Ce am învăţat până acum şi ce mi-ar face plăcere să mai învăţ de acum înainte (1)

Printre primele lucruri la care se gândeşte cineva când vine vorba de Ştefan Alexandrescu sunt: educaţia, studiul (citit, audiobooks, documentare video, participarea la traininguri şi formări), memoria, cunoaşterea/cunoştinţele/awareness-ul, documentarea, dezvoltarea (personală, profesională), cultura generală, capacitatea de asimilare, curiozitatea, asimilarea informaţiei, înţelegerea oamenilor, a sistemelor şi a fenomenelor sociale şi economice, pasiunea pentru a învăţa,  antrenamentul personal pentru a-mi cultiva inteligenţa cu toate acestea prin raţionament critic şi modul în care le aplic în viaţa mea personală şi profesională, transformând cu skill teoria în practică, prin strategii pragmatice. Astea toate nu le spun eu, le spun sutele de persoane cu care am vorbit de-a lungul timpului. Unele persoane îmi spun că am potenţial, altele mă consideră geniu. Unele persoane spun că am o anumită maturitate peste vârsta mea, alţii de-a dreptul înţelepciune.

pisica obosita de studiu

Eu nu am o părere chiar aşa de bună despre mine, cu atât mai mult cu cât am cunoscut adevărate genii şi oameni cu adevărat înţelepţi, în preajma cărora abia dacă îndrăznesc să ridic privirea din pământ. Mai am încă multe de învăţat, iar cea ce ştiu este o picătură într-un ocean de taine ascunse. Eu m-am educat să nu mă compar aşa de mult pe mine cu alţii, ci să mă compar cu cine îmi propun, îmi doresc şi ştiu că pot să fiu. Îmi propun uneori mai mult decât reuşesc :).

Scriu acest articol mai mult pentru mine, pentru dezvoltarea mea personală şi profesională şi ca să trec în revistă în mod public nişte lucruri pe care mi le propun, deoarece atunci când le împărtăşesc cu câteva sute de oameni, au tendinţa să se îndeplinească (presiunea publică). Asta nu înseamnă că am să studiez efectiv tot ce scriu în wish-list-ul ăsta de mai jos şi din articolele care îl vor continua, dar cam astea sunt direcţiile în care mie mi-ar place să mă îndrept, şi pe care le consider direcţii sănătoase pentru tot omul preocupat de a se dezvolta per ansamblu.

Stabilirea obiectivelor, este, redusă la esenţial, o poveste despre cum ajungi de la punctul A (unde eşti acum) la punctul B (unde îţi propui să ajungi). Eu reuşesc de obicei să îmi îndeplinesc într-un anumit timp cam jumătate din obiectivele pe care mi le propun – nu e grozav, dar asta observ că se întâmplă.

  

Punctul A. Ce am început să învăţ până acum.

1. Am început să învăţat să scriu. Asta implică ariile: literatură (poezie, proză scurtă, dialoguri, piese de teatru), copywriting (redactare de materiale promoţionale pentru online şi offline: afişe, fluturaşi, scrisori de vânzare, publicitate, sloganuri, etc.), planuri de afaceri şi proiecte, publicistică (blogging pe diverse subiecte şi arii şi folosind diferite stiluri; articole în reviste tipărite şi pe site-uri; scriere, editare şi publicare de carte de specialitate în format tipărit şi e-book). Toate astea le-am practicat cu succes (la critică, la public, premii, bani şi vizibilitate – mai puţin poezie şi dramaturgie, că din astea nu prea am publicat). Totuşi, un capitol la care am dat chix total deşi am studiat mult timp atât teoretic cât şi practic – cursuri de specialitate este scenaristica de film şi, prin extensie, regia de film. De-a lungul timpului, am avut tot felul de încercări care au eşuat jenant înainte să ajungă măcar la jumătate. Mai am de studiat despre cum se spune o poveste şi, mai ales, cum se spune o poveste în imagini. Ţin minte că vorbeam cu un prieten şi mi-a spus:

Screenplay The foundations of Screenwriting– Ştefan, ia gândeşte-te, pune-te în papucii cititorilor; dacă ai de ales între două cărţi: una de contabilitate şi una cu o poveste plină de aventuri, pe care o citeşti?

– Evident, pe cea de contabilitate, răspund eu entuziasmat

– NUUUU! Răspuns greşit! Tu eşti într-o minoritate! Majoritatea oamenilor vor să citească poveşti.

Ei bine, eu încă nu ştiu să scriu poveşti. Dar nu mă las eu cu una-cu două, am o mulţime de cărţi despre cum să scrii: romane, scenarii, poveşti – doar că trebuie să îmi fac timp să le citesc măcar pe o parte din ele.

Cărţi despre care îmi amintesc că m-au învăţat cum să scriu:

Syd Field – Screenplay – The foundations of Screenwriting

Doug Newsome, Bob Carrell – Redactarea materialelor de relaţii publice

Andra Şerbănescu – Cum se scrie un text

Ştefan Prutianu – Tratat de comunicare şi negociere în afaceri

Emil Alexandrescu  – Analize şi sinteze de literatura română

  

Punctul B. Îmi propun ca în următorii 10 ani să iasă pe piaţă cel puţin un film pe genericul căruia să scrie: „scenariul: Ştefan Alexandrescu” sau „written by Ştefan Alexandrescu”. Până atunci, mă rezum a vă recomanda vouă concursuri la care eu încă nu îndrăznesc să particip.  Şi sper cu siguranţă că va ieşi măcar un film bun, nu vreo panaramă comercială.

good_3d

2. Am început să învăţ să vorbesc şi să prezint în public. Când vine vorba de a prezenta ceva în public, chiar şi dacă e vorba despre vreo idee trăznită pentru care lumea s-ar putea să râdă de mine pe bloguri (cum a fost ideea cu site-ul motivaţional, cu care am participat la Net Start-Up în 2009 – ulterior s-a deschis motivonti.ro, care funcţionează pe alt model de business decât cel gândit de mine, dar o duce bine), eu sunt primul care se bagă în faţă, şi aşa a fost încă de prin gimnaziu. Conferinţe, traininguri, workshopuri, târguri, prezentări, seminarii la facultate, susţinere de lucrări universitare, pitchuri în faţa unor investitori, concursuri de prezentări de proiecte sau de public speaking – I’ve done it all şi în ultima vreme m-am obişnuit să culeg aplauze şi clienţi cam la fiecare din aventurile astea. Ador să vorbesc în public. Cu cât mai mare audienţa, cu atât mai bine. Totuşi, atunci când am început să frecventez Speaker’s Arena în 2012, organizat de asociaţia cu acelaşi nume, unde sunt zeci de experţi… errrr, nu chiar aşa de bine. Adică, majoritatea oamenilor mi-au apreciat discursul, dar când am vorbit cu experţii veterani dintre organizatori, mi-au confirmat impresia: se poate mai bine, substanţial mai bine. Trebuie să învăţ să-mi structurez discursul după principiile din cartea asta: The Presentation Secrets of Steve Jobs, de Carmine Gallo. De fapt, este vorba tot despre a spune o poveste (punctul B, unde vreau să ajung) – deci înapoi la necesitatea de a studia cum se spune o poveste – în scris, în imagini şi vorbit.cum sa vb in public

Cele mai bune cărţi de public speaking pe care le-am citit în afară de cea de mai sus:

Dale Carnegie – Cum să vorbim în public

Ron Hoff – Regulile unei prezentări de succes, Curtea Veche, 2002

Tad James şi David Shepard – Presenting Magically

3. Am început să învăţ despre management şi leadership. La urma urmei, am un master în comunicare managerială şi resurse umane. Am învăţat cel mai mult despre management (de proiect, de resurse umane, de organizaţie) în 5 feluri foarte practice:

– fiind eu subordonat şi având parte de şefi (atât lideri adevăraţi şi experţi, cât şi proşti, nebuni, escroci şi hoţi) – am avut pe puţin vreo 25 de şefi în activitatea mea profesională, din 2001 până în 2013 (slujbe în companii, proiecte punctuale, cercetări, ONG-uri, colaborări în MLM-uri, etc.). Din acestea, amintesc 4 proiecte care s-au încheiat la termen, 4 concedieri, 12 demisii din partea mea şi o colaborare care continuă la distanţă;

– având eu de condus echipe/grupuri de lucru în proiecte diferite conduse şi organizate de mine – aşa, cam vreo 15 de toate, la viaţa mea (nu am pus proiectele de consultanţă la care am externalizat servicii de programare informatică şi design grafic);

– având, de-a lungul experienţei mele, vreo 10 asistenţi/adjuncţi (câte unul pe rând), cu care am lucrat de la o săptămână până la câteva luni);

– fiind administrator de firmă timp de 7 ani;

– având câteva tentative de antreprenoriat care au ars şi s-au prăbuşit în flăcări, luând cu ele mulţi bani, timp şi relaţii cu oameni.

Dacă mă chinui să mă gândesc câte cărţi de management şi leadership am citit eu în afară de manuale de facultate şi master, er…. abia ajung la 15, spre ruşinea mea. Asta pentru că majoritatea cărţilor de management care mi-au picat în mână mi s-au părut fie teorie chioară total paralelă cu realitatea fie cărţi americane care suprasimplifică totul într-un stil motivaţional după care la sfârşit nu rămâi cu nimic. Deci, dacă ştii cărţi de management şi leadership foarte bune, te rog recomandă-mi, ca să le citesc (punctul B).

Cele mai bune cărţi de management / leadership pe care le-am citit (nu că ar fi multe, dar pe cele proaste le-am uitat):

Don Edward Beck şi Christspyral dynamics coveropher C. Cowan – Spiral Dynamics. Mastering Values, Leadership, and Change

Dennis Locke – Managementul proiectelor ediţia a 5-a

Philip Kotler – Managementul marketingului, ediţia I

Mielu Zlate – Management şi leadership;

Zoltan Bogathy – Tratat de psihologie organizaţional – managerială, vol. I

Ion Ovidiu Pânişoară şi Georgeta Pânişoară – Motivarea eficientă. Ghid practic

Brian Clegg şi Paul Birch – Arta de a-i conduce pe ceilalţi

4. Am început să învăţ despre coaching. Iarăşi, coachingul l-am învăţat din practică. Mai întâi, beneficiind eu de coaching din partea unor maeştri (Radu Budei, Andy Szekely, Bruno Medicina), apoi în formarea ca NLP Practitioner (coaching fără NLP se poate, dar NLP fără coaching nu se poate), apoi la întâlnirile periodice de peer coaching de la Asociaţia Română de Coaching şi Noble Manhattan Coaching. Am mai învăţat ceva coaching în nişte workshopuri pe care le-am urmat cu Andy Szekely, Bruno Medicina, Daniel Bichiş, Alain Cardon, Gerard O’Donovan şi Leo Angart, precum şi printre altele, la nişte cursuri de cunoaştere de sine şi terapie Gestalt & psihointegrativă. Nu am nicio formare oficială, temeinică în coaching, nicio certificare internaţională şi, deşi am avut clienţi în coaching, în majoritatea cazurilor nu mi-au plătit. Am citit până acum maxim 5 cărţi de coaching, din acestea recomand:Coaching with NLP

Joseph O’Connor & Andrea Lages – Coaching with NLP. How to Be a Master Coach – a apărut şi în română la Curtea Veche sub titlul „Coaching cu NLP. Cum să fii un coach de succes

Alain Cardon – Coaching şi leadership în procesele de tranziţie

Am mai găsit două liste de cărţi pe coaching pe care să le citesc: la Asociaţia Română de Coaching şi la Cariere.

Sincer, nu sunt atât de entuziasmat la ideea de a citi despre coaching. Dar o formare în coaching, urmată de o acreditare internaţională ICF (International Coaching Federation) tot vreau să fac la un moment dat. Îmi pare tare rău că nu am făcut formarea organizată de Daniel Bichiş în 2008, atunci aveam şi timpul şi banii, dar mi s-a părut prea scump (vreo 1600 de euro) – acum sub 2000 de euro nu se mai găseşte formare serioasă, iar eu nu am plătit pe nicio formare (în afară de facultate şi master, desigur) mai mult de 800 de euro. Ar fi fain să învăţ coaching la modul profesionist. Mi-ar place foarte mult să lucrez coaching pe Skype cu clienţi internaţionali, la un tarif rezonabil pentru un începător (de 30-40 euro pe oră), doar că aici intervine o lacună de-a mea: încă nu am înţeles cum anume coachingul pe Skype poate funcţiona în absenţa unei prezenţe fizice non-verbale complete, deşi ştiu că mulţi coachi o fac cu succes, la fel şi coachingul prin telefon – eu nu am experimentat niciodată aşa ceva, deci nu înţeleg cum poate funcţiona. Ah, şi încă o chestie – eu nu cred în coachingul de grup sau, mai pompos intitulat, „coaching de echipe”. Dacă se extinde vreodată lista artelor, cred cu tărie că ar trebui să fie inclus şi coachingul pe acolo 🙂 .

father and dog

5. Am făcut odată un curs de auditor de terţă parte în managementul calităţii. A fost cea mai proastă experienţă de training din viaţa mea – despre care am scris aici. Trainerul s-a declarat foarte mulţumit şi încântat de mine. Eu m-am declarat total nesatisfăcut de incompetentul ăla şi nici măcar nu mi-am luat diploma. I-am spus organizatorului cursului că dacă se aşteaptă la vreo remuneraţie sau recunoştinţă din partea mea că am participat la cursul ăla, am să scriu pe toate blogurile despre numele companiei şi al trainerului. Rezultatul? L-a concediat pe trainer, a zis bodaprosti şi m-a căutat pe mine apoi pentru servicii de consultanţă şi vânzări.

Cred că aş fi un bun auditor şi în general un bun monitorizator, secretar, assistant manager – tot ce ţine de planificare, organizarea şi mai ales verificarea sarcinilor. Ştiu asta nu doar din testele psiho-profesionale pe care le-am făcut, ci şi din feed-back-ul primit de la alţii, la o slujbă şi la o formare în antreprenoriat. Am standarde ridicate şi pot să verific pe cineva la sânge, mai ales atunci când eu însumi pot să organizez procesul acela foarte bine. Sunt foarte critic, în special cu mine. Mai ales, când angajezi pe cineva să facă o treabă, trebuie să ştii foarte bine ce presupune acea treabă. Formarea de la liceul de informatică din Iaşi m-a ajutat prin analiza de programare să înţeleg circuitul informaţional şi logica unui sistem. Am avut nevoie să fac eu treburile astea, inclusiv să verific treaba contabilului şi să mă ocup de o mulţime din flecuşteţele astea birocratice, pentru că nu am avut bani să deleg asemenea sarcini şi pentru că sunt un control freak.

Mi-ar face plăcere să fac o formare serioasă în audit şi una în secretariat, cam la standardul care se cere în Luxembourg, nu în parodiile de job description pe posturile astea în România. Desigur, asta costă, dar nu se compară experienţa mea din România cu posibilitatea de  a organiza sau a verifica birocraţia dintr-o multinaţională cu mii de angajaţi – care este o treabă, desigur, extrem de bine plătită. Nu că aş fi materialist – pentru mine, banii sunt doar nişte hârtii care vin şi se duc – dar m-am cam săturat să „mă vând pe trei parale” când pentru aceeaşi muncă pe care o fac în România, aş fi plătit şi de 4-5 ori mai bine în Europa de Vest.

banconte teanc

Ştii cumva cursuri performante sau cărţi ca lumea, practice, pe subiectele de mai sus? Dacă da, lasă-mi te rog un răspuns la comentarii şi mă vei ajuta să ajung de unde sunt (punctul A) în punctul B (acel „eu însumi” mai bun, la care aspir).

Va urma…

Happy personal development!

Îţi mulţumesc

Ştefan Alexandrescu

Copyright (C) Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Anunțuri

4 păreri la “Ce am învăţat până acum şi ce mi-ar face plăcere să mai învăţ de acum înainte (1)”

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s