În căutarea (?) sandalelor de aur

A fost odată un om curajos care a pornit într-o călătorie plină de pericole, în căutarea sandalelor de aur. Sandalele de aur aveau o putere extraordinară şi mulţi au lăsat casă şi masă ca să le caute. Pornind omul nostru curajos în căutarea lor, nu le-a găsit niciodată. Nu ştia că le avea acasă.

 „Fără educaţie, suntem într-un pericol oribil şi mortal de a-i lua pe oamenii educaţi în serios”


G.K. Chesterton

  

D12. Homo Intelligens Passiva/Inteligent pasiv

Descriere: Are inteligenţă şi cunoştinţe, dar nu le foloseşte deloc. Poate avea educaţie, pregătire, sau diplome, dar acestea sunt irelevante. În schimb, este conştient de această stare şi nu încearcă să pară mai mult, ci eventual mai puţin sau altceva decât este. Inteligenţa pasivă este o formă foarte specială de prostie. Este ceea ce numea bunica mea „s-o faci pe-a prostul şi să rămâi aşa”.

Exemplu: Subiectul filmului „Good Will Hunting” (1997, R. Gus Van Sant), pentru care Matt Damon, Ben Affleck şi Robin Williams au câştigat premiul Oscar, este un exemplu excelent în această direcţie.

A nu se confunda cu: Tinerii absolvenţi care au competenţe, experienţă şi cunoştinţe, dar pentru a se adapta la piaţa muncii, se reprofesionalizează; Tinerii care au un talent dar sunt lipsiţi de mijloacele materiale pentru a-l dezvolta. Iată aici un exemplu tragic.

Contraexemplu: Cei care nu reuşesc să obţină experienţă practică în câmpul lor de specializare şi care aleg să devină profesori, învăţându-i pe alţii cum să folosească aceleaşi cunoştinţe. Deşi este amuzant şi uneori aplicabil bancul lui Woody Allen în Annie Hall (1977): „Cei care nu sunt în stare să practice, devin profesori. Iar cei ce nu sunt în stare nici măcar să fie profesori, se fac profesori de sport”, realitatea este că piramida învăţării are ca temelie predarea către ceilalţi. Aşadar, un profesor îşi foloseşte cunoştinţe în mod activ în câmpul în care predă, chiar dacă, din lipsă de mijloace sau de voinţă, nu le pune în practică.

***

  

D13. Homo Stupidus Ignorans/Prost ignorant

Descriere: Are inteligenţă, poate face bine şi corect legături între domenii şi lucruri diferite, uneori chiar sclipitor de bine şi natural. Nu are cunoştinţe prea multe, dar are iluzia lor şi se comportă ca atare, deci are o imagine de sine ridicată. Din păcate, dacă un ignorant urmează studii, are mari şanse de a trece prin acestea „ca gâsca prin apă”, pentru că – nu-i aşa? doar el le ştie pe toate” – chiar dacă nu va susţine şi nu va fi conştient mai nicicând de acest adevăr.

Ignorantul are adesea educaţia şi mijloacele necesare şi suficiente pentru a realiza scopuri complexe, dar alege să nu folosească nimic din acestea, comportându-se ca şi cum nu le-ar avea şi socotindu-se adesea deştept pentru asta, ori deasupra altora. Din acest punct de vedere, ei nu produc un rău în societate atât prin ceea ce fac, cât prin ceea ce nu fac. Problemele apar fie atunci când ignorantul îşi propune scopuri – foarte adesea, în afara ariei lui de resurse, fie atunci când el este luat drept un model pentru societate, de către ceilalţi. Ignoranţii ar fi foarte ofensaţi să afle cât de bine se descurcă ştiind atât de puţine lucruri precum ştiu de fapt.

Ignorant” este sinonim în limba engleză cu „ignoramus”şi se referă la sensul pe care dicţionarul Oxford îl precizează pentru „a ignora”: a desconsidera intenţionat o informaţie. Expresii celebre: ignorantia juris non excusat (necunoaşterea legilor nu scuză pe nimeni”. Citat memorabil: “Foarte multă inteligenţă poate fi investită în ignoranţă atunci când nevoia pentru iluzie este adâncă” ― Saul Bellow, To Jerusalem and Back . După cum spunea Bertrand Russell, „unii oameni preferă să moară în loc să gândească. De fapt, asta şi fac”, unii pe principiul „ignoranţa e o binecuvântare”, alţii din nevoia de a simplifica ceea ce nu pricep sau din dorinţa de a ocoli/uita ceea ce nu cred. Ignoranţa este o formă foarte specială de prostie. Este „s-o faci pe-a deşteptul şi să crezi că rămâi aşa”.

 ignorant

Exemple: Cel care, deşi se confruntă cu simptome ample şi clare ale unei boli şi îşi permite (asigurare, bani, timp), dar amână să facă investigaţii până când află că nu se mai poate face nimic – aici mă refer în mod deosebit la cel care nu mai calcă pe la un medic cu anii. Cel care continuă să creadă o aberaţie (demontată cu contraargumente valide), pentru simplul motiv că a fost prezentată la TV. Jurnalistul care preia o informaţie pe care o prezintă drept adevăr, fără să o verifice la sursă. Ţăranul care se bucură că oamenii vor avea de muncă la Roşia Montană şi că se vor încasa bani la stat.

A nu se confunda cu: Se aseamănă celui care îşi ascunde căciula, uită unde şi apoi începe să o caute ca să aibă ocupaţie. Totuşi, cel ce îşi caută căciula se află totuşi într-o operaţiune de căutare, pe când ignorantul nu se află într-o operaţiune de căutare, întrucât crede că ştie suficient ce ştie şi nu mai are nevoie să înveţe nimic. Ignorantul spune: „Eu sunt trecut prin viaţă şi m-am lămurit cu povestea asta” – de aceea, este bine să nu te pui cu acest prost, pentru că te doboară cu experienţa lui, chiar dacă experienţa lui nu are absolut nicio legătură cu subiectul despre care vorbeşte. Unul care caută este atent la informaţii din exterior, pe când ignorantul desăvârşit acordă importanţă doar acţiunilor şi convingerilor sale, chiar şi atunci când acestea sunt infirmate de realitate. Ignorantului nu îi place să recunoască când greşeşte. Adesea, ignoranţii se ceartă între ei cu multă convingere pe subiecte despre care niciunul din ei nu ştie mare lucru. Ignoranţa poate fi o binecuvântare pe o perioadă de timp scurtă, dar adesea cei care folosesc principiul: „ignoranţa este o binecuvântare” fie se referă la alţii, fie doresc să îşi ascundă căciula ca mai apoi să înceapă să o caute.

Contraexemplu: Există unele persoane care se comportă exact ca şi ignoranţii, dar nu sunt ignoranţi, ci doar zăpăciţi, „împrăştiaţi” sau neîncrezători şi nu ştiu să facă ordine în informaţia din mintea lor astfel încât să folosească resursele pe care le au într-o manieră coerentă pentru atingerea unui obiectiv. Cu puţin antrenament, pot face ordine în excesul de informaţie. Aceştia nu sunt Homo Stupidus Ignorans/proşti ignoranţi. În cel mai rău caz, sunt Homo Novitius Nullo Ambitiones/novici fără ambiţii(despre care am scris aici).

De asemenea, există şi un contrapunct epistemologic foarte interesant, la perspectivele clasice ale ignoranţei, surprins foarte bine în articolul Mariei Popova, „How Ignorance Fuels Science and the Evolution of Knowledge”, care este o recenzie a cărţii lui Stuart Firestein, „Ignorance. How it drives science”. Merită citit de orice profesor şi cercetător, în opinia mea.

***

Vă aştept cu interes să urmăriţi seria de articole pe care am început-o despre prostie, aici, pe Discerne. Articolele deja publicate pe acest subiect sunt:

Paiele din ochii celorlalţi au culori diferite pentru fiecare 

Mai multe feluri de a (nu) fi prost

Schema logică a inteligenţei şi prostiei

Proştii fără mijloace, dar cu scopuri

Despre deştepţi, fie ei inteligenţi sau proşti

Unde nu-i cap, vai de picioare!

Happy intelligence!

Îţi mulţumesc

Ştefan Alexandrescu

Copyright (C) Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Anunțuri

4 păreri la “În căutarea (?) sandalelor de aur”

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s