdeauna pe accesarea mailurilor în browser, ceea ce este o limitare nefericită. Mă gândesc numai la faptul că Yahoo mai schimbă la fiecare 6 luni câte ceva şi de obicei nu în bine, iar eu îmi menţin adresa principală de Yahoo din 2006 în inerţie. Mi-aş dori să am posibilitatea de a stoca într-un asemenea client de mail datele de care am nevoie şi să le accesez şi local.

  

4. Software-uri de mindmapping.

Eu sunt obişnuit cu metoda băbească, adică să fac hărţi mentale pe foi de flipchart sau în Excel şi apoi să le listez pe A2. Consumator de timp. Am văzut oameni jucându-se cu tot felul de instrumente extrem de facile şi în câteva minute pot să facă o hartă mentală de toată frumuseţea.

La Motivation Copyright © Philippe Boukobza, 2008 – CC By http://www.flickr.com/photos/philippeboukobza/2240996789/
La Motivation
Copyright © Philippe Boukobza, 2008 – CC By
http://www.flickr.com/photos/philippeboukobza/2240996789/

  

5. Sisteme de operare Linux.

Mai exact, Ubuntu, acesta-i cel mai simplu. L-am instalat de vreo câteva ori de probă şi am încercat să mă dumiresc eu ce e pe acolo, dar spre ruşinea mea, mă uitam ca mâţa-n calendar. Ubuntu este mai uşor de folosit, nu crapă, consumă mai puţine resurse şi substanţial mai puţin timp. Problema e că trebuie să identific programele corespunzătoare care fac toate operaţiunile pe care eu m-am obişnuit să le fac sub Windows XP. Sunt utilizator de Windows XP din 2003 şi nu spun asta din mândrie sau din plăcere. Mă simt captiv acestui sistem de operare. M-am ferit de Vista şi de Windows 7 şi nu am înţeles de ce unii oameni şi-au instalat asemenea calamităţi pe calculatoare, mai ales că am avut nefericirea să trebuiască să lucrez cu Windows 7. În fine, atunci când vine de schimbat sistemul de operare sau chiar reinstalat, încep să devin foarte nesigur şi îmi aduc aminte de experienţe traumatizante din tinereţe. Ştiţi cum e cu o fată care învaţă pentru prima dată să înoate? Are nevoie de foarte multă susţinere şi încurajare şi o vreme nu vorbeşte decât despre asta. La fel şi eu ca să învăţ Ubuntu.

Hiroshima Chernobyl

  

6. Programe de montaj video.

Din fericire,  a avut cine să-mi arate şi la ce calculatoare să lucrez cu Adobe Elements 4.0 şi Adobe Premiere Pro. Am reuşit să montez în Adobe Elements 4.0 un reportaj şi un filmuleţ, ca exerciţiu la cursurile de regie pe care le-am urmat în perioada nov. 2008-apr. 2010, care au ieşit prezentabil – cel puţin ca montaj. Cu Adobe Elements 4.0 m-am simţit cel mai confortabil şi aş mai monta video în el, mi se pare mai facil în comparaţie cu Adobe Premiere Pro, pe care  am învăţat să-l folosesc la facultate, la o disciplină foarte utilă şi practică, unde ne-am distrat cu câteva reclame, dar era o versiune foarte veche şi nu mă simt stăpân pe program. Problemele mari din a studia aceste software-uri vin o dată din faptul că aceste programe trebuie să ruleze pe computere puternice, şi al doilea, că trebuie să am acces la computere care au softwareul instalat cu licenţă. Aşa, acasă m-am mai jucat şi în Pinnacle şi Ulead pe versiunile trial de 30 de zile şi tot au ieşit chestii prezentabile care au încântat audienţa, dar dacă nu le folosesc constant, uit cum se folosesc. Ah, şi pentru tăiat .avi-uri cotidiene, merge foarte bine Solveig Media trimmer. Dacă ai o înregistrare video şi selectezi o bucată pe care o vrei tăiată, Solveig Media Trimmer rezolvă în maxim un minut. Într-o vreme foloseam şi AVI/MPEG Joiner şi Total Video Converter, dar am renunţat la ele pentru că nu eram mulţumit de rezultatele finale. Dacă ştii un progrămel utilitat super-facil care lipeşte bucăţi de video şi e freware, te rog scrie-mi. Nu am prea avut nevoie în ultima vreme, dar e bine să-l am la îndemână just in case.

  

7. Vreau să învăţ să folosesc profesional Adobe Acrobat Professional, programul acesta e o comoară pentru un fan al PDF-urilor ca mine.

Adobe Professional este programul cu care lucrează tipografii, designeri, edituri şi profesionişti, pentru a crea materiale de optimă calitate, într-o paletă largă de opţiuni pentru formate şi design. Este un program care mi-a fost recomandat de mulţi.

Happy computer operating!

Ştefan Alexandrescu

consultant în strategie de comunicare şi resurse umane

Copyright (C) Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.


Acțiuni

Information

2 responses

8 04 2014
paulcojocaru

Freemind – pt mindmapping

In genere acrobat pro se foloseste in ultima parte, pentru a transmite catre tipografii, in rest fiind folosit mai mult ca driver de imprimare pdf. Sfatul meu este sa inveti corel draw, chiar si o versiune mai veche.
Pentru montaje video recomand solutiile semiprofesionale cum ar fi corel video studio, chiar si mai vechi (ai si optiuni de trim si join) sau pinacle sau cyberlink power dvd, dar corelul a fost mai stabil, cel putin in ceea ce ma priveste,

In Ubuntu, pentru vazut filme – vlc, pentru poze, poti merge pe viewerul preinstalat. La fel si cu pdf-uri. Muzica – clementine, foto editor – gimp (din pacate foarte frustrant si ciudat, mai ales daca ai experienta photoshop), office – Libre sau Open office, ambele cu optiunea de listare in pdf. Incearca Lubuntu – seamana cu xp-ul si e acelasi ubuntu cu alta interfata grafica.

Apreciază

8 04 2014
discerne

Multumesc, Paul

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: