Vrei o „slujbă în Anglia”? Prea mulţi români nu ştiu ce-i aşteaptă, partea II

Am scris săptămâna trecută despre 2-3 lucruri importante de care este important să ţii cont înainte de a te duce în Marea Britanie ca să-ţi faci o carieră/viaţă acolo. În speţă, cheltuielile imense cu condiţiile de subzistenţă/trai, faptul că familia tradiţională este pe cale să fie distrusă şi persecuţia creştinilor. Deci împlinire sufletească – ia-ţi adio de la ea. Hai să vedem cam ce condiţii de viaţă sunt în rest.

  

3. Marea Britanie nu mai are nevoie de super-spionul James Bond. Vecinul tău ar putea să fie mult mai eficient.

Ce-ar fi făcut Stalin, Mao Zhedong sau Hitler dacă ar fi avut tehnologia de supraveghere electronică existentă azi? Evident, ceea ce au făcut britanicii în societatea lor în ultimii 20 de ani: au montat camere video de supraveghere în toate locurile posibile şi imposibile, ca să înregistreze non-stop pe toată lumea. Vorba vine, nu cumva ca vreunul din teroriştii Al Quaeda, Hezbollah, Hamas, Frăţia Musulmană, talibani şi cine ştie ce alte invenţii ale serviciilor secrete despre care am scris aici la punctul 9 să îţi tulbure activitatea de consumator şi plătitor de (multe şi mari) taxe în UK.

Ah, am uitat să îţi spun: că tot eşti un cetăţean de mâna a treia, venit dintr-o ţară bananieră, tu eşti primul suspect. Mai ales că în UK, xenofobia nu este doar o atitudine de la sine înţeleasă a majorităţii populaţiei, ci politicienii se iau la întrecere în legi împotriva imigranţilor. De fapt, întreaga mass-medie britanică ţi-a făcut un profil de suspect prin panica şi isteria naţională despre „invazia românilor şi a bulgarilor”, încă înainte să vii.

 Autorităţile britanice îşi supraveghează populaţia proprie cu drone. Înregistrează orice comunicare şi utilizare electronică. Şi prelucrează informaţiile obţinute din asemenea înregistrări împotriva tuturor. Sistemul este atât de nazist, încât până şi firmele de telecomunicaţii au protestat la ceea ce le cere legea britanică în materie de spionare a propriilor clienţi.

uk-tax-orwell

Deşi au zeci de milioane de camere de supraveghere (CCTV) pe tot cuprinsul UK – inclusiv în toaletele publice – nu sunt destui oameni care să se uite la ele, aşa că o soluţie este ca britanicii să fie plătiţi ca să se spioneze voluntar unii pe alţii. Nu e de mirare că în 2008 doar o mie de infracţiuni au fost „rezolvate” cu ajutorul acestor camere. Ceea ce înseamnă că eficienţa lor este de sub 0,1 %. Păcat că din întâmplare, aceste camere nu au folosit la nimic în elucidarea celui mai grav atentat terorist din istoria recentă a ţării, atentatul cu bombă la metroul din Londra din 2005. Poate te lămureşti tu cum s-a întâmplat asta văzând documentarul ăsta. Şi te rogi să fii prin altă parte când guvernul se mai joacă de-a manipularea opiniei publice pentru a susţine războaie.

Unde rămăsesem? Ah, vorbeam de vecinii primitori, care de-abia te-aşteaptă, după cum e scris şi aici. Rezidentii britanici primesc pana la 500 lire de caz pentru a raporta orice activitati suspecte ale vecinilor. De exemplu, o băbuţă de coşmar  a fost premiată pentru că şi-a spionat zilnic vecinul vreme de 3 ani. Adică ceea ce făcea Securitatea în România, doar că pe faţă. Şi, desigur, primesc gratuit şi tehnologia pentru a face asta de acasă, din fotoliu. Unii copiii sunt utilizaţi ca informatori şi învăţaţi să raporteze orice activitate suspectă a vecinilor. Una din aceste campanii s-a intitulat chiar „Dacă suspectezi, raportează”. Mai mult, 20.000 de familii din UK s-au supus voluntar să fie monitorizate video 24 de ore din 24 în propriile lor case. Asta aşa, doar ca să demonstreze că sunt buni cetăţeni. Dacă autorităţile îi suspectează că NU sunt buni cetăţeni, 20.000 de funcţionari publici au dreptul să dea buzna în orice casă, oricând doresc şi să cotroboiască pe unde vor. Dar tu nu trebuie să te îngrijorezi, nu? Doar tu nu faci poze la brazi de Crăciun… Dacă un poliţist britanic te arestează doar ca să-ţi ia ADN-ul, să nu te miri. Aşa e la ei.

Ah, şi din ciclul „Dormi liniştit. FNI Poliţia britanică veghează pentru tine”, trebuie să ştii că poliţia din Marea Britanie are în atribuţii însoţirea până acasă a cetăţenilor care retrag bani cu cardul. Chiar şi dacă tu nu vrei.

Un alt aspect foarte important pentru creştini şi pentru cei îngrijoraţi cu privire la securitatea datelor private este faptul că dacă vrei ceva mai mult decât să sufli şi să munceşti ca un şoarece (poate îţi faci planuri să rămâi mai mult timp) vei dori probabil un „residence card” care sub foma „immigration status document” . Deocamdată, după câte m-am învârtit pe sit-ul UK Border Agency, pentru cetăţenii UE (mai puţin Croaţia), acest card încă nu e biometric, dar planuri există la nivel european pentru a implementa un asemenea card biometric, iar UK este de obicei între primele ţări care implementează aceste idei. În UK mai ales străinilor non-UE (third party nationals) li se impune să deţină fie documente de identitate şi acces biometrice, care implică şi amprentarea. Am explicat de ce şi cum poate fi asta o problemă în articolul de acum 16 luni, Securitatea, între iluzie şi control.

E bine să îţi pui problema că dacă tot te duci, să te mai poţi întoarce întreg şi liber. Nu de alta, dar poliţia nu e foarte prietenoasă.

  

4. Statul-dădacă îţi vrea binele chiar cu forţa

În general, ca o explicaţie care se regăseşte peste tot, atitudinea autorităţilor este aceea de „stat dădacă”/”nanny state”. Acest concept se referă la atitudinea binevoitoare a statului, care îţi doreşte binele cu orice preţ, ca un fel de mamă-cloşcă. Atitudinea este reflectată perste tot sub forma grijei faţă se siguranţa cetăţeanului – ceva în gen „controlul de sare, zahăr şi grăsimi dăunează grav sănătăţii” sau „nu conduceţi seara după ce aţi băut”, numai că extinsă la un asemenea nivel de detaliu că peste tot unde calci sub o formă sau alta, statul îţi aduce aminte cât de mult ţine la siguranţa ta. Sub această paradigmă, statul presupune că cetăţeanul este un idiot iresponsabil şi needucat care orbecăie prin lume inconştient de pericolele care îl pasc. Câteva exemple de exagerare în acest sens sunt: pe ambalajul unei foarfeci scrie: „Atenţie! Această foarfecă TAIE!”, pe o pungă cu alune scrie: „Atenţie! Acest produs conţine ALUNE!”, sau pe un cuptor cu microunde scrie: „nu introduceţi animale vii în cuptor”. În România, acestă politică nu există, chiar dacă este invocată în mod anemic din când în când. Statul nu mai are bani de asigurări medicale? Cetăţenii să se descurce! Se produc frecvent accidente într-o intersecţie? Nicio problemă!

De fapt, în spatele acestei politici a statului-dădacă, foarte prezentă în UK şi în USA, se ascunde mesajul sinistru: „Statul ştie ce-i mai bine pentru tine şi tu, cetăţeanul, nu. Aşa că statul trebuie să te protejeze chiar şi împotriva voinţei tale, că aşa e mai bine. Aşa că ia mai bine predă tu drepturile şi libertăţile statului, că sunt o mulţime de bau-bau care stau să te atace din toate părţile”. Astfel, ai libertatea să faci tot ce vrei, atâta vreme cât nu devii un motiv de îngrijorare pentru stat. Sub aceste pretexte, se comit crime îngrozitoare împotriva cetăţeanului.

Acest tărâm care a devenit un lagăr de experimentare pentru ceea ce a fost descris cu toate aceste titulaturi:

Prezumţia de bază este că individul este prost, periculos şi nu este în stare să se protejeze pe sine şi pe semenii săi de pericolele exterioare. Prin urmare, ca un părinte grijuliu, statul îşi exercită dreptul fundamental de a-şi „proteja” cetăţenii, dincolo de raţiune şi ridicol. Prin urmare, mesajele pe care statul le transmite cetăţeanului sunt:

  • minorităţile au cele mai multe drepturi în timp ce majorităţile nu au deloc;
  • funcţionează prezumţia de vinovăţie: eşti vinovat/ă până la proba contrarie;
  • nu ai dreptul să-ţi imaginezi că poţi avea grijă de altcineva, doar statul are dreptul să aibă grijă de tine şi de oricare cetăţean;
  • aproapele tău este un duşman periculos pe care trebuie să îl supraveghezi cu ferocitate;
  • nu se ştie niciodată când cade îţi cade drobul de sare de pe dulap, aşa că e bine să instalezi cameri de luat vederi pentru a supraveghea situaţia non-stop;
  • statul ştie ce este mai bine pentru tine, tu nu ai dreptul să ai opinii în legătură cu asta.

      

5. Pe principiul „dacă vrei să măsori civilizaţia unei societăţi, uită-te în toaletele lor, chiuvetele la britanici sunt făcute astfel încât spălatul să fie un chin. În plus, Big Brother se asigură că dacă nu ştii unde să-ţi faci nevoile, îţi spune el. Existau până la un moment dat chiar aplicații pe internet unde dacă împărtășeai locația, puteai afla unde e cea mai apropiată toaletă.  Nu te simţi mai bine când împărtăşeşti online locul unde se întâmplă să îţi faci nevoile? Aceasta este, desigur, o extensie a principiului „statul dădacă”.

  

6. Marea Britanie este una din statele europene ale cărei conducători se arată în ultima decadă dornici să trimită trupele militare să intre în război alături de SUA şi Franţa (Afghanistan, Irak, Libia, Mali, Siria) sau chiar pe cont propriu (Argentina – vezi conflictul pentru insulele Falkland care în 1982 a degenerat în război). Britanicii nu susţin asemenea politici „happy trigger”? Nicio problemă. Se înscenează un atentat terorist şi se „rezolvă”. Desigur, şi soluţia aceasta a fost împrumutată de la americani. Vezi aici şi aici despre ce vorbesc. Dar nu te îngrijora. Tu uită-te la TV cum regina îşi bea ceaiul şi află ce rochii şi-a cumpărat prinţesa – membrii familiei regale sunt bomboana de pe colivă. Dar nu te îngrijora – la urma urmei, protestele devastatoare sunt doar ocazionale – între 2009 și 2011 au fost numai 5 (cel mai recent în 2011) Iar în al doilea război mondial UK n-au fost bombardate decât până pe la jumătate. Tu eşti în siguranţă. „Dormi liniştit. FNI Poliţia britanică veghează pentru tine” – atunci când, desigur, nu te vânează.

  

Concluzii

Desigur:

dacă ai deja câteva mii de euro în buzunar cu care să porneşti la drum;

dacă nu te interesează că se prea poate că vei fi spionat, scanat, eventual amprentat, taxat, tratat ca un idiot venit din lună;

dacă nu te deranjează nici faptul că să trăieşti în UK nu prea îţi permite să pui bani deoparte decât dacă trăieşti ca un şobolan;

dacă nu te deranjează faptul că e foarte greu să întemeiezi o familie normală;

dacă nu te deranjează că statul îţi poate lua oricând copiii şi face ce vreau cu ei;

dacă nu te deranjează să recunoşti că eşti prost chiar dacă eşti deştept;

dacă nu te deranjează să trăieşti singur înconjurat de oameni obişnuiţi să cheltuiască mai mult decât câştigă;

dacă nu ţii prea mult la creştinism…

________________________

… atunci îţi urez mult succes în a-ţi croi existenţa profesională în UK.

Dacă te deranjează oricare din cele de mai sus, atunci îţi sugerez să te gândeşti foarte bine dacă vrei să culegi covrigii din coada câinilor, căci s-ar putea ca poliţia să te pună să culegi până şi urmele de susan căzute de pe covrigi…

Dar hei, nu mă crede pe cuvânt, eu nu am fost niciodată în UK. Ştiu doar câţiva care au fost – şi niciunul nu s-a îmbogăţit. Povesteşte-mi cum a fost pentru tine 🙂 .

Articol realizat pe baza linkurilor colecţionate de pe aceste 2 bloguri:

saccsiv.wordpress.com

munteanuk.blogspot.com

Happy professional development!

Îţi mulţumesc

Ştefan Alexandrescu

Copyright (C) Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Anunțuri

6 gânduri despre „Vrei o „slujbă în Anglia”? Prea mulţi români nu ştiu ce-i aşteaptă, partea II”

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s