Teoria conspiratiei intre minciuna, iluzie si mistificare – o critica a cartii ”Iluminații” de Pierre Andre-Taguieff (2)

iluminatiiIncepusem saptamana trecuta sa va impartasesc o viziune critica foarte importanta asupra volumului ”Iluminații” de Pierre Andre-Taguieff, aparut in 2008 la Editura RAO.

În această carte, autorul amestecă tema societăților secrete ca subiect istoric cu prezența aceleiași teme în beletristică și cinematografie, amestecând în mod incorect ficțiunea cu non-ficțiunea. Astfel, Taguieff bagă în aceeași oală romanele lui Paulo Coelho și Dan Brown, ”Dosarele X”, cărțile abatelui Barruel și ”Protocoalele de la Toronto” [n.e., nota editorului: Desigur, cei care nu prea stiu despre ce este vorba, vor inclina sa-i dea dreptate lui Taguieff, fie si doar datorita limbajului elevat pe care acesta il foloseste.].

Domnul Taguieff face o serie de afirmații pe care le socotesc cele mai corecte din toată cartea: realitatea comploturilor nu trebuie negată din cauza neajunsurilor provocate de anumite teorii conspiraționiste. În continuare, susține că există numeroase rețele mafiote sau criminale ai căror membri pun la cale conspirații: cum o dovedește, de pildă, asasinarea președintelui John Fitzgerald Kennedy la Dallas, în 1963. De asemenea, autorul francez mai ține a preciza că și guvernele pot organiza comploturi, Watergate fiind un exemplu reprezentativ, recunoscut oficial.

Potențialul imaginativ al gândirii conspiraționiste – care există și se dovedește a fi larg împărtășit – poate fi pus în practică de către complotiști reali, în scopul de a-i descalifica pe anchetatorii care, între timp, încep să deranjeze sau chiar să devină un pericol. Câteva pagini mai încolo mai afirmă că ”adevărata lume , întunecată, a conspirațiilor există, precum și o lume secretă de rețele sau de organizații mai mult decât discrete, cu mecanisme de recrutare ultraselective”.1 Aceste afirmații vor fi însă însoțite de altele, care vor căuta să atenueze din gravitatea lor prin sublinierea unei distincții care ar exista între comploturi reale și teorii ale complotului. Problema este că nu se dau niște criterii clare de distincție, catalogarea arbitrară a unei teorii ca fiind ”complotistă” fiind suficientă pentru a o diferenția de ”adevăratele” comploturi. O altă distincție care pare artificială este cea între: teama conspiraționistă, ipoteza conspirației, ideologia conspirației și mitologia conspirației – din explicațiile date nu reiese clar dacă aceste accepțiuni nu sunt interșanjabile. [Nota editorului: Taguieff foloseste in aceasta carte in mod deliberat omisiunea ca mijloc de manipulare a cititorilor sai]

Un alt argument destul de pertinent dar insuficient de convingător este atacul la adresa uneia din metodele conspiraționiștilor: folosirea mărturiilor unor foști masoni ca dovadă anti-masonică. Aș fi de acord că nu ar trebui absolutizate mărturiile unuia sau altuia dintre foștii masoni, deoarece aceștia pot fi hipercritici până la diabolizare, însă problema este tocmai că nici nu este hiperabsolutizată (dacă mi se permite acest cuvânt hiperbolic) o mărturisire individuală. Imaginea negativă a francmasoneriei a fost construită dintr-o coroborare a zeci de mărturii a unor oameni din diferite națiuni, timpuri, viziuni politice și confesiuni religioase (Paul Copin-Albancelli, Jean Marques-Riviere, Paul Rosen, M.I.Doinel, Jean Bidegain, W. Morgan, W. Preston Vaughn, John Marshall, John G. Stevens, Charles G. Finey, Edward Ronayne2 etc.). Unele mărturii au fost îndoielnice3, însă multe altele sunt foarte credibile. A respinge aceste mărturii în mod apriori, doar pentru că ”sunt spuse de oameni și oamenii mint”, ar însemna să eliminăm cu totul o întreagă metodologie de cercetare care stă la baza unor științe sociale: mare parte din izvoarele istorice ar trebui aruncate la gunoi, iar activitatea instanțelor ar fi infinit îngreunată de imposibilitatea folosirii depozițiilor sau mărturisirilor ca mijloace de probă.

În continuare, Taguieff mai invocă un tip de argument pentru a încerca să demonteze teoria conspirației mondiale, prezentând diferite falsuri care au fost folosite în sprijinul unor teorii conspiraționiste, unele mai cunoscute, altele mai puțin. Din nou, trebuie spus că din conștientizarea falsității acestor documente nu trebuie să deducem mai mult decât este cazul. Astfel, din falsul fabricat la 1612 de către un preot alungat din Ordinul Iezuiților și care a fost publicat la Cracovia sub titlul Monita privata Societatis Jesu (Îndrumări cu caracter confidențial aparținând Societății lui Isus) nu trebuie să înțelegem decât că ideea dominației iezuite mondiale este exagerată, chiar dacă influența Ordinului nu este de neglijat. Însă cu siguranță această falsificare nu afectează în niciun fel teoria unei dominații mondiale, ca teorie în sine (indiferent cui i-ar fi atribuită intenția de dominare).

Alte două falsuri semnificative se referă la exagerarea componentei evreiești în conspirația planetară elitistă, chiar dacă lobby-ul evreiesc este cunoscut și recunoscut ca fiind cel mai puternic la nivel mondial în general și în Statele Unite în special.4 Acestea sunt ”Protocoalele Înțelepților Sionului”(1905) și o scrisoare datată 1806 și publicată în 1878 și care încearcă să susțină că evreimea mondială ar conduce de fapt masoneria, ceea ce se poate spune că este o exagerare.

[n.e. Ar fi foarte uşor pentru cel neinformat şi dornic să găsească un ţap ispăşitor să existe o grupare, gen „răii de evrei” pe care sa dea vina pentru toate relele din lume, dar studiind, citind şi întelegând realitatea istorică şi sociologică, putem sa ne dam seama ca NU evreii per ansamblu sunt de vină. Este o inepţie şi o încălcare fundamentală a drepturilor omului şi ale oricărei constituţii democratice să acuzi o etnie întreagă pentru faptele unora. Desigur, au existat şi există criminali, trădători şi conspiratori evrei, cum există in toate naţiile, dar de aici si până la a denunta o conspiraţie globala a evreilor este o exagerare monstruoasă, sau daca vreţi, în limbaj tehnic, o argumentare falsă.

În acelasi mod, in „Iluminaţii”, Taguieff îşi propune sa „lege laolalta” toti adeptii teoriei conspiratiei si sa ii denunte ca fiind naivi, absurzi sau nebuni. Pentru a oferi o poleiala de credibilitate ideilor sale, Pierre Andre-Taguieff ataca tocmai extremismul teoriilor conspiratiei – cum este aberaţia antisemitică pe care am contrazis-o mai sus – ignorând faptul ca marea majoritate a istoricilor conspiratiilor se bazeaza pe fapte dovedite cu izvoare istorice si ofera argumente detaliate cu precizie in sprijinul interpretarilor lor.]

În ceea ce privește ”Protocoalele Înțelepților Sionului”(1905), chiar dacă reprezintă un plagiat5 dintr-o carte din 1864, aceasta descrie anticipativ, destul de fidel și în linii generale istoria politicii din ultimii 150 de ani.67Și aici, din aceste acțiuni de falsificare nu putem deduce decât că ideea de a vedea în orice chestiune cu iz financiar sau politic mâna unui evreu este cel puțin o ușoară exagerare vinovată de simplism cras (aici sunt iarăsi de acord cu Taguieff.[n.e. şi cel mult antisemitism rău-voit].

O altă exagerare conspiraționistă este probabil și exacerbarea componentei sataniste și anti-religioase a filosofiei masonice. Cel puțin asta s-ar deduce din confesiunile lui Leo Taxil din 1897, care este și autorul indirect al celebrului pasaj atribuit lui Albert Pike în care acesta dezvăluie într-o pretinsă epistolă din 1889 că adevărul masonic suprem ar fi acela că Marele Arhitect al Universului venerat de francmsoni este Lucifer-Satana.8 Tot un fals pare a fi și un alt element de corespondență, de data aceasta între același Pike și Giuseppe Mazzini. Presupusa scrisoare adresată revoluționarului italian este datată 1871 și ar prevedea cucerirea puterii globale prin trei războaie mondiale. Însă, diferite cercetări bine argumentate au demonstrat că este cel mai probabil un fals post-factum.910 Toate aceste chestiuni trebuiesc tratate cu multă atenție și interpretate corect pentru a nu trage concluzii greșite printr-o tendință de extrapolare [n.e. Adica „hai sa-i bagam in aceiasi oala si sa-i punem la zid”].

Atunci când Taguieff analizează teoria conspirației din perspectiva trăsăturilor sale cele mai generale, firul argumentativ se subțiază cel mai tare, chiar până la rupere. De pildă, la un moment dat, cercetătorul francez sintetizează conspiraționismul în două axiome:

1. Adevărata putere este o putere ascunsă;

2. Adevărata putere are forța de a ascunde adevărul sau de a masca realitatea.11

Prima afirmație nu exclude existența și a unei puteri vizibile, ci doar subliniază importanța covârșitoare a celei nevăzute. Oare este Taguieff atât de naiv încât să nu vadă evidența adevărului acestei aserțiuni? Oare istoriile unor familii bogate precum Rothschild sau Rockefeller nu demonstrează din plin calitatea de adevăr a propoziției enunțate? Oare existența întrunirilor secrete ale unor think-tank-uri precum Bilderberg, Consiliul pentru Relații Externe sau Comisia Trilaterală nu reprezintă expresia contemporană a acestui adevăr? Vasăzică sunt întămplătoare situațiile în care persoane precum Bill Clinton, Tony Blair, lordul George Robertson sau Romano Prodi au fost invitate la conferințe Bilderberg cu câteva luni sau un an înainte de a ajunge în înaltele lor funcții pentru care vor rămâne în istorie!12

A doua afirmație, „Adevărata putere are forța de a ascunde adevărul sau de a masca realitatea” este și mai evidentă decât prima. Forța puterii politice de a ascunde adevărul este mai evidentă într-un regim totalitar, unde se construiesc adevărate ministere ale adevărului ce vor constitui practic organisme complexe de propagandă și cenzură. [n.e. Spre exemplu, intrati pe Wikipedia sa va documentati despre evenimentele de la 11 septembrie 2001 – nu se sufla nici vorba despre alte teorii sau interpretari ale conspiratiei in afara celor oficiale]. Într-un regim numit democratic, acest principiu va fi aplicat într-o manieră mai subtilă, căci în democrație aparențele contează mai mult, forța mai scăzută de coerciție statală trebuind suplinită de o propagandă mai eficientă și mai rafinată.13[n.e. , unde as spune ca volumului lui Pierre-Andre Taguieff se incadreaza]

Pierre-Andre Taguieff
Pierre-Andre Taguieff

În continuare, autorul purcede în aceeași notă de naivitate. Se declara surprins de susținerea conspiraționistă generală că idealurile nobile, ca și formulările frumoase, nu ar fi decât instrumente ale luptei pentru putere; că spațiul politicii este în întregime ocupat de folosirea forței și de practica vicleniei și a păcălelii. Intelectualul francez nu reușește aparent să facă o distincție între un ideal politic, care este dezirabil, și realul politic, care este concret aplicat. În acest caz, cred că se face vinovat de wishful thinking. Conspiraționiștii își doresc o altă realitate politică, una care să fie și morală, însă nu o vor ascude sub preș doar pentru că e mizerabilă, ci o vor critica pentru ce și cum este, în speranța că poate se va și schimba.

VA URMA

Note ale editorului:

1. Datele tehnice ale volumului pe care s-a făcut recenzia:

Iluminaţii. Ezoterism, teoria complotului, extremism. de Pierre Andre-Taguieff, traducere din franceza de Cristina Savoiu, ediţia a II-a revizuită, RAO Books, Bucureşti, 2008, după volumul La foire aux Ilumines, 2005, Libraire Artheme Fayard, Franţa. ISBN-978-973-103-848-3. 512 p. Format A5: 13,7 cm latime; 20,9 cm inaltime; 3 cm grosime. Categoria: Literatura Universala Colectie: Succese internationale. Produs recomandat de Saptamana Financiara. Cartea se poate citi online aici.

2. Daca v-a placut acest articol, atunci va invit sa (re)citiţi şi prima lui parte şi continuarea lui saptamana viitoare. De asemenea, va recomand sa cititi aceasta recenzie a cartii.

3. Sublinierile din text îi aparţin editorului

4. Guest post scris de av. George Perju, co-autor al blogului Discerne. Editat de Stefan Alexandrescu. Copyright (C) George Perju, 2013

Note ale autorului:

1 Mitropolitul Irineu Mihălcescu, Teologia luptătoare, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, 1994, pp.27-28, 37

2 A.Ralph Epperson, Noua ordine mondială, Editura Alma, Oradea 1997, pp.154-158

7 Ieronim Hristea, De la steaua lui David la steaua lui Rothschild, Editura Țara Noastră, București 2004, pp.107-133

11 Ibidem, p.63

12 Vladimir Alexe, Trustul banilor, Editura Ziua , București 2004, pp.11-18

4 gânduri despre „Teoria conspiratiei intre minciuna, iluzie si mistificare – o critica a cartii ”Iluminații” de Pierre Andre-Taguieff (2)

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.