Responsabilitatea de a mă înfrunta pe mine

15 07 2013

Motto:

Nu poţi cunoaşte un om cu adevărat decât după ce l-ai confruntat” (Seraph, în The Matrix Reloaded)

  

Educaţia, un punct de pornire sau de contaminare?

Am publicat luna trecută câteva articole despre viitorul educaţiei în România care sper că v-au pus pe gânduri (update: articolele au fost dezvoltate în cadrul cărții Ce (mai) înseamnă succesul la școală).

Ţin minte că nu mă uitam la colegi pentru verificarea modului în care făceam exerciţiile. Nu făceam asta nici în timpul gimnaziului sau al liceului. Aşteptam mai degrabă confirmarea sau infirmarea de la profesor. În timpul şcolii, am simţit întotdeauna că există o frică de autoritate, o frică de a nu greşi chiar şi atunci când înveţi. Să fie, oare, o legătură între faptul că pornind de la şcoală, elevii în România, se iau unii după alţii, decât să verifice informaţia cu profesorul, ceea ce îi face să se ia după spusele unuia relativ la un subiect, decât a se documenta?

În timp ce mă gândeam la acestea, am citit un articol de dezvoltare personală pe un portal de resurse extraordinare, pe care vi-l recomand şi vouă, The Hunger.

Am avut o mică revelaţie, ca şi cum mi-am adus aminte de un lucru pe care l-am ştiut odată, dar l-am uitat de mult. Problema este judecata celuilalt. Paiele din ochii celorlalţi au culori diferite pentru fiecare. Îmi place şi mie, mai mult decât ar trebui, să folosesc cunoştinţele mele din psihologia personalităţii pentru a eticheta oamenii, pentru a-i judeca cu tranşanţă, aşa cum au observat şi mulţi despre mine în cadrul evaluării la 360 de grade pe anul trecut, despre care am scris aici. La urma urmei, judecata nu este decât o manifestare a dorinţei de a ne simţi superiori, o confirmare a unui complex de superioritate (despre care de asemenea vă invit să citiţi aici un articol foarte bun, tot pe The Hunger)

După părerea mea, cultura  începutului de mileniu la majoritatea românilor (mărefer la cei de dinaintea Prutului) nu este, în esenţă foarte diferită de cea de pe vremea lui Ştefan cel Mare (de curând sărbătorit – citeşte aici şi aici), Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul. Aş spune doar că este mai scăzută, mai scăzută şi decât în Chişinău, unde trecătorii pe stradă pun flori şi se închină la statuia lui Ştefan cel Mare, în loc să o deseneze cu graffiti sau să o strice.

Fugăriţi de frică de a nu-şi pierde potenţialul, mulţi aleargă după himere, încercând să alunge întunericul din exterior în timp ce le este frică de propria lor umbră. Dorinţa de a contribui în societate se traduce adesea în obsesia de a „ajuta” baba să treacă strada fără să vrea.

  

Mitul responsabilităţii rătăcite

Mulţi îşi asumă responsabilităţi ale altora pentru a se victimiza şi pasează altora propriile responsabilităţi pentru a deveni persecutori – subconştient, desigur.

Am scris în toată seria „De la Ana la Caiafa” (aici detalii şi lista completă de articole) despre arta „pasatului mâţei moarte” de la unul la altul, dar concluziile în ceea ce priveşte mitul responsabilităţii rătăcite ca model instituţional de la vârfurile educaţiei formale le-am formulat aici.

Unii se legitimează cu bani pe care nu i-au muncit, ca să cumpere lucruri pe care nu le vor, pentru a-i impresiona pe oameni care nu le plac. Alţii se legitimează cu vise pe care nu le-au îndrăznit în copilărie, ca să înfăptuiască sarcini pe care nu le vor, pentru a nu-i dezamăgi pe cei care-i sufoca cu dragostea lor prost înţeleasă. Deşi după cum explicam aici, în România există un alt tip de individualism decât cel din Occident, se pare că modelul a prins cu succes la români.

Dar problema nu este atât de mult despre ceilalţi. Trebuie să încetez să mă mai raportez la ceilalţi. Trebuie să mă raportez la mine. Care sunt responsabilităţile mele? Care este crucea mea? Care sunt sarcinile mele, dincolo de scuze, eşecuri şi amânări?

luce

După ce am citit acest articol, s-a făcut lumină: „să nu îi mai judecăm NOI pe cei din jur”!

  


Problema e în tine şi în mine şi nu ne putem permite să o rezolvăm, ci doar să o cârpim, întrucât oportunităţile de a ne transforma viaţa prin aplicarea ei întârzie şi întârzie… şi e bine cumva că întârzie, pentru că tu şi cu mine nu ne compromitem visele, ci căutam acea intensitate pe care ne-o dorim şi în căutarea căreia rămânem cu fumuri. Fumuri de înfumurare, fumuri de iluzii, fumuri de ţigară (pentru cine fumează – activ sau pasiv).

Raporturile dintre noi nu se schimbă şi când scriu “noi” nu mă refer doar la mine şi la tine, ci şi la această generaţie din care facem parte, parcă blestemata să prindă clipele dezintegrării acestei naţiuni, doar noi îmbătrânim şi uităm să mai fim copii în suflet şi adulţi în decizii şi să sperăm, pentru că doare prea mult.

Despre durere şi sacrificiu se vorbeşte mult, căci fiecare caută să trăiască viaţa altuia şi o pasează pe a lui altora, într-un delir al rolurilor din care puţini mai scapă ştiind cine sunt. Este foarte greu pentru fiecare să-şi asume propriile responsabilităţi. Puţini sunt cei care aleg durerea şi sacrificiul, atunci când ele sunt realmente cerute de către situaţie în propria viaţă.

Speranţa lui “las‘ că merge şi-aşa“ şi “Ce poţi face astăzi, nu lăsa pe mâine, lasă poimâine, că poate nu va mai fi nevoie“ se deprinde uşor pentru tot străinul, fie pe drum spre aeroport, fie pe o rustică uliţă a neamului.

Copyright (C) Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

 


Acțiuni

Information

3 responses

17 07 2013
Schimbarea durabilă, reală, e dificilă | DISCERNE

[…] articol este o continuare a celui de acum 2 zile: Responsabilitatea de a mă înfrunta pe mine […]

Apreciază

16 12 2013
Lista învingătorului | DISCERNE

[…] Capacitatea de a iniţia schimbări […]

Apreciază

19 11 2015
10 lucruri care NU cred că sunt IMPORTANTE pentru SUCCESUL în viaţă. Partea II. | DISCERNE

[…] problemă cu alţii care doresc să fie şefi – dacă sunt în stare, să fie! Şeful are o responsabilitate foarte mare, şi asta vine la pachet cu puterea. Şi mie îmi place puterea, autoritatea şi să le […]

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: