Cauzele şi valorile pe care le susţine blogul Discerne prin politica sa editorială, partea I

Azi Discerne împlineşte trei ani de la primul articol public.

De-a lungul timpului, prin politica editorială pe care am cultivat-o pe acest blog, am conturat câteva subiecte asupra cărora blogul Discerne militează pro sau contra. Aceste înclinaţii îmi aparţin mie, managerului de proiect, Marcus Victor Grant

.

(continuă să citești după media ↓)

Marcus Victor Grant. Foto de Constantin Nita, 2011
Marcus Victor Grant. Foto de Constantin Nita, 2011

Ce înseamnă asta?

Înseamnă că pe aceste subiecte, pentru aceste cauze, pun la dispoziţia celor interesaţi să scrie şi să devină colaboratori, spaţiu de publicare. Cine doreşte să scrie pe aceste subiecte, sau să anunţe evenimente pe marginea lor, este binevenit.

În cele ce urmează, am să vă prezint pe larg care sunt cauzele şi valorile pe care le susţine Discerne, în ordinea ponderii şi importanţei lor în politica editorială de până acum.

  1. Discernământul

  2. Dezvoltarea

  3. Cunoaşterea de sine şi cunoaşterea celorlalţi

  4. Bloggingul

  5. Cercetarea şi rigoarea ştiinţifică

  6. Colaborarea

  7. Ortodoxia

  8. Cultura civică

  9. Cultura

  10. Manifestul împotriva incompetenţei

Despre primele 5, în partea I de astăzi. Despre următoarele 5, în partea a II-a a acestui articol.

 

  

1. Discernământul

Prima şi principala cauză pe care Discerne o susţine este discernământul, o formă de dreaptă judecată, înţelepciunea care se construieşte în timp şi este inerentă oricărei fiinţe umane, fiind unul din principalele lucruri care îi deosebeşte pe oameni de animale. Discernământul este în strictă legătură cu conştiinţa.

Informaţia te ajută să înţelegi. Te ajută să separi ceea ce este de valoare de ceea ce nu este de valoare. Te ajută să accepţi ce te ajută şi să accepţi să renunţi la ceea ce nu te ajută. Te ajută să schimbi ceea ce poţi şi să accepţi ce nu poţi schimba. Mai multe cunoştinţe nu înseamnă mai multă fericire, întrucât cu sporirea înţelepciunii, vine şi amarul. Amarul de a te afla în faţa unor adevăruri. Dar Adevărul te va face liber. Cu cât mai mult îţi foloseşti libertatea cu discernământ, cu atât ţi-o sporeşti.

Mai precis, Discerne publică articole care:

  • te ajută să deosebeşti furnizorii de servicii de incompetenţi şi şarlatani;

  • te ajută să înţelegi ce se află în spatele unor farse mediatice promovate de majoritatea surselor de informare oficală;

  • te sprijină să conștientizezi manipularea;

  • contracarează ideologii şi teorii false;

  • îţi explică semnificaţia unor sărbători şi evenimente;

  • îţi oferă idei, sugestii despre cum să îţi îmbunătăţeşti sănătatea.

     

      

2. Dezvoltarea

Discerne se poziţionează ca un blog pentru dezvoltare personală, profesională şi organizaţională. Conţinutul principal legat de aceste subiecte se află în mare parte în 3 din cele 11 categorii principale:

Dezvoltare personală 

Dezvoltare profesională

Interpersonal

Împreună, aceste categorii ocupă peste 40 % din conţinutul blogului.

Politica oficială a blogului Discerne consideră că cine nu se dezvoltă, moare. Pe mine, personal, mă interesează în special oamenii care doresc să se dezvolte, să crească, să evolueze pe mai multe planuri. Majoritatea cunoştinţelor mele cu care păstrez legătura, dintre prieteni, furnizori, clienţi, mentori, sunt oameni care se dezvoltă şi devin mai buni: profesional, personal, sufleteşte şi, cel mai adesea, îi influenţează şi pe alţii să se dezvolte. Consider că Discerne este o resursă fundamentală pentru dezvoltarea personală şi profesională a oricărui cititor interesat să exploreze sutele de articole de pe acest blog.

Mai precis, Discerne publică articole despre:

  • soluţii practice pentru dezvoltarea personală: prezintă domenii, tehnici, perspective, cărţi şi webinarii accesibile oricui este cu adevărat pasionat de dezvoltare;

  • instrumente de schimbare a propriilor percepţii;

  • cum să îţi creezi o imagine profesionistă şi să atragi clienţi pentru serviciile tale sau cum să convingi angajatori;

  • antreprenoriat: care sunt premisele, cum să porneşti o afacere, care sunt principalele dificultăţi, exemple şi analize ale unor modele de business;

  • profesionişti de succes, cărora le realizează portrete prin interviuri şi articole;
  • gestiunea cu succes a obiectivelor, a sarcinilor şi a timpului: cum să ţi le propui, să le prioritizezi şi cum să le planifici, ceea ce contează şi ceea ce nu este relevant pentru a avea succes personal şi profesional;

Dezvoltarea este o meta-arie în care mă consider specialist. Lucrez ca liber-profesionist în consultanţă, training şi management de proiecte din 2005 cu persoane şi organizaţii interesate să se dezvolte personal, profesional şi organizaţional. Am experienţă relevantă în strategie de promovare, consultanţă şi training în dezvoltare personală şi profesională. De serviciile mele în cest sens au beneficiat sute de clienţi.

 

  

3. Cunoaşterea de sine şi cunoaşterea celorlalţi

Principala categorie care deserveşte această misiune este (auto)cunoaștere.

Discerne consideră că pentru a stabili obiective sau pentru a te dezvolta, este necesar mai întâi să te cunoşti pe tine şi să îi înţelegi corect pe ceilalţi, eliminând presupunerile greşite. De aceea, folosind domenii precum psihologia personalităţii, programarea neuro-lingvistică, analiza tranzacţională, analiza grafologică, Spyral Dynamics, coaching şi psihologia caracteristicolor culturale ale poporului român, Discerne oferă:

  • recomandări de cărţi, înregistrări video şi servicii care ajută la înţelegerea corectă a structurilor personalităţii şi cunoaşterea de sine a individului;

  • articole sintetice, care explică pe înţelesul fiecăruia terminologia de specialitate cu exemple;

  • chestionare gratuite pentru evaluarea diferitelor trăsături;

  • întrebări de calitate pentru autocunoaştere;

  • explicaţii ştiinţifice despre ce anume declanşează şi întreţine motivaţia;

  • articole despre valori, structuri de valori şi transformarea valorilor la nivel personal;

  • articole despre structuri ale personalităţii. Există mai multe structuri ale personalității despre care se găsesc colecți sau serii de articole: valori, metaprograme, drivere (din analiza tranzacțională), stima de sine, respectul, demnitatea, responsabilitatea, prostia
  • o taxonomie detaliată a tuturor formelor de prostie posibile.

     

      

4. Bloggingul

Discerne este un blog premiat la concursuri de blogvertising, care oferă articole despre succes în blogging

Articolele despre cum să îţi transmiţi mesajele convingător către cât mai mulţi cititori relevanţi sunt la ele acasă pe Discerne şi sunt destule exemple de succes în acest sens, întregul blog fiind de altfel un exemplu de succes în blogging pornind de la zero.

Mai exact, am explicat în detaliu ce am făcut, de ce am făcut, şi ce rezultate am avut. Discerne are o politică de transparenţă totală, continuă şi coerentă faţă de cititorii săi şi o disponibilitate maximă la feed-back, îmbunătăţire şi dialog.

Bloggingul pe WordPress este un domeniu în am fost premiat

 

  

5. Cercetarea şi rigoarea ştiinţifică

Discerne promovează documentarea corespunzătoare prin verificarea surselor şi conformitatea ştiinţifică şi factuală a referinţelor oferite. Unele din aspectele care ţin de cunoaşterea de sine şi dezvoltare sunt argumentate ştiinţific pe baza unor cercetări reprezentative realizate de către specialişti în alte ţări sau în România.

Politica editorială Discerne este strictă în ceea ce priveşte documentarea precisă şi argumentarea riguroasă pentru marea majoritate a articolelor non-eseistice publice pe blog. Desigur, nu toate articolele au pretentii de documentare, cum sunt cele in stil eseu.

Cu atât mai mult cu cât acest blog are ca primă misiune promovarea discernământului, am o grijă deosebită ca tot ce este scris aici să poată fi argumentat. Nu înseamnă că blogul este lipsit de erori, dar atunci când aceste erori sunt depistate, articolele sunt corectate sau retrase şi rescrise.

Mai mult, blogul oferă un ghid de cercetare profesionistă de la A la Z în domeniile ştiinţelor sociale şi ale comunicării, adresat în mod deosebit studenţilor.

Eu o am experienţă practică variată în cercetare, arie în care am investit mult timp, formare şi bani şi care însumează peste 3 ani din experienţa mea profesională. Am participat ca vorbitor și în auditoriu la diverse conferinţe ale specialiştilor în cercetare organizaţională.

Lectură plăcută!

Corespondența categoriilor principale și a valorilor blogului Discerne

Structura anterioară a categoriilor (2011-2021)

Categorii noi (2021-?)

10 valori ale blogului

Dezvoltare personală

Dezvoltare personală

Dezvoltare

Interpersonal

Gestiunea organizațiilor

Gestiunea organizațiilor

Business

Dezvoltare profesională

Dezvoltare profesională

Wellness & Prosperitate

Dezvoltare

Sănătate

Discernământ

Studenți

Învățare

Conștiință (anterior ”cultură”)

Ortodoxie

Discernământ

Ortodoxie

Manipulare de convingeri

Cultură civică

Structuri ale personalității

(Auto)Cunoaștere

Cunoașterea de sine și cunoașterea celorlalți

Cercetare și rigoare științifică

Cercetare și rigoare științifică

Publishing

(Copy)Writing & Publishing

Colaborare

Blogging

Împotriva incompetenței

Manifestul împotriva incompetenței

Filme

Film

Cultură

Îţi mulţumesc!

Marcus Victor Grant

Copyright © Marcus Victor Grant 2014-prezent, toate drepturile rezervate. Articol actualizat în 19 aprilie 2021. 

Materialele publicate pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

 

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.